Presa germană: Israelul a declarat război ordinii mondiale. Germania trebuie să intervină
Postat la: 15.10.2024 |
Israelul a declarat război legii și ordinii internaționale, acționînd împotriva instituțiilor care o asigură, scrie publicația germană Der Spiegel într-un editorial. Potrivit acesteia, Israelul atacă de mai multe zile cu tancuri misiunea ONU de menținere a păcii Unifil (United Nations Interim Force In Lebanon) din Liban, iar premierul Benjamin Netanyahu i-a cerut secretarului general al organizației, António Guterres, să retragă cît mai repede Căștile Albastre, acesta refuzînd categoric.
Forța ONU din Liban a fost autorizată de Consiliul de Securitate să monitorizeze încetarea focului între Israel și Hezbollah. „Ceea ce Netanyahu a exprimat în discursul său de duminică în limbaj așa zis compătimitor este o declarație de război împotriva ordinii mondiale. La aceasta se adaugă acțiunile Israelului din ultimele luni față de instituțiile care ar trebui să aplice regulile acestei ordini. În vîltoarea războaielor pe care Israelul le poartă, cu atacuri aeriene în Liban, Siria, Yemen, Cisiordania și Gaza, este ușor să pierdem din vedere faptul că în ultimul său discurs la Adunarea Generală a ONU de la New York, Netanyahu a inclus și instituțiile internaționale printre cele șapte fronturi pe care Israelul trebuie acum să lupte", scrie publicația.
Israelul a fost acuzat că ignoră avertismentele ONU, că refuză să părăsească Cisiordania și Fîșia Gaza, pe care CPI le-a declarat teritoriu ocupat, și că este gata să declare organizația umanitară palestiniană UNRWA (UNRWA) organizație teroristă, la egalitate cu Hamas. Jurnaliștii consideră că bombardarea turnului de veghe al sediului Unifil nu a fost accidentală, ci țintită.
Publicația germană acuză Germania de inactivitate. „Ordinea mondială este o entitate fragilă. Nicio putere singură nu o poate impune, dar este susținută de acordul națiunilor de a accepta regulile sale. Toate națiunile. O ordine care nu se aplică în mod egal tuturor va înceta curînd să se aplice oricui", mai scrie Der Spiegel. Reamintim că, la începutul lunii octombrie, ministrul israelian de externe Yisrael Katz a anunțat o interdicție de intrare în țară a lui Guterres. Înainte de aceasta, organismele ONU au acuzat în mod repetat Israelul de masacrarea civililor, inclusiv a copiilor.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
SUA pregătește retragerea accelerată a trupelor din Europa. Planul va fi prezentat aliaților NATO
Statele Unite iau in calcul accelerarea retragerii militarilor americani din bazele aflate in Europa, iar planurile ar u ...
-
Cea mai puternică alianță din istorie devine din ce în ce mai șubredă: SUA plănuiesc o retragere mai rapidă a trupelor din Europa
SUA intentioneaza sa accelereze retragerea trupelor sale din bazele militare din Europa si isi va prezenta propunerile a ...
-
Tulsi Gabbard, electronul liber al lui Trump care ar putea schimba alegerile prezidențiale din 2028
Autor: Alexandre Lemoine Persoana care a demistificat cele doua cele mai mari mituri antirusești recent propagate d ...
-
Germania ia în considerare un „scenariu extrem de exploziv" pentru a-l înlocui pe Merz
Autor: Philippe Rosenthal Biroul federal al Uniunii Creștin-Democrate Germane (CDU) și sediul Partidului Social-Democrat ...
-
O fostă jurnalistă a televiziunii de stat de la Moscova rupe tăcerea despre propaganda Kremlinului: „Trebuia să-l prezentăm pe Putin drept salvatorul Rusiei"
Marina Ovsiannikova, fosta jurnalista a postului rus de stat Channel One, devenita cunoscuta in intreaga lume dupa ce a ...
-
De ce ar vrea Putin să negocieze direct cu europenii. Planul secret al Kremlinului, analizat de un expert român din Elveția
Rusia ar fi gata sa accepte implicarea europenilor in negocierile de pace cu Ucraina, anunța ministrul estonian de Exter ...
-
Netanyahu a ordonat armatei israeliene să preia controlul asupra a 70% din Gaza: "În acest moment ținem Hamas de gât"
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi ca a ordonat armatei sa sfideze termenii armistitiului in vig ...
-
Obstacolele în calea păcii în Europa: Ucraina nu intră în joc, în timp ce Germania și Regatul Unit vor războiul!
Autor: Thierry Meyssan Compromisul incheiat intre președinții Donald Trump și Vladimir Putin, pe 15 august, nu s-a concr ...
-
Mașinăria de război a SUA s-a gripat. Cea mai mare forță militară a planetei nu a mai câștigat un război de peste 30 de ani
Statele Unite dețin, fara indoiala, cea mai puternica armata din istoria omenirii. Cu toate acestea, incapacitatea croni ...
-
Masacrul de la Starobelsk și tăcerea Occidentului: anatomia unei cenzuri selective
De ani de zile ni se propune o narațiune unica: Rusia ar fi la capatul puterilor, militar ineficienta, nevoita sa lupte ...
-
CNN: Ce se întâmplă când războiul din Iran se termină. Iluzia păcii imediate și coșmarul logistic din Strâmtoarea Ormuz
Președintele Donald Trump a asigurat din nou ca pacea cu Iranul este aproape și ca Stramtoarea Ormuz se va redeschide in ...
-
Întâlnire în trei la final de an pentru a se stabili ierarhiile globale: Donald Trump, Xi Jinping si Vladimir Putin se așează la aceeași masă a APEC
În ciuda intregului ceremonial, recenta vizita a lui Vladimir Putin in China nu a adus niciun fel de ințelegeri pr ...
-
Planul secret al SUA și Israel: Ahmadinejad, „ultra-radicalul", ales de CIA și Mossad să conducă Iranul după eliminarea lui Khamenei
Într-o turnura de evenimente demna de cele mai sinuoase romane de spionaj ale Razboiului Rece, detalii explozive i ...
-
Sergei Kiriyenko: Visătorul din Kremlin care este șeful Big Tech-ului lui Vladimir Putin si liderul curentului Sdelayem Rossiyu snova velikoy
Decizia de a-l numi pe Sergei Kiriyenko in funcția de prim adjunct al șefului de cabinet al administrației prezidențiale ...
-
Alianța secretă propusă de Donald Trump lui Xi Jinping. Planul unei coaliții SUA-China-Rusia. Care este adversarul care sperie marile puteri
Președintele american Donald Trump i-ar fi sugerat saptamana trecuta omologului sau chinez Xi Jinping sa-și uneasca forț ...
-
Parlamentul iranian pune o recompensă de 50 de milioane de euro pentru uciderea lui Donald Trump și a premierului Benjamin Netanyahu. Cine mai este vizat
Un oficial iranian de rang inalt a anunțat ca Parlamentul de la Teheran urmeaza sa voteze un proiect de lege care preved ...
-
Dilemă diplomatică la Bruxelles. De ce a fost scoasă din cărți Kaja Kallas pentru eventualele tratative directe cu Moscova
Uniunea Europeana se confrunta cu o provocare majora in identificarea unui emisar capabil sa gestioneze un viitor dialog ...
-
Ofensivă diplomatică și militară a lui Trump în Arctica. Trimisul special a sosit în Groenlanda în timp ce SUA negociază baze militare cu statut de „teritoriu suveran"
Regiunea arctica revine in prim-planul disputelor strategice globale. Jeff Landry, trimisul special al președintelui ame ...
-
Cuba analizează diverse scenarii pentru atacuri cu drone împotriva bazei americane de la Guantanamo și chiar împotriva SUA, potrivit Washingtonului
Cuba a achizitionat mai mult de 300 de drone militare si a inceput recent sa discute scenarii de a le utiliza impotriva ...
-
Trump pregătește un mega-asalt asupra Iranului: Invazie cu trupe terestre și atacuri cu aviație pentru a găsi uraniul îmbogățit
SUA și Israelul pregatesc reluarea operațiunilor militare impotriva Iranului. Conform unor surse din regiune, atacurile ...
-
Recompensă uriașă pentru noua "Mata Hari" - 200.000 $. Americanii încep vânătoarea de teroriști și spioni iranieni de pe teritoriul lor
FBI ofera 200.000 de dolari pentru informații care ar putea duce la arestarea unui fost specialist in informații al Forț ...
-
Xi Jinping face o declarație surprinzătoare la dineul dedicat lui Donald Trump: "'Marea Reînnoire a Chinei' este compatibilă cu 'Make America Great Again'"
Xi Jinping a afirmat joi, cu prilejul unui dineu pentru Donald Trump, ca revenirea Chinei ca mare putere este compatibil ...
-
Chinezii l-au „botezat" pe Rubio cu un nume chinezesc ca sa evite sancțiunile impuse și să poată intra în țară
Secretarul de stat Marco Rubio - care il insoteste pe presedintele SUA, Donald Trump, in vizita oficiala in China - a co ...
-
Parlamentul israelian va fi dizolvat. Solicitarea a fost făcută de majoritatea care îl susține pe premierul Benjamin Netanyahu
Coaliția care il susține pe premierul israelian Benjamin Netanyahu a depus un proiect de lege pentru dizolvarea parlamen ...
-
Trump a lăsat instrucțiuni precise pentru Vance, în cazul în care ar fi asasinat. "În sertarul din birou se află o scrisoare adresată vicepreședintelui"
Un oficial al Casei Albe a declarat ca președintele Donald Trump i-ar fi lasat vicepreședintelui JD Vance instrucțiuni p ...
-
Senatul SUA a respins din nou un ordin de încetare a războiului cu Iranul, dar majoritatea a fost la limită
Senatul Statelor Unite a respins miercuri o rezolutie prin care se cerea un ordin de incetare a razboiului cu Iranul, tr ...
-
Netanyahu s-a întâlnit cu preşedintele EAU în timpul unei „vizite secrete în Emirate"
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a deplasat in secret in Emiratele Arabe Unite in timpul razboiului dintre tara ...
-
Vladimir Putin vrea sa refacă Rusia Kieveană. Revendică Odesa și teritoriile până la Nipru
Înaltul comandament militar rus l-a convins pe președintele rus Vladimir Putin ca trupele ruse vor putea cuceri in ...
-
Guvernul din Bahrain a arestat 41 de persoane ce aveau legături cu principalul Corp al IRGC din țară
Guvernul din Bahrain a arestat 41 de persoane ce aveau legaturi cu principalul Corp al Garzii Revoluționare Islamice (IR ...
-
Reacție dură a Casei Albe după dezvăluirile lui Joe Kent în legătură cu războiul din Iran
Fostul director al Centrului National Antiterorism al SUA, Joe Kent, a afirmat intr-o postare pe X ca, inainte de izbucn ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu