• Tweet

Acum e oficial. O recunosc toate statele. Este război. Dar nu război mondial, așa cum se afirmă din ce în ce mai mult în mediul electronic. Este un război regional. Încă. Dar care implică un număr destul de mare de state. Și care are tendința de a se mondializa. Până una alta însă, asistăm la o întrecere incredibilă de gafe. Lansate de ambele părți. Să fie oare greșeli intenționate?

În cele cinci zile care au trecut de la lovitura de dronă care a pus capăt zilelor generalului Soleimani, cea mai mare gafă produsă de Donald Trump a fost amenințarea cu distrugerea unor situri arheologice de mare valoare culturală din Iran. Căreia i s-a adăugat, în scurt timp, o a doua amenințare vizând posibilitatea unei escaladări disproporționate a conflictului din direcția SUA. S-au adăugat acestor afirmații altele, la fel de bulversante. Iar cea mai mare gafă a Teheranului, cu consecințe politice greu de estimat, este denunțarea Acordului încheiat cu principalele puteri ale lumii asupra producției de uranu imbogățit. Și din direcția autorităților de la Teheran mai există și alte gafe semnificative. Le vom evalua și pe ele.

Pentru început, vom face două raționamente. Amenințarea lui Donald Trump de executare a unor lovituri asupra unor situri de patrimoniu universal existente în Iran, îi ridică acestuia în cap nu numai puterea politică de la Teheran, ci și organizații și persoane din lumea întreagă, inclusiv din SUA, conștiente că dacă o asemenea amenințare ar fi dusă la capăt, SUA s-ar face vinovate de crime împotriva umanității. Practic, de crime de război. Această amenințare nu-l slujește nici pe Donald Trump și nu este de natură să coalizeze forțele anti-iraniene.

Gafa cea mai mare a Teheranului este la fel de periculoasă. Să ne amintim că în ultimii ani multe state ale lumii, inclusiv statele UE, s-au disociat de SUA, care și-au retras unilateral semnătura pe tratat și au promovat o reducere graduală a sancțiunilor aplicate Iranului, simultan cu promovarea accelerată a unor relații economice profitabile de ambele părți. În acest conflict declanșat inițial printr-o decizie a Casei Albe de executare a unui atac cu dronă împotriva unui alt înalt oficial iranian, statele UE au fost până în prezent destul de rezervate, deși sunt partenere strategice ale SUA. Acum situația se schimbă. Printr-o decizie hazardată a Teheranului. Iar statele UE s-ar putea să facă urgent front comun cu SUA.

Seria gafelor este pe cât de substanțială, pe atât de surprinzătoare. În urmă cu câteva ore, iranienii au desfășurat un atac cu 15 rachete împotriva a două baze militare din Irak. La Teheran se spune că au fost uciși peste 200 de militari americani. Washingtonul nu recunoaște pentru moment nicio victimă. Dar afirmă că evaluează pagubele. Cum este posibil ca în acest moment Teheranul să știe mai mult decât Washingtonul despre ce s-a întâmplat până la urmă în cele două baze aemericane? Fapt este că nici una dintre cele 15 rachete lansate nu a putut fi interceptată de apărarea SUA.

O altă gafă generată de exacerbarea sentimentelor antiamericane este plimbarea prin întreg Iranul a trupului neînsuflețit al generalului Soleimani. Iar exacerbarea acestor sentimente a condus la moartea a zeci de persoane în busculadele care au avut loc și la rănirea altor câteva sute. Bilanț tragic, recunoscut de autoritățile iraniene. Semn că nu este deloc exclus ca numărul victimelor să fie în realitate mult mai mare.

O gafă vine și de la București. După ce s-au scremut câteva zile, autoritățile de la București, președintele și ministrul Apărării, au catadicsit în fine să le spună și cetățenilor acestei țări ceva despre un război în care România este de acum implicată. Și ce au aflat cetățenii acestei țări? Că cei 14 militari români staționați în Irak și care instruiau armata acestei țări vor fi relocați în Afghanistan. Ca să vezi! Ani de zile ne-am bătut cu cărămida în piept, afirmând că suntem printre cei mai importanți aliați strategici ai SUA, parteneri credibili ai Washingtonului în toate fronturile de luptă, iar acum aflăm de la oficialii noștri că de fapt, în cea mai fierbinte zonă a planetei, noi nu aveam decât 14 instructori. Când au mințit autoritățile de la București? Au mințit până acum sau mint acum?

Declarații contradictorii de un haz nebun, dacă nu ar fi totuși vorba de un război, sunt lansate către importanți responsabili americani. Unii vorbesc despre o retragere imediată a tuturor forțer militare staționate în Irak, ca urmare a solicitării Guvernului legitim, alții, dimpotrivă, afirmă că numărul militarilor care activează în Irak va crește în perioada următoare. Care este adevărul?

Autoritățile democratic alese ale statului iranian, autorități a căror legitimitate e recunoscută de statele lumii, fac și ele un joc ambiguu care creează aparența unei mari greșeli. Guvernul irakian le-a cerut SUA și aliaților SUA să părăsească imediat teritoriul irakian, dar nu a adresat aceeași solicitare forțelor iraniene. Oare de ce? Și până la urmă cum s-a ajuns în situația în care Guvernul iranian să considere până zilele trecute că are doi aliați: SUA și Iranul, care în realitate sunt entități aflate de mulți ani în conflict.

Aliații SUA, mai strategici sau mai puțini strategici, cei care s-au bătut cu cărămida în piept legat de acest parteneriat, și cei mai modești, care nu s-au bătut cu cărămida în piept, nu au lăsat în cele cinci zile în nici un moment impresia că fac front comun cu Washingtonul. Dimpotrivă, în mod discret și-au luat o anumită distanță față de deciziile adoptate unilateral la Casa Albă. Tocmai de aceea, definim acest război drept un război încă regional cu doi protagoniști: Iranul și SUA, cărora li se pot alătura în perioada imediat următoare aliați tradiționali, dar și aliați ocazionali. Suntem încă departe de a vorbi despre un război moondial, așa cum semnalează în rețelele sociale un număr din ce în ce mai mare de persoane isterice.

Iar gafele de care vorbeam mai sus joacă și ele un rol. Și despre gafe vom mai vorbi și în zilele următoare pentru că am certitudinea că ele nu se opresc aici. Până atunci însă, semnalez o amenințare cu consecințe extrem de grave lansate de Teheran la adresa Israelului. O amenințare atât de gravă încât nu m-aș mira deloc ca statul Israel, simțindu-se într-un real pericol, să nu reacționeze în forță și să mute astfel axa principală a conflictului, transformând războiul într-o conflagrație cu geometrie variabilă.

Sorin Rosca Stanescu