Solstiţiul de iarnă 2016, pe 21 decembrie. Cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte a anului. Tradiţii şi superstiţii

Postat la: 21.12.2016 |

Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.

Solstițiu înseamnă „soare nemișcat". În emisfera nordică, 21 decembrie este prima zi de iarnă astronomică - cea mai scurtă zi (8 ore și 50 minute) și cea mai lungă noapte a anului (15 ore și 10 minute, pentru București). Acest eveniment astronomic este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcării reale a Pământului în jurul Soarelui. În emisfera sudică a Pământului, fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

La momentul solstițiului de iarnă, Soarele se află în emisfera australă a sferei cerești, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului". Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor. În 2016, Solstițiul de iarnă este pe data de 21 decembrie, la ora 21.44. Ca în fiecare an, deși iarna meteorologică sosește încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă. El este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezinta consecința mișcarii reale a Pământului în jurul Soarelui.

Axa polilor Pământului își păstrează (în primă aproximatie) direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinata cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică", a carui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′. La momentul solstițiului de iarnă Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului". Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

Obiceiurile românești din preajma solstițiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat, prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat și incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Țurca sau Borița, care, după ce însoțește unele cete de colindători, este omorât simbolic și, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignat (20 decembrie). Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul împrumutat din Orient al luminii.

Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsita în Antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an. Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele doua Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele doua solstiţii.

În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximatie din 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost astfel poziţionate încât lumina Soarelui la apus la data solstiţiului de iarnă să cadă într-un fel anume.

Calendarul solstiţiilor de iarnă 2016 - 2020:

2016 21 decembrie 21:44

2017 21 decembrie 18:28

2018 22 decembrie 00:23

2019 22 decembrie 06:19

2020 21 decembrie 12:02