Noi proteste față de Revoluția fiscală a lui Dragnea și Tudose sunt anunțate pentru duminică seara în București, în țară și în diaspora
Postat la: 12.11.2017 |
Proteste faţă de Revoluția fiscală, precum şi faţă de proiectele de modificare a legilor Justiţiei sunt anunţate pentru duminică seara, atât în Bucureşti, cât şi în mai multe oraşe din ţară și în diaspora. În Bucureşti, oamenii se vor aduna în faţa Guvernului, urmând să plece în marş spre sediul PSD de pe Kiseleff, în care să arunce cu hârtie igienică.
„OUG de modificare a Codului Fiscal a fost publicată, vineri seară, în Monitorul Oficial. Putem bloca ALDE-PSD să o pună în practică ieşind în stradă, în număr cât mai mare. Ieşirea în stradă este soluţia cea mai bună pentru a opri aceste modificări propuse de un guvern iresponsabil şi incapabil. Ce fac ei este un atentat la democraţie. Duminică ne strângem în Piaţa Victoriei, pentru a spune ca ne-am săturat, a venit momentul să plecaţi", se arată pe pagina de Facebook a evenimentului din Bucureşti.
Protestatarii ar urma să se adune în Piaţa Victoriei din Capitală, iar apoi să plece către sediul PSD de pe Kiseleff. Organizatorii spun că „sediul PSD nu este un obiectiv militar de siguranţă naţională", astfel că manifestanţii pot veni cu hârtie igienică, făcând referire la protestul de miercuri faţă de modificarea legilor Justiţiei, când jandarmii au încercat să confişte sulurile de hârtie igienică pe care oamenii le aduseseră în Piaţa Victoriei pentru a le arunca spre clădirea Guvernului.
„Guvernarea trebuie să urmărească bunăstarea cetăţenilor, NU interesele proprii. Este responsabilitatea noastră, este viitorul nostru în joc, ţine de fiecare dintre noi, este necesar să luăm atitudine şi să nu le mai permitem să îşi bată joc. Vestea bună, Sediul PSD nu este un obiectiv militar de siguranţă naţională, aşa cum este Guvernul, deci puteţi să aduceţi hartie igienică cu voi", se mai precizează în postarea de pe rețeaua de socializare.
De asemenea, organizatorii spun că Revoluția fiscală a avut şi efecte imediate, precum creşterea cursului euro şi scumpirea combustibilului. „Şi, pentru ce toate astea, pentru ce să storci şi mai mulţi bani? Pentru a-i lasa pe corupţi cu averile neatinse? (60 de milioane de euro ne datorează Dan Voiculescu şi încă 114 Radu Mazăre. (...) Oare pentru minerul rănit în accidentul din Uricani şi decedat din cauza bacteriilor din spital să fie? Ca să acorzi pensiile speciale, bonusuri şi alte venituri iraţionale şi nejutificate aleşilor?", explică ei.
Alte proteste față de Revoluția fiscală vor avea loc la Alba Iulia (în faţa Prefecturii), Arad (în faţa Primăriei), Alexandria (Casa de Cultură), Baia Mare (Piaţa Revoluţiei), Bistriţa (Piaţa Petru Rareş), Braşov (Prefectură), Brăila, Constanţa (Prefectură), Constanţa (Piaţa Mihai Viteazu), Focşani (Piaţa Unirii), Galaţi (Prefectură), Iaşi (Piaţa Unirii), Oradea (Piaţa Unirii), Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Reşiţa (Centrul civic), Târgu Mureş (Prefectură), Târgu Ocna (Primărie) şi Timişoara (Piaţa Victoriei).
Și românii din diaspora şi-au anunţat susţinerea pentru cei de la Bucureşti şi din ţară, organizând manifestaţii asemănătoare şi în Berlin (în faţa Ambasadei), Birmingham (Centenary Square), Bruxelles (în faţa Ambasadei), Glasgow (George Square), Londra, Milano (în faţa Consulatului), Munchen (în faţa Consulatului), Roma (Piazza dell'Esquilino) şi Copenhaga (în faţa Ambasadei). Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind Codul Fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial vineri seara la două zile de la adoptarea de către Cabinetul Tudose.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Axios: Netanyahu a fost „isteric" din cauza acordului SUA-Iran ce privește Libanul
Guvernul israelian este ingrijorat ca acordul dintre SUA și Iran ar putea legitima influența Iranului in Liban și ar put ...
-
Andreea Bănică, experiență violentă în aeroportul Otopeni: „Am primit și un ghiozdan în ceafă"
Înainte de a pleca intr-o escapada de cateva zile, Andreea Banica a avut parte de o serie de incidente neplacute p ...
-
Mircea Dinescu, pamflet după ce Guvernul Veștea a picat: "Meseria de sforar, pe care Bolojan a uitat s-o impoziteze, face o concurență neloială păienjenilor"
Mircea Dinescu a publicat un pamflet pe Facebook, dupa ce Guvernul propus de Adrian Vestea nu a reusit sa primeasca votu ...
-
Trenduri noi în echiparea laboratoarelor: lame de microscop avansate, consumabile smart și automatizare pentru un laborator performant
Presiunea de a obține rezultate mai rapide, mai precise și mai ușor de urmarit schimba felul in care arata un laborator ...
-
Fenomenul care dogorește Europa: Ce este "blocajul omega" și de ce aduce temperaturi extreme
Valul de caldura intens care cuprinde Europa de Vest si care a dus deja la peste 40 de decese numai in Franta este alime ...
-
Ce nu îți spune niciun ghid urban despre scuterul electric la sat
Dimineața pleci la camp, la pranz treci pe la vecin sa iei niște oua, dupa-amiaza faci un drum pana la magazinul din cen ...
-
Momentul bizar care a declanșat era „farfuriilor zburătoare". Ce a văzut pe cer experimentatul pilot Kenneth Arnold
Acum aproape opt decenii se dadea startul „erei" OZN-urilor. Extratereștrii și „farfuriile zburatoare" au de ...
-
Marea întoarcere: Turiștii canadieni, în frunte cu cei din Gen Z, revin în forță în SUA
Milioane de turiști canadieni au revenit in forța in Statele Unite in ultimele luni, dupa un ingheț de peste un an și ju ...
-
Ce nu trebuie să spui niciodată când ești oprit de poliție în trafic. Întrebarea aparent banală a polițistului care poate influența dosarul
Puțini șoferi raman complet relaxați atunci cand sunt opriți de poliție in trafic. În astfel de momente, agenții l ...
-
Nu face minuni, dar e ieftin și înlocuiește cu succes pâinea albă - Alimentul pe care persoanele cu glicemie mare ar trebui să-l consume zilnic
Cand vine vorba despre glicemie, soluțiile spectaculoase sunt rare. Cele utile sunt, de multe ori, banale. Unul dintre c ...
-
„Burevestnik", arma care îi îngrijorează pe experți. Rusia a creat prima rachetă de croazieră propulsată de un reactor nuclear deschis
Doi cercetatori de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) susțin ca au reușit sa descifreze principiul de funcți ...
-
PNL își exclude „puciștii". 18 lideri și parlamentari, dați afară după susținerea Guvernului. Cătălin Predoiu, Adrian Veștea și Hubert Thuma, pe listă
Partidul Național Liberal se pregatește pentru una dintre cele mai ample serii de excluderi din ultimii ani. Noua conduc ...
-
A mers pe mâna lui Trump și a pierdut. Benjamin Netanyahu trage ponoasele după acordul dintre Washington și Iran
Timp de zece ani, premierul Benjamin Netanyahu a jucat totul pe o singura carte: Donald Trump. A pariat ca, braț la braț ...
-
Fenomen astronomic rar, vizibil cu ochiul liber: Marte se întâlnește cu Pleiadele
Cei care privesc cerul inainte de rasaritul Soarelui vor putea vedea, in aceasta saptamana, o apropiere spectaculoasa in ...
-
Peștele toxic care bagă Grecia în alertă. A fost observat tot mai aproape de plajele frecventate de turiști și Crucea Roșie lansează avertismente
Autoritațile din Grecia urmaresc cu ingrijorare extinderea rapida a unei specii invazive care a ajuns tot mai aproape de ...
-
Care sunt cele mai bune aplicații de cazinou pe mobil
Descopera criteriile importante pentru alegerea unei aplicații de casino mobil și afla ce ofera principalele platforme d ...
-
Moment istoric în Port Bazinul Nou Galaţi. Prima navă a acostat după 38 de ani
Port Bazinul Nou Galati a marcat un moment considerat istoric pentru infrastructura portuara a orasului, odata cu acosta ...
-
Premierul britanic Keir Starmer a demisionat: instabilitate fără precedent în istoria modernă a țării
Premierul britanic Keir Starmer a demisionat, scrie presa britanica. El a spus ca a discutat deja cu regele. Starmer est ...
-
Daily Express: Zelenski amenință să extindă conflictul cu Rusia printr-un atac asupra Belarus
Declarația lui Volodimir Zelenski privind un posibil atac asupra Republicii Belarus poate duce la o escaladare a conflic ...
-
Anunț major de la Teheran după negocieri: Iranul spune că restricțiile asupra exporturilor de petrol au fost eliminate
Iranul a transmis luni primele semnale privind rezultatele discuțiilor diplomatice purtate in ultimele zile, iar mesajul ...
-
ANAF declanșează una dintre cele mai mari vânzări de bunuri din ultimii ani: mii de vagoane, locomotive și proprietăți ale CFR Marfă, scoase la licitație
Autoritațile fiscale au demarat o ampla operațiune de valorificare a activelor aflate sub sechestru ale CFR Marfa, intr- ...
-
Credibilitatea lui Trump primeste inca o lovitură: Iranul afirmă că nu mai redeschide Strâmtoarea Ormuz până nu va fi pace în Liban
Agentia iraniana de presa Tasnim a relatat duminica, citand o sursa apropiata echipei de negociere, ca Iranul nu intenti ...
-
Decizie istorică pentru ortodocși: De teama lui Donald Trump, Recep Tayyip Erdogan a ordonat redeschiderea Seminarului Teologic Halki
Presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a ordonat duminica reluarea discutiilor privind redeschiderea Seminarului Te ...
-
„Fiica" misterioasă: Postarea criptică a lui Trump devenită virală pe rețelele sociale
Președintele Donald Trump este cunoscut deja pentru rafale de postari pe rețeaua sa sociala, la ceas de seara, pe subiec ...
-
Noul Air Force One. Trump: "Casă Albă zburătoare la un nivel de lux pe care nimeni nu l-a mai văzut până acum"
Președintele Donald Trump a dezvaluit un nou avion Boeing 747-8 pentru Air Force One, pe care guvernul din Qatar i l-a d ...
-
Virusul care poate persista în creier luni sau chiar ani după infecție. Ce au descoperit oamenii de știință
Virusul Ebola poate supraviețui neobservat in organism luni sau chiar ani dupa infecția inițiala, ceea ce poate favoriza ...
-
Un cult satanic și teroriștii recrutează copii prin intermediul jocurilor video
Oficiali din domeniul securitații din Regatul Unit avertizeaza asupra creșterii numarului de copii și adolescenți expuși ...
-
Bursele globale închid pe roșu: investitorii evaluează riscurile acordului de pace din Orientul Mijlociu
Pietele bursiere globale au incheiat sedinta de vineri in teritoriu negativ, investitorii evaluand daca acordul de pace ...
-
Surpriză - Corecţia acţiunilor SpaceX şterge aproape toate câştigurile investitorilor medii care au cumpărat după listare
Investitorii medii care au cumparat actiuni SpaceX pe bursa dupa debutul spectaculos al companiei au pierdut aproape toa ...
-
Jocul halucinațiilor. Ce este „provocarea Benadryl" de pe TikTok. O adolescentă a ajuns în moarte cerebrală
O adolescenta in varsta de 15 ani se afla in moarte cerebrala dupa ce a participat la „provocarea Benadryl", o ten ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu