Reprezentant ANAF, despre recuperarea prejudiciilor: Nu o să scape nimeni fără să plătească
Postat la: 07.03.2018 |
Reprezentantul ANAF a punctat, marţi, în cadrul unui seminar privind recuperarea prejudiciilor în cazul persoanelor condamnate definitiv, care sunt piedicile pe care instituţia le întâmpină în acest proces de executare, subliniind că, în final, bunurile vor fi confiscate.
„În cadrul structurii noastre, avem un număr de peste 20.000 de dosare de executare silită, derivate din hotărâri judecătoreşti, pronunţate în materie penală. Aceste creanţe provenite din săvârşirea de infracţiuni au un caracter cert ca sumă stabilită, dar un caracter incert ca sumă ce urmează a fi recuperată. (...) S-a creat impresia că sunt indisponibilizate sume de bani în conturi şi Agenţia Fiscală nu are capacitatea de a le retrage din conturile debitorului şi de a-şi atinge prejudiciul. Nu, departe gândul de aceste aspecte. Sunt nişte măsuri asiguratorii instituite asupra unor bunuri în cursul urmării penale şi asupra unor sume de bani. Aceste măsuri asiguratorii nu conduc întotdeauna la recuperarea prejudiciului. Aici avem mai multe aspecte: bunurile sunt ipotecate în favoarea altor creditori, nu am primit niciun raport de evaluare", a declarat Toni Avram, directorul adjunct al Direcţiei Executări Silite Cazuri Speciale din ANAF.
Totodată, acesta a mai subliniat că există anumite aspecte care le îngreunează activitatea şi care implică mai multe resurse. „În hotărâri nu sunt trecute datele de identificare ale debitorului, numai numele şi prenumele. Dacă dai căutare în baza de date din Evidenţa Populaţiei după nume şi prenume apar 1.000 de persoane. Nu sunt trecute CNP-uri. Menţionez aceste aspecte simple că ele conduc la o activitate în plus şi necesită implicare a resurselor umane şi ale timpului. Bunurile nu sunt administrate în cursul urmăririi penale. Nu sunt păzite imobilele sau realizate activităţi de administrare. Mai mult, societăţile comerciale care sunt responsabile civilmente, îşi desfăşoară procedura insolvenţei. (...) Noi, ca activităţi de recuperare de la înfiinţare până în prezent, am recuperat peste 400 de milioane de lei din valorificări de bunuri. Numai în 2017 am pus 399 de măsuri asiguratorii dispuse de instanţă", a mai spus acesta.
Reprezentantul ANAF susţine că toţi cei care au produs prejudicii statului vor plăti. „Nu o să scape nimeni să nu plătească mai devreme sau mai târziu. Însă gradul de recuperare este strict legat de garanţiile instituite. Referitor la bunuri confiscate, aşa cum bine cunoaşteţi, noi am făcut tot posibilul să intre în fapt în patrimoniul statului. În unele am instituit pază să nu fie devalizate. Referitor la confiscări - confiscările pe bunuri şi pe sume de bani unde ele au intrat în visteria statului prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti - astea-s cazurile ideale. Avem confiscări virtuale - se confiscă milioane de lei fără a exista. Aceste milioane de lei, dacă nu sunt garantate prin nişte măsuri asiguratorii, noi trebuie să facem investigaţii", a mai declarat Toni Avram.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu