Om din interiorul sistemului: Ca si in cazul Elvetiei sunt interese uriașe ca România să rămână fără fabrici de medicamente!
Postat la: 28.11.2022 |
Dragoș Damian, director general Terapia Cluj, cel mai mare producător de medicamente din România, preconizează o iarna dificila pentru românii care au nevoie de medicamente de bază, asta pentru că în aceste momente piața medicamentelor trece printr-o criză profundă.
„Este o penurie acuta de medicamente în Elveția, însă absența medicamentelor uzuale este mult mai gravă în Romania", susține Dragoș Damian intr-o declaratie pentru stiripesurse.ro. El a explicat tot contextul internațional, în care și România este prinsă. Problema din Elvetia - unde, ironic, se afla unii dintre colosii industriei farmaceutice mondiale - este o poveste veche, semnalata de asociatiile de profil europene de peste 5 ani, care nu are legatura doar cu razboiul din Ucraina si cu noul val de Covid din China, desi acestea contribuie la agravarea imediata a problemei.
"Organizatiile de profil, reprezentand zeci de fabrici de medicamente uzuale din toata UE, vorbesc de ani de zile de reglementari si masuri care genereaza un climat nefavorabil fabricarii medicamentelor utilizate de sute de milioane de europeni, inclusive de romani", a mai spus managerul. Fortarea notei referitor la patentele medicamentelor, proceduri incalcite de testare a materiilor prime si a medicamentelor finite venite din afara spatiului uniunii, aplicarea unor inscriptionari superflue pe ambalaj si, desigur, dependenta fabricarii substantelor active de China (atentie, trimise spre fabricatie acolo pentru ca UE a vrut sa reduca poluarea!) sunt tot atatea motive de disparitie a medicamentelor din farmacii si spitale.
Desigur ca pandemia a avut un rol agravant daca privim la deficitul de antibiotice si medicamente contra febrei, in special pentru copii, deoarece scaderea productiei mondiale de medicamente in 2020 si 2021 pe fondul unui consum mic cauzat de izolarea din cei doi ani a facut ca in 2022 producatorii sa planifice cantitati mai mici, care s-au dovedit insuficiente, in conditiile in care sezonul de infectii respiratorii este extrem de puternic, odata cu revenirea la activitatile normale dupa ridicarea tututor restrictiilor.
Nici nu este nevoie sa ne uitam la Elvetia, Romania resimte aceleasi probleme, disparitia a mii de medicamente uzuale, disparitie care, la fel, nu are legatura doar cu criza din Ucraina sau noul val de Covid din China, ci cu politici publice care compromit disponibilitatea medicamentelor: politica pretului cel mai mic, suprafiscalizarea prin taxa clawback, legislatie ineficienta in aspecte tehnice, bariere de acces prin "taxe de raft" exact ca in cazul supermarketurilor etc. Din nou, ironic, Consiliul Concurentei a facut o investigatie inca din 2016 privind absenta medicamentelor ieftine insa nimeni nu a luat nici o masura, nici pana in prezent.
Autoritatile sunt angajate mereu in dialog doar cu importatorii producatorii de medicamente scumpe, care nu lipsesc din farmacii, dar care acopera maxim 200 de mii de pacienti. Ceilalti 13-14 milioane care au nevoie de medicamente uzuale au de fapt cele mai mari dificultati in a-si asigura tratamentul lunar deja de multa vreme, insa autoritatile au refuzat sa vada ceea ce, incet incet, in timp, s-a transformat in penuria din prezent. Sunt blocate pana si incercarile de gasire a unor solutii.
Saptamana trecuta Ministrul Alexandru Rafila impreuna cu echipa de la Ministerul Sanatatii au gasit o formula prin care sa modifice metodologia de calcul a pretului la medicamente si prin care sa salveze cel putin 400 de medicamente fabricate in tara si necesare romanilor - un pas mic, insa pana si acestuia i s-au opus unii importatori de medicamente.
Fabricile din tara continua sa produca medicamentele la foc continuu - unele in pierdere, din ratiunile mentionate mai sus - insa cantitatile sunt insuficiente pentru ca dependenta de importuri a Romaniei in zona medicamentelor a devenit enorma. Sunt interese foarte mari ca Romania sa ramana fara fabrici de medicamente, nevoile pacientilor n-au nici o importanta. Din pacate, nu exista o solutie imediata, masurile sugerate de producatorii de medicamente, daca vor fi aplicate, vor produce efecte doar de la mijlocul lui 2023", a concluzionat Damian.
Elveţia se confruntă cu o penurie de medicamente, din cauza problemelor lanţului de aprovizionare provocate de restricţiile pentru Covid-19 din China şi a războiului din Europa, a declarat asociaţia farmaciştilor din ţară. "Cele mai mari probleme le avem cu medicamentele pentru copii, în special cu siropul pentru reducerea febrei", a declarat Enea Martinelli, de la pharmaSuisse, pentru postul elveţian SRF. "Există, de asemenea, un deficit de medicamente pentru tensiunea arterială, medicamente psihiatrice şi medicamente pentru Parkinson", a spus el. "Situaţia a făcut ca medicii să fie uneori obligaţi să-şi procure medicamente din străinătate", a declarat preşedintele unei asociaţii de medici elveţieni.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cuscrul lui Călin Georgescu încerca să formeze o nouă generație de lideri
Dan Mihai Neagu, fost lider PDL Giurgiu și cuscrul lui Calin Georgescu, ar fi pregatit un proiect prin care iși propunea ...
-
Perchezițiile la Dragoș Ovidiu Argeșanu: Patru arme letale și o arbaletă. Se verifică dacă avea dreptul să facă terapie
Anchetatorii au ridicat telefoane, laptopuri, o arbaleta de vanatoare, patru arme letale, incarcatoare și muniție in urm ...
-
Dezvăluiri CNSAS despre cum ajungeau produsele stricate pe masa românilor în Epoca de Aur, după ce erau refuzate la export
CNSAS readuce in atenție, prin documente de arhiva, efectele politicii economice din ultimii ani ai regimului comunist, ...
-
Stenograme cu "planul italian" din dosarul lui Călin Georgescu: I-ar fi cerut lui Ionel Rusen să găsească o vilă în Toscana, cu anexă pentru servitori
Calin Georgescu ar fi discutat cu omul de afaceri Ionel Rusen despre cumpararea unei vile izolate in Toscana, in valoare ...
-
Rybar, un proiect media pro-Kremlin cu peste 1,5 milioane de urmăritori - Urmele duc către șeful spionajului rus
O rețea pro-Kremlin a trimis echipe in mai multe țari europene pentru a realiza interviuri. Operațiunea era coordonata d ...
-
Afacerea Wealth Bank în care ar fi implicat și Călin Georgescu apare în presa italiană din 2025 - Milioane de euro dispărute în conturi offshore
O rețea transnaționala de „banci pirat" condusa de afaceristul italian Massimiliano Arena a lasat in urma pagube d ...
-
Milionarii despre care nu vorbește nimeni dețin adevărata avere a Americii: Sunt un real fenomen și au împreună de 13 ori averea Forbes 400
Cei mai bogați americani nu conduc neaparat giganți tehnologici și nu apar pe copertele revistelor. Aproximativ trei mil ...
-
Cum „l-a vândut" JD Vance pe Donald Trump dușmanului său de moarte
JD Vance i-ar fi oferit in secret sfaturi lui Hillary Clinton in timpul campaniei prezidențiale din 2016, incercand sa c ...
-
Mihai Daraban care a plătit zborul privat la Mykonos: de la PDSR pe linia Năstase la PNL. Șef la Camera de Comerț a vrut un "registru paralel" al firmelor taxate obligatoriu
Mihai Daraban, șeful Camerei de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) de 12 ani, implicat in scandalul zborurilor privat ...
-
Cum Palantir i-a transformat pe ucraineni în cobai și a contribuit la distrugerea Ucrainei
Firma de tehnologie militara AI Palantir s-a integrat profund in sistemele militare și societatea civila ucraineana, tra ...
-
Curtea de Conturi a descoperit erori uriașe la plata a milioane de pensii și bani dați unor persoane decedate: "Deficiențe cu influențe semnificative și generalizate"
Un raport al Curții de Conturi scoate la iveala probleme majore la Casa Naționala de Pensii Publice (CNPP): suspiciuni p ...
-
Comoara ascunsă a României! Ce se știe despre locul unde se află cele 103 tone de aur ale BNR în valoare de 12,8 miliarde de euro
Romania deține in prezent o rezerva de aur de 103,6 tone, evaluata recent la aproximativ 12,8 miliarde de euro in urma s ...
-
Cum era organizată Securitatea lui Ceaușescu: topul județelor cu cei mai mulți securiști în 1988
Cifrele publicate de CNSAS arata cat de extins era aparatul Securitații in ultimul an al regimului Ceaușescu. În s ...
-
Statul român a cheltuit aiurea peste 1,7 miliarde de lei: Stadioane construite pentru 7 echipe care nu joacă în Liga 1, nu au drept de promovare, licență UEFA sau au dat faliment
Opt stadioane recent construite sau aflate inca in construcție in Romania sunt destinate unor echipe care fie sunt desfi ...
-
Ce știa CIA înainte de 11 septembrie. Bin Laden plănuia atacuri în Marea Britanie. Un raport avertiza că un avion cu explozibil ar putea fi prăbușit peste un oraș din SUA
Liderul organizației Al-Qaeda, Osama bin Laden, planuia un atac terorist asupra Marii Britanii inainte de 11 septembrie. ...
-
Marele risc pentru România, dezvăluit de un general NATO: „Numai naivii își închipuie că Articolul 5 se activează la comandă"
O simulare strategica in SUA arata un scenariu terifiant: Rusia ataca Republica Moldova, o drona lovește un depozit din ...
-
Dezvăluire-bombă a lui Robert Turcescu - decizia trimiterii militarilor români la Comandamentul pentru sprijinirea Ucrainei e luată încă din martie!
Robert Turcescu scrie intr-o postare pe Facebook, ca decizia de a trimite militari romani la Comandamentul Coaliției pen ...
-
Rusia recrutează "spioni români de unică folosință". General: "Sunt oameni vulnerabili, mulți nici nu realizează ce fac"
Moscova intensifica razboiul hibrid in Romania. SRI a dejucat o operațiune de sabotaj, dar nu este unica. Generalul (r) ...
-
ZIUA ÎN CARE SE VA ÎNCHIDE PRĂVĂLIA - AȘA VA ARĂTA COLAPSUL
Citiți mai jos un articol șocant și brutal despre finalul spre care ne indreptam inexorabil, semnat de Milan Adams, pe c ...
-
Dosarul fostului șef Hidroelectrica judecat pentru mită și sejururi de lux în Creta: Ce cere CAB de la DNA. Silviu Răzvan Avram este fiul nașului de cununie al lui Sorin Grindeanu
Instanța Curții de Apel București a solicitat DNA sa precizeze daca "se are in vedere și acordul inculpatului de a parti ...
-
Cât sunt salariile la BNR: Guvernatorul Mugur Isărescu are 88.648 de lei net. Lista lungă de sporuri și beneficii care vin pe lângă venitul standard
Membrii Consiliului de administrație al Bancii Naționale a Romaniei beneficiaza de indemnizații lunare nete cuprinse int ...
-
Motivările CCR care aruncă în aer conducerile TVR și Radio România: Săftoiu și Schwartz își pierd funcțiile
Motivarile celor doua decizii prin care Curtea Constituționala a declarat neconstituționala desemnarea majoritații polit ...
-
Viața imită arta: simboluri cabalistice ale sacrificiului de sânge în asasinarea lui Charlie Kirk
Autor: Dr. Heather Lynn Ne apropiem de implinirea unui an de la asasinarea lui Charlie Kirk. Ceea ce s-a intamplat la Un ...
-
Judecătorul CCR Bogdan Licu a recunoscut că și el a fost la Trupele de Securitate la Revoluție, ca Pahonțu. Obiectivul păzit de el în decembrie 1989 a sfârșit în flăcări
Bogdan Licu, actual judecator al Curții Constituționale a Romaniei, a recunoscut public ca Revoluția din Decembrie 1989 ...
-
Rusia ajută în secret Iranul să dezvolte rachete de croazieră supersonice
Rusia a ajutat in secret Iranul sa dezvolte rachete de croaziera supersonice avansate, intr-unul dintre cele mai semnifi ...
-
Filmul complet: Cum ar ataca Putin Europa - pe ore și zile. Rusia ar deschide 3 fronturi cu NATO. România e pe hartă!
Experții dezvaluie faptul ca Putin ar putea ataca Europa și NATO, insa orice mișcare militara a Rusiei asupra unei țari ...
-
Vaccinarea anti COVID a fost nocivă pentru organismul uman: Cercetarea medicală care prezintă dovezi ale instabilității genomice postvaccinare
Un studiu publicat recent in revista medicala Medical Research Archives ridica semne serioase de intrebare asupra uneia ...
-
Contractele partidelor cu presa în 2026. AUR a devenit un jucător semnificativ. Trei firme încasează 80% din bani
Expert Forum a publicat luni raportul legat de cheltuielile partidelor cu propaganda politica, care arata ca in primele ...
-
Moscova a folosit avioane de evacuare guvernamentală de urgență. Televiziunea de stat rusă: "Trebuie folosite arme nucleare!"
In ultimele 36 de ore, conform FlightRadar avioane militare rusești au transportat oficiali guvernamentali din Moscova, ...
-
Dosarul se la Securitate al marelui Mirea Eliade: Legăturile cu legionarii, domiciliul forțat la Miercurea Ciuc și notele semnate de marele scriitor român
În arhiva Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii, pe numele lui Mircea Eliade, exista doua dosar ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu