• Tweet

Există pe frontul ucrainean o diferență palpabilă între acest ianuarie și cel de anul trecut. Atunci atmosfera bună și optimismul erau vizibile, cu ajutorul occidental revărsându-se la Kiev în urma unor ofensive de succes. Vestul se prezenta precum un front unit, hotărât să nu-i dea lui Putin câștig de cauză în războiul barbar pornit contra Ucrainei, susține Robert Clark, director pe probleme militare și de securitate la grupul de reflecție britanic Civitas, într-un comentariu în The Telegraph.

Însă acum toate acestea s-ar putea să fi dispărut. Unitatea Occidentului pare a fi supusă la o presiune masivă în timp ce războiul intră împleticindu-se în al treilea an. Ucraina a primit în total peste 230 de miliarde de dolari de la invazia rusă din februarie 2022 până în decembrie 2023 în ajutoare militare, financiare și umanitare. Cei mai mari donatori au fost SUA, Germania, Regatul Unit și diverse instituții ale UE.

Până foarte recent aceste ajutoare au fost decise printr-un consens aproape unanim, la nivel național ori intern, mai presus de lupta politică a partidelor și de afacerile interne ale statului ori instituției în cauză, cu excepția câtorva cazuri izolate.

Toate acestea s-au schimbat în decembrie, când Congresul american a intrat într-un blocaj din cauza certurilor politice și financiare. Republicanii majoritari au condiționat aprobarea celui mai nou pachet pentru Ucraina, de 110,5 miliarde de dolari, de soluționarea unor chestiuni de securitate interne. La numai câteva zile după aceea, susținătorul lui Putin din Europa, premierul ungar Viktor Orbán, a blocat la Bruxelles și pachetul UE pentru Ucraina, de 50 de miliarde de euro.

Momentul apariției acestei dezbinări nici n-ar fi putut fi mai rău pentru Ucraina. Fix când colacul internațional de salvare e pe punctul să dispară, Rusia își restructurează potențialul industrial militar, depășit dar totuși enorm, pentru a-și industrializa efortul de război, urmărind să investească până la o treime din PIB în înfrângerea Ucrainei.

Această recentă dezbinare a Occidentului cuplată cu reindustrializarea Rusiei are deja efecte semnificative pe front, în sudul și estul Ucrainei. Abilitatea ambelor tabere de a se folosi de sprijinul artileriei la atacurile cu blindate și la manevrele defensive e o trăsătură a oricărei campanii militare industrializate terestre. Nici acest război nu e diferit, și e extrem de grăitor în privința situației problematice cu care se confruntă acum Ucraina faptul că trupele ei nu pot lansa decât jumătate din numărul de proiectile de artilerie lansate de inamic.

Putem privi la UE pentru indicii despre cum penetrează și afectează câmpul de luptă dezbinarea vestică. După ce a contribuit cu ajutoare militare de aproape 6 miliarde de dolari, depășit doar de Washington, Berlin și Londra, Bruxelles-ul a votat să-i trimită Kievului arme tot mai ofensive, pentru prima oară în istoria lui. O răsturnare de situație impresionantă pentru un bloc comercial conceput tocmai pentru a preveni întoarcerea războiului în Europa.

UE a convenit în martie să-i trimită Ucrainei 1 milion de obuze de artilerie în decurs de un an (în special foarte necesarele proiectile de 155 de milimetri pentru obuzierele donate din SUA și Europa). Însă a trecut aproape un an și n-a fost livrată nici măcar o treime din cantitatea promisă. Un obstacol important l-au reprezentat contractele de export preexistente ale diverselor state UE, pe lângă faptul că cele mai multe țări europene încă se bazează pe „dividendul păcii" din anii '90 [lozincă americano-britanică: sfârșitul războiului rece permitea redirecționarea resurselor spre dezvoltarea economică - n.trad.], menținându-și un potențial industrial militar nemodernizat conceput pentru pace, iar nu pentru război - în pofida faptului că Putin a invadat [parțial - n.trad.] Ucraina și a anexat Crimeea încă din 2014.

Situația aceasta pur și simplu nu e suficient de bună - pentru securitatea Ucrainei pe termen scurt și mediu, și în nici un caz pentru cea a Europei pe termen lung. Iar luna aceasta campania electorală din SUA se va încinge cu un scrutin republican primar în Iowa, după care e previzibilă o repetare a meciului dintre Donald Trump, încrezător în propria forță, și președintele Joe Biden.

Perspectiva revenirii lui Trump i-a determinat deja pe mulți europeni și ucraineni să se întrebe cine va strânge cioburile oalelor sparte ale securității Europei. Răspunsul trebuie să-l asigure Europa însăși, dar exemplul fiascoului livrării obuzelor ar trebui să fie un duș rece pentru capacitatea de producție militară unificată a continentului, în sensul că acum e momentul să se pună serios pe treabă, când nu mai poate face blatul pe spinarea garanțiilor de pace și securitate ale SUA. Politicienii și diplomații noștri trebuie să se folosească de această situație acum și să vină până la sfârșitul anului cu un plan pentru o asemenea eventualitate.

În ciuda poziției dezgustătoare a Ungariei, UE e convinsă că va reuși să voteze pachetele de ajutor financiar și militar. La Washington situația pare însă mai incertă: nici un indiciu vizibil de compromis în Cameră și nici măcar nu s-a anunțat vreun vot pentru anul acesta.

Date fiind și războiul din Orientul Mijlociu și tensiunile tot mai mari din Marea Chinei de Sud și din Strâmtoarea Taiwanului, Vestul nu își poate permite să ignore prea mult perspectivele pe termen lung din Ucraina. Căci vor exista ramificații catastrofale pentru întreaga Europă dacă Occidentul nu va reuși să acționeze unitar în sprijinul Ucrainei, ținând cont că tiranicul Putin va pune atunci cu siguranță ochii pe următorul premiu teritorial: Moldova vecină sau poate chiar țările baltice.

Occidentul, și în special membrii europeni ai NATO, trebuie să înceapă urgent să se reînarmeze, reindustrializeze și să redescopere artele descurajării și construcției de alianțe. Pentru că a proceda altfel înseamnă a-i înmâna lui Putin cheile Europei în vederea împlinirii viselor lui imperiale și dispariția alianței occidentale așa cum o cunoaștem astăzi.