• Tweet

Legea falimentului personal va intra în vigoare în ultima zi a acestui an, ceea ce înseamnă că persoanele fizice vor putea cere, în anumite condiţii, intrarea într-una dintre cele trei proceduri de insolvenţă stabilite prin lege. Cu toate acestea, legea nu poate "funcţiona" aşa cum trebuie pentru că are nevoie de unele norme de punere în aplicare.

Acestea din urmă au fost publicate de două ori în dezbatere publică, dar încă n-au fost adoptate de Guvern. Începând cu 31 decembrie 2016, Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice va intra în vigoare, ceea ce înseamnă că şi persoanele fizice vor putea să ceară intrarea în insolvenţă. Aşa cum prevede actul, vor exista trei proceduri diferite de insolvenţă: prima, bazată pe un plan de rambursare a datoriilor, a doua presupune lichidarea de active, iar cea de-a treia este o procedură simplificată. Dintre acestea, doar prima este o procedură care nu implică instanţa de judecată.

Însă, pentru a se putea aplica aşa cum trebuie, Legea falimentului personal trebuie "completată" printr-un ansamblu de norme de aplicare care, până la acest moment, nu au fost încă stabilite pentru intrarea în vigoare. Propunerea iniţială de norme a venit din partea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) la finele anului 2015, însă acestea au fost relansate apoi, în dezbatere publică, de către Autoritate, în o cu totul altă formă, în primele luni ale acestui an. De atunci însă, Executivul nu a aprobat aceste norme.

Înainte de a prezenta cele trei proceduri de insolvenţă prevăzute de lege, trebuie să precizăm că o persoană fizică care domiciliază sau are reşedinţa în România va putea cere, de la 31 decembrie, intrarea în insolvenţă dacă aceasta nu are suficienţi bani să-şi plătească datoriile (insolvenţa se prezumă dacă s-a depăşit cu 90 de zile data scadenţei) şi dacă nu există vreo probabilitate rezonabilă că-şi va reveni, pe plan financiar, în următoarele 12 luni, astfel încât să-şi poată plăti datoriile aşa cum prevăd contractele pe care le-a încheiat şi să ducă în acelaşi timp un trai rezonabil.

Dacă datornicul consideră că se află în stare de insolvenţă, dar situaţia sa financiară nu este total compromisă, poate cere Comisiei de insolvenţă deschiderea insolvenţei pe bază de plan de rambursare a datoriilor. Aici vorbim practic de o procedură cu caracter administrativ, iar nu judiciar. În acest caz, cuantumul minim al datoriilor trebuie să totalizeze 15 salarii minime pe economie.

Dacă Comisia consideră că există motive pentru deschiderea acestei proceduri administrative, va aproba cererea de intrare în insolvenţă. Dacă însă aceasta consideră că situaţia financiară este total compromisă, ea va respinge cererea persoanei fizice şi va cere acordul acesteia pentru deschiderea procedurii judiciare (lichidare de active) sau a celei simplificate.

Împreună cu administratorul judiciar special desemnat, persoana intrată în insolvenţă va stabili un plan de datorii, pe care creditorii trebuie să-l aprobe şi care va fi pus în executare pe parcursul a cinci ani, de principiu. Un aspect important este că, până la aprobarea definitivă a planului de rambursare, executările silite ce vizează persoana respectivă vor fi suspendate pentru maxim trei luni, dar în urma aprobării planului toate măsurile de executare silită vor fi suspendate. În situaţia în care planul nu este respectat, sau debitorul nu-şi achită datoriile curente, se poate cere închiderea procedurii pe bază de plan şi deschiderea procedurii pe bază de lichidare de active.

Cea de-a doua variantă de procedură de insolvenţă a persoanei fizice are caracter judiciar, de această dată, şi presupune lichidarea de active. Din perspectiva Legii nr. 151/2015, la această procedură se ajunge dacă situaţia financiară persoanei respective este complet compromisă. Atât datornicul poate cere intrarea în această procedură, cât şi creditorii acestuia, în situaţia în care planul de rambursare nu poate fi dus la bun sfârşit.

Și de această dată, executările silite care vizează persoana fizică vor fi suspendate, însă numai după ce instanţa a admis intrarea în insolvenţă. Lichidatorul desemnat de instanţă va analiza care sunt datoriile persoanei fizice şi va face inventarul bunurilor sale pentru a stabili cum se vor acoperi datoriile şi tot el este cel care se va ocupa de toate actele juridice necesare - contracte de vânzare, spre exemplu. După ce vândut tot ce era de vândut şi a înapoiat creditorilor datoriile lor (sau părţi din datorii, cel mai probabil), va întocmi un raport final în baza căruia instanţa va închide procedura.

Însă datornicul va fi supravegheat în perioada următoare închiderii procedurii, iar eliberarea de datorii reziduale (ştergerea datoriilor rămase neacoperite) se va face numai dacă, după un anumit număr de ani de la data închiderii procedurii a acoperit un anumit procent din datorii.

Această ultimă variantă este accesibilă persoanei fizice dacă suma totală a datoriilor sale este de cel mult zece salarii minime pe economie, dacă nu are bunuri sau venituri ce pot fi urmărite în cadrul unei proceduri de executare silită şi dacă are peste vârsta standard de pensionare sau şi-a pierdut total/cel puţin jumătate din capacitatea de muncă. Și această a treia procedură are caracter judiciar, ceea ce înseamnă că încuviinţarea intrării în insolvenţă trebuie dată de instanţă, iar executările silite vor fi suspendate de la momentul încuviinţării.

Practic, datornicul este obligat, de la acest punct, să-şi plătească datoriile curente la timp, să nu se mai împrumute, să anunţe în fiecare an Comisia de insolvenţă cu privire la situaţia bunurilor sale sau dacă obţine venituri suplimentare de peste 50% din salariul minim pe economie faţă de nivelul declarat la momentul cererii de intrare în insolvenţă. De asemenea, datornicul va trebui să anunţe Comisia dacă moşteneşte, dacă primeşte cu titlu de donaţie sau intră în posesia unor bunuri sau servicii a căror valoare depăşeşte salariul minim pe economie.

Important! Sunt anumite categorii de datornici care nu pot beneficia de prevederile legii falimentului persoanei fizice. Spre exemplu, nu pot cere intrarea în insolvenţă cei care au fost concediaţi în ultimii doi ani din motive ce le sunt imputabile, cei care sunt apţi de muncă, dar nu au depus eforturi pentru a se angaja, cei care au făcut cheltuieli nenecesare şi care puteau să-şi dea seama că vor ajunge într-o situaţie financiară proastă, cei care au fost condamnaţi definitiv pentru evaziune fiscală, ori cei care au deja deschisă o procedură de insolvenţă.