Taxele și impozitele care nu vor putea fi plătite online vor fi desființate automat
Postat la: 05.01.2017 |
Premierul desemnat, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, că îşi propune ca ţintă o Românie normală, în care anormalitatea să fie o excepţie, nu o regulă.
'Eu vă propun astăzi o altă ţintă care, în opinia mea, le include pe toate celelalte (n.r. - din programul de guvernare) - România normală. Vă propun şi îmi propun ca la finalul mandatului pe care mi-l încredinţaţi astăzi, dacă veţi vota în favoarea guvernului, să avem o ţară normală, în care oamenii să trăiască bine şi să se bucure de aceleaşi drepturi şi libertăţi de care se bucură marea majoritate a cetăţenilor europeni. Acesta ar trebui să fie obiectivul principal al viitoarei guvernări. Îmi doresc o ţară normală, în care lucrurile să fie aşa cum e normal să fie, în care anormalul să fie o excepţie, şi nu o regulă cum pare a fi astăzi în foarte multe domenii de activitate', a subliniat Sorin Grindeanu.
Potrivit acestuia, primul semn de normalitate este ca politicienii aleşi în funcţii publice să respecte ceea ce au promis în timpul campaniei electorale şi să pună în practică toate măsurile pentru care au primit votul şi încrederea cetăţenilor. 'Aceasta este relaţia normală între cei aleşi şi cei care au ales. De aceea, în programul de guvernare pe care l-am supus atenţiei şi votului Parlamentului veţi regăsi toate măsurile prezentate în timpul campaniei electorale de dl preşedinte al PSD, Liviu Dragnea. Aceste măsuri au fost votate de români şi e normal să se regăsească în programul de guvernare al partidelor care au obţinut majoritatea în noul Parlament', a mai declarat premierul desemnat. El a arătat că îşi mai doreşte o ţară în care creşterea economică să se regăsească în bunăstarea cetăţenilor.
'Scopul tuturor acţiunilor noastre, a celor aflaţi în serviciul public, este bunăstarea celor care ne-au votat şi care plătesc taxe şi impozite. Într-o ţară normală, bunăstarea cetăţeanului trebuie să fie la baza oricărei decizii şi la capătul oricărui act de guvernare. Nu venim la guvernare pentru a face statistici frumoase pe hârtie, iar creşterea economică n-are nicio valoare dacă nu se regăseşte într-un fel sau altul în buzunarele românilor', a afirmat Grindeanu. Premierul desemnat a spus că o ţară normală înseamnă, între altele, fără cozi la taxe, condiţii pentru creşterea copiilor, un sistem de sănătate dezvoltat, autostrăzi, dar şi o ţară în care guvernul trebuie să urmărească să asigure salarii mari pentru cetăţenii săi, 'nu salarii mici, în speranţa că astfel vor veni mai mulţi investitori străini'.
'Într-o ţară normală, scopul guvernării este în primul rând bunăstarea propriilor cetăţeni şi abia apoi succesul investitorilor străini. Vrem investiţii străine în România, însă investiţii care să ofere locuri de muncă bine plătite pentru români. Investiţiile străine nu sunt un scop în sine, ci un mijloc prin care ne propunem un trai mai bun pentru români. Din acest motiv, în programul nostru am propus o schimbare radicală a viziunii economice în privinţa atragerii investitorilor străini. Vrem ca investitorii străini să găsească în România o forţă de muncă bine calificată, nu o forţă de muncă prost plătită. Vrem ca investitorii străini să găsească în România un cadru fiscal predictibil şi o fiscalitate redusă pe muncă, şi nu taxe foarte mari pe salarii foarte mici', a mai arătat Sorin Grindeanu.
Acesta a amintit că programul de guvernare al PSD cuprinde măsuri prietenoase pentru oamenii de afaceri şi pentru investitori. 'Ţinta noastră este ca în clasamentul statelor europene cu cele mai mici taxe pe muncă România să urce de pe locul 21 în prezent pe locul 6 la începutul anului viitor. (...) În acelaşi timp, avem în vedere o creştere a salariului minim pe economie la 1.450 de lei în acest an şi până în 2020 la 1.750 de lei. Totodată, avem un pachet serios de măsuri care include reducerea taxelor şi impozitelor pe muncă, concomitent cu stimularea afacerilor, astfel încât să avem o creştere a salariului minim pe economie de la 2.815 lei la 3.950 de lei în 2020. Într-o ţară normală, cei care au muncit o viaţă întreagă şi au contribuit la dezvoltarea economică au la bătrâneţe o pensie decentă. Trebuie să creştem valoarea punctului de pensie, astfel încât acesta să ajungă în 2021 la 45% din valoarea salariului mediu pe economie, respectiv 1.775 de lei, cu o primă creştere la 1.000 de lei în anul 2017', a detaliat Grindeanu.
O altă măsură vizează creşterea veniturilor populaţiei prin scăderea taxelor aferente acestora. În acest sens, este propusă scutirea de impozit pentru toate veniturile mai mici de 2.000 de lei pe lună, indiferent dacă este vorba de pensii, salarii sau venituri din activităţi independente. 'Îmi doresc, de asemenea, o Românie normală, în care tinerii să nu mai plece la muncă în străinătate pentru a câştiga un venit decent pentru familiile lor. (...) Este un fenomen foarte grav, care destramă familii. Stoparea acestui fenomen trebuie să fie o prioritate naţională. (...) Dacă vom dezvolta o forţă de muncă bine calificată, am convingerea că investitorii străini, dar şi cei români vor fi interesaţi să dezvolte afaceri în ţara noastră. (...) Avem prevăzut programul 'primul salariu', care se acordă tinerilor absolvenţi de studii superioare, garanţia unui salariu de încadrare de minim 2.500 de lei, iar pentru tinerii rezidenţi care au absolvit o facultate de medicină vrem să le garantăm ca primul salariu să pornească de la 1.200 de euro şi zero impozit pe venit', a explicat premierul desemnat.
El a salutat decizia Parlamentului de a adopta legea eliminării celor 102 taxe, care, în opinia sa, 'reprezintă cel mai amplu demers de reducere a birocraţiei din România', şi a mai propus implementarea plăţii online a taxelor, astfel încât, până la 1 ianuarie 2018, toate taxele care nu pot fi plătite online să fie automat desfiinţate. 'În viziunea mea, o România normală înseamnă ca cetăţenii să aibă acces la serviciile de sănătate normale şi civilizate în spitale normale şi curate (...), trebuie să aibă acces la medicamente, indiferent de afecţiune şi de costuri. Nu putem pune plafoane pe dreptul la viaţă. (...) Într-o ţară normală, fiecare copil are acces la o educaţie care respectă normele de bază de igienă şi de dotare. De aceea, am introdus în programul de guvernare 2.000 de şcoli. (...) şi construcţia a 2.500 de creşe şi grădiniţe. Într-o ţară normală, dascălii sunt bine plătiţi şi respectaţi pentru că ei pregătesc noile generaţii, de care depinde viitorul unei naţiuni. (...) În opinia mea, o ţară normală înseamnă să poţi circula pe drumuri normale', a adăugat prim-ministrul desemnat.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Descoperire cel puțin ciudată a oamenilor de știință: Creierul este reprezentat de două organe separate
Creierul este format din doua organe separate care lucreaza impreuna, mai degraba decat o unitate unificata, au descoper ...
-
Card de credit sau credit de nevoi personale: cum alegi dacă ai deja cont bancar
Daca ai deja un cont bancar și ai nevoie de finanțare, alegerea dintre cardul de credit și creditul de nevoi personale p ...
-
Bănci care oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România
În Romania, BCR, Banca Transilvania, ING, BRD și CEC Bank sunt printre bancile la care poți analiza credite de nev ...
-
Marea bătălie mondială se duce acum pe fundul oceanelor: Tehnologie pe care cu greu ne-o putem imagina și un război crâncen pentru resurse
Guvernele si companiile de aparare investesc tot mai mult in drone submarine, senzori si sisteme autonome, pe masura ce ...
-
Un cercetător susține că poate ține anii pe loc: Leacul-minune ar urma să ajungă pe piață în mai puțin de trei ani
Visul „tinereții fara batranețe" ar putea ieși din basme și intra in laborator. William „Bill" Andrews, biol ...
-
Trump vrea să numească un „țar" al inteligenței artificiale: „Înființez Forța AI"
Președintele american Donald Trump a declarat, sambata, ca intenționeaza sa inființeze o „Forța AI" și sa numeasca ...
-
O companie chineză dezvoltă primul robot capabil să poarte o sarcină umană într-un uter artificial
O companie chineza este pe cale sa schimbe definitiv modul in care aducem copii pe lume, anunțand dezvoltarea primului r ...
-
The Lancet: Proteina Spike a COVID-19 produce singură puține reacții acute la oameni. Ele cresc la 95% doar după adăugarea altor componente ale vaccinului
Un studiu randomizat de faza 1/2 din 2021 publicat in The Lancet Infectious Diseases, realizat de Sanofi și BARDA, ar fi ...
-
Cele zece zile care au schimbat cursul inteligenței artificiale
De ani de zile, cursa pentru construirea unei inteligențe artificiale din ce in ce mai puternice a urmat un principiu bi ...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu