Robotul care ia decizii singur şi recunoaşte culori şi imagini, creat de 10 elevi din Târgu-Jiu
Postat la: 04.02.2018 |
Un robot care ia decizii singur şi recunoaşte culori şi imagini este creat de 10 elevi din Târgu-Jiu pentru a se califica la o competiţie din SUA. Acum, robotul este funcţional în proporţie de 75%, dar trebuie terminat până în 3 martie.
Zece elevi ai Colegiului Naţional "Ecaterina Teodoroiu" construiesc un robot cu care vor participa, în martie, la Competiţia Naţională de Robotică "First Tech Challenge" din Bucureşti, unde vor reprezenta Gorjul. Trei din cele 90 de echipe din România se vor califica la competiţia organizată, la nivel internaţional, de Statele Unite ale Americii. Echipa din Târgu-Jiu care ar putea reprezenta România în Statele Unite ale Americii se numeşte "Technogods" şi este formată din nouă băieţi şi o fată, toţi fiind elevi din clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a, la profilul matematică-informatică intensiv.
"Competitia First Tech Challenge, organizată de Statele Unite ale Americii, se desfăşoară în două etape. Prima etapă, etapa regională, va avea loc în lunile februarie şi martie, unde toate echipele sunt convocate la un concurs amical. Participarea echipei Technogods este programată pentru data de 3 martie, la Timişoara. Acolo vom avea şansa să vedem ce au facut celelalte echipe şi să testăm robotul pe o arenă oficială. Apoi, a doua etapă este cea naţională, la Sala Polivalentă, din Bucureşti, în perioada 23-25 martie", a declarat Mihaela Runceanu, director adjunct şi profesor de informatică al Colegiului Naţional "Ecaterina Teodoroiu" Târgu-Jiu.
Robotul construit de copii va trebui să ia decizii singur pentru o perioadă limitată de timp, să recunoască anumite culori şi să aşeze cuburi într-o anumită structură stabilită la începutul concursului. "Copiii lucrează pentru a programa robotul să execute instrucţiunile în mod autonom, cât şi să se asigure că totul va fi bine din punct de vedere mecanic. Momentan, robotul este funcţional în proporţie de 75%, dar vom fi gata pentru faza regională, cât şi pentru cea naţională. Avantajul nostru în competiţia de anul acesta este că îl avem ca mentor pe Alexandru Budin, momentan director tehnic la agenţia de publicitate CP+B London, născut şi crescut în Târgu-Jiu. El a mai construit roboţi pentru Samsung, BBC, Gadget Show, în colaborare cu una dintre cele mai cunoscute companii de robotică din lume, Robo Challenge", a afirmat Mihaela Runceanu.
"A trebuit să folosim numai anumite tipuri de piese, destul de scumpe, de la distribuitori acreditaţi de concursul First, fiind disponibile numai în magazine din SUA. A durat mult până când am primit aceste piese. Am apelat în nenumărate ori la comunitatea locală, dar cu puţin succes, aşa că a trebuit să ne descurcăm cu sponsorizări primite de la foşti elevi, părinţi şi câteva firme, dar nu este suficient", a precizat Mihaela Runceanu. Echipa Technogods şi-a amenajat un atelier într-o sală pusă la dispoziţie de o societate, la Târgu-Jiu. Elevii au început să construiască robotul la sfârşitul anului trecut.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Momentul bizar care a declanșat era „farfuriilor zburătoare". Ce a văzut pe cer experimentatul pilot Kenneth Arnold
Acum aproape opt decenii se dadea startul „erei" OZN-urilor. Extratereștrii și „farfuriile zburatoare" au de ...
-
Marea întoarcere: Turiștii canadieni, în frunte cu cei din Gen Z, revin în forță în SUA
Milioane de turiști canadieni au revenit in forța in Statele Unite in ultimele luni, dupa un ingheț de peste un an și ju ...
-
Ce nu trebuie să spui niciodată când ești oprit de poliție în trafic. Întrebarea aparent banală a polițistului care poate influența dosarul
Puțini șoferi raman complet relaxați atunci cand sunt opriți de poliție in trafic. În astfel de momente, agenții l ...
-
Nu face minuni, dar e ieftin și înlocuiește cu succes pâinea albă - Alimentul pe care persoanele cu glicemie mare ar trebui să-l consume zilnic
Cand vine vorba despre glicemie, soluțiile spectaculoase sunt rare. Cele utile sunt, de multe ori, banale. Unul dintre c ...
-
„Burevestnik", arma care îi îngrijorează pe experți. Rusia a creat prima rachetă de croazieră propulsată de un reactor nuclear deschis
Doi cercetatori de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) susțin ca au reușit sa descifreze principiul de funcți ...
-
PNL își exclude „puciștii". 18 lideri și parlamentari, dați afară după susținerea Guvernului. Cătălin Predoiu, Adrian Veștea și Hubert Thuma, pe listă
Partidul Național Liberal se pregatește pentru una dintre cele mai ample serii de excluderi din ultimii ani. Noua conduc ...
-
A mers pe mâna lui Trump și a pierdut. Benjamin Netanyahu trage ponoasele după acordul dintre Washington și Iran
Timp de zece ani, premierul Benjamin Netanyahu a jucat totul pe o singura carte: Donald Trump. A pariat ca, braț la braț ...
-
Fenomen astronomic rar, vizibil cu ochiul liber: Marte se întâlnește cu Pleiadele
Cei care privesc cerul inainte de rasaritul Soarelui vor putea vedea, in aceasta saptamana, o apropiere spectaculoasa in ...
-
Peștele toxic care bagă Grecia în alertă. A fost observat tot mai aproape de plajele frecventate de turiști și Crucea Roșie lansează avertismente
Autoritațile din Grecia urmaresc cu ingrijorare extinderea rapida a unei specii invazive care a ajuns tot mai aproape de ...
-
Care sunt cele mai bune aplicații de cazinou pe mobil
Descopera criteriile importante pentru alegerea unei aplicații de casino mobil și afla ce ofera principalele platforme d ...
-
Moment istoric în Port Bazinul Nou Galaţi. Prima navă a acostat după 38 de ani
Port Bazinul Nou Galati a marcat un moment considerat istoric pentru infrastructura portuara a orasului, odata cu acosta ...
-
Premierul britanic Keir Starmer a demisionat: instabilitate fără precedent în istoria modernă a țării
Premierul britanic Keir Starmer a demisionat, scrie presa britanica. El a spus ca a discutat deja cu regele. Starmer est ...
-
Daily Express: Zelenski amenință să extindă conflictul cu Rusia printr-un atac asupra Belarus
Declarația lui Volodimir Zelenski privind un posibil atac asupra Republicii Belarus poate duce la o escaladare a conflic ...
-
Anunț major de la Teheran după negocieri: Iranul spune că restricțiile asupra exporturilor de petrol au fost eliminate
Iranul a transmis luni primele semnale privind rezultatele discuțiilor diplomatice purtate in ultimele zile, iar mesajul ...
-
ANAF declanșează una dintre cele mai mari vânzări de bunuri din ultimii ani: mii de vagoane, locomotive și proprietăți ale CFR Marfă, scoase la licitație
Autoritațile fiscale au demarat o ampla operațiune de valorificare a activelor aflate sub sechestru ale CFR Marfa, intr- ...
-
Credibilitatea lui Trump primeste inca o lovitură: Iranul afirmă că nu mai redeschide Strâmtoarea Ormuz până nu va fi pace în Liban
Agentia iraniana de presa Tasnim a relatat duminica, citand o sursa apropiata echipei de negociere, ca Iranul nu intenti ...
-
Decizie istorică pentru ortodocși: De teama lui Donald Trump, Recep Tayyip Erdogan a ordonat redeschiderea Seminarului Teologic Halki
Presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a ordonat duminica reluarea discutiilor privind redeschiderea Seminarului Te ...
-
„Fiica" misterioasă: Postarea criptică a lui Trump devenită virală pe rețelele sociale
Președintele Donald Trump este cunoscut deja pentru rafale de postari pe rețeaua sa sociala, la ceas de seara, pe subiec ...
-
Noul Air Force One. Trump: "Casă Albă zburătoare la un nivel de lux pe care nimeni nu l-a mai văzut până acum"
Președintele Donald Trump a dezvaluit un nou avion Boeing 747-8 pentru Air Force One, pe care guvernul din Qatar i l-a d ...
-
Virusul care poate persista în creier luni sau chiar ani după infecție. Ce au descoperit oamenii de știință
Virusul Ebola poate supraviețui neobservat in organism luni sau chiar ani dupa infecția inițiala, ceea ce poate favoriza ...
-
Un cult satanic și teroriștii recrutează copii prin intermediul jocurilor video
Oficiali din domeniul securitații din Regatul Unit avertizeaza asupra creșterii numarului de copii și adolescenți expuși ...
-
Bursele globale închid pe roșu: investitorii evaluează riscurile acordului de pace din Orientul Mijlociu
Pietele bursiere globale au incheiat sedinta de vineri in teritoriu negativ, investitorii evaluand daca acordul de pace ...
-
Surpriză - Corecţia acţiunilor SpaceX şterge aproape toate câştigurile investitorilor medii care au cumpărat după listare
Investitorii medii care au cumparat actiuni SpaceX pe bursa dupa debutul spectaculos al companiei au pierdut aproape toa ...
-
Jocul halucinațiilor. Ce este „provocarea Benadryl" de pe TikTok. O adolescentă a ajuns în moarte cerebrală
O adolescenta in varsta de 15 ani se afla in moarte cerebrala dupa ce a participat la „provocarea Benadryl", o ten ...
-
Marea afacere de la aparatele de reciclare din țară: Pahare de plastic acceptate de tonomatele de colectare, pe fondul unor posibile erori de funcționare
Tot mai multe sesizari din țara ridica semne de intrebare privind funcționarea aparatelor de colectare a ambalajelor, in ...
-
Cheloo a ajuns la Psihiatrie: a făcut scandal la spital, s-a tăiat singur și s-a bătut cu polițiștii
Celebrul cantareț și vedeta TV Cheloo, aflat sub influența substațelor interzise, a provocat un scandal monstru la spita ...
-
ICCJ a repus pe rol dosarul lui Călin Georgescu. Un judecător a formulat cerere de abținere
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus vineri, 19 iunie 2026, o noua masura in dosarul de tentativa de lovit ...
-
Un inginer susține că a găsit o modalitate de a învinge gravitația Pământului
În 2001, inginerul electrician britanic Roger Shawyer a prezentat pentru prima data „motorul imposibil", cun ...
-
Echipamente pizzerie: 15 utilaje pentru un start bun
Echipamente pizzerie inseamna mai mult decat un cuptor și cateva accesorii. Pentru un local care vrea sa produca rapid, ...
-
Jocurile de noroc ale lui Ciucu: Odeta Cristinela Nestor, arestată după un flagrant cu o mită de 100.000 de euro, a ciripit tot!
Dosarul primarului Ciucu, susține DNA, a fost disjuns din alt dosar. În acest prim caz, procurorii spun ca mai mul ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu