De ce guvernator german și nu american?

Postat la: 04.11.2019 |

De ce guvernator german și nu american?

Această sesiune electorală națională nu este despre un nou mandat prezidențial. Este despre un guvernator. Pus în această poziție de Germania, la capătul unui simulacru de alegeri democratice. Dar de ce Germania își pune guvernator în România și nu Washingtonul, care este cel mai important aliat militar și geopolitic al țării noastre? Cum se face că Statele Unite au pierdut competiția în fața Berlinului?

Am explicat în demersurile editoriale anterioare faptul că acapararea economiei românești, a sistemului bancar, a forței de muncă și a resurselor reprezintă un război câștigat de Germania, în mod direct și prin nucleul dur al Uniunii Europene, în raport cu Statele Unite. Statele Unite alegându-se doar cu o ciozvârtă din economia României și cu iluzia că au deținut puterea prin intermediul serviciilor de informații române, în special a SRI, care a fost condus de George Maior, în prezent ambasador mai degrabă al lui Klaus Iohannis decât al României la Washington. Marile afaceri vizate de Statele Unite în economia românească se reduc la domeniul energetic, mai ales la zăcămintele de gaze din subsolul Măii Negre, obiectiv aflat și el sub semnul întrebării. În rest, România a fost colonizată de Germania. Statele Unite au răma pe tușă.

De ce s-a întâmplat asta?

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că, sub ultimele administrații de la Casa Albă, războiul dintre democrați și republicani s-a externalizat, desfășurându-se inclusiv în spațiul carpato-danubian. Autoritatea Casei Albe a fost permanent slăbită de răfuielile dintre democrați și republicani. Care în prezent au atins un maxim istoric. Aceasta a șubrezit autoritatea externă a Statelor Unite, lăsând un spațiu excepțional de manevră rivalilor Washingtonului. Iar în prezent unul dintre cei mai importați rivali ai Casei Albe nu sunt, așa cum s-ar putea crede, Moscova sau Beijingul, ci Berlinul. Berlinul dă o bătălie geostrategică de o importațnă uriașă pentru acapararea unei autorități de necontestat și exclusive asupra întregului spațiu european, cu preponderență în țările din Europa Centrală și de Est și implicit pentru acapararea resurselor acestor țări și subordonarea puterilor de decizie, în timp ce Casa Albă pierde teren. În planul acaparării resurselor în sistemul bancar. În competiția investițională. În acest context e bine să amintesc fie și numai în treacăt faptul că Uniunea Europeană beneficiază de un uriaș aport al forței de muncă provenită din România, de ordinul a milioane de persoane, plecate din această țară în ultimi ani în cel mai mare și mai dramatic exod de populație din istorie, în timp de pace și fără existența vreunei calamități naturale.

Ambasadorii Statelor Unite la București, spre desoebire de ambasadorii Germaniei, s-au complăcut în a-și utiliza autoritatea, poziția de forță, în scopuri personale sau cel mult clientelare, în timp ce ambasadorii Germaniei, care nu prea au bătut cu pumnul în masă, ci, dimpotrivă au acționat mult mai discret, au lucrat la București în folosul industriei germane, a sistemului bancar german, al investițiilor germane, al influenței din ce în ce mai mari pe care Berlinul a început să o exercite la București.

S-a creat falsa aparență a existenței unui consens pe axa Berlin-Washington în ceea ce privește influențarea alegerilor prezidențiale din România, dar și a celorlalte alegeri într-un sens conform normelor democratice asumate atât de Uniunea Europeană în general și de Germania în special, cât și de Statele Unite. Dacă un asemenea consens a existat în trecut, cu certitudine el a dispărut. Iar Klaus Iohannis este asumat integral de Berlin. Și nu de Washington, care a eșuat în tentativa sa.

Prin urmare, în viitor, și această realitate poate fi descifrată și în prezent Klaus Iohannis va dansa după muzica de la Berlin. Acolo unde interesele germano-americane vor fi divergente, noua administrație de la București, dar și guvernul promovat de Iohannis vor susține exclusiv interesele Germaniei.

Un exemplu îl avem chiar în ceea ce privește politica de înarmare. Statele Unite, prin Donald Trump, au găsit resursele necesare, în toată bătălia pe care o duc la Washington cu statul subteran, să impună partenerilor NATO o cotă de 2% din Produsul Intern Brut alocat Apărării. În ideea că cei mai mulți bani pentru înzestrarea acestor țări se vor îndrepta către Statele Unite, care dispun în prezent de cea mai performantă tehnologie militară. Spre deosebire de Germania și de alte state, România a acceptat (și bine a făcut) fără să clipească să-și înzestreze în ritm accelerat forțele armate. Sunt în prezent opt programe fundamentale de înzestrare a Armatei Române, care urmează să fie derulate în următorii ani și care vor însemna cheltuieli ale statului român în valoare de multe miliarde de euro. Intenția de a plasa la portofliul Apărării, contrar uzanțelor, un militar extrem de agreat de către Klaus Iohannis, camuflează intenția guvernatorului plasat de Germania la Cotroceni de a reorienta contractele de înarmare către concerne ale Germaniei sau către concerne ale nucleului dur al Uniunii Europene aflate în parteneriat cu industria germană de război. Dar este doar un exemplu.

De acum încolo, după înscăunarea guvernatorului Klaus Iohannis în cel de-a doilea mandat al său și cu atât mai mult dacă acesta va beneficia și de un guvern tot al său, cu oameni aleși pe sprânceană la Berlin, întreaga politică externă a României se va reorienta către Germania, iar parteneriatul strategic consolidat cu Statele Unite va deveni o amintire.

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

De ce guvernator german și nu american?

Postat la: 04.11.2019 |

0

Această sesiune electorală națională nu este despre un nou mandat prezidențial. Este despre un guvernator. Pus în această poziție de Germania, la capătul unui simulacru de alegeri democratice. Dar de ce Germania își pune guvernator în România și nu Washingtonul, care este cel mai important aliat militar și geopolitic al țării noastre? Cum se face că Statele Unite au pierdut competiția în fața Berlinului?

Am explicat în demersurile editoriale anterioare faptul că acapararea economiei românești, a sistemului bancar, a forței de muncă și a resurselor reprezintă un război câștigat de Germania, în mod direct și prin nucleul dur al Uniunii Europene, în raport cu Statele Unite. Statele Unite alegându-se doar cu o ciozvârtă din economia României și cu iluzia că au deținut puterea prin intermediul serviciilor de informații române, în special a SRI, care a fost condus de George Maior, în prezent ambasador mai degrabă al lui Klaus Iohannis decât al României la Washington. Marile afaceri vizate de Statele Unite în economia românească se reduc la domeniul energetic, mai ales la zăcămintele de gaze din subsolul Măii Negre, obiectiv aflat și el sub semnul întrebării. În rest, România a fost colonizată de Germania. Statele Unite au răma pe tușă.

De ce s-a întâmplat asta?

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că, sub ultimele administrații de la Casa Albă, războiul dintre democrați și republicani s-a externalizat, desfășurându-se inclusiv în spațiul carpato-danubian. Autoritatea Casei Albe a fost permanent slăbită de răfuielile dintre democrați și republicani. Care în prezent au atins un maxim istoric. Aceasta a șubrezit autoritatea externă a Statelor Unite, lăsând un spațiu excepțional de manevră rivalilor Washingtonului. Iar în prezent unul dintre cei mai importați rivali ai Casei Albe nu sunt, așa cum s-ar putea crede, Moscova sau Beijingul, ci Berlinul. Berlinul dă o bătălie geostrategică de o importațnă uriașă pentru acapararea unei autorități de necontestat și exclusive asupra întregului spațiu european, cu preponderență în țările din Europa Centrală și de Est și implicit pentru acapararea resurselor acestor țări și subordonarea puterilor de decizie, în timp ce Casa Albă pierde teren. În planul acaparării resurselor în sistemul bancar. În competiția investițională. În acest context e bine să amintesc fie și numai în treacăt faptul că Uniunea Europeană beneficiază de un uriaș aport al forței de muncă provenită din România, de ordinul a milioane de persoane, plecate din această țară în ultimi ani în cel mai mare și mai dramatic exod de populație din istorie, în timp de pace și fără existența vreunei calamități naturale.

Ambasadorii Statelor Unite la București, spre desoebire de ambasadorii Germaniei, s-au complăcut în a-și utiliza autoritatea, poziția de forță, în scopuri personale sau cel mult clientelare, în timp ce ambasadorii Germaniei, care nu prea au bătut cu pumnul în masă, ci, dimpotrivă au acționat mult mai discret, au lucrat la București în folosul industriei germane, a sistemului bancar german, al investițiilor germane, al influenței din ce în ce mai mari pe care Berlinul a început să o exercite la București.

S-a creat falsa aparență a existenței unui consens pe axa Berlin-Washington în ceea ce privește influențarea alegerilor prezidențiale din România, dar și a celorlalte alegeri într-un sens conform normelor democratice asumate atât de Uniunea Europeană în general și de Germania în special, cât și de Statele Unite. Dacă un asemenea consens a existat în trecut, cu certitudine el a dispărut. Iar Klaus Iohannis este asumat integral de Berlin. Și nu de Washington, care a eșuat în tentativa sa.

Prin urmare, în viitor, și această realitate poate fi descifrată și în prezent Klaus Iohannis va dansa după muzica de la Berlin. Acolo unde interesele germano-americane vor fi divergente, noua administrație de la București, dar și guvernul promovat de Iohannis vor susține exclusiv interesele Germaniei.

Un exemplu îl avem chiar în ceea ce privește politica de înarmare. Statele Unite, prin Donald Trump, au găsit resursele necesare, în toată bătălia pe care o duc la Washington cu statul subteran, să impună partenerilor NATO o cotă de 2% din Produsul Intern Brut alocat Apărării. În ideea că cei mai mulți bani pentru înzestrarea acestor țări se vor îndrepta către Statele Unite, care dispun în prezent de cea mai performantă tehnologie militară. Spre deosebire de Germania și de alte state, România a acceptat (și bine a făcut) fără să clipească să-și înzestreze în ritm accelerat forțele armate. Sunt în prezent opt programe fundamentale de înzestrare a Armatei Române, care urmează să fie derulate în următorii ani și care vor însemna cheltuieli ale statului român în valoare de multe miliarde de euro. Intenția de a plasa la portofliul Apărării, contrar uzanțelor, un militar extrem de agreat de către Klaus Iohannis, camuflează intenția guvernatorului plasat de Germania la Cotroceni de a reorienta contractele de înarmare către concerne ale Germaniei sau către concerne ale nucleului dur al Uniunii Europene aflate în parteneriat cu industria germană de război. Dar este doar un exemplu.

De acum încolo, după înscăunarea guvernatorului Klaus Iohannis în cel de-a doilea mandat al său și cu atât mai mult dacă acesta va beneficia și de un guvern tot al său, cu oameni aleși pe sprânceană la Berlin, întreaga politică externă a României se va reorienta către Germania, iar parteneriatul strategic consolidat cu Statele Unite va deveni o amintire.

Sorin Rosca Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE