• Tweet

O bază a Forţelor Aeriene ale SUA - Area 51 (Zona 51) - creată în timpul Războiului Rece în deşertul Nevada a fost secretă până în 2013, când CIA i-a recunoscut existenţa, însă începuturile sale clandestine şi tehnologia avansată găzduită au stârnit teorii ale conspiraţiei legate de nave extraterestre capturate şi ţinute ascunse.

Area 51 este conectată cu teorii despre ascunderea de către stat a unor nave extraterestre eşuate. A devenit o preocupare intensă a americanilor care vor să-i afle secretele mai ales după mărturii asupra unor investigaţii ale navelor extraterestre şi mii de relatări despre observarea a ceea ce păreau a fi obiecte aeriene neidentificate. Înfiinţată în 1955, Zona 51 este acum o bază de antrenament pentru Forţele Aeriene Americane.

Potrivit CBS News, ce se ştie este că e o bază a Forţelor Aeriene SUA, parte a unei zone de instruire şi testare situate în deşert în apropiere de un lac secat, Groom Lake, la peste 100 de kilometri de Las Vegas. Aici sunt şi cele mai lungi piste din lume, de până la 3.7 kilometri lungime. Cel mai apropiat oraş este Rachel, cu o populaţie de 54 de oameni. Spaţiul aerian de deasupra sa nu este deschis şi drumul ce duce la porţile sale sunt împânzite de semne de acces interzis.

Apoi, cei circa 1500 de angajaţi, nu vin la muncă cu maşina. Baza are un terminal privat la Aeroportul internaţional McCarran din Las Vegas unde un avion guvernamental operat de „Janet Airlines" face curse zilnice către şi dinspre un loc situat undeva în deşertul Nevada. Mai specific este vorba este Homey Airport (KXTA) unde se află Zona 51. Baza a primit mai multe nume de-a lungul anilor, între care Dreamland şi Paradise Ranch pentru a-i creşte atractivitatea.

Pe acest teritoriu nu se întâmplau lucruri extraordinare înainte de Al Doilea Război Mondial. În 1864, au fost descoperite depozite de argint şi plumb în apropierea lacului Groom . Patrick Sheahan a ridicat aici o mică gospodărie şi a înfiinţat Mina Groom în 1889. Locul ales de el era extrem de izolat. Oraşul Las Vegas nu exista încă - a fost fondat abia în 1905 - şi nu a devenit accesibil feroviar decât în 1906.

Viaţa liniştită a familiei a fost brusc întreruptă în 1941 - când guvernul a trimis agenţi să o inspecteze în vederea stabilirii unei zone de instrucţie pentru bombardiere. O pistă numită Indian Springs Auxiliary Field No.1 a fost construită unde se află zona 51 azi, la circa 9 kilometri de casa lui Sheahans. În 1951, Departamentul de Energie al SUA a început să efectueze teste nucleare ceva mai departe, la peste 30 de kilometri de acea gospodărie.

După cel de-Al Doilea Război Mondial pista de antrenament militar n-a mai ieşit în evidenţă, dar situaţia avea să se schimbe curând. În martie 1954, preşedintele Eisenhower a recrutat un grup de experţi care să găsească mijloace de spionare a tehnologiei militare a URSS - or, asta nu se putea decât pe calea aerului. Iar odată ce armata ar fi construit un avion de supraveghere, era necesar un loc sigur unde să fie testat.

Un grup însărcinat cu această misiune a zburat deasupra Groom Lake şi a putut observa că este o zonă izolată, nebătătoare la ochi, unde există deja o pistă. Aşa a luat fiinţă Zona 51. Kelly Johnson, inginerul firmei Lockheed, constructoare a unor avioane superioare tehnologic, a fost cel care a numit zona din deşert Paradise Ranch pentru a face mai atractivă pentru potenţial angajaţi. Nu existau locuri de distracţie şi nici vegetaţie şi totuşi personalul a îmbrăţişat ideea suficient pentru a se prezenta drept „ajutoare de fermier".

Zona 51 a devenit repede preferata CIA pentru operaţiuni clasificate aeriene. Totuşi cum proiectele creşteau în complexitate instalaţiile aveau nevoie de modernizări majore. În 1964, Zona 51 a fost transformată într-o fabrică perfect funcţională de spionaj aerian. Pista a fost asfaltată pentru a fi potrivită unor avioane mai rapide şi extinsă la 2590 de metri. Au fost amenajate locuinţe şi hambare pentru avioane, s-a săpat o fântână şi s-au ridicat facilităţi recreaţionale. Au fost adăugate magazii, depozite şi prăvălii.

Într-un interviu pentru Seattle Times din 2010, James Noce, un contractor al Zonei 51, îşi aminteşte că mâncarea era deosebit de bună în anii 60. Bucătari profesionişti detaşaţi din restaurantele din Las Vegas puteau prepara aproape orice fel de mâncare. „Zi şi noapte, puteai primi o friptură - la orice oră", a dezvăluit el.

Pe parcursul mai multor ani CIA şi Forţele Aeriene au dezvoltat mai multe tipuri de avioane de supraveghere şi atac în Zona 51. Primul a fost U-2 - pe care URSS a reuşit să-l doboare - urmat de Lockheed A-12, SR-71 Blackbird şi avionul de atac F-117 Nighthawk - toate erau concepute pentru a nu detectate de radarele ruseşti. În timpul Războiului din Vietnam, baza a fost sediul unui proiect de reproducere a unui avion sovietic, MiG-21-F13, cedat de pilotul său dezertor. Acestea erau însă doar proiectele declasificate despre care publicul a putut afla câte ceva. Nimic nu ieşise încă la iveală despre autopsii ale unor fiinţe extraterestre sau OZN-uri.

La sfârşitul anilor 50 şi începuturile anilor 60 au început să curgă telefoanele în legătură cu observarea unor OZN-uri. Majoritatea veneau din partea unor piloţi ce aveau curse la asfinţit şi care zăreau obiecte zburătoare la altitudini prea „înalte" pentru a fi avioane fabricate de om. La acel moment americanii ştiau că cel mai avansat avion zbura la circa 12.000 de metri altitudine. Or, avionul de spionaj U-2 testat de CIA trecea de 20.000 de metri.

În 1952, Forţele Aeriene au demarat un program de investigaţie a fenomenelor observate, care s-a numit Operaţiunea Blue Book şi a constat în comparaţii ale observaţiilor cu datelee de zbor ale avioanelor testate în secret. Populaţia civilă avea să afle că apariţiile erau fenomene meteorologice. Dar asta n-a făcut decât să alimenteze speculaţiile că fiinţe extraterestre îşi făceau de cap deasupra Americii.

Câteva decenii mai târziu un bărbat a apărut şi a făcut declaraţii fără fundament ce au întărit suspiciunile tuturor. În 1989, un post local afiliat CBS a difuzat un interviu cu un bărbat, Bob Lazar - care a susţinut că el şi alţii au fost staţionaţi la o baza din deşertul Nevada, „Sectorul 4" - situat subteran şi conectat cu Zona 51 de un sistem de cale ferată de câţiva kilometri. Iar munca lor era să refacă o navă spaţială extraterestră alimentată de un reactor de antimaterie.

Totuşi în arhivele militare sau guvernamentale nu a fost regăsit numele lui. În pofida acestui fapt, un jurnalist susţine că Lazăr avea o cunoaştere aprofundată a modului cum operau Baza Aeriană Nellis din Las Vegas, instalaţia de la Groom Lake şi Laboratorul Naţional Los Alamos din New Mexico. Baza a devenit secretul cel mai prost păstrat secret al Americii la mijlocul anilor 90. Dacă mass media mai relatase despre ea, filmul hollywoodian "Independence Day" a prezentat-o unei audienţe largi. Mai recent, Zona 51 a intrat din nou în atenţia publică prin intermediul reţelelor sociale.

În iunie 2019, Matty Roberts, un student în vârstă de 20 de ani a creat o pagină Facebook chemând la evenimentul „Storm Area 51, They Can't Stop All of Us" (Daţi năvală, nu ne pot opri pe toţi" - programat pe 20 septembrie. A fost o glumă şi nu credea că cineva ar putea da curs serios apelului. După câteva zile, două milioane de oameni îşi confirmaseră prezenţa determinând Forţele Aeriene să lanseze un avertisment ferm de descurajare a oamenilor ce voiau să pătrundă într-o bază militară secretă.

Chiar şi aşa circa 1.500 de oameni şi-au făcut bagajele şi au pornit la drum - cu tot cu kitul lor de festival cu tematica extraterestră - cei mai curajoşi 40 dintre ei s-au deplasat în apropierea bazei unde au scandat ca apoi să se risipească la venirea forţelor de ordine. Un bărbat a fost reţinut pentru că a urinat în public. Despre OZN-uri se ştie însă ceva mai multe lucruri. Investigaţia guvernului a continuat dincolo de Operaţiunea Blue Book.

În 2020, august, Pentagonul a anunţat formarea unui grup operativ care să cerceteze mai amănunţit natura şi originea acestor mărturii. În 2017, Pentagonul a recunoscut un program secret de mai multe milioane de dolari de investigaţii ale OZN-urilor - unul durând de mai mulţi ani. Nu este clar dacă acest din urmă program s-a extins sau a avut loc o înlocuire de programe. Oficiali guvernamentali au declarat că grupul operativ are sarcina să protejeze interesele securităţii naţionale.

Ceva mai devreme în 2020, Pentagonul a difuzat oficial trei clipuri anterior scurse realizate de piloţii de marină - în care sunt povestite intersectări între avioane militare şi obiecte de mari dimensiuni deplasându-se rapid. Oficialii nu au dat explicaţii privind obiectele din clipuri. Americanii nu se aşteaptă însă să afle prea curând detaliile din aceste mărturii - declasificarea lor putând dura decenii. Un sondaj efectuat în iunie 2020 a arătat că peste jumătate din americani sunt de părere că dacă guvernul ar avea dovezi nu le-ar anunţa public. Doar 22% cred că informaţiile vor fi împărtăşite publicului. Comitetul de Informaţii din Senat vrea ca Pentagonul să fie transparent şi acestea să fie puse la dispoziţia publicului larg.

Programul nu are însă în atenţie mişcările extraterestre, ci ameninţările unor adversari reali ai SUA precum China. Administrat de Biroul pentru Informaţii al Marinei, programul vizează „colectarea de date şi raportări despre fenomene aeriene neidentificate şi a unor conexiuni cu guverne străine adversare, precum şi pericolul la adresa resurselor şi instalaţiilor armatei SUA". SUA este îngrijorată în special în privinţa capacităţilor de spionaj ale Chinei şi tehnologiilor sale aeriene. În aprilie anul acesta, Pentagonul a publicat trei clipuri înregistrate de piloţii marinei militare SUA, unul în 2004 şi alte două în 2015 a ceea ce păreau a fi obiecte aeriene neidentificate.

Primul avion de fabricaţie rusă studiat la Zona 51 a fost un MiG-21 numit de NATO "Fishbed-E". Israelul a fost cel a obţinut avionul în 1966, când un căpitan din Forţele Aeriene Irakiene a dezertat şi a aterizat la o bază militară din nordul Israelului - o acţiune aranjată de Mossad, serviciile secrete israeliene. Avionul a fost împrumutat SUA câteva luni în 1968 şi redenumit YF-110.

În 1966, statul Nevada a renumit Drumul 375 „Autostrada Extraterestră", în timp ce au apărut destinaţii turistice precum Centrul de Cercetare al Extratereştrilor şi Little A'Le'Inn, în oraşul cel mai apropiat Rachel. La vestul Zonei 51 s-a fondat Alien Cathouse, promovat ca singurul bordel cu o astfel de tematică din lume. Publicul a aflat de baza secretă după ce Jeffrey T. Richelson, cercetător avansat la Universitatea Washington, a solicitat informaţii în 2005 despre programul CIA în conformitate cu legea accesului liber la informaţii. Barack Obama a fost primul preşedinte american care a vorbit public despre baza militară, în 2013.

Cea mai vehiculată teorie a conspiraţie este că în această zonă au fost studiate corpurile unor fiinţe extraterestre şi nava lor, după ce s-a prăbuşit la Roswell, în statul New Mexico , în 1947. Unii au susţinut că au fost răpiţi de extratereştri şi supuşi unor experimente înainte de a fi readuşi pe Pământ. Annie Jacobsen, autoarea unor cărţi despre istoria Zonei 51, a declarat pentru BBC că aici există unele dintre cele mai avansate programe de spionaj din lume. „Zona 51 este o instalaţie de testare şi antrenament. Cercetările au început cu avionul de spionaj U-2 în anii 1959, iar acum s-a trecut la drone".