Procurorul Mircea Negulescu, zis „Portocală”, a fost exclus din magistratură de către CSM
Postat la: 30.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Procurorul Mircea Negulescu, zis „Portocală", este acuzat, printre altele, că a luat legătura cu un suspect în mai multe dosare. Pe 4 mai 2017, Inspecţia Judiciară anunţa, în urma exercitării acţiunii disciplinare faţă de Negulescu, că magistratul a adoptat un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate într-un birou din sediul unităţii de parchet.
"Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Mircea Negulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în prezent suspendat din funcţie, pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a)(1) şi l(2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată. În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că procurorul a adoptat un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate într-un birou din incinta sediului Parchetului, în timpul programului de lucru? în afara cadrului legal care reglementează activitatea de urmărire penală, în condiţiile în care procurorul cercetat nu reprezenta interesele Ministerului Public şi a manifestat o atitudine agresivă faţă de unul dintre participanţii la discuţie, sugerând inclusiv existenţa unor date care ar justifica efectuarea de cercetări penale faţă de acesta", se preciza într-un comunicat al Inspecției Judiciare.
Conform aceleiaşi surse, s-a reţinut şi faptul că Mircea Negulescu a solicitat unui alt procuror, în prezenţa unui martor, a unui avocat şi a unui jurnalist, informaţii cu privire la conţinutul unor interceptări dintr-un dosar pe care celălalt magistrat îl instrumenta. Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a CSM, care va decide cu privire la răspunderea magistratului. Într-o altă acţiune disciplinară, Inspecţia Judiciară a decis, pe 21 martie 2017, că procurorul Mircea Negulescu a comis o abatere disciplinară, în sensul că nu s-a abţinut în cursul instrumentării unui dosar penal, deşi se afla în relaţii apropiate şi de durată cu unii dintre subiecţii procesuali.
"La 15 martie 2017, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Mircea Negulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în prezent suspendat din funcţie, pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) teza I - 'nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii' - din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată. În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că procurorul nu a respectat îndatorirea de a se abţine în cursul instrumentării unui dosar penal, deşi se afla în relaţii apropiate şi de durată cu unii dintre subiecţii procesuali implicaţi în cauză, aspect care se circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin (1) lit. f) din Codul de procedură penală", se arăta într-un comunicat al IJ de la acea dată.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Terasa ta de vis: idei pentru amenajarea unui spațiu de relaxare perfect în aer liber
Amenajarea unei terase reușite necesita insa mai mult decat simpla amplasare a unei mese și a catorva scaune. Este un pr ...
-
Președintele SUA e batjocorit de purtătorul de cuvânt al armatei iraniene: „Hei, Trump, ești concediat"
Purtatorul de cuvant al armatei iraniene, Ebrahim Zolfaghari, l-a batjocorit duminica pe președintele american Donald Tr ...
-
Apa pe care o bem ar putea influenţa riscul de boală Parkinson. Legături între tipul apei subterane și riscul neurologic
Un studiu de amploare, realizat in Statele Unite, sugereaza ca tipul si vechimea apei subterane din care provine apa pot ...
-
Legătura dintre astrologie și știință: Luna în care te-ai născut influențează gradul de vulnerabilitate la boli mintale. Diferențe mari între copiii născuți la început și final de an
Copiii nascuți in octombrie, noiembrie sau decembrie sunt diagnosticați cu afecțiuni de sanatate mintala mai frecvent de ...
-
Se schimbă regulile jocului: războiul din Iran accelerează săptămâna de lucru de 4 zile
Razboiul din Iran incepe sa rescrie regulile muncii la nivel global: mai multe state au trecut deja la saptamana de lucr ...
-
Suntem aproape de un nou lockdown? Riscul e mare, dar de data aceasta motivul nu mai e Covid-19
Lumea se pregatește pentru o perioada dificila din cauza lipsei de resurse, iar noile restricții pe care statele incep s ...
-
Google dă dreptul inteligenței artificiale să schimbe titlurile din mass-media direct în motorul de căutare în numele "adevărului"
Google schimba regulile jocului in media: titlurile nu mai aparțin redacțiilor, ci pot fi rescrise de inteligența artifi ...
-
Sunteți într-un film și toți cei de la televizor citesc un scenariu scris de un singur mare studio de film. Politicienii voștri sunt actori plătiți.
Autor: Mads Palsvig Iata lecția de astazi despre conflictul din Orientul Mijlociu: 1. Toate țarile colaboreaza in mod co ...
-
Noul lider al Iranului este „invizibil". Nici CIA și nici Mossad nu au reușit să găsească vreun indiciu că ar controla regimul. „Este mai mult decât ciudat"
Dispariția din spațiul public a noului lider suprem al Iranului alimenteaza tot mai multe suspiciuni privind cine contro ...
-
Profeția extraordinară a lui Ovidius despre 2026. Ce a scris acum 2.000 de ani poetul exilat în vechiul Tomis în "Metamorfozele"
Puțini iși amintesc ca unul dintre cei mai importanți poeți ai Antichitații și-a trait ultimii ani chiar pe teritoriul R ...
-
Vești importante pentru românii care folosesc bani cash: ce se schimbă de la 1 iulie 2027 în toată Europa
Uniunea Europeana pregatește introducerea unor reguli noi privind utilizarea numerarului, care vor intra in vigoare la 1 ...
-
Scandal la baza americanilor de la Kogălniceanu: motorină sustrasă și vândută pe sub mână
Judecatoria Constanța a pronunțat primele condamnari in dosarul care vizeaza sustragerea unor cantitați de motorina din ...
-
Un cunoscut influencer rus care l-a criticat pe Putin a murit după ce avionul său a fost doborât "confundat" cu o dronă ucraineană
Un cunoscut influencer al aviației ruse a murit dupa ce avionul sau a fost confundat cu o drona ucraineana și doborat de ...
-
Misterul scos la lumină din apele Antarcticii: A fost descoperită o lume ascunsă ce reglează sistemul climatic al Pământului
Un studiu recent a adus la lumina o diversitate genetica neașteptata in ecosistemele marine ale Oceanului Antarctic, o z ...
-
Caz revoltător: copii de 2 și 4 ani, legați cu frânghie de calorifer, în locuință. Polițiștii au intervenit imediat
Scene greu de imaginat au fost descoperite intr-un apartament din municipiul Satu Mare, unde doi copii mici au fost gasi ...
-
Economist de top : „Carburanții ar putea ajunge la 12-13 lei/litru. Și știți de ce?"
Economistul Adrian Negrescu a explicat ca deși Romania are petrol, nu-l poate folosi din cauza funcționarii reduse a raf ...
-
Cum își împart dictatorii planeta: Putin îi propune lui Trump un troc exploziv - Iran contra Ucraina!
Rusia a propus Statelor Unite un acord cu miza uriașa: Moscova sa inceteze schimbul de informații cu Iranul, inclusiv da ...
-
Americanii sunt suspectați că ar fi lovit Bahrainul, stat aliat SUA: Explozia a rănit zeci de civili și a distrus locuințe
O baterie de aparare aeriana Patriot operata de americani ar fi lansat racheta de interceptare implicata intr-o explozie ...
-
Ce se întâmplă în corpul uman când este urmată dieta MIND - cea mai tare de la această oră: mănânci și nu îmbătrânești!
Un studiu, publicat in Journal of Neurology Neurosurgery & Psychiatry, arata ca dieta MIND, o combinatie intre dieta ...
-
Iranul, răspuns la ultimumul lui Trump privind Strâmtoarea Ormuz: Este deschisă tuturor navelor, mai puțin celor care au legături cu „dușmanii Iranului"
Stramtoarea Ormuz ramane deschisa tuturor navelor, cu excepția celor legate de „dușmanii Iranului", a declarat dum ...
-
România e țap ispășitor în scandalul cărnii de cal care a zguduit Europa! Cazul ia o turnură neașteptată: Cine era, de fapt, în spatele fraudei uriașe
Un scandal alimentar de proporții a zguduit Europa, dupa ce carne de cal a fost vanduta drept carne de vita in mai multe ...
-
Plan pus la cale de Elon Musk, dezvăluit în Texas: transformarea umanității într-o „civilizație galactică" / VIDEO
Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, a anunțat duminica inceperea construcției unui proiect „epic" care sa transf ...
-
Presa rusă acuză: România, parte din 'coridorul morții' creat de NATO la Marea Neagră, alături de alte state
Presa rusa lanseaza noi acuzații privind rolul Romaniei in arhitectura militara a NATO, susținand ca țara noastra ar fac ...
-
Autofagia tumorilor canceroase va conduce la dezvoltarea unor celule functionale nemuritoare. În ce condiții organismul isi "devorează" propriul ADN
Science Advances arata cum celulele canceroase iși saboteaza propriul material genetic pentru a continua sa creasca, des ...
-
Cercetătorii au reușit să modifice o bacterie obișnuită din corpul uman ca să găsească tumorile și să elibereze medicamentul anticancer direct în ele
Oamenii de știința au modificat o bacterie obișnuita din corpul nostru ca sa gaseasca tumorile și sa elibereze medicamen ...
-
Mai multe drone neautorizate, detectate în apropierea unei baze din statul american Louisiana care adăposteşte bombardiere nucleare
Baza Fortelor Aeriene din Barksdale din statul american Louisiana, care gazduieste bombardiere B-52 Stratofortress, capa ...
-
Academia Da Vinci sparge tiparele și atrage prima generație de elevi care refuză sistemul clasic
Un nou model educațional prinde contur in Romania: Academia Da Vinci și-a deschis oficial porțile și a organizat prima s ...
-
Paralizie bugetară parţială în SUA: Elon Musk se oferă să plătească salariile agenţilor de securitate din aeroporturi
Multimiliardarul Elon Musk s-a oferit sambata sa plateasca salariile agentilor responsabili de controalele de securitate ...
-
Atacurile iraniene asupra bazelor utilizate de SUA au provocat pagube în valoare de 800 de milioane de dolari în primele două săptămâni ale conflictului
Loviturile lansate de Iran asupra bazelor militare utilizate de Statele Unite in Orientul Mijlociu au provocat pagube es ...
-
Scenariul de coșmar care ar putea deveni realitate în câteva săptămâni: o lovitură economică mult mai dură decât Covid
Temerile cresc rapid ca lumea s-ar putea indrepta spre o criza economica de proporții, posibil mai severa decat cea prov ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu