Războiul Ucraina-Rusia pare iminent!
Postat la: 04.04.2021 |
De fapt, războiul este în plină desfășurare de 7 ani, de la ruperea regiunilor Donetsk și Lugansk în estul Ucrainei, administrate azi de separatiști, și după anexarea Crimeii la Rusia.
În ultimele săptămâni au avut loc mișcări militare puternice în Marea Neagră, atât de partea Rusiei, cât și a NATO, iar în ultimele zile masări de armament greu din partea Rusiei la granițele ucrainiene. În contextul în care SUA a oferit ajutor militar Ucrainei și continuă să promită susținere, ca și statele europene. Sprijinul nu se referă doar la chestiunea separatiștilor, ci privește, cel puțin declarativ, și recuperarea Crimeii.
În contextul geopolitic mai larg, cred că războiul este iminent, și mă refer la mișcările armatei chineze care amenință cu invazia Taiwanul, urmate de o mobilizare fără precedent a SUA în Asia-Pacific. Este, prin urmare, un moment tactic prielnic pentru ruși, flancul estic al NATO și Ucraina fiind vulnerabile.
În cazul declanșării conflictului extins, nu cred că rușii și occidentul se vor angaja direct, ci prin sprijinul părților, armata ucrainiană și separatiști. Cel mai probabil Rusia nu dorește anexarea celor două provincii, ci declararea autonomiei sau independenței lor, cu extinderea conflictului spre regiunile conexe spre vest.
Consecințele? Încercarea de redesenare a frontierelor dintre cele două blocuri militare constituite deja, primul SUA-Japonia-India-Australia-Coreea de Sud-UE, al doilea China-Rusia-Iran-Coreea de nord și aliații cunoscuți. Ce vor face Israelul, Turcia și Arabia Saudită? Scenariul invadării Taiwanului de China este cu mult mai greu de gestionat, ca și acela al unei confruntări directe Rusia-NATO pe teritoriul ucrainian. De aceea cred că războiul separatist din Ucraina este iminent.
Aurelian Pavelescu
-
Victorie zdrobitoare a SUA, care tocmai au cedat Iranului controlul asupra Strâmtorii Hormuz
Israelul nici macar nu a fost invitat la masa negocierilor privind armistițiul de doua saptamani. Nu ințeleg despre ce n ...
-
Nu e nevoie de presă liberă în Securistan, populația trebuie îndobitocită de tot!
Acum vreo cateva saptamani, Gold FM a sarbatorit 5 ani de emisie, timp in care am ajuns in casele, mașinile, dar și in m ...
-
Cine stăpânește Hormuzul, stăpânește lumea!
În dreptul internațional, folosirea forței și amenințarea cu forța au același regim juridic și sunt supuse acelora ...
-
ORDINEA GLOBALĂ AMERICANĂ ȘI-A DAT DUHUL ÎN VIESPARUL MEDIO-ORIENTAL
Bazele militare americane din Golf au fost prezentate statelor gazda ca mijloc de descurajare a tentației puterilor regi ...
-
De ce oamenii regimului teocratic din Iran nu sunt fanatici
Baza de susținere a regimului de la Teheran nu are legatura cu fanatismul religios, ci mai degraba cu fervoarea. Deși am ...
-
Există soluție în scandalul vaccinurilor Pfizer
Cand contractul cu Pfizer a fost propus, in 2021, Ministerul Finanțelor a refuzat sa semneze memorandumul de aprobare. M ...
-
Trump ia în calcul noi schimbări în Cabinet, dar vrea să evite o „remaniere masivă”
Secretarul Comerțului, Howard Lutnick, și secretarul Muncii, Lori Chavez-DeRemer, sunt vulnerabili, au declarat oficiali ...
-
Cu ce se ocupă, de fapt, președintele Nicușor Dan toată ziua?
Recent, un prieten m-a intrebat, aparent in gluma, dar și cu o doza serioasa de nedumerire: cu ce se ocupa, de fapt, pre ...
-
Donald Trump, comparat cu Iisus Hristos la masa pascală de la Casa Albă
Pe 1 aprilie a avut loc la Casa Alba un Dejun Pascal. Evenimentul a prilejuit imagini halucinante, cu un cult al persona ...
-
Ce-am avut si ce-am pierdut în Războiul din Iran?! Viziunea lui Trump
Ce s-a intamplat de fapt recent - jocul lui Trump pe tema negocierilor fictive de pace cu Iranul: manipularea pieței, fi ...
-
Capturăm insula Kharg. Ce facem cu ea?
Trump defineste azi smechereste obiectivul SUA si implicit al omenirii deblocarea stramtorii Ormuz. Din cate imi aduc am ...
-
Arafat nu e Dragnea!
Despre Arafat nu stiu sa fi scris cineva mai mult ca mine. Am demonstrat ca CV-ul lui e un fake, am scris si despre fals ...
-
Vocea Bruxellesului: Să vedeți ce mize sunt în jocul politic european
Vocea Bruxellesului: Sa vedeți ce mize sunt in jocul politic european ”Negocierile pentru bugetul UE de 1,8 trilio ...
-
Etica nucleară a Rusiei în raport cu Iranul
Rusia este principalul partener al Iranului in dezvoltarea energiei nucleare civile, oferind atat tehnologie, cat și com ...
-
Războiul o să mai dureze: Pentagonul anunță o creștere masivă a producției de rachete
Pentagonul a anunțat astazi trei acorduri-cadru cu principalii producatori din industria apararii pentru accelerarea pro ...
-
„Debarcarea” premierului Bolojan
In loc de introducere un citat aproximativ: “Actuala clasa politica, care a guvernat Romania in ultimii 35 de ani, ...
-
Vești bune de la Cotroceni, de Bunavestire
Președinția lanseaza proiectul „Romania in lumina” care iși propune sa identifice soluții concrete la proble ...
-
Niște detalii cu raskolnicii din Ucraina
La noi a aparut știrea ca a murit patriarhul Filaret al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. Doar ca s-au pierdut niște detali ...
-
VEȘTI RELE PENTRU TRUMP ȘI NETANYAHU DE PE FRONT!
O spune chiar Ehud Barak, fostul premier și ministru al apararii al Israelului, inalt ofițer in forțele armate israelien ...
-
IRANUL RESPINGE ”OFERTA” LUI TRUMP
48 de ore - 5 zile - 30 de zile. Cum vi se pare succesiunea asta? Cam așa arata cele mai recente ultimatumuri ale lui Tr ...
-
Complicata situație din Golf
Ziua 25 a razboiului din Iran. Stramtoarea Hormuz parțial blocata, petrolul peste 110 dolari pe baril, bazele americane ...
-
Jocul lui Trump de-a negocierile si manipularea pietei petrolului
Ce s-a intamplat de fapt saptamana trecuta - jocul lui Trump pe tema negocierilor fictive de pace cu Iranul: manipularea ...
-
Legea e "apă de ploaie", iar ei "taie frunze la câini"!
Am dat in judecata Apa Nova București, pentru ca pe factura imi pune ilegal și abuziv tarif pentru colectarea apei de pl ...
-
Politica americană în Orientul Mijlociu este modelată de lobby-ul evreiesc
Iata ce i-a marturisit președintele american unui ambasador strain, la un tête-à-tête la Casa Alba: " ...
-
"Noul RIC" generat de Războiul din Iran
Dupa cum ați observat in titlu, trinomul Noii Ordini Mondiale nu mai este Rusia-India-China: razboiul din Orientul Mijlo ...
-
Netanyahu a mărturisit, în sfârșit, motivul atacării Iranului
Pentru Netanyahu și clasa sioniștilor religioși, distrugerea Iranului este o implinire a destinului biblic al Israelului ...
-
Când Netanyahu (viu sau mort) face bășcălie de Iisus Hristos
Netanyahu a-nviat!Adevarat a-nviat? Nu se poate spune cu siguranța: in discursul sau televizat de miercuri seara, ...
-
Foaia de observație psihiatrică a șefului Pentagonului
Peter Hegseth, bosul celei mai mari puteri militare de pe glob, este creștin fanatic, membru al unei congregații afiliat ...
-
1979 și 2026: Tsunami iranian revine peste România
Coșmarul anilor 1981-1989 cu penuria de alimente, benzina și altele a fost provocat de izbucnirea revoluției islamice di ...
-
Președintele Trump este în cel mai mare impas din întreaga sa viață
Trump este pur și simplu șocat de refuzul absolut al tuturor țarilor europene, inclusiv Marea Britanie și Franța, de a t ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu