Misterul din jurul piramidei lui Keops se adânceşte. Cercetătorii au descoperit o cavitate uriaşă în mijlocul construcţiei
Postat la: 02.11.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Un grup de cercetători a anunțat joi, într-un studiu publicat în revista britanică Nature, descoperirea unei cavități uriașe, de mărimea unui avion, în mijlocul piramidei lui Keops din Egipt, una dintre Cele șapte minuni ale lumii, informează AFP.
Descoperirea se datorează proiectului ScanPyramids din care fac parte cercetători egipteni, francezi, canadieni și japonezi. Din anul 2015, echipa analizează interiorul piramidei, folosind tehnologii avansate, non invazive, care permit scanarea monumentului pentru a descoperi eventuale goluri sau structuri interne necunoscute și pentru a afla mai multe despre metodele antice de construcție învăluite încă în mister.
Monumentul, cu o înălțime de 139 de metri și o lățime de 230 de metri, domină platoul Gizeh, de la marginea orașului Cairo, lângă Sfinx și piramidele lui Kefren și Mikerinos. ''Există o mulțime de teorii despre existența unor eventuale camere secrete în interiorul piramidei. Dacă le-am crede pe toate, ar fi haos!'', se amuză Mehdi Tayoubi, codirectorul proiectului ScanPyramids. ''Dar niciuna dintre acestea nu prevedea existența unei cavități atât de mari'', a adăugat acesta.
Potrivit studiului, ''marele vid'', cum l-au botezat cercetătorii, are cel puțin 30 de metri lungime și caracteristici similare cu galeria principală, cea mai mare sală explorată a piramidei. Este localizat la 40-50 de metri de sala reginei, în inima monumentului. ''Marele vid este închis ermetic, nimic de aici nu a mai fost atins din timpul construcției piramidei. Este o descoperire foarte entuziasmantă'', notează Kunihiro Morishima, de la Universitatea Nagoya din Japonia, partenera misiunii ScanPyramids.
Pentru a descoperi acest ''frumos cadou'', ascuns din timpul domniei faraonului Keops, oamenii de știință au folosit particule cosmice, mai precis muoni (particule elementare create în atmosfera superioară de către radiațiile cosmice) care, atunci când întră în contact cu materia, încetinesc după care se opresc. Cercetătorii măsoară cantitatea acestor particule după ce au traversat un obiect. Dacă se constată un excedent, înseamnă că muonii au traversat mai puțină materie, adică vid.
''Această tehnologie nu este nouă, însă instrumentele sunt astăzi mai precise și mai robuste. Pot face față condițiilor din deșertul egiptean'', explică Sébastien Procureur de la Comisariatul francez pentru energie atomică și energii alternative (CEA) care s-a alăturat proiectului în 2016. Dacă muonii au făcut posibilă această descoperire în piramida lui Keops, nu vor fi însă de ajutor pentru a descoperi dacă mormântul lui Tutankamon îl ascunde pe cel al reginei Nefertiti.
Tehnologia cu muoni presupune ca detectoarele să fie plasate dedesubtul structurii care urmează să fie scanată, iar în cazul mormântului lui Tutankamon ''nu avem spațiu în partea de jos pentru a plasa detectoarele'', precizează cofondatorul ScanPyramids. Existența acestei mari cavități a fost confirmată cu ajutorul a trei tehnici diferite de detecție a muonilor care aparțin a trei instituții diferite (Universitatea din Nagoya, laboratorul japonez de cercetare a particulelor și CEA francez).
Dar când un mister este descifrat, un altul iese la iveală: Care era rolul acestei încăperi? Se găsea ceva înăuntrul ei? ''Nu știm dacă în încăpere se găsesc și artefacte, deoarece sunt prea mici pentru a fi detectate de această tehnică imagistică'', precizează Kunihiro Morishima, coautorul studiului. Cercetătorii nu știu care ar fi putut fi utilitatea acestui gol. Ar putea fi ''o succesiune de camere legate una de cealaltă, un culoar orizontal de mari dimensiuni, o altă galerie principală... sunt posibile mai multe ipoteze'', mărturisește Mehdi Tayoubi.
Un lucru este însă cert, va fi greu de ajuns la ''marele vid''. ''Căutăm modalități de investigare non distructive'', precizează codirectorul misiunii. ''Centrul național pentru cercetare științifică (CNRS) și centrul de cercetare Inria s-au alăturat proiectului acum un an pentru a gândi un nou tip de robot care ar putea trece prin spații foarte înguste'', a adăugat acesta.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
O analiză-bombă a ISW explodează pe frontul din UE: Rusia să înarmează în tăcere și se pregătește de o confruntare militară cu NATO in Europa
Potrivit unei analize a Institutului pentru Studierea Razboiului (ISW), autoritațile ruse iși construiesc o justificare ...
-
Facebook a spionat istoria de navigare din Chrome și alte browsere. Investigație șocantă despre Meta
O echipa independenta de cercetatori a descoperit ca aplicația Facebook a inregistrat in secret istoricul de navigare al ...
-
Taxa care ar putea aduce 50 de miliarde de lei la buget. Cât va plăti fiecare român
Una dintre taxele discutate de guvernanți, respectiv cea pe tranzacții financiare, ar putea aduce la buget venituri de 5 ...
-
Ucrainenii au blocat total aeroportul din Moscova: zboruri anulate din cauza temerilor
Atacurile cu drone ale Ucrainei din timpul nopții au determinat o suspendare temporara a zborurilor in toate aeroporturi ...
-
Cazul "Casa Elena": Cum isi bate joc statul de persoanele cu dizabilitati prin complicitatea instantelor de judecata care iau decizii abuzive
Asociatia "Da speranta vietii" din Dorohoi se afla in proces la Tribunalul Botosani cu mai multe entitati locale care au ...
-
Cosmina Simion și reglementarea jocurilor de noroc
Cum contribuie Cosmina Simion și proiecte ca Jackpot Sounds la transparentizarea și reglementarea industriei de iGaming ...
-
ZERO! Atât am avut creștere economică în acest an. Politicienii vor să ne crească taxele. Dacă se va întâmpla vom ajunge în recesiune!
Profesorul de economie Cristian Paun a declarat, pe B1 TV, ca e absolut nedrept ca politicienii sa creasca taxele, deși ...
-
Cum să câștigi la pariuri sportive: strategie, disciplină și puțin noroc
Pariurile sportive atrag milioane de oameni prin promisiunea unui caștig rapid și prin adrenalina pe care o ofera fiecar ...
-
Numai chinezii puteau face asta: mută un întreg cartier cu ajutorul a 432 de roboți
Autoritațile din Shanghai au mutat recent un complex de cladiri tradiționale in stil shikumen, cu o viteza de 10 metri p ...
-
Inteligența artificială dezvăluie adevărul din spatele Bibliei: Cine sunt autorii ascunși ai textelor sacre
Un nou model personalizat de inteligența artificiala a fost folosit pentru a analiza Biblia ebraica, dezvaluind existenț ...
-
Ce spun reprezentanții Muzeului Bruckenthal din Sibiu despre petrecerea din curtea Casei Altemberger unde a participat și Andrew Tate
Cercetat alaturi de fratele sau Tristan pentru viol, proxenetism și trafic de persoane, Andrew Tate s-a afișat sambata, ...
-
Tatăl lui Musk intervine în scandalul dintre fiul său, Elon, și Donald Trump: Sunt foarte obosiţi şi stresaţi, aşa că te poţi aştepta la aşa ceva!
Conflictul dintre Elon Musk, cel mai bogat om din lume, si presedintele american Donald Trump a fost declansat de stresu ...
-
Don Ro jocuri casino este una dintre cele mai căutate platforme din România în 2025
Pentru tot mai mulți romani, jocurile de cazinou au devenit mai mult decat un simplu hobby — sunt o forma moderna ...
-
CEO-ul Anthropic avertizează că inteligența artificială ar putea genera o "baie de sânge" a gulerelor albe
Dario Amodei - CEO al Anthropic, unul dintre cei mai puternici creatori de inteligența artificiala din lume - are un ave ...
-
Rusia a lansat în noaptea de duminică spre luni un număr record de 479 de drone asupra Ucrainei
Rusia a lansat un numar record de 479 de drone explozive asupra Ucrainei in noaptea de duminica spre luni, au anuntat Fo ...
-
Mitologia OZN-urilor, alimentată chiar de Pentagon. Cum a folosit armata americană dezinformarea pentru a ascunde programe secrete
Un raport recent scoate la iveala o realitate derutanta: Armata SUA a fabricat dovezi privind tehnologia extraterestra ș ...
-
Variante de mic dejun sănătos pentru slăbit. Ce alimente te ajută să fii sătul mai mult timp și să ai energie întreaga zi
Studiile sugereaza ca persoanele care iau micul dejun in mod regulat tind sa aiba mai mult succes in a pierde in greutat ...
-
Lunea Sfântului Duh. Ce nu trebuie să faci în a doua zi de Rusalii. Tradiții și obiceiuri
Luni, 9 iunie, in a doua zi dupa Duminica Rusaliilor, se sarbatorește Sfantul Duh. Ziua este marcata cu cruce roșie și m ...
-
Negocieri cretine la Cotroceni - Taxa pe tranzacțiile bancare ar urma sa fie de 0,2% pentru orice operatiune de cont. PSD cere lamuriri partenerilor de guvernare
Autorii propunerii de introducere a taxei pe toate tranzacțiile bancare trebuie sa explice care au fost motivele ce au s ...
-
Scaunul cu rotile ajunge la muzeu. Chinezii pun in practică terapia cu celule stem pentru vindecarea paraliziei și recăpătarea completă a mobilității
O noua etapa in lupta impotriva paraliziei a fost atinsa dupa ce compania farmaceutica chineza Xellsmart a primit aproba ...
-
Astia nu mai au nicio jenă! Se scumpește RCA din nou: Bucureștiul, cel mai afectat. Brokerii și ASF sunt mână-n mână
Dupa mai bine de doi ani de tarife plafonate, șoferii romani ar putea plati mai mult pentru polițele RCA incepand chiar ...
-
Tatăl lui Elon Musk merge la Moscova, la un eveniment organizat de ideologul Kremlinului Alexander Dugin
Errol Musk, tatal miliardarului Elon Musk, a ajuns la Moscova și urmeaza sa participe la Forumul Viitorului 2050, un eve ...
-
România și-a trimis semințele în seiful Apocalipsei. În prezent, acolo sunt păstrate aproape 1.400.000 de eșantioane de semințe
La capatul lumii, in gheața veșnica din Svalbard, semințele Romaniei iși așteapta liniștite Apocalipsa. Protejate la min ...
-
O profeție religioasă a ajuns în centrul atenției mondiale: se investesc sume uriașe în pariuri ce dau ca sigură întoarcerea lui Iisus Hristos în 2025
O profeție religioasa controversata a ajuns in centrul atenției mondiale, dupa ce un site de pariuri pe criptomonede a d ...
-
Comandantul aviației strategice a Rusiei „a căzut de la fereastră" și a murit, după operațiunea ucraineană „Pânza de păianjen"
General locotenentul Serghei Kobilas, comandantul aviației strategice a Rusiei, a murit. Informația, confirmata sec de a ...
-
A început Marșul Bucharest Pride: Generează deja scandal și opoziție din partea Bisericii
Sambata, comunitatea LGBTQIA+ și susținatorii sai se reunesc la Marșul Bucharest PRIDE 2025. Marșul incepe cu ora 16:00 ...
-
Raed Arafat a resuscitat o femeie care a suferit un stop cardio-respirator în Praid. A fost ajutat de un medic aflat în timpul liber
O femeie care a suferit un stop cardio-respirator a fost resucitata seful Departamentului pentru Situatii, Raed Arafat, ...
-
Moarte suspecta: Fratele mai mic al lui Emi Pian a decedat subit în penitenciar unde era inchis pentru răzbunare
Laurențiu Duduianu, fratele mai mic al lui Emi Pian, murit, in noaptea de vineri spre sambata, in Penitenciarul Jilava. ...
-
Apar noi stenograme terifinate din dosarul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon. Dialoguri sinistre în cadrul secției
Apar noi stenograme din dosarul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon din București. Mesajele dintre medici si asi ...
-
Câți ani de închisoare riscă Ionel Ganea după ce fiul său de doi ani a murit în urma accidentului provocat de fostul internațional
Baiețelul lui Ionel Ganea, in varsta de 2 ani, a murit, vineri, la aproape o luna de la accidentul pe care l-a produs ch ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu