Se construiește Axa strategică - Via Carpathia - pentru transportul cerealelor ucrainene ocolind Marea Neagră
Postat la: 07.09.2023 |
De la invazia rusă în Ucraina, diplomații și analiștii vorbesc despre schimbările geopolitice radicale care vor veni și despre un nou „Război Rece" care ar impune noi realități. Iar o astfel nouă realitate care a transformat deja Grecia într-un hub este inversarea fluxului conductelor de la sud la nord și nu de la nord la sud, cum era până acum.
Pentru autoritățile de la Atena este evident că vor încerca să includă țara într-o serie de proiecte care vor viza perioada de după războiul din Ucraina, având în vedere că Grecia s-a transformat deja într-un hub energetic și urmărește să devină și o rută alternativă pentru transportul cerealelor, relatează To Vima citat de Rador.
După cum a scris deja ziarul „To Vima", Grecia, potrivit unor informații, se află în discuții cu conducerea bulgară și română pentru a construi, cu finanțare europeană, o axă rutieră modernă care să lege Salonicul, prin Bulgaria, cu portul românesc Constanța, oferind acces rutier cerealelor ucrainene și, de asemenea, o soluție rutieră pentru Moldova vecină, care nu are ieșire la mare. Oficial, toate sursele semnalează că discuția în cauză este în prezent într-un stadiu extrem de incipient pentru a vorbi despre o planificare cu calendare clare.
Unul dintre proiecte face trimitere la Via Carpathia care a vizat conectarea pe verticală a Mării Baltice cu Marea Mediterană și a pornit de la un prim acord între Lituania, Polonia, Slovacia și Ungaria în 2006. Odată cu „Declarația de la Lancut" din 2010, România, Bulgaria și Grecia au contrasemnat realizarea proiectului. În ceea ce privește transportul feroviar, se reamintește că în 2017 miniștrii Infrastructurii și Transporturilor din Grecia și Bulgaria au semnat un memorandum pentru dezvoltarea conexiunii feroviare „Salonic - Kavala - Alexandroupoli - Burgas - Varna - Ruse" (Sea2Sea). În 2018, a fost semnată o Declarație comună a prim-miniștrilor Greciei și Bulgariei pentru dezvoltarea conexiunii feroviare în cadrul acestui proiect, iar în perioada 2020-2023 au avut loc contactele tehnice pentru revitalizarea acestui proiect.
Rolul orașului Alexandroupoli
Intențiile Atenei de a revendica un rol au fost confirmate joi, la Toledo, și de ministrul de externe Giorgos Gerapetritis, care a ridicat în fața omologilor săi „posibilitatea ca Grecia să poată oferi o rută alternativă pentru transportul cerealelor, în special prin porturile Alexandroupoli și Salonic din nordul Greciei".
Rolul portului Alexandroupoli, care este deja un hub pentru misiunea de ajutor a aliaților NATO a fost evidențiat și de premierul grec Kyriakos Mitsotakis în cadrul unor declarații cu Volodimir Zelenski, subliniind că portul „prezintă o importanță geopolitică deosebită pentru Ucraina și, în general, pentru tot flancul de est al NATO". „De acolo începe un nou coridor energetic care leagă Nordul cu Sudul, Sudul cu Nordul. Pentru ca în curând Alexandroupoli să fie o nouă poartă de intrare pentru gazele naturale", a mai spus Mitsotakis. Cu perspectiva de a acoperi, potrivit lui Mitsotakis, nu doar nevoile naționale, ci și pe cele ale „țărilor balcanice, ale țărilor est-europene și, de ce nu, pe cele ale Ucrainei". De menționat că operatorul elen de gaze DEPA a câștigat deja o licitație pentru aprovizionarea cu energie a Moldovei, ceea ce consolidează poziția Greciei de hub energetic. Potrivit unor surse, și portul Kavala ar putea juca un rol în transportul cerealelor.
Important este și proiectul conexiunii feroviare cu linie electrificată dublă „care va permite transportul mai rapid al produselor"
Viceguvernatorul județului Evros și candidat la funcția de primar al orașului Alexandroupoli, Dimitris Petrovits, vorbind pentru To Vima despre o potențială axă terestră de la Alexandroupoli până în România - printr-o rețea rutieră și feroviară - a caracterizat-o drept o alternativă importantă, cu accent pe interconectare. După cum remarcă el, axa rutieră va oferi o nouă perspectivă transporturilor și logisticii prin conectarea portului Alexandroupoli, de exemplu, cu Constanța, subliniind că proiectul de legătură feroviară cu linie electrificată dublă „va oferi posibilitatea unui transport mai rapid de produse prin conectarea Mării Egee și Mediteranei cu Marea Neagră și țările din regiune".
Axa rutieră se poate baza și pe Autostrada Egnatia cu unele îmbunătățiri necesare, potrivit lui Petrovits, care vorbește și despre „conectarea cu Bulgaria, dar și cu România printr-o cale ferată modernă electrificată care va putea deservi trenuri de mare viteză și va putea conecta portul Alexandroupoli și Marea Egee cu Marea Neagră și Dunărea". După cum spune el, sunt proiecte cu privire la care „Ministerul Infrastructurii și Transporturilor își continuă studiile, după cum s-a anunțat", iar Alexandroupoli ar putea deveni - dincolo de rolul său de hub energetic - și un „nod de transport și infrastructură".
Directorul general al Organizației Portului Alexandroupoli, Kostas Chatzikonstantinou, a menționat pentru To Vima discuțiile care au avut loc la nivelul UE, la inițiativa departamentului de transport al DG MOVE, pentru gestionarea în ansamblu a rutelor de solidaritate pentru transportul cerealelor ucrainene.
După cum spune el, ca o ieșire mai scurtă spre Mediterana, Grecia propune „culoarul care pleacă de la granița ucraineano-română și se termină în principal în portul Alexandroupoli și în secundar în portul Salonic", ca o rută mai eficientă din punct de vedere comercial. El notează că, datorită naturii produsului, se preferă transportul feroviar de aceea vorbește și despre „modernizarea rețelei feroviare, Alexandroupoli - frontiera greco-bulgară, Ormenio".
Procesul „privind proiectul de modernizare și dublare a liniei, de la o linie la două electrificate" a început, spune Chatzikonstantinou, subliniind că portul Alexandroupoli dispune de infrastructura de recepție a mărfurilor și de descărcare și depozitare a containerelor.
Atâta timp cât această activitate „capătă trăsături mai de durată în planul general al portului Alexandroupoli, este prevăzută construcția de echipamente mecanice suplimentare, care să facă acest port și mai atractiv", pentru încărcarea navelor.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Operaţiune secretă: Diplomat american acuzat de pedofilie extras de agenţii americani din Marea Britanie
Un diplomat SUA, implicat intr-un dosar de pedofilie, a fost scos pe furiș din Londra de agenți americani. Se pare ca am ...
-
Misterul „codului" ascuns în Marea Piramidă. Legătura surprinzătoare cu Luna, stelele și planetele
O teorie recenta susține ca in dimensiunile Marii Piramide din Giza ar putea exista un fel de cod matematic, comparabil ...
-
Luptătorul MMA Tolea Ciumac, reținut după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în fața unui local din Centrul Vechi
Luptatorul MMA Tolea Ciumac a fost reținut de polițiștii din București dupa ce a fost implicat intr-o bataie cu un alt b ...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
-
Avertismentul Anthropic: Hackerii s-au boierit - lasă AI-ul să lucreze în locul lor
Anthropic a anunțat pe 10 septembrie ca a identificat și intrerupt mai multe utilizari despre care susține ca au fost ra ...
-
Planeta Mercur se micșorează mai mult decât se credea. Ce se întâmplă cu cea mai mică planetă din Sistemul Solar
Oamenii de știința de la Institutul de Cercetari Spațiale al Centrului Aerospațial German au raportat joi ca micșorarea ...
-
Puțin noroi, câștig pentru sănătate: Secretul unei imunități de fier ar putea fi sub tălpile noastre. Ce rol au microbii din sol
Un pic de pamant pe maini ar putea fi mai benefic decat pare. Cercetarile recente arata ca atingerea solului, a plantelo ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu