Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Raluca Turcan: Ministrul Educației Naţionale să spună dacă are informații despre fraudarea Bacalaureatului!

Postat la: 24.06.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

COMUNICAT DE PRESA. PSD, prin ministrul Cîmpeanu, a anunțat emiterea unui Ordin de Ministru pentru corectarea lucrărilor de la examenul de Bacalaureat în alte judeţe decât cele în care se susţin probele. Concomitent, în Parlament, PSD amână nejustificat înființarea unei Comisii de Anchetă pentru modul în care au fost organizate concursurile pentru managementul instituțiilor de învățământ.

Am primit, așadar, decizie politică diferită, pe situații care ar fi impus exigenţe identice: predictibilitate, coerenţă, preocupare pentru performanță. Legea prevede că metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat trebuie dată publicităţii la începutul ultimei clase, adică în urmă cu un an de zile, exact pentru a exista predictibilitate şi familiaritate cu privire la organizarea examenului. Mai mult, legea impune ca modificările aduse legislaţiei să intre în vigoare începând cu noul an şcolar.

Ministrul, care tocmai a fixat pe funcții persoane trecute printr-o procedura îndoielnică, se teme oare să nu existe fraude? Oamenii proaspăt sprijiniți de PSD în funcţii trebuie să asigure corectitudinea examenelor. De aceştia se teme ministrul Cîmpeanu? Faptul că PSD nu a avut rigori la selecţia inspectorilor a generat nereguli în timpul probelor de BAC? Principiul corectării lucrărilor în alt județ poate fi corect, însă este în afara legii! Ar putea fi contestat un întreg examen naţional pentru o improvizație de acest gen. Seriozitatea şi solemnitatea unei etape atât de importante din evaluarea învăţământului românesc trebuie urmărite cu legea în mână.

Ministerul nu a făcut un raport privind starea învăţământului românesc. Nu a prezentat un astfel de raport în faţa Parlamentului, aşa cum cere Legea Educaţiei Naţionale. Nu a actualizat programele şcolare, nu a organizat licitaţii corecte pentru procurarea manualelor şcolare. În schimb, Ministerul Educației încalcă Legea Educației Naționale cu obstinație. Solicit ministrului Cîmpeanu să prezinte de ce a venit cu această propunere atât de târziu. Solicit ministrului Educației Naționale să prezinte informaţii dacă se pregăteşte fraudarea Bacalaureatului. Îl somez pe ministrul Cimpeanu să fie responsabil, să se abţină, de data aceasta, să facă o nouă gafă prin încălcare a legii. Sistemul educaţional trebuie să fie previzibil, să funcţioneze după reguli şi legi clare, transparente şi în interesul tuturor.

Raluca Turcan
Vicepreședinte PNL

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE