Bolojan i-a trantit usa-n nas lui Băsescu: Proiectul prin care fostul presedinte cerea locuință de la stat nu s-a aprobat

Postat la: 08.08.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

Fostul președinte Traian Băsescu urma să primească, vineri, o locuință de protocol din partea RA-APPS. Proiectul, însă, nu s-a aprobat. „Proiectul de HG referitor la imobilul RAAPPS nu s-a aprobat", au transmis reprezentanții Guvernului, fără să precizeze motivele.

Guvernul urma sa aprobe în ședința de vineri un proiect de hotărâre de guvern (HG) „privind schimbarea destinaţiei unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" din locuinţă de protocol în reşedinţă oficială și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.60/2015 privind schimbarea regimului juridic al unui imobil și pentru atribuirea destinației acestuia ca reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român".

Vila urma să îi fie atribuită lui Traian Băsescu, în urma deciziei CCR, prin care își recapătă drepturile de fost președinte. Băsescu rămăsese fără aceste drepturi în 2022, în urma unei decizii a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), care a stabilit definitiv că a colaborat cu Securitatea, sub numele conspirativ „Petrov". În baza acestui verdict, Administrația Prezidențială i-a retras beneficiile acordate foștilor președinți, inclusiv locuința de protocol, paza SPP și indemnizația lunară.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Bolojan i-a trantit usa-n nas lui Băsescu: Proiectul prin care fostul presedinte cerea locuință de la stat nu s-a aprobat

Postat la: 08.08.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Fostul președinte Traian Băsescu urma să primească, vineri, o locuință de protocol din partea RA-APPS. Proiectul, însă, nu s-a aprobat. „Proiectul de HG referitor la imobilul RAAPPS nu s-a aprobat", au transmis reprezentanții Guvernului, fără să precizeze motivele.

Guvernul urma sa aprobe în ședința de vineri un proiect de hotărâre de guvern (HG) „privind schimbarea destinaţiei unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" din locuinţă de protocol în reşedinţă oficială și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.60/2015 privind schimbarea regimului juridic al unui imobil și pentru atribuirea destinației acestuia ca reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român".

Vila urma să îi fie atribuită lui Traian Băsescu, în urma deciziei CCR, prin care își recapătă drepturile de fost președinte. Băsescu rămăsese fără aceste drepturi în 2022, în urma unei decizii a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), care a stabilit definitiv că a colaborat cu Securitatea, sub numele conspirativ „Petrov". În baza acestui verdict, Administrația Prezidențială i-a retras beneficiile acordate foștilor președinți, inclusiv locuința de protocol, paza SPP și indemnizația lunară.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE