Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Predoiu: Dragnea - Ponta, sau tangoul mediocrității

Postat la: 01.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

COMUNICAT DE PRESA. Guvernul lui Dragnea prezidat de Ponta a adoptat o mega - ordonanță care include prevederi fără legătura între ele, încălcând din nou legea tehnicii legislative. Guvernul vrea astfel să "fure la cântar" în evaluarea numărului de ordonanțe adoptate. Și pentru asta încalcă o lege a statului, legea tehnicii legislative. Meschinărie, indiferență și minciuna la un loc.

Potrivit ordonanței, cei care au lenevit și nu și-au dat încă doctoratul, deși au pretenția că sunt cadre didactice universitare, pot să mai lenevească un an, treacă de la "tehnocratul" Ponta! Care, evident, prezintă la TV problema într-o maniera mincinoasă: chipurile Funeriu voia "iresponsabil" să-i dea afară, iar el, Ponta, "responsabil", vrea să îi țină în post. Concluzia: încurajați lenea, asta-i tendința impusă de Ponta în societate!

O alta prevedere amână cu doi ani, până în 2017 termenul în care conducătorii financiar - contabili din instituții publice trebuie să își obțină un certificat de atestare a cunoștințelor in Sistemul European de Conturi. Probabil cu ocazia aniversării a 10 ani de la intrarea în UE. Aceeași concluzie: de ce să "tragem tare" și să fim disciplinați și performanți, mai bine amânăm, de ce să facem un efort și să fim competenți și competitivi, mai bine lenevim!

Aceasta e tendința și obișnuința pe care un "lider" leneș ca Ponta o propagă în societate: amânare, lipsă de răspundere, contraperformanță, iresponsabilitate! Aceasta este otrava cu care retează posibilitatea de a schimba tipare de gândire si de acțiuni în societate. Eu cred că trebuie altfel procedat: liderii responsabili își auto-impun rigoare și cer rigoare. Concret, daca legea a acordat un termen de 4 ani întârziaților care nu s-au îngrijit să-și ia doctoratul, dar au tupeul și pretenția să fie "cadre universitare", termenul trebuia respectat! Locul trebuia eliberat pentru alții mai harnici și mai capabili! Iată ce înseamnă să ai în fruntea Guvernului oameni de coada societății: prelungirea proastelor obiceiuri care țin România în loc.

Catalin Predoiu

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE