• Tweet

E șocant să vezi tineri care mănâncă ardei iute ca pe mere, cartofi prăjiți în cantități industriale sau sosuri fluorescente. Copiii și adolescenții îi urmăresc online fascinați, îi încurajează și, uneori, încearcă să-i imite.

Fenomenul mukbang (din coreeană - a mânca în direct) a început ca un antidot la singurătate, dar s-a transformat într-un spectacol al excesului și al durerii înghițite cu zâmbetul pe buze. Un creator a murit în timpul unei transmisiuni, iar alții s-au confruntat cu boli grave. Psihologul Andreea Dumitru explică ce pot face părinții ca să prevină consumul fragil al acestui tip de conținut de către adolescenți.

Mukbang a apărut în Coreea de Sud, în jurul anului 2010, când oamenii singuri își porneau camera pe AfreecaTV, o platformă locală de streaming, ca să ia masa „împreună" cu alții de pe internet. Publicul comenta live, trimitea mici donații și se discuta despre mâncare. Era o formă de conectare într-o societate extrem de competitivă și izolată. Dar, pe măsură ce fenomenul a ajuns pe YouTube și TikTok, s-a schimbat totul.

Compania de la început s-a transformat în spectacol al excesului: farfurii uriașe, mâncare în culori ireale, sosuri iuți-fluorescente și reacții teatrale. Creatorii au început să concureze pentru atenție și să împingă limitele până la absurd, uneori până la colaps fizic. Pe scurt: ceea ce pornise ca o formă de empatie și socializare s-a transformat, sub presiunea algoritmilor și a banilor, într-un show care ignoră corpul. Iar pentru adolescenți, acest contrast - între imaginea veselă și durerea reală din spate - e greu de înțeles fără sprijinul unui adult care să explice ce se ascunde în spatele ecranului.

ASMR vine de la Autonomous Sensory Meridian Response - o senzație fizică de furnicături plăcute, pe care unii oameni o simt când aud sunete fine, repetate sau intime: șoapte, trosniturile mâncării, foșnetul ambalajelor, clipitul, mestecatul lent. Când combini ASMR cu mukbang, rezultă clipuri în care microfonul e amplificat pentru a prinde fiecare sunet: crănțănitul unui ardei iute, suptul tăițeilor, zgomotul sosului turnat sau trosnetul oaselor de pui. Totul e regizat pentru stimulare auditivă maximă.

Pentru unii adulți, acest tip de conținut e relaxant - ajută la anxietate sau insomnie. Dar pentru copii și adolescenți, efectul poate fi opus: creierul lor, aflat încă în dezvoltare, învață să caute plăcerea rapidă. Auzul și vederea se combină cu reacțiile de satisfacție ale creatorului, iar creierul eliberează dopamină, hormonul recompensei. În timp, acest proces poate condiționa tinerii să asocieze relaxarea cu stimularea intensă și artificială.

Copiii nu-și dau seama că sunt prinși într-un joc senzorial pe care nu îl controlează. Pe măsură ce clipurile devin mai zgomotoase auditiv, creierul este învățat să răspundă doar la "premii" rapide. Plăcerea autentică, care cere timp și prezență, pierde teren, iar comportamentul devine tot mai grăbit, mai impulsiv.

În lipsa unui adult care să le explice ce se ascunde în spatele camerei, mulți tineri pot confunda plăcerea senzorială cu conexiunea umană - iar asta îi face vulnerabili la dependență digitală, tulburări alimentare și distorsiuni ale imaginii corporale.

Studiile recente arată că vizionarea frecventă a clipurilor mukbang este asociată cu obiceiuri alimentare nesănătoase la adolescenți: evitarea micului dejun, consumul de gustări târzii, mâncare de tip fast-food și băuturi îndulcite. De asemenea, adolescenții care urmăresc regulat mukbang raportează o imagine corporală negativă, stres mai mare și percepția că sunt „mai plinuți" decât de fapt sunt, potrivit unor studii.

Un studiu calitativ din China (interviuri cu tineri de 14-35 ani) a identificat că mulți urmăresc mukbang pentru a reduce singurătatea sau plictiseala. Dar pe termen lung, ei cred că se expun la riscuri psihologice: comparație cu performanța extremă a creatorilor și presiunea de a te alinia la standarde digitale imposibile și stres interior latent.

Un alt studiu arată existența unei corelații între frecvența vizionării mukbang/cookbang și probabilitatea de obezitate la băieți. De asemenea, expunerea repetată la conținut cu cantități exagerate de mâncare poate normaliza consumul excesiv sau să influențeze gusturile alimentare spre alimente procesate și zaharoase, arată o recenzie. Mai mult, cercetări recente sugerează că adolescenţii care urmăresc mukbang pot fi mai susceptibili la comportamente anxioase sau deficit de reglare emoțională.

Creierul adolescentului e construit să caute plăcerea. Când vede mâncare, aude sunetele crocante și observă reacțiile de satisfacție, toate aceste semnale se combină și activează dopamina. Dacă acestea devin obiceiuri constante, acești stimuli pot începe să domine relația lor cu mâncarea.

De aceea, tinerii nu percep întotdeauna efectele pe termen lung. Ei văd doar spectacolul, nu și procesul din spate: filmarea repetată, disconfortul, trucurile de editare. Acest tip de conținut transformă alimentația într-un act performativ, nu nutrițional.

Jeong Man-soo, cunoscut online ca Banzz, este considerat primul mare star al fenomenului. Pe AfreecaTV și apoi pe YouTube, el mânca zilnic porții uriașe de ramen, carne și dulciuri, atrăgând milioane de vizualizări. Imaginea sa era impecabilă: tânăr, fit, mereu zâmbitor. Mai târziu, a recunoscut că mânca doar o parte din ce apărea pe ecran, restul fiind aruncat. În 2019, a fost amendat în Coreea pentru publicitate falsă la suplimente „minune", potrivit koreaherald.com. Povestea lui arată cum o formă de divertisment aparent inocent a devenit o industrie de marketing cu presiuni imense asupra corpului uman.

Cu o față adolescentină și o atitudine jucăușă, Tzuyang e una dintre cele mai urmărite creatoare de mukbang din lume. Deși pare delicată, mănâncă în fața camerei cantități colosale de mâncare - zeci de porții de fructe de mare, tăiței și carne. Are milioane de abonați și este prezentată adesea drept „regina mâncării imposibile". În 2025, un articol publicat de un site coreean, arată că a făcut un set complet de investigații (gastroscopie și colonoscopie), iar analizele au fost bune. Medicul a spus că stomacul ei e cu aproximativ 30-40% mai mare decât media. Ceea ce explică volumul pe care îl poate consuma.

Totuși, experții citați în presa coreeană avertizează că acest tip de expunere constantă la mese extreme nu este lipsit de riscuri: oboseală cronică, stres digestiv, tulburări metabolice și presiune psihologică. În ciuda avertismentelor, Tzuyang a spus într-un interviu că nu intenționează să renunțe la conținutul ei, pentru că „oamenii așteaptă clipul zilnic" - un semn clar că mukbang-ul a devenit nu doar o formă de divertisment, ci o industrie care consumă corpuri reale pentru atenția virtuală a publicului.

Jane ASMR a dus fenomenul într-o zonă senzorială. Clipurile ei, urmărite de peste 20 de milioane de persoane combină mukbang cu ASMR: microfoane ultra-sensibile captează fiecare trosnet, foșnet, mestecat. Este exemplul perfect al felului în care mukbang-ul a trecut de la mâncat ca nevoie la un spectacol al senzațiilor ca să nu mai poți opri vizionarea.

În 2024, influencerița chineză Pan Xiaoting a murit în direct, în timpul unui live mukbang care a durat aproape zece ore. Potrivit presei asiatice, consumase peste zece kilograme de alimente. Cazul ei a șocat lumea on-line și a deschis discuții despre limitele acestui gen de conținut.