Rudel Obreja, interviu exploziv din închisoare
Postat la: 22.07.2018 |
Rudel Obreja a declarat între altele, într-un interviu din închisoare, că Elena Udrea trebuia „anihilată" prin dosarul Gala Bute pentru a se ajunge la Traian Băsescu, el adăugând că, atunci când i s-au cerut denunţuri împotriva fostului ministru al Turismului, i s-au cerut informaţii şi despre fostul preşedinte.
„Nu recunosc această sentinţă în sensul că ea e o nemernicie, însă mă supun legilor statului. Până la momentul la care vom reuşi să demonstrăm, alături de avocaţii mei, care este adevărul, mă supun regulilor. (...) Toată această poveste a fost pentru a o agăţa pe Elena Udrea. A fost singurul loc unde ar fi putut s-o agaţe cu ceva. Ei au mizat că vor scoate de la mine cine ştie ce lucruri. A fost o încercare disperată. (...) Mi-au venit din patru locuri diferite s-odau pe Elena Udrea ca să scap. Le-am spus instanţelor. Mi-au cerut s-o dau pe Elena Udrea, să spun despre ea şi sunt liber. (...) Sunt luptele lor. Eu nu vreau s-o scot. Sunt luptele lor la nivel mare. Eu am devenit indezirabil pentru că nu am acceptat să colaborez", a spus Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, într-un interviu pentru B1 TV, susţinut în închisoarea Rahova.
Acesta a mai adăugat că Elena Udrea trebuia „anihilată" prin acest dosar, pentru a se ajunge, de fapt, la fostul preşedinte Traian Băsescu, „Elena Udrea a fost miza politică internă cu ramificaţii la nivel extern. Ea a fost una din componentele principale ale unui nucleu de putere care a condus această ţară pentru mulţi ani. (...) A trebuit înlăturată - nu neapărat înlăturată cât anihilată, acaparată şi, prin intermediul ei, trebuia să se ajungă la Băsescu. Într-una din cele patru încercări de a smulge de la mine un denunţ mincinos împotriva Elenei Udrea a fost şi o situaţie când mi s-a cerut şi să vorbesc de Traian Băsescu. Eu nefiind un intim al oamenilor ăstora, dar probabil era bun la dosar. Vedeţi că ies dosare după zece ani, apropo de asta", a mai spus Rudel Obreja.
Rudel Obreja a declarat, din închisoare, că lupta pentru a-şi demonstra nevinovăţia în dosarul Gala Bute nu a fost cu acuzarea, ci cu instanţele de judecată care îi respingeau cererile de probe, ceea ce l-a făcut pe acesta să înţeleagă că trebuie „executat", mai ales după ce a aflat de protocoale.
„Toată lupta mea - dar e valabil pentru majoritatea oamenilor - se duce cu instanţele de judecată, nu cu acuzarea. Noi ne luptăm cu instanţele de judecată, noi nu avem în faţă judecători, pentru că oamenii aceştia îţi resping lucruri, ei nu vor să afle - vorbesc de cei de pe culoar. Acolo unde trebuie să te execute, te execută. (...) Disputa noastră a fost în permanenţă cu instanţa de judecată. (...) Când a fost început procesul la Înalta Curte, când am văzut modul în care se duce el la fond şi faptul că ni se resping probe, că nu ne sunt admise cererile, atunci am înţeles că suntem pe culoar. Mai ales că începuseră discuţiile în spaţiul public legate de protocoale, de toate aceste aranjamente subterane care au fost şi încă sunt în ceea ce se pretinde a fi justiţie. Am înţeles că suntem pe un făgaş bine construit şi m-am luptat până la capăt. (...) La mine, lucrurile sunt mai mult decât dubioase în ceea ce s-a întâmplat", a declarat Rudel Obreja, într-un interviu pentru B1 TV, susţinut în închisoarea Rahova, acolo unde este încarcerat.
Acesta a vorbit şi despre viaţa din spatele gratiilor, precizând că vrea să meargă la muncile din interiorul unităţii. „Am fost la comisie, mi-au dat o variantă, nu am apucat să ies la muncă, sunt mai multe opţiuni, o să vedem. O să fac ce o să spună oamenii aceştia să fac. Fac sport, avem posibilitatea şi ieşim la sport o oră pe zi, o altă oră pe zi ieşim la aer. În cameră, condiţiile sunt atât cât se pot ele, suntem şase persoane în cameră, aceasta este capacitatea penitenciarului. De mâncat, mâncăm ce ni se oferă, alteori ce avem de acasă. Dormim bine, unul mai sforăie, altul se mai uită la televizor", a mai spus Rudel Obreja.
Rudel Obreja a fost condamnat, în luna iunie, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la 5 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, decizia fiind una definitivă. Potrivit deciziei magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Rudel Obreja are de executat cinci ani de închisoare în dosarul Gala Bute, pentru complicitate la luare de mită. În aceeaşi cauză, judecătorii au admis o solicitare a fostului preşedinte a Federaţiei Române de Box, iar acuzaţiile de evaziune fiscală au fost desfiinţate. Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat în primă instanţă la patru ani de închisoare. În acelaşi dosar, magistraţii instanţei supreme au condamnat-o pe Elena Udrea, la 6 ani de închisoare, decizia fiind definitivă.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
-
Întâlnire istorică între Donald Trump și Xi Jinping, la Washington: Principalele teme care se vor afla pe agenda celor doi lideri mondiali
Presedintele SUA, Donald Trump, il va primi saptamana viitoare pe liderul chinez Xi Jinping pentru a doua lor intalnire ...
-
Canada bate palma cu UE și anunță „Alianța pentru Viitor" - „Nu propunem un al treilea bloc"
Premierul Canadei, Mark Carney, a salutat joi, in discursul susținut in Parlamentul European de la Strasbourg, propunere ...
-
Siegfried Mureșan, noul premier desemnat: "Accept propunerea făcută de Președintele României"
Siegfried Mureșan a anunțat ca accepta propunerea președintelui Nicușor Dan de a prelua funcția de prim-ministru. Anunțu ...
-
O bucată de material din Soare s-a desprins și ar putea declanșa furtuni magnetice catastrofale pe Terra
Un raport al unei publicații de astronomie, co-scris de un cercetator solar al NASA, avertizeaza ca un nor masiv și dens ...
-
Modelele AI conversează într-un dialect care combină limbajul poetic cu jargonul tehnic al tinerilor antreprenori
Modelele de inteligența artificiala au inceput sa comunice intr-o versiune ciudata și noua de engleza, care se citește c ...
-
Dan Șova revine în avocatură, Partener în cadrul SĂVESCU & ASOCIAȚII
Cu peste 30 de ani de experiența profesionala, Dan Șova are o practica axata pe drept fiscal și litigii fiscale complexe ...
-
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, coordonată de un român, a creat șoareci cu creier pe jumătate uman. La ce folosește experimentul
Cercetatorii de la Universitatea Stanford, coordonați de psihiatrul roman Sergiu Pașca, au creat șoareci in al caror cre ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu