Prietenia dintre câini și oameni datează de 14.000 de ani. Oamenii de știință dezvăluie cum a început această legătură unică

Postat la: 20.08.2025 |

Relația dintre câini și oameni este una dintre cele mai fascinante povești de coevoluție din istoria umanității. Vestigiile arheologice și studiile sugerează că această legătură nu s-a bazat doar pe aspecte practice, ci și pe atașamente emoționale, care își au originile în epoci îndepărtate.

Un exemplu revelator îl constituie descoperirea rămășițelor unui cățeluș preistoric, care, în ciuda bolilor grave, a fost îngrijit cu devotament de stăpânii săi. Înainte ca patrupedele să devină „cei mai buni prieteni ai omului", au fost doar lupi care se apropiau de marginile așezărilor umane. Motivul? Hrana. Aceste animale oportuniste au început să urmeze grupurile de vânători, obișnuindu-se treptat cu prezența oamenilor.

Pentru aceștia din urmă, prezența lor a avut beneficii imediate. Lupii mai blânzi ofereau un avantaj în vânătoare, datorită simțului lor olfactiv și a agilității. De aici până la o colaborare reală nu a mai fost decât un pas, transformat treptat într-o simbioză. La început, câinii erau apreciați pentru roluri strict funcționale: ajutau la urmărirea vânatului, la protecția taberei și, probabil, la transportul unor bucăți de pradă mare, cum ar fi mamutul.

Totuși, în paralel cu rolul lor practic, ceva mai subtil începea să prindă rădăcini: apropierea afectivă. Această transformare a fost lentă și greu de surprins în date arheologice, dar descoperirile din Germania, datate cu peste 14.000 de ani în urmă, oferă primele dovezi clare. În situri, arheologii au descoperit rămășițele a doi oameni și ale unui câine tânăr, înmormântate împreună. Acest fapt, în sine, sugerează că patrupedul nu era considerat doar un „instrument de vânătoare", ci un membru al grupului.

Analizele realizate de echipa lui Luc Janssens, arheolog și medic veterinar la Universitatea din Leiden, au scos la iveală detalii și mai emoționante. Cățeaua, moartă la vârsta de aproximativ șapte luni, prezenta semne clare ale unei boli grave: jigodia. Conform cercetărilor, puiul fusese infectat în jurul vârstei de cinci luni și trecuse prin episoade severe de boală, care, fără îngrijire constantă, ar fi dus la moarte rapidă. Boala de care suferea câinele are o rată de mortalitate ridicată. Supraviețuirea lui câteva săptămâni în plus nu ar fi fost posibilă fără sprijinul direct al oamenilor. Cercetătorii sugerează că acesta a fost hrănit, protejat și poate chiar tratat instinctiv.

Dintr-o perspectivă strict utilitară, un câine bolnav era o povară: mânca, dar nu putea participa la vânătoare și nici nu oferea protecție. Faptul că a fost păstrat în viață demonstrează existența unei legături emoționale, poate primele manifestări ale ideii de animal de companie. „Dovezile arată că acest câine a fost important pentru cineva. Vorbim despre o relație de afecțiune care exista încă de acum 14.000 de ani", explică cercetătorii.

Dacă un cățeluș bolnav era îngrijit și plâns asemenea unui membru al grupului, înseamnă că legătura emoțională dintre om și câine a început mai devreme decât credem. Este posibil ca domesticirea să fi fost impulsionată nu doar de avantajele practice, ci și de capacitatea câinilor de a stârni empatie. Această descoperire sugerează că tranziția de la „câine utilitar" la „companion" nu a fost un fenomen recent, ci o trăsătură fundamentală a coexistenței noastre.