Urmăriți VIDEO recitalul susţinut de Andrea Bocelli la Domul din Milano
Postat la: 14.04.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Recitalul susţinut de Andrea Bocelli în duminica Paştelui la Domul din Milano a fost urmărit de peste 30 de milioane de utilizatori YouTube în decurs de 24 de ore. Recitalul de jumătate de oră a fost urmărit pe YouTube, în timpul desfăşurării, de puţin peste 5 milioane de persoane. Până luni seară, numărul vizualizărilor a ajuns la 32 de milioane.
„Primarul din Milano a vrut să îl roage pe Andrea să facă un fel de rugăciune pentru toate comunităţile italiene lovite de Covid. Andrea a acceptat invitaţia, apoi am început să construim proiectul şi a devenit tot mai mare. Am aflat acum că a ajuns la 30 de milioane de vizualizări în 24 de ore, ceea ce este incredibil având în vedere ce fel de artist este şi ce fel de public are, repertoriul abordat - pentru că este pură muzică clasică - şi dificultatea de a pune totul laolaltă", a spus Francesco Pasquero, reprezentantul din Milano al Maverick Management, co-manager al lui Bocelli.
El a adăugat că Bocelli a fost impresionat de mesajele şi comentariile primite din întreaga lume şi mai ales din partea oamenilor care nu sunt catolici. Cea mai mare parte a recitalului din interiorul catedralei goale a fost transmisă în timp real, puţin după ora locală 19.00. Singurul segment înregistrat înainte de live-streaming a fost „Amazing Grace", interpretată de treptele catedralei.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Atac cibernetic uriaș: 2,5 miliarde de conturi Gmail expuse în fața hackerilor
Un val masiv de atacuri informatice lovește din nou una dintre cele mai folosite platforme de e-mail din lume. Aproximat ...
-
URSULA IS NOT SAFE: Parlamentul European da in judecata Comisia Europeana si cere în instanță anularea celui mai mare program de investiții în apărare din istoria UE
Parlamentul European a decis sa dea in judecata Consiliul UE in fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) dupa c ...
-
Crimă infiorătoare la Craiova: profesoară ucisă cu sânge rece de propriul soț care apoi s-a aruncat pe geam după o bătaie cu poliția. Fetița lor a fost martoră la scenele de groază
O scena desprinsa parca dintr-un coșmar a zguduit Craiova: o femeie de 44 de ani, profesoara de limba germana, a fost in ...
-
Alexandru Mironov s-a prins de ce face Trump: Totul se învârte în jurul AI și se întâmplă pentru prima dată în istorie
Exista istorici ai viitorului, matematicieni, care au calculat ca singularitatea va aparea curand. Unii spun chiar in 20 ...
-
De ce e grav fenomenul Hikikomori: Tsunami de adolescenți care se izolează în camerele lor departe de familie. Ce se va intampla cu ei in scurt timp
Peste 200 de mii de tineri din Italia sufera de un sindrom provocat de societate, rețele sociale și parinți. Psihologul ...
-
Doi polițiști i-au pus piciorul pe cap și l-au încătușat pe un bătrân cardiac pentru că a refuzat să se legitimeze
Un batran cardiac a fost incatușat și doborat la pamant de Poliția Locala Pașcani pe Esplanada, dupa ce a refuzat sa se ...
-
Ce mai mare controversă a momentului: Apa de ploaie se taxează legal după cum explică ANRSC. Românii sustin ca este un abuz și ca ploaia nu ajunge in canal de la ei
Tariful pentru serviciul de canalizare se fundamenteaza pe baza costurilor tuturor activitatilor aferente acestui servic ...
-
Câte găini ai voie să crești în curte. Legea prevede un număr maxim de păsări pe gospodărie și reguli stricte pentru cotețe
Gospodariile neracordate la apa curenta sau canalizare au voie sa creasca un numar limitat de animale sau pasari. Este r ...
-
Hackerii au spart o baza de date ucraineană care dezvaluie ca armata lui Zelensky a suferit 1,7 milioane de pierderi omenesti de la inceputul războiului
Numarul ucrainienilor morți și raniți grav este aparent mult mai mare decat se credea. De la inceputul razboiului din Uc ...
-
China lansează pe piață un robot umanoid la prețul unei mașini second-hand. Ce poți face cu el?
Humanoizii nu mai aparțin doar literaturii SF. Dupa ce Tesla și Figure AI au atras atenția cu modelele lor futuriste, co ...
-
Pachetul 2 ar urma să dea afară 40.000 de bugetari din administrație. Sunt vizate primăriile, consiliile județene, cabinetele secretarilor de stat și ale miniștrilor
40.000 de posturi din administrația publica ar urma sa fie reduse, conform planului de reorganizare a administrației. Vo ...
-
Femei in bikini si șlapi pe un mozaic descoperit la o vilă romană antică. E ca si cum au fost nicte calatori in timp
Arheologii italieni au descoperit un nou mozaic neobișnuit la Villa Romana del Casale, construita in antichitate in sudu ...
-
iPhone 17, ultimul care va mai primi cartelă SIM fizică. De ce vrea Apple să elimine SIM-ul fizic
Apple se pregatește sa inchida definitiv capitolul cartelelor SIM tradiționale. Potrivit informațiilor aparute in indust ...
-
Adolescenții uciși pe A1 de un TIR au fost identificați de părinți. Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante
Cei doi adolescenți care au murit loviți de un TIR pe Autostrada A1 București-Pitești aveau o relație, cunoscuta de pari ...
-
Dacă inteligența artificială va lua majoritatea locurilor de muncă, banii așa cum îi știm vor dispărea. Ce va urma atunci?
Inteligența artificiala (AI) este, fara indoiala, tehnologia definitorie a erei noastre. Unii o vad ca pe o promisiune a ...
-
Prietenia dintre câini și oameni datează de 14.000 de ani. Oamenii de știință dezvăluie cum a început această legătură unică
Relația dintre caini și oameni este una dintre cele mai fascinante povești de coevoluție din istoria umanitații. Vestigi ...
-
Tinerii s-au aruncat îmbrățișați în fața TIR-ului, pe A1: Detalii șocante după tragedia de pe autostrada de lângă București
Tragedia de pe Autostrada A1, acolo unde un TIR a spulberat doi oameni, scoate la suprafața o poveste de iubire neimpart ...
-
Motivul pentru care paza lui Mark Zuckerberg costă 27 de milioane de dolari. Cum este protejat gigantul tech
Cand vine vorba de siguranța, Mark Zuckerberg este intr-o alta categorie. În 2024, Meta a cheltuit peste 27 de mil ...
-
Greii din apărare pierd bani, după summitul Trump-Zelenski din SUA: acțiunile au scăzut puternic
Actiunile companiilor europene din domeniul apararii au inregistrat marti scaderi semnificative, in contrast cu sentimen ...
-
Atac armat în centrul Capitalei: Un bărbat a tras șase gloanțe, poliția e în alertă / Autorul a fost prins și este audiat
Un incident șocant, care a provocat panica, s-a petrecut, miercuri dimineața, in centrul Capitalei. Polițiștii sunt in a ...
-
Avertismentul profesorului Mircea Coșea: "Suntem într-o economie de război, riscul pierderii controlului asupra capitalului românesc este major"
Analistul economic și profesorul de macroeconomie Mircea Coșea a lansat, joi seara, avertismente dure privind situația e ...
-
O uriașă „gogoașă" a apărut pe cer lângă România și nimeni nu știe din ce cauză
O anomalie masiva pe radar, intinsa pe mai bine de 587 km in lațime (peste 365 de mile) a aparut langa Romania. Nu e vor ...
-
Un microfon deschis l-a dat de gol pe Trump: i-a dezvăluit lui Macron ce ar vrea să facă Putin
Înaintea reuniunii cu liderii europeni si presedintele ucrainean Volodimir Zelenski, presedintele Donald Trump a f ...
-
5 exemple de cheltuieli urgente și cum să le gestionezi eficient cu ajutorul unui credit online rapid
Viața ne poate surprinde oricand cu cheltuieli neprevazute care necesita acțiune imediata. Cand te confrunți cu astfel d ...
-
Swiper Ro în experiențe digitale multi-format pentru microbiștii din România
Sfera sportiva din Romania a obținut recunoaștere constanta atat prin succese individuale, cat și prin performanțe de ec ...
-
Continentele Pământului se usucă într-un ritm fără precedent. Unde dispare apa dulce a Pământului?
Oamenii de știința avertizeaza ca rezervele de apa dulce de pe continentele Terrei scad intr-un ritm fara precedent, fen ...
-
Moment tensionat la Washington: Zelenski evită să spună dacă cedează teritorii pentru pace cu Rusia
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a evitat sa spuna clar daca ar fi dispus sa faca concesii teritoriale pentru p ...
-
Genetica, ultima redută în lupta cu Inteligența Artificială: O nouă elită umană prin selecția embrionilor în funcție de IQ
În Silicon Valley, testarea genetica a embrionilor crește in popularitate, ceea ce se presupune ca prezice, printr ...
-
Multinaționalele îi transmit lui Bolojan că iau în calcul majorarea prețurilor sau relocarea din cauza taxelor suplimentare
Foarte multe multinaționale susțin ca introducerea unor tarife comerciale suplimentare sau a unor bariere netarifare ar ...
-
Dramatic cat s-a tampit tineretul de azi: Bacalaureat de toamnă 2025 - Peste 70% dintre candidați nu au promovat examenul!
Ministerul Educației și Cercetarii a publicat luni, 18 august, la ora 12:00, rezultatele inițiale ale celei de-a doua se ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu