Noi reguli pentru înregistrarea naşterii copilului
Postat la: 26.10.2016 |
Guvernul a aprobat o serie de noi măsuri pentru debirocratizarea procedurii de înregistrare a naşterii. Astfel, se simplifică procedura înregistrării nașterii și se reduc costurile aferente, prin eliminarea prevederilor referitoare la parcurgerea unor proceduri în instanță, pentru înregistrarea tardivă a nașterii, și efectuarea unei expertize medico-legale, dacă există un certificat medical constatator al nașterii.
În acest sens, prin hotărârea aprobată în ședința de astăzi, se modifică și completează unele acte normative, astfel încât să poată fi aplicate unitar reglementările în domeniul stării civile și evidența persoanelor prevăzute în OUG nr. 33/2016, aprobată de Guvern în luna iunie a acestui an, pentru a pune în practică măsura "Niciun copil fără identitate", cuprinsă în Pachetul național anti-sărăcie.
Simplificarea procedurilor pentru stabilirea identității vizează interesul copilului, în sensul asigurării accesului la serviciile medicale, de învățământ și protecție socială. Ca element de noutate, înregistrarea naşterii se poate face în termen de 30 de zile de la data naşterii copilului, faţă de 15 zile cât se prevedea anterior adoptării OUG nr. 33/2016. Astfel, părinții și autoritățile statului vor avea posibilitatea ca, prin parcurgerea unor proceduri administrative, să clarifice toate aspectele care interesează la înregistrarea evenimentului de stare civilă, în principal, cele legate de identitatea mamei.
Prin modificările aduse de actul normativ, se stabilește că, în termen de 30 de zile, persoana care declară naşterea copilului nu mai trebuie să obţină o aprobare suplimentară în acest sens sau să prezinte documente care să justifice declararea naşterii peste termenul stabilit de lege. Până acum, dacă înregistrarea copilului se realiza după 15 zile de la naştere, era necesar să se prezinte o cerere scrisă, motivată, însoţită de documente care să justifice depăşirea termenului legal, iar înregistrarea naşterii se făcea numai cu aprobarea primarului.
De asemenea, în cazul în care mama nu deţine un act de identitate, din diferite motive (nu s-a eliberat, l-a pierdut sau a fost distrus), dar figurează în evidenţele de stare civilă, la solicitarea unităţii sanitare, poliţistul desemnat va face verificări specifice pentru identificarea mamei, iar documentul privind rezultatul verificărilor va sta la baza stabilirii identităţii mamei care a născut.
Dacă mama nu a fost înregistrată în evidenţele de stare civilă şi, implicit, nu a deţinut niciodată un certificat de naştere, se va întocmi un proces-verbal privind identitatea declarată de mamă, semnat de reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, de reprezentantul poliţiei şi de cel al unităţii sanitare.
Serviciile de stare civilă vor întocmi actul de naștere al copilului cu numele de familie și prenumele declarate de mamă urmând ca, după clarificarea stării civile a mamei, să se procedeze la efectuarea unor noi menţiuni privind înregistrarea acesteia pe documentele care-l privesc pe copil.
Hotărârea aprobată astăzi stabilește că înregistrarea naşterii se va putea realiza, ca situaţie de excepţie, şi după termenul de 30 de zile, însă doar prin parcurgerea unor proceduri administrative. Prin transferul competenţei, de la instanțele judecătorești către primar, în ceea ce privește înregistrarea tardivă a naşterii (peste termenul de 30 de zile), se reduce termenul de soluţionare a cererii de înregistrare a nașterii și se elimină taxele percepute. Se asigură astfel condiţiile pentru înregistrarea naşterii într-un termen cât mai scurt (de la cca 2 ani la maxim 90 de zile de la data depunerii cererii).
Un alt element de noutate introdus de actul normativ aprobat astăzi de Executiv vizează procedura de eliberare a unui nou act de identitate persoanelor internate într-o instituție sanitară. Potrivit noilor reglementări, cererea pentru eliberarea unui nou act de identitate se soluţionează de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială funcţionează instituţia sanitară. Preluarea cererii, a documentelor necesare și a imaginii persoanei care solicită eliberarea actului de identitate se realizează la sediul instituţiei sanitare.
Pentru persoanele fizice internate sau primite spre îngrijire ori găzduire în instituţii de ocrotire/centre de servicii sociale sau în centre educative, se eliberează actele de identitate în care se înscrie domiciliul sau reşedinţa la adresa instituţiei sau a centrului respectiv, în funcție de solicitarea persoanei în cauză ori a reprezentantului său legal.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Creierul nostru s-a conectat la o altă dimensiune acum 50.000 de ani "și ne-a turboalimentat inteligența" - spune o teorie radicală nouă
Psihologul de cercetare Robert Epstein crede ca creierul ar putea funcționa ca un transductor conectat la „Cealalt ...
-
Imagini cu Călin Georgescu ridicat din trafic de DIICOT realizate la 06:30 în Ilfov
Structura Centrala, impreuna cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR, au efectuat luni, 21 sep ...
-
Un bărbat de 82 de ani a murit după ce s-a luat la bătaie cu un bărbat de 76 de ani din pricina unui șezlong
Un barbat de 82 de ani a murit dupa ce s-a luat la bataie cu un barbat de 76 de ani din cauza unui șezlong pe o plaja di ...
-
Escrocherie pe WhatsApp, greu de oprit. Cum sunt preluate conturile fără ca hackerii să le spargă
Escrocii pot prelua un cont de whatsapp prin manipularea utilizatorului, aceștia pot obține codul de verificare sau pot ...
-
Detalii din timpul operațiunii în urma căreia Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. Miza dosarului e cu mult mai amplă decat se crede la o primă vedere
Calin Georgescu a fost oprit in trafic și dus sub escorta la vila sa, in timp ce anchetatorii efectuau percheziții. &Ici ...
-
Unde trebuiau să ajungă cele 1,1 milioane de euro din dosarul Georgescu: Drumul banilor, de la Buzău la o bancă din Dominica, via Elveția
În spatele creditului de șase milioane de euro promis omului de afaceri din Buzau apare un circuit financiar care ...
-
Cine este Ionel Rusen, afaceristul ajuns în dosarul DIICOT al lui Călin Georgescu. De la afaceri în Portul Constanța la conexiuni cu un fost ambasador SUA
Ionel Rusen, omul de afaceri constanțean vizat alaturi de Calin Georgescu in ancheta DIICOT privind o presupusa inșelaci ...
-
Omul de afaceri păcălit de Călin Georgescu rupe tăcerea: Mă asigura că nu există probleme și mi-au dat ordine de plată falsificate
Omul de afaceri din Buzau, Razvan Leu, cel care a formulat in ianuarie 2024 plangerea penala aflata la baza dosarului in ...
-
Descoperire cel puțin ciudată a oamenilor de știință: Creierul este reprezentat de două organe separate
Creierul este format din doua organe separate care lucreaza impreuna, mai degraba decat o unitate unificata, au descoper ...
-
Card de credit sau credit de nevoi personale: cum alegi dacă ai deja cont bancar
Daca ai deja un cont bancar și ai nevoie de finanțare, alegerea dintre cardul de credit și creditul de nevoi personale p ...
-
Bănci care oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România
În Romania, BCR, Banca Transilvania, ING, BRD și CEC Bank sunt printre bancile la care poți analiza credite de nev ...
-
Marea bătălie mondială se duce acum pe fundul oceanelor: Tehnologie pe care cu greu ne-o putem imagina și un război crâncen pentru resurse
Guvernele si companiile de aparare investesc tot mai mult in drone submarine, senzori si sisteme autonome, pe masura ce ...
-
Un cercetător susține că poate ține anii pe loc: Leacul-minune ar urma să ajungă pe piață în mai puțin de trei ani
Visul „tinereții fara batranețe" ar putea ieși din basme și intra in laborator. William „Bill" Andrews, biol ...
-
Trump vrea să numească un „țar" al inteligenței artificiale: „Înființez Forța AI"
Președintele american Donald Trump a declarat, sambata, ca intenționeaza sa inființeze o „Forța AI" și sa numeasca ...
-
O companie chineză dezvoltă primul robot capabil să poarte o sarcină umană într-un uter artificial
O companie chineza este pe cale sa schimbe definitiv modul in care aducem copii pe lume, anunțand dezvoltarea primului r ...
-
The Lancet: Proteina Spike a COVID-19 produce singură puține reacții acute la oameni. Ele cresc la 95% doar după adăugarea altor componente ale vaccinului
Un studiu randomizat de faza 1/2 din 2021 publicat in The Lancet Infectious Diseases, realizat de Sanofi și BARDA, ar fi ...
-
Cele zece zile care au schimbat cursul inteligenței artificiale
De ani de zile, cursa pentru construirea unei inteligențe artificiale din ce in ce mai puternice a urmat un principiu bi ...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu