Numeroşi islamişti ce au fost interogaţi de CIA, inclusiv în România, au dezvoltat boli psihice
Postat la: 09.10.2016 |
Numeroşi islamişti ce au fost deţinuţi la Guantanamo ori în cadrul programelor secrete ale SUA pentru interogarea suspecţilor de terorism au dezvoltat afecţiuni psihice, relatează ziarul The New York Times, fiind evocat şi cazul penitenciarului CIA din România, ce a funcţionat în perioada 2003-2006.
După ce au fost supuşi tratamentelor agonizante în penitenciare secrete din numeroase ţări ori practicilor coercitive din centrul militar pentru detenţie de la Guantanamo Bay, mulţi foşti deţinuţi au dezvoltat probleme mentale persistente, conform unor documente medicale guvernamentale şi unor foşti medici civili şi militari, scrie cotidianul The New York Times într-un material intitulat "Moştenirea lăsată de tortura americană asupra minţilor".
Documentele atestă practicile la care au fost supuşi suspecţii de terorism în cadrul interogatoriilor efectuate de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA). "Bătăile, privarea de somn, ameninţările şi alte tactici brutale au generat probleme psihice persistente pentru foştii deţinuţi din centrele speciale ale CIA şi de la Guantanamo", notează autorii materialului din NYT, Matt Apuzzo, Sheri Fink şi James Risen.
Cel puţin jumătate dintre cei 39 de suspecţi deţinuţi în cadrul programului CIA de "extrădări extraordinare" şi supuşi "interogatoriilor speciale" - care includeau privarea de somn, stropirea cu apă aproape îngheţată, lovirea de pereţi şi închiderea în cutii asemănătoare cu sicriele - manifestă probleme de natură psihiatrică precum sindrom de stres posttraumatic, paranoia, depresie sau stări de psihoză.
Alte sute de persoane transferate prin centrele secrete ale CIA sau deţinute la Guantanamo - unde au fost supuse tehnicilor de izolare senzorială, segregării, ameninţărilor cu câini ori altor tactici - prezintă afecţiuni psihice. Între timp, aproape toate aceste persoane au fost eliberate.
Potrivit NYT, centrul secret pentru detenţie al CIA din Bucureşti a fost utilizat în perioada 2003-2006, unitatea similară din Polonia a funcţionat în anii 2002-2003, iar cea din Lituania, în 2005-2006. Centre similare ale CIA au funcţionat în Afganistan şi Thailanda. În plus, sute de suspecţi de terorism au fost deţinuţi în penitenciarul militar american de la Guantanamo Bay, începând din anul 2002.
Unul dintre foştii deţinuţi interogaţi, Mohamed Ben Soud, a declarat că a fost supus tehnicii stropirii cu apă aproape îngheţată. Iniţial, a fost supus acestui tratament abuziv în închisoarea CIA din Kabul (Afganistan). Îşi aminteşte cum era introdus într-o folie de plastic, dezbrăcat, cu mâinile încătuşate deasupra capului. I se turna apă foarte rece pe corp. După detenţia în Afganistan, bărbatul, care acum are 47 de ani, a fost transferat în centre CIA din Thailanda, Polonia, România şi Lituania.
La interogatorii, a spus în mod repetat că nu era inamic al Statelor Unite. Născut în Libia, fugise în Pakistan în anul 1991 şi se alăturase unui grup islamist care încerca să înlăture Administraţia Muammar Kadhafi, aflată la putere în acea perioadă la Tripoli. La interogatorii, a negat permanent că ar avea vreo legătură cu reţeaua teroristă Al-Qaida sau cu liderul de atunci al organizaţiei, Osama ben Laden. În anul 2004, Mohamed Ben Soud a fost transferat de SUA în Libia, iar din anul 2011 este liber.
"Nu există niciun dubiu că aceste tehnici speciale de interogare au fost absolut incompatibile cu valorile americane, iar efectele generează provocări de durată pentru noi, ca ţară, şi pentru indivizii implicaţi", a admis Ben Rhodes, adjunct al consilierului prezidenţial american pentru Siguranţa Naţională.
Administraţia SUA nu a evaluat efectele psihologice pe termen lung ale tehnicilor extraordinare de interogare care au fost aplicate în contextul combaterii terorismului. Întrebat despre consecinţele psihice pe termen lung, un purtător de cuvânt al Pentagonului a transmis că deţinuţii au fost trataţi uman şi au avut acces la servicii medicale excelente. CIA a refuzat să facă vreun comentariu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Creierul nostru s-a conectat la o altă dimensiune acum 50.000 de ani "și ne-a turboalimentat inteligența" - spune o teorie radicală nouă
Psihologul de cercetare Robert Epstein crede ca creierul ar putea funcționa ca un transductor conectat la „Cealalt ...
-
Imagini cu Călin Georgescu ridicat din trafic de DIICOT realizate la 06:30 în Ilfov
Structura Centrala, impreuna cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR, au efectuat luni, 21 sep ...
-
Un bărbat de 82 de ani a murit după ce s-a luat la bătaie cu un bărbat de 76 de ani din pricina unui șezlong
Un barbat de 82 de ani a murit dupa ce s-a luat la bataie cu un barbat de 76 de ani din cauza unui șezlong pe o plaja di ...
-
Escrocherie pe WhatsApp, greu de oprit. Cum sunt preluate conturile fără ca hackerii să le spargă
Escrocii pot prelua un cont de whatsapp prin manipularea utilizatorului, aceștia pot obține codul de verificare sau pot ...
-
Detalii din timpul operațiunii în urma căreia Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. Miza dosarului e cu mult mai amplă decat se crede la o primă vedere
Calin Georgescu a fost oprit in trafic și dus sub escorta la vila sa, in timp ce anchetatorii efectuau percheziții. &Ici ...
-
Unde trebuiau să ajungă cele 1,1 milioane de euro din dosarul Georgescu: Drumul banilor, de la Buzău la o bancă din Dominica, via Elveția
În spatele creditului de șase milioane de euro promis omului de afaceri din Buzau apare un circuit financiar care ...
-
Cine este Ionel Rusen, afaceristul ajuns în dosarul DIICOT al lui Călin Georgescu. De la afaceri în Portul Constanța la conexiuni cu un fost ambasador SUA
Ionel Rusen, omul de afaceri constanțean vizat alaturi de Calin Georgescu in ancheta DIICOT privind o presupusa inșelaci ...
-
Omul de afaceri păcălit de Călin Georgescu rupe tăcerea: Mă asigura că nu există probleme și mi-au dat ordine de plată falsificate
Omul de afaceri din Buzau, Razvan Leu, cel care a formulat in ianuarie 2024 plangerea penala aflata la baza dosarului in ...
-
Descoperire cel puțin ciudată a oamenilor de știință: Creierul este reprezentat de două organe separate
Creierul este format din doua organe separate care lucreaza impreuna, mai degraba decat o unitate unificata, au descoper ...
-
Card de credit sau credit de nevoi personale: cum alegi dacă ai deja cont bancar
Daca ai deja un cont bancar și ai nevoie de finanțare, alegerea dintre cardul de credit și creditul de nevoi personale p ...
-
Bănci care oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România
În Romania, BCR, Banca Transilvania, ING, BRD și CEC Bank sunt printre bancile la care poți analiza credite de nev ...
-
Marea bătălie mondială se duce acum pe fundul oceanelor: Tehnologie pe care cu greu ne-o putem imagina și un război crâncen pentru resurse
Guvernele si companiile de aparare investesc tot mai mult in drone submarine, senzori si sisteme autonome, pe masura ce ...
-
Un cercetător susține că poate ține anii pe loc: Leacul-minune ar urma să ajungă pe piață în mai puțin de trei ani
Visul „tinereții fara batranețe" ar putea ieși din basme și intra in laborator. William „Bill" Andrews, biol ...
-
Trump vrea să numească un „țar" al inteligenței artificiale: „Înființez Forța AI"
Președintele american Donald Trump a declarat, sambata, ca intenționeaza sa inființeze o „Forța AI" și sa numeasca ...
-
O companie chineză dezvoltă primul robot capabil să poarte o sarcină umană într-un uter artificial
O companie chineza este pe cale sa schimbe definitiv modul in care aducem copii pe lume, anunțand dezvoltarea primului r ...
-
The Lancet: Proteina Spike a COVID-19 produce singură puține reacții acute la oameni. Ele cresc la 95% doar după adăugarea altor componente ale vaccinului
Un studiu randomizat de faza 1/2 din 2021 publicat in The Lancet Infectious Diseases, realizat de Sanofi și BARDA, ar fi ...
-
Cele zece zile care au schimbat cursul inteligenței artificiale
De ani de zile, cursa pentru construirea unei inteligențe artificiale din ce in ce mai puternice a urmat un principiu bi ...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu