Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Liberalii cer sesiune extraordinară pentru adoptarea votului prin corespondenţă

Postat la: 14.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Liderii PNL au decis, în şedinţa Biroului Politic Naţional, să ceară convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru dezbaterea şi adoptarea legii privind votul prin corespondenţă pentru românii din diaspora.

Întruniţi în şedinţa Biroului Politic Naţional, liberalii au decis să ceară o sesiune extraordinară a Parlamentului în luna august pentru adoptarea legii privind votul prin corespondenţă. Anunţul a fost făcut la sfârşitul şedinţei liberalilor de co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu.

"Vrem să dăm în vileag încă o dată ipocrizia PSD, tema este votul prin corespondenţă. Este o prioritate pentru PNL. Acest drept fundamental trebuie recunoscut şi celor din diaspora şi, din păcate, dacă vom intra în toamnă, vom rata acel termen de un an înainte de alegeri când nu putem modifica legislaţia electorală. Noi ne-am angajat alături de celelalte partide politice să susţinem acest vot prin corespondenţă, au fost şi două rânduri de negocieri la Cotroceni. Suntem singurii care am susţinut în mod constant acest proiect, am avut şi o moţiune de cenzură pe acest subiect. Vrem să rezolvăm dreptul de vot prin corespondenţă la următoarele alegeri", a declarat Gorghiu, la finalul Biroului Politic Naţional al PNL.

Unul dintre motivele invocate de ea a fost şi decizia Curţii Constituţionale prin care se prevede obligaţia ca fiecare lege electorală să fie modificată cu maximum un an înaintea alegerilor pentru a putea fi aplicată. În acest moment, liberalii încep strângerea de semnături pentru convocarea sesiunii extraordinare în luna august.

"Nu s-a bătut în cuie niciun calendar. Vom decide când vom face acest demers, dar fiecare decizie politică venită în sprijinul votului prin corespondenţă este importantă. O să ne străduim să avem numărul de semnături necesare ale parlamentarilor, abia am luat decizia că vrem să facem acest demers. Calendarul abia de astăzi se va declanşa. Vrem să reuşim să-l rezolvăm în timp util. Vom vedea dacă PSD va pune beţe în roate convocării acestei sesiuni extraordinare, vom vedea dacă vor dori să se alăture acestui demers, ne dorim să trecem acest proiect prin consens", a adăugat Gorghiu.

Potrivit Constituţiei, cele două Camere ale Parlamentului se întrunesc în sesiuni extraordinare, la cererea preşedintelui României, a Biroului Permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor. Pentru ca votul prin corespondenţă să fie aplicat chiar de la alegerile parlamentare din decembrie 2016, este necesar ca legea să fie adoptată şi promulgată cel târziu în noiembrie 2015.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE