• Tweet

Nu putea exista unire fără independență. Și nici independență fără unire. Cele două valori supreme ale unei națiuni sunt inseparabile. După ce, timp de 50 de ani, Ziua Națională a României a fost sărbătorită în 9 mai, în baza unui decret a lui Ion Iliescu, data a fost fixată la 1 decembrie. Ar fi bine și așa. Pentru că unirea în independență se cuvine să fie celebrată în oricare zi. Dar pentru a nu ne rezuma la o paradă militară la care, caz unic în lume, Armata a scos toate efectivele de care dispune în stradă, e bine să ne uităm cu atenție la noi înșine și să aflăm cum stăm.

S-a afirmat frecvent în ultima vreme că niciodată în istorie suveranitatea României nu a fost mai puternic garantată ca acum. Iar argumentul forte utilizat este că facem parte din cea mai puternică alianță care a existat vreodată pe planetă. Alianța NATO. Și , în plus, ne aflăm într-un parteneriat consolidat cu cea mai mare putere militară a lumii. Cu Statele Unite. Ca să nu mai vorbim despre faptul că România a devenit membru al Uniunii Europene. Uniune care este cea mai puternică asociere economică a unor state suverane. Ca atare, independența României e de neatins.

Nu există nimic mai fals, nimic mai amăgitor, decât aserțiunile de mai sus. Acestea pot fi ușor demontate, chiar și cu argumente istorice. În cei peste 150 de ani în care ne-am aflat sub cizma romană, e drept, doar cu o optime din teritoriul și populația țării, se spunea la fel. Și anume că suntem aliați și asociați ai celei mai mari puteri militare, politice și economice din lume. Și din istorie știu că au existat destui geto-daci care s-au amăgit cu această păcăleală. În realitate, ne aflam sub ocupație. Iar bogățiile noastre luau zi de zi drumul Romei.

Să renunțăm însă la acest tip de analogie. Să vedem în mod realist, tocmai pentru că vorbim despre Ziua Națională, cât de independenți suntem.

Ca să încep cu sfârșitul, atrag atenția asupra unei realități cel puțin bizare. Un stat în care se spune că suveranitatea este garantată, partidele și mișcările suveraniste sunt puse la zid. Puțin lipsește să fie incluse în strategia națională de securitate și asimilate unor mișcări de tip terorist. Atât de suverani suntem!

Dar să începem cu capitala. Care este capitala economică a României? Răspunsul scurt pare șocant. Dar e adevărat. Capitala economică a României este Viena. Acolo se învârt marile afaceri ale statului independent numit România. Dar care este, la sfârșitul anului de grație 2019, capitala politică a României? Răspunsul scurt este următorul: capitala politică a României este Berlinul. Pentru că la Berlin, nu la București, se iau cele mai importante decizii, care vizează acest stat. Iar Klaus Iohannis este vasal al Berlinului. Un fel de guvernator, care o reprezintă aici pe Angela Merkel. Și care este capitala militară a României? Răspunsul scurt este următorul: capitala militară a României este Washingtonul. Toate deciziile legate de apărare, de poziționarea geo-strategică a României se iau nu la București, ci pe malul Potomacului. Și fără consultarea oficialilor români.

Independența unui stat este dată, între altele, și de certitudinea viitorului. În ce măsură ne croim noi înșine viitorul? Așa cum vrem? Cât de siguri suntem că această țară neîntregită nu este supusă riscului unei secesiuni? În ce măsură ne putem garanta noi înșine integritatea statului din care facem parte? Cât de siguri suntem că va exista o zi, când harta României va fi întregită? Cât de siguri suntem că nu va exista o zi în care, din nou, această hartă să fie, așa cum s-a mai întâmplat, ruptă? Toate răspunsurile la întrebrile de mai sus nu ni le poate da decât rezolvarea pozitivă a unei dileme elementare. Cât de puternici suntem și în ce măsură suntem capabili să facem față provocărilor externe? Cât de puternici suntem noi înșine? Nu cât de puternici am fi, bazându-ne pe alții. Să încercăm să răspundem, de ziua Națională, la această elementară întrebare.

A opta țară ca mărime din Europa, tocmai trece printr-o apocalipsă. România cunoaște cel mai mare exod de populație din istoria lumii, în absența unui război ori al unei calamități naturale. Niciodată în istoria lumii, un stat nu a fost depopulat cu o viteză mai mare. Bunul cel mai de preț al unui stat este reprezentat de cetățenii săi. Cetățenii României pleacă zi de zi în bejanie.

Alte bunuri de preț ale unei națiuni sunt reprezentante de bogățiile naturale pe care le are. România este una dintre cele mai bogate țări. De două mii de ani se fură din România și nu se mai termină. În prezent, doar cu excepția depozitelor subterane de sare, a unei părți dintre acestea, România este deposedată de tot ceea ce i-a lăsat Dumnezeu. Toate bogățiile naturale ale subsolului și solului și platformei continentale a României sunt destinate altor beneficiari decât cetățenii acestei țări.

Un stat al secolului 21 se mai poate mândri și cu o populațe rămasă în interiorul granițelor și având un nivel ridicat de cultură. În România zilelor noastre, procentul analfabeților funcționali este de 40%. În „România bine educată", în „România normală" în care trăim, într-un număr înspăimântător de mare de școli, copiii își fac nevoile în curte. Și, deși există de mulți ani de zile o lege, care bate în cuie alocarea a 6% din PIB învățământului, niciodată și de către niciun Guvern nu a fost respectată această prevedere. Și nu va fi nici în acest an.

Un stat independent are o infrastructură proprie, pe care nu o înstrăinează nimănui, dispune de un sistem bancar național, capabil să finanțeze afacerile capitalului românesc. Sistem bancar național în România nu există. Infrastructura este în bună măsură înstrăinată. Iar capitalului românesc i-a luat locul capitalul străin.

În fine și nu în ultimul rând, o națiune independentă presupune existența unui sistem puternic de apărare. Niciodată în istorie, Armata Română nu a fost mai slabă din punct de vedere uman și tehnic, raportat la ceea ce există pe piață, decât acum. Și asta în condițiile în care o bună parte din avuția țării este irosită pentru achiziționarea de așa zis echipament militar modern. Direct din cimitirele de armament ale marilor puteri.

Să ne mai mirăm în aceste condiții că încă o dată parada militară se desfășoară sub un arc de triumf așezat fix pe un bulevard numit Kiseleff? Știți cine a fost generalul conte Pavel Kiseleff? Un fel de Hans Klemm al vremurilor de mult apuse, care a avut titlul de guvernator al Țării Românești, întrucât reprezenta ocupantul rus. Acest conte Pavel Kiseleff, după ce a fost retras din post, din Sankt Petersburg, a scris tuturor marilor cancelarii din lume, solicitând ca României să nu-i fie recunoscută independența. Iar noi îl cinstim și acum pe contele general Pavel Kiseleff. Aceasta este independența pe care o sărbătorim azi.

Sorin Rosca Stanescu