La doi generali! Oprea va fi audiat si în dosarul lui Onțanu
Postat la: 18.10.2016 |
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, astăzi, audierea fostului ministru de Interne Gabriel Oprea în dosarul în care fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu, este acuzat că ar fi primit mită mai multe terenuri.
Audierea fostului vicepremier Gabriel Oprea a fost cerută de avocații lui Neculai Onțanu, în contextul în care există indicii că o parte din terenul pe care l-ar fi primit fostul edil ca mită ar fi ajuns la Gabriel Oprea și, mai apoi, la fiica acestuia. De altfel, unul dintre inculpați ar fi declarat că Oprea ar fi fost beneficiarul final al terenurilor. "După emiterea titlului de proprietate, inculpatul Neculai Onţanu a primit o suprafaţă totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, care a fost transferată de către denunţător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare - cumpărare fictive către suspecta Radu Loredana Claudia şi o altă persoană, interpuşi indicaţi de edil", potrivit DNA.
Anchetatorii susţin că la data de 13 noiembrie 2007, s-au încheiat, la acelaşi notariat public, două contracte de vânzare cumpărare prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 500 mp din terenul situat pe str. Barbu Văcărescu către persoana respectivă şi asupra unei suprafeţe de 1.000 mp din acelaşi lot către suspecta Radu Loredana Claudia. Preţul prevăzut în contractul încheiat cu persoana respectivă a fost de 500 euro/mp, respectiv valoarea minimă conform Ghidului cu preţuri orientative ale imobilelor realizat de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (preţ total 250.000 euro)". În contractul încheiat cu Loredana Radu, a fost prevăzut un preţ de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro pe metru pătrat, preţul total fiind de 50.000 de euro, susţin procurorii.
"Cu privire la modalitatea de plată s-a menţionat în ambele situaţii că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferenţa s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului. În realitate nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onţanu Neculai, la indicaţia acestuia", searată în rechizitoriul procurorilor DNA. Suprafaţa de teren respectivă, mai susțin anchetatorii, era cuprinsă în titlul de proprietate emis la propunerea lui Neculai Onţanu şi avea o valoare de piaţă de aproximativ 4.200.000 euro, pe baza sumelor cu care a fost revândut de cei doi intermediari, la scurt timp, după finalizarea tranzacţiilor fictive.
Jurnaliștii de la RISE Project-Centrul de Investigații Media au descoperit că 1.000 de metri pătrați din terenul pe care l-ar fi primit drept mită Onțanu ar fi ajuns, prin intermediul Loredanei Radu, nepoata lui Gabriel Oprea și avocată a lui Victor Ponta, la fostul vicepremier și, apoi, la fiica acestuia. Pe terenul respectiv, aflat pe malul lacului Colentina, pe Șoseaua Barbu Văcărescu, familia Oprea a început construcția unui hotel cu trei niveluri la subsol, parter și șase etaje. Într-un contract fictiv, apărea că Loredana Radu ar fi plătit 50.000 de euro pentru terenul respectiv. Un an mai târziu, în decembrie 2008, terenul apare consemnat în actele oficiale la un preț de 400.000 de euro. În realitatea, valoarea de piață a terenului ar fi de șapte ori mai mare, de circa 2,8 milioane de euro.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Creierul nostru s-a conectat la o altă dimensiune acum 50.000 de ani "și ne-a turboalimentat inteligența" - spune o teorie radicală nouă
Psihologul de cercetare Robert Epstein crede ca creierul ar putea funcționa ca un transductor conectat la „Cealalt ...
-
Imagini cu Călin Georgescu ridicat din trafic de DIICOT realizate la 06:30 în Ilfov
Structura Centrala, impreuna cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR, au efectuat luni, 21 sep ...
-
Un bărbat de 82 de ani a murit după ce s-a luat la bătaie cu un bărbat de 76 de ani din pricina unui șezlong
Un barbat de 82 de ani a murit dupa ce s-a luat la bataie cu un barbat de 76 de ani din cauza unui șezlong pe o plaja di ...
-
Escrocherie pe WhatsApp, greu de oprit. Cum sunt preluate conturile fără ca hackerii să le spargă
Escrocii pot prelua un cont de whatsapp prin manipularea utilizatorului, aceștia pot obține codul de verificare sau pot ...
-
Detalii din timpul operațiunii în urma căreia Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. Miza dosarului e cu mult mai amplă decat se crede la o primă vedere
Calin Georgescu a fost oprit in trafic și dus sub escorta la vila sa, in timp ce anchetatorii efectuau percheziții. &Ici ...
-
Unde trebuiau să ajungă cele 1,1 milioane de euro din dosarul Georgescu: Drumul banilor, de la Buzău la o bancă din Dominica, via Elveția
În spatele creditului de șase milioane de euro promis omului de afaceri din Buzau apare un circuit financiar care ...
-
Cine este Ionel Rusen, afaceristul ajuns în dosarul DIICOT al lui Călin Georgescu. De la afaceri în Portul Constanța la conexiuni cu un fost ambasador SUA
Ionel Rusen, omul de afaceri constanțean vizat alaturi de Calin Georgescu in ancheta DIICOT privind o presupusa inșelaci ...
-
Omul de afaceri păcălit de Călin Georgescu rupe tăcerea: Mă asigura că nu există probleme și mi-au dat ordine de plată falsificate
Omul de afaceri din Buzau, Razvan Leu, cel care a formulat in ianuarie 2024 plangerea penala aflata la baza dosarului in ...
-
Descoperire cel puțin ciudată a oamenilor de știință: Creierul este reprezentat de două organe separate
Creierul este format din doua organe separate care lucreaza impreuna, mai degraba decat o unitate unificata, au descoper ...
-
Card de credit sau credit de nevoi personale: cum alegi dacă ai deja cont bancar
Daca ai deja un cont bancar și ai nevoie de finanțare, alegerea dintre cardul de credit și creditul de nevoi personale p ...
-
Bănci care oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România
În Romania, BCR, Banca Transilvania, ING, BRD și CEC Bank sunt printre bancile la care poți analiza credite de nev ...
-
Marea bătălie mondială se duce acum pe fundul oceanelor: Tehnologie pe care cu greu ne-o putem imagina și un război crâncen pentru resurse
Guvernele si companiile de aparare investesc tot mai mult in drone submarine, senzori si sisteme autonome, pe masura ce ...
-
Un cercetător susține că poate ține anii pe loc: Leacul-minune ar urma să ajungă pe piață în mai puțin de trei ani
Visul „tinereții fara batranețe" ar putea ieși din basme și intra in laborator. William „Bill" Andrews, biol ...
-
Trump vrea să numească un „țar" al inteligenței artificiale: „Înființez Forța AI"
Președintele american Donald Trump a declarat, sambata, ca intenționeaza sa inființeze o „Forța AI" și sa numeasca ...
-
O companie chineză dezvoltă primul robot capabil să poarte o sarcină umană într-un uter artificial
O companie chineza este pe cale sa schimbe definitiv modul in care aducem copii pe lume, anunțand dezvoltarea primului r ...
-
The Lancet: Proteina Spike a COVID-19 produce singură puține reacții acute la oameni. Ele cresc la 95% doar după adăugarea altor componente ale vaccinului
Un studiu randomizat de faza 1/2 din 2021 publicat in The Lancet Infectious Diseases, realizat de Sanofi și BARDA, ar fi ...
-
Cele zece zile care au schimbat cursul inteligenței artificiale
De ani de zile, cursa pentru construirea unei inteligențe artificiale din ce in ce mai puternice a urmat un principiu bi ...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu