Andrei Gușă: Cei trei mincinoși, Coldea, Nicușor și Ponta. Întâlnirea care `n-a avut loc`. Dar care spune tot
Postat la: 02.05.2025 |
Când un fost premier, un fost general de informații și un candidat „independent" la președinție ies din aceeași clădire, la câteva minute distanță, într-o campanie electorală tensionată, întrebările devin inevitabile. Elena Lasconi a aruncat pe piață o serie de fotografii incomode, iar reacțiile rapide și furibunde ale celor implicați par mai degrabă o confirmare decât o dezmințire, susține deputatul Andrei Gușă într-o analiză.
Capitolul I: Fotografia și frica
Imaginile apărute recent în presă, publicate de candidata USR Elena Lasconi, îi înfățișează pe Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea părăsind, separat, aceeași clădire. Nu sunt în același cadru, dar cronologia e clară. Trei personaje care „nu s-au întâlnit niciodată", dar care au intrat, la câteva minute distanță, într-un spațiu despre care toți refuză să vorbească concret.
Imediat după publicare, cei trei au negat categoric orice legătură. Coldea s-a făcut nevăzut. Ponta a acuzat „fake news". Nicușor Dan a vorbit despre un „fals grosolan" și a amenințat cu plângeri penale. Niciunul nu a spus însă de ce se afla acolo. Niciunul nu a explicat cum se face că toți trei au ajuns în același loc, în același interval orar. Când negi cu atâta vehemență ceva atât de vizibil, începi să pari vinovat.
Capitolul II: Cultul coincidenței.
Coldea nu recunoaște că s-a întâlnit cu Nicușor Dan. Spune că „nu l-a mai văzut de zece ani" și că singurul contact a fost la o recepție oficială. Dar ce căuta într-o clădire obscură, ferită de ochii publici, în același timp cu Ponta și Dan? Ce rol joacă în campania prezidențială a lui Nicușor, omul care în trecut a orchestrat cariere și căderi politice?
Ponta, la rândul său, adoptă un ton moralist, deși întreaga sa carieră a fost modelată de complicități netransparente. El spune că „nu a vorbit cu Coldea și Dan în privat niciodată". Niciodată, dar din întâmplare, la aceeași adresă, în aceeași zi?
Iar Nicușor Dan, eroul purității politice, este cel mai defensiv dintre toți. Pentru un om care se bate cu sistemul, tăcerea lui e asurzitoare. Ce convenții au fost discutate? Ce garanții i s-au cerut? Ce s-a negociat?
Capitolul III: Trei minți, un singur plan?
Toți trei au un interes comun: deturnarea atenției de la un joc de putere real, care nu se joacă în studiouri TV sau în dezbateri publice, ci în birouri închise, între oameni cu influență și cu agende ascunse.
Nu e nevoie ca cei trei să fi fost fotografiați împreună. Prezența lor sincronizată e suficientă pentru a justifica suspiciunea legitimă a unei înțelegeri secrete. Iar vehemența cu care neagă totul nu face decât să confirme că ceva s-a întâmplat. Ceva ce nu trebuie să știm.
Concluzie:
Nu avem un selfie de grup. Dar avem cronologie, context, motive și o frică generalizată de adevăr. Lasconi a aruncat un cartuș de semnal, iar reacțiile au fost pe măsură. Într-o Românie în care „statul paralel" nu a dispărut, ci doar s-a adaptat, întâlnirea de taină a celor trei e mai grăitoare decât orice declarație.
Coldea tace. Ponta minte frumos. Nicușor mimează revolta. Dar tăcerea și minciuna, puse împreună, spun adevărul.
P.S. Mesaj pentru „preacinstitul" Nicușor Dan:
Aburești oamenii naivi cu așa-zisa luptă împotriva rechinilor imobiliari, dar haide să lămurim câteva aspecte:
1. Niciodată nu ai încercat să reglementezi situația cu ei de o manieră favorabilă orașului din punct de vedere urbanistic.
2. Cu toate că legea le dă lor dreptate, le spui de rechini. Îi blochezi, dar ei câștigă în instanță. Refuzi să semnezi, dar te obligă iar prin instanță. Tot nu semnezi, dar le plătești penalități lor la ordinea de 300k euro pe zi, plus 3 milioane euro pe care le-ai plătit până acum avocaților, toate acestea, evident, din buzunarul bucureștenilor.
3. Vrăjeala cu rechinii imobiliari este doar un pretext prin care păcălești bucureștenii onești luându-le votul, pentru că le cunoști sensibilitatea referitor la aglomerație și blocuri mari între case. Tu nici măcar nu semnezi demolările care trebuie semnate. Ca să nu mai aducem aminte de actele simple de racord la energie electrică sau, și mai grav, avize pentru spitale.
4. Să ne ferească Dumnezeu să ajungi președinte - dacă suntem atacați de ruși, tu nici macar n-ai semna convocarea CSAT pentru a apăra țara, pentru că suferi de „sindromul semnăturii".
P.P.S. Păcat ca mulți dintre dezvoltatorii din București nu au avut curajul să povestească cum erau șantajați pe vremea USB-ului cu procese, dacă refuzau să plătească șpagă ca sa fie lăsați în pace! De către „preacinstitul" Nicușor.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Veste importantă pentru românii care au muncit în străinătate: Se pregătește o schimbare majoră la plata pensiilor
Romanii care au lucrat in mai multe țari ar putea beneficia de o noua regula privind acordarea pensiilor. O inițiativa l ...
-
Începe procesul de corupție, în care e implicat și fostul premier Ilie Bolojan
Dosarul de corupție in care au fost trimiși in judecata omul de afaceri Fanel Bogoș, fostul secretar general adjunct al ...
-
Ce decizie a luat Alexandru Nazare privind impozitarea proprietăților la valoarea de piață începând cu anul viitor. Ministrul de Finanțe dă explicații
Romanii pot rasufla ușurați cel puțin inca un an: impozitul pe proprietate stabilit prin raportare la valoarea de piața ...
-
Dan Motreanu spune ce rol i-a mai rămas lui Luca Niculescu și că: "Sorin Grindeanu se comportă ca adevăratul premier"
Secretarul general al PNL, europarlamentarul Dan Motreanu, lanseaza un atac dur la adresa liderului PSD, Sorin Grindeanu ...
-
Șoșoacă susține că Vaticanul a confirmat că latina se trage din română. Spune și că ar fi câștigat alegerile prezidențiale din 2024 cu 67,5% din voturi
Diana Șoșoaca a susținut vineri, 23 octombrie, la o conferința organizata la Belgrad, ca limba latina provine din romana ...
-
Curg dosarele penale pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la președinție, noi audieri
Calin Georgescu ar fi audiat intr-un nou dosar penal, al cincilea deschis pe numele sau. Dosarul vizeaza acuzații legate ...
-
Premierul Niculescu și-a ales șefă de cabinet, o diplomată cu experiență de 15 ani. A lucrat la Reprezentanța României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles
Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numita șef de cabinet al premierului Luca Niculescu, funcție cu rang de secretar d ...
-
Franța ar fi preluat rolul României de principal susținător al Moldovei la UE: Miza primei vizite externe a lui Luca Niculescu
Criza politica de la București ar fi slabit sprijinul diplomatic oferit Republicii Moldova in negocierile europene, iar ...
-
Diana Șoșoacă anunță la televiziunea Kremlinului sfârșitul Uniunii Europene. Care e termenul avansat de europarlamentară
Europarlamentara Diana Șoșoaca, președinta S.O.S. Romania, a facut noi declarații impotriva Uniunii Europene intr-o inte ...
-
Șeful de facto al Executivului: Guvernul Niculescu a adoptat prima Ordonanță de Urgență și a decis atribuțiile vicepremierului Marian Neacșu
Guvernul Luca Niculescu a adoptat, in prima ședința, o ordonanța de urgența care stabilește atribuțiile vicepremierului ...
-
Scandal după comunicatul SRI despre Ludovic Orban. Vicepreședinte PNL: „Eroare gravă și ieșire instituțională impardonabilă"
Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru critica dur Serviciul Roman de Informații (SRI) dupa comunicatul prin care institu ...
-
Șeful CNAS a demisionat. Rogobete: „Mă bucur că un om lipsit de viziune a plecat. Criza fără precedent se datorează președintelui demisionar 100%"
Președintele Casei Naționale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Horațiu Moldovan, și-a dat demisia din funcție, in context ...
-
Reacția lui Alexandru Nazare după mesajul transmis de Moody's înaintea votului pentru noul Guvern: Agenţia avertizează că procesul de consolidare are riscuri ridicate
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare, afirma ca agentia Moody's considera „pozitiva" evolutia tarii, in conditii ...
-
Delir în Parlament: I-au adus busuioc lui Luca Niculescu să îl curețe de "duhurile bolojeniste"
În Parlament au avut loc momente inedite marți, inaintea votului de investitura a Guvernului Luca Niculescu. Senat ...
-
Anularea alegerilor din România, analizată de Comisia de la Veneţia. Marta Cartabia: „Aceasta este principala provocare pentru democraţia noastră"
Presedinta Comisiei de la Venetia, Marta Cartabia, a declarat marti ca experienta Romaniei privind anularea rezultatelor ...
-
Statul va permite persoanelor fără studii medicale să vindece bolnavi. Legea medicinei alternative este la un pas de a intra în vigoare
Statul roman ar putea permite persoanelor fara studii medicale sa obțina autorizații pentru practicarea terapiilor alter ...
-
Rareș Bogdan despre sfârșitul sistemului în Europa: "Vine prăpădul! Uitați-vă ce se întâmplă! A început!"
Europarlamentarul Rareș Bogdan arata faptul ca a inceput ce pare a fi sfarșitul Uniunii Europene, un proiect grandios, c ...
-
Cât au costat deplasările externe ale Mirabelei Grădinaru. Explicațiile Administrației Prezidențiale
Administrația Prezidențiala a transmis ca nu a acoperit din fonduri publice cheltuielile pentru calatoriile in strainata ...
-
Bomba-sexy a Baroului face o analiza explozivă: "Lovitura de stat care a eșuat în România. Cum au contribuit PSD, PNL și AUR la compromiterea alegerilor"
Avocata Silvia Uscov susține ca alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 au fost afectate de o operațiune de manipular ...
-
Cristela Georgescu face acuzații într-un interviu internațional: „Am crezut că vom fi omorâți". Ce spune despre despre anchetă și intervenția asupra familiei
Cristela Georgescu acuza autoritațile romane de persecuție politica și susține ca intervenția de la locuința familiei a ...
-
Criza de jumătate de an, benefică AUR: "George Simion joacă partitura susținerii lui Călin Georgescu deși toate elementele indică faptul că nu ar exista o afinitate reală"
Criza politica de aproape șase luni din Romania a adus un avantaj electoral partidului AUR, care inregistreaza cifre tot ...
-
Mai mulți liberali ar putea să nu voteze Guvernul Niculescu. Decizia lui Bolojan provoacă nemulțumiri în partid
Mai mulți liberali contesta susținerea Guvernului Luca Niculescu, deși conducerea PNL a anunțat ca va sprijini investire ...
-
Misiune îndeplinită: Întâlnire de taină între Nicușor Dan și Ilie Bolojan, noaptea, la Bruxelles
Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan au avut miercuri seara, la Bruxelles, o scurta intalnire in cadrul ca ...
-
Adrian Năstase dezvăluie cum acționează serviciile de informații în politica externă. "Ele reduc incertitudinea, fără să o poată elimina"
Fostul premier Adrian Nastase atrage atenția, intr-o analiza ampla publicata pe blogul sau, asupra rolului crucial al se ...
-
Sorin Grindeanu prezintă lista celor 10 măsuri urgente pe care le va adopta PSD și lista integrală a miniștrilor din Cabinetul Luca Niculescu
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat și oficial decizia adoptata in Comitetul Politic Național de a intra cu min ...
-
Marian Neacșu dezvăluie formula de guvernare care prinde contur în PSD: Miniștri politici și tehnocrați în Cabinetul Luca Niculescu
Marian Neacșu, unul dintre liderii PSD și fost vicepremier in Guvernul Bolojan, considera ca viitorul Executiv condus de ...
-
DIICOT a încheiat percheziția informatică în dispozitivele lui Călin Georgescu. Ce au la dispoziție din acest moment procurorii
DIICOT a incheiat percheziția informatica in dosarul in care Calin Georgescu și afaceristul Ionel Rusen sunt acuzați de ...
-
Asasinul economic Bolojan minte cum respiră: A promis că inflația va scădea, dar prețurile accelerează din nou după un an de austeritate
Inflația din Romania a revenit pe creștere in septembrie 2026, ajungand la 6,6%, de la 6,2% in august, potrivit datelor ...
-
PSD STENOGRAME - PSD începe pregătirile pentru anticipate. Șansele de învestire a Guvernului Niculescu sunt de 50%
Șansele de investire a Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu sunt de 50%. Conducerea partidului a ...
-
Pare că s-au înțeles: Luca Niculescu merge pe ideea lui Sorin Grindeanu și propune un pact pe șase luni
Premierul desemnat Luca Niculescu a propus partidelor parlamentare incheierea unui acord de susținere pentru o perioada ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu