Omul lui Chițoiu de la Transelectrica a demisionat după un scandal uriaș
Postat la: 13.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Președintele Directoratului de la Transelectrica, Toni Teau, a demisionat din această funcție. Decizia va deveni efectivă începând cu data de 26 aprilie, iar acesta a invocat motive personale. Demisia vine în contextul în care, în urmă cu câteva zile, o avarie majoră în rețeaua Transelectrica a lăsat minele de cărbune din Valea Jiului fără curent timp de 11 minute, ceea ce a generat un scanda uriaș în interiorul sistemului.
Trebuie precizat ca Toni Teau era un apropiat al liderului ALDE, Daniel Chitoiu, fost ministrul al Finatelor si Economiei in guvernarea USL. "Şi-a dat demisia din funcţiile de preşedinte şi membru al directoratului din motive personale, începând din 26 aprilie 2017", au declarat sâmbătă reprezentanţii Ministerului Economiei. Directoratul care conduce Transelectrica avea ocupate doar patru din cele cinci posturi înainte de demisia lui Teau, astfel că rămâne în prezent cu numai trei membri.
Toni Teau a fost numit director general al Transelectrica începând din 11 mai 2014. Între iunie 2013 - mai 2014 a fost preşedinte al Consiliului de Supraveghere. În ultimul an, mai multe avarii au avut loc în reţeaua administrată de Transelectrica, în urma cărora judeţe întregi au rămas fără energie electrică. Cea mai recentă a avut loc pe 5 martie, la ora 18:39, când alimentarea cu energie electrică în Valea Jiului, inclusiv a exploatărilor miniere, a fost întreruptă timp de 11 minute.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Austria încearcă să limiteze migraţia pentru reîntregirea familiilor prin teste ADN de rudenie
Cancelarul austriac Karl Nehammer vrea efectuarea de teste ADN în cazul rudelor persoanelor care beneficiază de statut de refugiat în Austria pentru a reduce afluxul de imigranţi în ţară.
-
Klaus Iohannis e de râsul lumii in UE. Ce loc ocupa presedintele României intr-un clasament al nepopularității
Potrivit unui sondaj realizat de GLOBSEC, Klaus Iohannis este cel mai nepopular președinte dintre cei 9 șefi de state excomuniste membre ale Uniunii Europene.
-
Ucraina, zonă de testare pentru Inteligența Artificială: Cea mai bună zonă de testare pentru AI F-16
Cea mai bună zonă de testare pentru acest AI F-16 este Ucraina. Rusia nu poate spune că soldații NATO intervin în război. Comandantul marinei americane Frank Kendall a zburat cu un F-16 controlat de inteligență artificială
-
Autorizația pentru vaccinul AstraZeneca a fost retrasă de Comisia Europeană, cu aplicare din 7 mai
Comisia Europeană a retras, la cererea gigantului farmaceutic AstraZeneca, autorizația de comercializare în statele membre a vaccinului dezvoltat de compania anglo-suedeză împotriva COVID-19, vaccin cunoscut sub numele „Vaxzevria", folosit inclusiv în România.
-
Informații șocante: Whoopi Goldberg dezvăluie că mama ei a primit electroșocuri și a uitat cine e
Whoopi Goldberg a povestit experiența sa traumatizantă din copilărie. Mama ei a suferit electroșocuri și a uitat cine sunt copiii ei. Actrița, care a scris recent o autobiografie, vorbește despre spitalizarea regretatei sale mame, despre modul în care aceasta i-a afectat copilăria și a modelat-o ca persoană.
-
De ce nu este nevoie să faci duș în fiecare zi. „Poate fi chiar dăunător", spun unii specialiști
Prezentatorul de televiziune britanic Jonathan Ross a ținut prima pagină a ziarelor declarând că uneori se spală mai puțin de o dată pe săptămână, iar în 2023, actrița America Ferrera și-a uimit colegii de distribuție ai lui Barbie într-un interviu când a recunoscut că, ocazional, sare peste duș.
-
Cei 7000 de euro leafă i-au motivat pe euroaleșii români să-și mai dorească un mandat. Politicienii români care stau degeaba în PE
Leafa de peste 7.000 de euro pe lună, dar și alte beneficii nu i-au motivat pe unii politicienii români să fie activi în Parlamentul European, unde munca lor e mai degrabă simbolică, față de cea a colegilor din propriile partide sau familii politice europene.
-
Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității".
-
Abia acum aflam adevarul despre criza energetica globală: Cererea de gaze naturale va exploda din cauza Inteligentei Artificiale!
Producătorii de gaze naturale anticipează o creştere semnificativă a cererii în următorul deceniu, deoarece dezvoltarea inteligenţei artificiale duce la o creştere a consumului de energie electrică pe care sursele regenerabile ar putea să aibă dificultăţi să o satisfacă singure, relatează CNBC.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 10.Geoinginerie financiară: trilioane de aerosoli vor fi pulverizati din avion împotriva încălzirii globale
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu