Presa lui Erdogan: "Soluția celor două state'" obține mai mult sprijin în lumea arabă
Postat la: 15.11.2023 |
Unul din cele mai mari ziare din Turcia, Huriyet, scrie într-o analiză că declarația comună în 31 de puncte prezentată la Riad de Liga Arabă și Organizația pentru Cooperare Islamică „este pozitivă, în ciuda unor lipsuri", iar „soluția celor două state" pentru rezolvarea conflictului din Gaza a obținut și mai mult sprijin:
1. Lipsa unui embargou împotriva Israelului
Să începem cu lipsurile. Țările arabo-islamice au cerut, prin articolul 4, oprirea imediată a livrărilor de arme și muniții către Israel. 80% din armele și munițiile folosite de Israel provin din SUA iar restul de 20% din Germania, Franța și Anglia. Este important și ce fel de embargou vor impune Israelului țările arabo-islamice care au cerut celor patru state occidentale să oprească livrările de arme. Dar din păcate, printre cele 31 de puncte ale declarației comune nu se află niciun articol referitor la embargou. Cu toate acestea, președintele iranian Reisi, care a anunțat în timpul summitului un proiect de soluționare a conflictului în 10 puncte, a sugerat ca țările arabo-islamice să întrerupă relațiile politice și economice cu Israelul, să impună un embargo comercial în domeniul energetic și să sprijine eforturile de a boicota mărfurile israeliene.
2. Mesaj că "OEP este singurul reprezentant"
Cel de al 27-lea articol al declarației comune subliniază că Organizația pentru Eliberarea Palestinei este singurul reprezentant legitim al poporului palestinian și că toate grupările palestiniene doresc să se reunească sub umbrela OEP. În cel de al 15-lea articol se trasează o linie roșie în ceea ce privește dislocarea locuitorilor, fie în interiorul Fâșiei Gaza și a Cisiordaniei, fie în afara lor. Prin aceste articole se dorește eliminarea avantajului pe care l-ar oferi Israelului decuplarea statutului Fâșiei Gaza de cel al Cisiordaniei. Astfel, este respins modelul de soluționare a conflictului propus de Occident, prin întrebarea "Cine va guverna Gaza?" și se subliniază determinarea legată de soluția "celor două state".
3. China, centrul de greutate al Conferinței
Articolul 29 din declarația comună a summit-ului arabo-islamic solicită convocarea unei conferințe internaționale de pace pentru a asigura încetarea ocupației și punerea în aplicare a soluției celor două state. Aceasta este problema cu adevărat importantă. SUA și Israelul s-au înconjurat cu o duzină de susținători deplini. În urma reacției opiniei publice europene, guvernele europene au început să se poziționeze împotriva ocupației israeliene. Apoi contradicțiile au început să crească între SUA și Israel. Majoritatea lumii sprijină Palestina. Cu toate acestea, pentru a rezolva această problemă, SUA trebuie să fie forțate să facă acest lucru. Calea de a face acest lucru este o conferință internațională, iar centrul de greutate al conferinței este China. Țările arabo-islamice nu pot împinge SUA spre o soluție decât oferind mai multă greutate Chinei; China poate furniza ponderea necesară pentru a forța SUA spre o soluție doar atunci când în spatele ei se formează un front larg. Conferința țărilor arabo-islamice de la Riad este valoroasă pentru că este acea etapă a procesului care va asigura impulsul reciproc.
4. Pe măsură ce se apropie soluția celor două state
Singura soluție a acestei probleme vechi de 75 de ani este cea bazată pe ideea a doua state. 7 octombrie a impulsionat sprijinul pentru soluția celor două state și a arătat că situația actuală nu mai poate continua. Adică ori două state, ori două state! Cu siguranță, nu se poate rezolva de pe azi pe mâine o problemă veche de 75 de ani dar pentru prima dată în 75 de ani s-a ajuns atât de aproape de o soluție. Condițiile lumii multipolare care se construiesc au o pondere mare în acest lucru. În timp ce Sudul Global rezolvă această problemă, va face și progrese în remodelarea relațiilor internaționale... Condițiile în care se clădește lumea multipolară actuală au o mare importanță. În timp ce rezolvă această problemă, Sudul Global va contribui și la reformarea relațiilor internaționale".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Ungaria nu s-a alăturat grupului Carpathian8 și blochează un depozit petrolier pentru Ucraina
Premierul Ungariei, Peter Magyar, a declarat ca Budapesta a primit invitația la forum, dar a refuzat-o din motive inteme ...
-
SUA pregătesc terenul pentru o operațiune militară în Cuba: Armata caută trupe disponibile în următoarele 90-120 de zile
Statele Unite par sa avanseze pregatirile pentru o eventuala operațiune militara in Cuba, dupa luni de planificare la ni ...
-
Concluziile summitului de la Washington: Ce au hotărât Donald Trump și Xi Jinping
Presedintele SUA, Donald Trump, l-a primit joi pe presedintele chinez Xi Jinping la Casa Alba, discutiile privind comert ...
-
Ucraina anunță o premieră mondială pe front: A început Operațiunea „Vivaldi". Roboți de luptă, trimiși în spatele liniilor rusești
Armata ucraineana a trimis roboți de lupta in spatele liniilor rusești. Operațiunea se numește Vivaldi și reprezinta o p ...
-
Un nou război ia amploare. Pakistanul a lansat atacuri aeriene masive asupra Afganistanului
Pakistanul a lansat atacuri aeriene asupra a 10 obiective din Afganistan despre care susține ca erau folosite pentru lan ...
-
Rusia ar pregăti un atac cu drone împotriva Italiei, Franței și Spaniei. Serviciile americane ar fi aflat și directorul CIA a mers la Moscova
Cotidianul spaniol „El Mundo" relateaza ca serviciile de informații americane ar fi avertizat mai multe guverne eu ...
-
Ce câștigă Putin din criza de la Berlin. Cât va mai rezista cancelarul Merz la putere
La doar 16 luni de la preluarea funcției de cancelar - Friedrich Merz a ajuns in funcție in mai 2025, promițand sa revit ...
-
Trump suferă o înfrângere umilitoare în legătură cu planul său de a prelua controlul asupra Groenlandei
Donald Trump a amenințat in repetate randuri ca va prelua controlul asupra Groenlandei, afirmand ca aceasta regiune este ...
-
AfD câștigă al doilea land german într-o singură lună. Cum schimbă extrema dreaptă vechile familii politice ale Europei
Alternativa pentru Germania (AfD) a caștigat alegerile din landul Mecklenburg-Pomerania Occidentala cu 38,3% din voturi, ...
-
S-a făcut marele compromis: Donald Trump preia de facto controlul asupra Groenlandei. Va avea control permanent și fără acordul SUA nu va mișca nici musca
Presedintele Donald Trump a declarat vineri ca Statele Unite au ajuns la un acord cu Danemarca si Groenlanda care confer ...
-
POLITICO: Criză majoră în Germania - Cancelarul Friedrich Merz riscă să fie înlăturat din funcție în acest weekend
Cancelarul german Friedrich Merz risca sa fie inlaturat din funcție chiar in acest weekend, la doar 16 luni dupa preluar ...
-
Un stat NATO de lângă Ucraina refuză "articolul 5" chiar și în caz de atac rusesc. "Pentru numele lui Dumnezeu, cu cine vrem să luptăm?"
Premierul slovac Robert Fico a declarat ca nu intenționeaza sa iși indeplineasca obligațiile care ii revin in temeiul Ar ...
-
Coreea de Nord declară „ireversibil" statutul său de ţară nucleară, după un nou apel la denuclearizare formulat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică
Coreea de Nord a respins joi apelurile pentru denuclearizare formulate de Agentia Internationala pentru Energie Atomica ...
-
Trump amenință că va impune Europei „tarife severe" în cazul în care Canada devine membru asociat al UE
Președintele Donald Trump a recurs la unul dintre cuvintele sale preferate atunci cand a amenințat cu masuri de retorsiu ...
-
Ursula von der Leyen atacă suveranismul local, în discursul ei privind starea UE: „Numai Europa poate furniza o suveranitatea reală"
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat miercuri un apel la combaterea "ultranationalistilor" si "a ...
-
WSJ: Canada vrea statutul de membru asociat al Uniunii Europene, ca răspuns la ruptura cu America
Canada cauta o forma de integrare cu Uniunea Europeana care sa mearga cat mai departe fara aderare deplina, iar premieru ...
-
Trump are probleme: democrații s-au desprins de republicani în sondaje înaintea alegerilor intermediare pentru Congres
Popularitatea președintelui american Donald Trump a crescut fața de minimul istoric inregistrat anterior, insa tot mai m ...
-
Săptămână decisivă la Strasbourg: Ursula von der Leyen va prezenta "Starea Uniunii"
Parlamentul European se reunește in aceasta saptamana la Strasbourg, in perioada 14-17 septembrie, pentru o sesiune plen ...
-
Putin are planuri serioase pentru crearea unui centru nuclear în Vietnam
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat la summitul BRICS de la New Delhi, construirea unui nou centru de inalta ...
-
Tucker Carlson: Moscova este un oraș cu mult mai bun decât New Yorkul
Jurnalistul american Tucker Carlson a declarat ca Moscova este un oraș cu mult mai bun decat New Yorkul și a recunoscut ...
-
Rezultatele summit-ului BRICS: China propune o serie de iniţiative economice, inclusiv crearea unei "zone open source AI"
Presedintele chinez Xi Jinping a prezentat duminica, la summitul BRICS de la New Delhi, initiative in domenii mergand de ...
-
După Brexist urmează Ukexit? Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord se reunesc la Cardiff pentu a-și pregăti independența
Liderii Scoției, Țarii Galilor și Irlandei de Nord se vor reuni luni pentru a semna un acord menit sa dea startul proces ...
-
Phenianul a lansat un proiectil neidentificat în Marea Japoniei
Comandamentul militar sud-coreean a indicat ca a detectat un foc de arma, fara a oferi detalii suplimentare. Coreea de N ...
-
Iranul ar putea realiza inginerie inversă asupra unei drone subacvatice americane capturate
Capturarea de catre Iran a unei drone subacvatice militare americane ofera Teheranului posibilitatea de a-i analiza comp ...
-
FBI extinde investigația asupra lui A. Fauci în dosarul COVID: anchetatorii se uită și la bani
Un nou raport sugereaza ca FBI și Departamentul de Justiție, sub a doua administrație Trump, au intensificat investigați ...
-
Germania este în stare de șoc, după victoria AfD: Situație foarte complicată pentru cancelarul Merz, cel venit la putere cu promisiunea de a stăvili extremismul
Cancelarul german Friedrich Merz se afla luni in fata provocarii de a reactiona la triumful electoral al partidului anti ...
-
Omul momentului în AfD ține să-i mulțumească în mod special lui Elon Musk: Miliardarul american s-a implicat masiv în alegerile din Germania
Omul momentului pentru AfD, Ulrich Siegmund, ține sa-i mulțumeasca in mod special miliardarului american Elon Musk, cel ...
-
Cutremur politic în Germania! AfD, partidul radical, trece de 40%! De ce alegerile de duminică din Germania pot schimba multe și pentru România
Unul dintre cele mai importante partide de extrema dreapta din Germania, Alternativa pentru Germania (AfD), condus de ca ...
-
SUA avertizează aliații NATO să se pregătească pentru un posibil atac al Rusiei: "Trebuie să fim cu toții cu ochii-n patru
Statele Unite le cer aliaților NATO sa se pregateasca pentru eventualitatea in care Vladimir Putin ar decide sa atace un ...
-
Serghei Lavrov anunță sfârșitul NATO: „Nu cred că vor rezista mult timp". Ce spune despre Uniunea Europeană
Alianta Nord-Atlantica nu va mai rezista mult timp, iar incercarea de a inventa noi pretexte pentru prelungirea existent ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu