Sabin, fiul lui Sorin Rosca Stanescu, e un talent exceptional in flyboard si va participa la Campionatul Mondial la numai 10 ani
Postat la: 12.06.2018 |
Flyboardul e un sport extrem mai putin cunoscut si, ca atare, practicat, in România. In alte tari, insa, este in plina ascensiune, chiar daca implica o aparatura destul de complicata la prima vedere, alimentata de la ambarcatiuni specializate. Sportul este foarte spectaculos, precum o dovedesc si imaginile alaturate acestui articol.
Spectatorul are senzatia ca sportivul leviteaza pe apa si ca provine direct dintr-un film SF, daca nu chiar dintr-un portal al unui alt univers. De la aceasta levitatie controlata de jeturile de apa se pot face acrobatii multiple, asemanatoare avioanelor cu reactie, la o scara mai mica, fireste. Ceea ce este interesant ca exista deja un Campionat Mondial, un Campionat European, competitii regionale, federatii de specialitate. Flyboardul este un sport al viitorului, iar viitorul este "acum"!
Romania are un concurent puternic la competitiile internationale, dar si un aspirant foarte tanar. La numai zece ani, Sabin, fiul cunoscutului jurnalist Sorin Rosca Stanescu si fin al pictorului Sabin Balasa, dovedeste un talent exceptional. Pe cat de talentat la scrisul analitic este tatal sau, pe atat de talentat este si Sabin la "scrisul" pe apă, mai precis, deasupra apei, in vazduh. Ca spectator ai impresia ca scrie o "nuvelă" pe linia orizontului. Sabin este antrenat de Alexandru Antonescu, care a izbutit performanta de a se clasa pe pozitia a opta a Campionatului Mondial de Flyboard si care peste trei zile se bate la Monte Carlo pentru locul unu in lume. La randul lui, Sabin doreste sa participe si el la Campionatul Mondial din 2018 la categoria sa de varsta. Ii uram mult succes!
Un video despre evolutiile lui Sabin si ale lui Alex poate fi urmarit mai jos:
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
STAȚIUNEA NIBIRU – ARHITECTURA OCULTĂ A UNEI CAPCANE DE DISTRACȚIE
În ultimele zile, atenția multora a fost atrasa de proiectul „de divertisment” aparut la malul marii, ...
-
Astronomii identifică în premieră o planetă cu o atmosferă asemănătoare Pământului
O echipa internaționala de cercetatori a anunțat detectarea unei atmosfere pe exoplaneta LHS 1140 b, situata la aproxima ...
-
Cel mai mare atac cibernetic din Marea Britanie. Cum au fost prinși doi hackeri din cauza unei comenzi de mâncare
Doi adolescenți britanici, considerați autorii celui mai mare atac cibernetic din istoria recenta a Marii Britanii, iși ...
-
Un bărbat a primit amendă după ce a parcat regulamentar. Autoritățile s-au decis peste noapte să transforme acel loc într-unul cu plată
Un șofer din Roma a trait o experiența demna de filmele de comedie. Dupa ce și-a lasat mașina parcata regulamentar pe un ...
-
Alertă la MIPE - Atac cibernetic de amploare, baza de date PNRR a fost ștearsă
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a fost ținta unui atac cibernetic de amploare joi, 16 iulie, pot ...
-
Ajutoarele de bucătărie care schimbă ritmul din casa ta
Într-o bucatarie moderna, diferența nu mai sta doar in rețete, ci și in cat de simplu poți transforma ingredientel ...
-
Tendințe în mobilier de grădină: culori, forme și materiale moderne
Spațiul exterior al casei nu mai este privit doar ca o zona funcționala, in care așezi cateva scaune și o masa. Pentru m ...
-
Friteuza cu aer cald nu e doar un moft: de ce a cucerit bucătăriile și unde îți poate da bătăi de cap
Daca ai intrat in ultimii doi ani intr-o bucatarie unde cineva gatea cartofi, probabil ai auzit acel zgomot caracteristi ...
-
Autonomia și stabilizarea dronei cu cameră 4K: ce nu verifici înainte să cumperi și de ce contează
Îți alegi prima drona cu camera 4K. Citești specificațiile, compari modele, te uiți la cateva review-uri. Totul pa ...
-
După Venezuela și Iran, americanii pregătesc acum o operațiune mililitară specială în Cuba in urma careia va fi instalat la conducere Marco Rubio
Pentagonul ia in considerare opțiunea de a desfașura o operațiune de asalt aerian in Cuba cu participarea Diviziei 101 A ...
-
Oamenii de știință spun că s-ar putea să ne fi înșelat în privința originii vieții
O analiza revizuita de colegi a contestat ordinea familiara in care cele 20 de aminoacizi canonici au fost recrutați in ...
-
Cel mai lung experiment de evoluție din lume a trecut acum de 80.000 de generații - Iată ce au descoperit cercetătorii
De cele mai multe ori, cand oamenii iși imagineaza teoria evoluției, se gandesc la evenimente care s-au intamplat in tre ...
-
Poate conștiința să fie cuantică? S-ar putea să avem acum un răspuns
Ideea controversata conform careia conștiința are o origine cuantica se confrunta cu o noua provocare, dupa ce o analiza ...
-
Pete Hegseth vrea tratament hormonal pentru militarii americani care au deficit de testosteron. Test obligatoriu pentru toți cei trecuți de 30 de ani
Pentagonul va introduce testarea nivelului de testosteron pentru militarii americani de peste 30 de ani, iar cei diagnos ...
-
Iată că ni se spune din nou că AI ar putea fi conștientă. Anthropic susține că a găsit urme ale apariției conștienței la Claude
Autor: Anil Seth De secole, oamenii sunt fascinați de perspectiva crearii unor ființe artificiale dupa chipul și asemana ...
-
Platforma Ghișeul.ro a fost clonată de hackeri. Ce trebuie să faci dacă ai fost păcălit deja
Platforma oficiala Ghișeul.ro a fost clonata de infractori, anunța Directoratul Național de Securitate Cibernetica. Atac ...
-
Android Auto vs. navigație dedicată: ce alegi pentru o mașină cu ceva ani
Diferența dintre Android Auto și o navigație dedicata nu ține de harți, ci de cat de mult din mașina vrei sa integrezi. ...
-
Tinerii din Generația Z vor să își dea demisia în masă, în următoarele șase luni. Ce vor să facă în continuare
Patru din zece angajați ai Generației Z (18-28 de ani) susțin ca e foarte probabil sa-și schimbe locul de munca in urmat ...
-
Ce fraude telefonice sunt cele mai întâlnite în România. DNSC: "Metodele nu sunt neapărat noi, însă tehnologia pe care o folosesc a evoluat semnificativ"
Înșelatoriile telefonice se afla, pentru prima data, pe primul loc in topul incidentelor raportate la Directoratul ...
-
SRI recrutează tineri din universități: Studenții vor semna un angajament pe 10 ani. De unde vor ocupa cele mai multe locuri
Serviciul Roman de Informații iși formeaza viitorii specialiști prin parteneriate cu universitați de stat, in cadrul unu ...
-
Doi cetățeni români, printre victimele incendiului clădirii OXY din Bruxelles. Un bărbat de 40 de ani a decedat, iar un tânăr de 20 de ani este internat cu arsuri grave
Un incendiu de proporții a izbucnit marți, 14 iulie, intr-o cladire rezidențiala aflata in curs de renovare in centrul o ...
-
OLED, QLED sau MiniLED? Ghid practic ca să alegi televizorul potrivit pentru casa ta
Alegerea unui televizor nou poate transforma o simpla seara de film intr-o experiența care chiar te prinde sau, dimpotri ...
-
Analiștii avertizează: El Niño ar putea împinge în sus prețurile alimentelor la nivel global pentru mai mulți ani
Analiștii avertizeaza ca un fenomen El Niño deosebit de puternic, aflat in dezvoltare in Oceanul Pacific, ar pute ...
-
Daily Telegraph: NATO nu a reușit să creeze o armată capabilă să țină piept Rusiei
Statele membre NATO nu au reușit sa creeze o armata capabila sa faca piept trupelor ruse, din cauza participarii Alianț ...
-
Europa a stabilit un record la achizițiile de gaz rusesc, 6 miliarde de euro
În prima jumatate a acestui an, țarile europene au stabilit un record la importul de gaz natural lichefiat (GNL) d ...
-
Un rege al Franței folosea pulbere de la un corp mumificat pe post de aspirină. Un altul, din Anglia, se trata cu pulbere de craniu uman
In trecutul omenirii, morții mumificați erau macinați in pulbere, bauți in vin și epilepsia era tratata cu pulbere de cr ...
-
Document: Medicii cer ca pacienții să fie uciși pentru organele lor, se arată într-o publicație prestigioasă din domeniu
Un grup de profesioniști din domeniul medical de renume a starnit ingrijorari pe scara larga dupa ce a propus ca medicii ...
-
Premieră în medicină: Roboți umanoizi au realizat o intervenție chirurgicală pe un pacient viu
Doi roboți umanoizi au participat, pentru prima data, la o intervenție chirurgicala efectuata pe un pacient viu, intr-un ...
-
Un bărbat din Berlin este acuzat că a drogat și violat până la 58 de femei. Victimele, cunoscute pe platformele de întâlniri online și agresiunile sexuale au fost filmate
Un electrician in varsta de 68 de ani din Berlin a fost trimis in judecata dupa ce procurorii l-au acuzat ca a drogat fe ...
-
Undă verde pentru oglinda uriașă din spațiu care poate schimba nopțile pe Pământ. O companie va putea oferi „lumină solară la cerere"
O oglinda gigantica pentru a crea „lumina solara la cerere" a fost recent aprobata de Comisia Federala de Comunica ...


comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu