Meteo pentru primele două săptămâni din ianuarie: Temperaturi cu 10 grade mai mari
Postat la: 02.01.2018 |
Marţi va fi vreme în general închisă, cu precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, exceptând Dobrogea. Vor fi ploi mixte la munte şi, trecător, în zonele deluroase, iar la altitudini mari va ninge.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 12 grade Celsius şi cele minime se vor situa între -2 şi 6 grade Ceslisus. Potrivit meteorologilor, pentru miercuri, valorile termice se vor situa peste cele normale din această perioadă, iar cerul va fi mai mult noros. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 9 grade, iar minimele vor fi cuprinse între -4 şi 3 grade. În cursul zilei de joi, valorile termice se vor menţine peste cele normale acestei perioade. Cerul va continua să fie închis, cu temperaturi maxime între 2 şi 10 grade, iar cele minime între -4 şi 3 grade. De asemena, vor fi condiţii de ceaţă în cursul nopţii. Vineri va fi mai cald decât ar fi normal în această perioadă, iar local va ploua în vest, nord-vest şi în nord, în timp ce în restul teritoriului ploile se vor semnala izolat, iar la munte precipitaţiile vor fi mixte. Temperaturile vor fi cuprinse între 3 şi 10 şi -5 şi 5 grade Celsius.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până în data de 14 ianuarie, prognoza meteo, pe regiuni, este următoarea:
BANAT
Vremea, deosebit de caldă în prima zi a intervalului, când media regională a temperaturilor maxime a fost 11 - 12 grade, se va răci treptat în zilele următoare, astfel încât pe 3 şi 4 ianuarie media termică diurnă va fi de 5-6 grade. Ulterior, un nou proces de încălzire va determina, pe 7 şi 8 ianuarie, temperaturi maxime de 12 - 13 grade, iar apoi regimul termic va marca o scădere, spre valori medii de aproximativ 6 grade, între 11 şi 14 ianuarie. Regimul termic nocturn nu va avea variaţii importante în prima săptămână, când temperaturile minime se vor situa între 0 şi 2 grade, apoi acestea vor creşte, spre 3 grade între 8 şi 10 ianuarie. Ultimele zile ale prognozei vor fi caracterizate de o tendinţă de scădere, spre valori medii situate în jurul a 0 grade, pe 13 şi 14 ianuarie. Se vor semnala precipitaţii la nivel local în intervalul 1 - 4 ianuarie, însă la mijlocul acestui interval acestea vor fi mai importante cantitativ. Ulterior, probabilitatea pentru precipitaţii va creşte abia după 9 ianuarie, însă acestea vor fi pe ariii restrânse şi în general slabe cantiativ.
CRIŞANA
Intervalul de prognoză va debuta cu un proces de răcire a vremii, care va determina o scădere a mediei temperaturilor maxime la scara întregii regiuni, de la aproximativ 11 grade în prima zi, spre 4-5 grade între 3 şi 5 ianuarie, când regimul termic va deveni apropiat de cel normal pentru prima decadă a lunii ianuarie. Apoi, temperatura medie diurnă va creşte din nou, spre 11-13 grade în intervalul 6 - 9 ianuarie, pentru ca ulterior să scadă treptat, până la 6 grade în intervalul 11 - 14 ianuarie. Temperaturile minime vor marca o scădere, de la 3 grade în primele două nopţi, spre -1 grad în jurul datei de 5 ianuarie, apoi vor creşte din nou, până la 2-3 grade între 8 şi 10 ianuarie. Ultimele zile vor fi caracaterizate de o nouă scădere a regimului termic nocturn, astfel încât la finalul intervalului de prognoză se vor înregistra temperaturi de minus 2- minus 1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalele 1 - 4 ianaurie şi 9 - 14 ianuarie, dar acestea se vor semnala pe arii mai extinse şi vor fi mai importante cantitativ în jurul datei de 2 ianuarie.
TRANSILVANIA
În primele trei zile ale prognozei regimul termic diurn va marca o scădere, de la o valoare medie de 9 grade în prima zi, până la 3-4 grade în intervalul 3 - 5 ianuarie. Apoi, temperaturile maxime vor fi în creştere, din nou spre 9 grade în 7 ianuarie, dată după care vremea se va răci uşor de la o zi la alta, astfel încât media regională a maximelor în intervalul 11 - 14 ianuarie va fi de 4 grade. Temperaturile minime la scara întregii regiuni nu vor avea o variaţie semnifiicativă pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, iar media lor se va situa în jurul a 0 grade în primele trei zile ale intervalului, apoi se va situa între -4 şi -2 grade, cu cele mai scăzute valori pe 6 şi 7 ianuarie şi, din nou, pe 13 şi 14 ianuarie. Probabilitatea pentru precipitaţii la nivel local va fi mai ridicată în intervalele 2-4 şi 10 - 14 ianuarie, dar numai în jurul datei de 2 ianuarie acestea pot fi mai importante cantitativ.
MARAMUREŞ
În primele zile ale intervalului de prognoză se va desfăşura un proces de răcire treptată a vremii, astfel încât temperaturile maxime vor scădea, în medie regională, de la 8-9 grade la început, spre 3 grade pe 4 - 5 ianuarie. Apoi regimul termic va marca o creştere, iar maximele vor atinge 9-10 grade pe 7 - 8 ianuarie. Ulterior, vremea se va răci din noul treptat, iar în ultimele zile ale celei de a doua săptămâni de prognoză media maximelor diurne va fi de 4...5 grade. În ceea ce priveşte evoluţia tempraturilor minime, acestea se vor menţine în jurul unei valori medii de 1...2 grade în primele nopţi, apoi vor scădea spre - 2 grade la sfârşitul primei săptămâni. În a doua săptămână regimul termic nocturn va fi caracterizat prin valori de -2-0 grade, în medie. Vor fi precipitaţii aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză, exceptând intervalul 5 - 9 ianuarie, când probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă. Cantităţi mai importante de apă se pot consemna în jurul datei de 2 ianuarie.
MOLDOVA
În prima zi a intervalului vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi medii maxime la nivel de regiune de 9-11 grade, apoi până în 5 ianuarie vremea se va răci, însă valorile termice se vor menţine peste mediile multianuale. La finalul acestei perioade, temperaturile medii diurne vor fi de 4-6 grade, iar cele minime medii se vor situa între -3 şi -1 grad. În următoarele 2 zile vremea se va încălzi accentuat, media maximelor diurne se va apropia din nou de 9-10 grade, iar a minimelor nocturne va fi uşor negativă. În ultima parte a intervalului vremea se va răci treptat, apoi nu vor fi variaţii însemnate de la o zi la alta. Temperaturile din timpul zilei vor ajunge la 2 şi 6 grade, iar noaptea se vor situa între -4 şi 0 grade, caracterizând o vreme relativ caldă pentru a doua decadă a lunii ianuarie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în intervalul 2 - 4 ianuarie, în special pe data de 2...3, când se pot înregistra cantităţi mai importante, precum şi după data de 8 ianuarie.
DOBROGEA
Vremea va fi caldă la începutul intervalului, când se vor înregistra temperaturi maxime situate, în medie, în jurul valorii de 10 grade. Apoi regimul termic diurn va marca o scădere şi va fi caracterizat prin valori de 7-8 grade în intervalul 3 - 6 ianuarie. Ulterior, vremea se va încălzi uşor, iar în jurul datei de 7 - 8 ianuarie se vor atinge temperaturi maxime de 9-10 grade. În ultimele zile ale intervalului de prognoză, temperaturile diurne vor scădea, din nou, spre medii de 6...7 grade. Temperaturile nocturne nu vor avea variaţii importante pe parcursul celor două săptămâni de prognoză şi se vor situa, în general, între 0 si 4 grade, cu cele mai scăzute valori în jurul datei de 6 ianuarie şi cele mai ridicate pe 3, 9 si 10 ianuarie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată între 2 şi 4 ianuarie, dar şi între 9 şi 13 ianuarie, însă acestea se vor semnala pe arii mai extinse în jurul datei de 3 ianuarie. În celelalte zile, condiţiile pentru precipitaţii vor fi reduse.
MUNTENIA
Temperaturile medii diurne se vor încadra de la 11 grade în prima zi până la 6-8 grade în intervalul 2 - 6 ianuarie. În zilele de 7 şi 8 ianuarie, vremea se va încălzi, astfel încât mediile diurne se vor apropia de 10 grade. Către finalul celor două săptămâni, vremea va intra din nou într-un proces de răcire, media maximelor va fi de 5...6 grade, caracterizând în continuare o vreme mai caldă decât în mod normal la această dată. În timpul nopţilor, temperaturile medii nu vor avea variaţii importante, încadrându-se între -1 şi 1 grad, cu cele mai coborâte valori în jurul datei de 6 ianuarie. Prin urmare, atât în timpul nopţilor, cât şi ziua, temperaturile vor caracteriza o vreme caldă pentru prima jumătate a lunii ianuarie. Sub aspectul precipitaţiilor, probabilitatea va fi mai ridicată în intervalul 2-4 ianuarie, precum şi după mijlocul celei de-a doua săptămâni. În rest, posibilitatea apariţiei precipitaţiilor va fi nesemnificativă.
OLTENIA
Valorile termice diurne vor scădea de la o valoare medie de 11 grade în prima zi spre 6...7 grade între 2 şi 6 ianuarie, apoi pe 7 şi 8 ianuarie vremea va deveni din nou caldă, cu o medie de 9 grade a temperaturilor maxime. Va urma un proces de răcire, care va determina scăderea spre 5...6 grade, în medie, a temperaturilor maxime spre finalul celei de a doua săptămâni de prognoză. Regimul termic nocturn nu va avea variaţii semnificative pe parcursul celor două săptămâni de prognoză şi va fi carcaterizat de valori medii alte temperaturilor minime situate, în general, între -2 şi 2 grade, cu cele mai scăzute valori în jurul datei de 6 ianuarie. Din punct de vedere al precipitaţiilor, posibilitatea de apariţie va fi foarte redusă în intervalul 5...8 ianuarie, dar în celelalte zile va fi mai mare, cu precădere în jurul datelor de 2, 10 şi 11 ianuarie, când precipitaţiile se pot semnala pe arii mai extinse.
LA MUNTE
În primele 5 zile ale intervalului vremea se va răci, astfel că temperaturile medii vor ajunge să fie negative şi în timpul zilei. Noaptea, la altitudini mari, valorile termice se vor apropia de pragul gerului (-10 grade). Vor urma 3 zile în care vremea se va încălzi accentuat, apoi va debuta un nou proces de răcire, care va dura până în jurul datei de 11 ianuarie. În ultimele zile ale intervalului de prognoză nu vor fi variaţii termice semnificative de la o zi la alta. În timpul zilei temperaturile se vor situa în jurul valorii de 0 grade, iar minimele medii ale nopţii vor fi cuprinse în general, între -10 şi -5 grade. În ansamblu, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pe tot parcursul intervalului analizat. Cele mai ridicate şanse de apariţie a precipitaţiilor, predominant sub formă de ninsoare, vor fi în intervalele de 2 - 5 şi 9 - 14 ianuarie.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu