Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu avertizează asupra tensiunilor din coaliție. Ce spune despre alegerile anticipate
Postat la: 18.09.2025 | Scris de: ZIUA NEWS
Călin Popescu Tăriceanu, fost prim-ministru al României, avertizează asupra tensiunilor din actuala coaliție de guvernare și subliniază că fără compromis și dialog real între partide nu poate exista stabilitate politică.
El respinge ideea alegerilor anticipate, considerând că atât guvernul, cât și președintele se află abia la început de mandat, și atrage atenția că politica nu poate fi redusă la simple chestiuni administrative, ci presupune și capacitatea de a construi parteneriate prin flexibilitate și negociere.
„Nu cred că sunt posibile alegeri anticipate și nici nu știu dacă ar fi utile, în momentul de față, declanșarea unor alegeri anticipate. Guvernul are câteva luni de existență, președintele la fel. Nu, nu cred, dar nu știu de ce, cred că se face cam prea multă administrație în guvern și prea puțină politică. Eu nu știu cum decurg reuniunile politice ale coaliției. Eu pot să vă spun că, când eram prim-ministru, făceam inclusiv reuniuni de dimineață, mic dejun de lucru, care nu aveau o agendă de aprobat a unor hotărâri de guvern. Aveam o agendă de discuții, fără îndoială. Nu ne duceam acolo să schimbăm banalități între noi, încercam să construim o relație în cadrul coaliției care să ajute. Aici eu văd foarte multe fricțiuni și, până la urmă, politica este și arta compromisului.", a spus Tăriceanu, la emisiunea lui Marius Tucă, de la Gândul.ro.
Acesta atrage atenția că partidele din coaliție și, mai ales, premierul trebuie să arate mai multă flexibilitate.
„Există și PSD-ul, dar PSD-ul văd că este pus la colț. Trump are o vorbă foarte simpatică. Zice că, ca să dansezi tango, trebuie două persoane. Aici trebuie și premierul, eu aș fi de părere să arate o anumită, nu flexibilitate, adică nu înseamnă neapărat „cedez, nu mai vreau aia, nu mai fac aia", cu toate că am promis sau vreau să le fac. Nu, dar îi fac parteneri la decizie și PSD-ul trebuie să înțeleagă același lucru. Pentru că să știți că, dacă o să arate tot timpul „PNL-ul și USR-ul fac front împotriva noastră", și? Trebuie puțin rotunjite colțurile. Adevărul absolut nu-l deține nicio parte. Nici prim-ministrul nu deține adevărul, nici PSD-ul, sau USR-ul, sau PNL-ul. E o mecanică complicată. Așa cum spuneam, până la urmă, politica este și arta compromisului în sensul bun. Hai să ajungem la numitorul comun. Asta înseamnă compromis în momentul de față", a mai spus Tăriceanu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Mirabela Grădinaru, pe scena internațională alături de Melania Trump: apel pentru educația digitală a copiilor
Partenera presedintelui Nicusor Dan, Mirabela Gradinaru, care se afla in vizita oficiala in SUA la invitatia Primei Doam ...
-
PSD pregătește ieșirea din coaliție. Ce scenarii iau în calcul social-democrații și ce ultimatul au dat liberalii (stenograme)
Criza politica de la varful puterii pare sa fi intrat intr-o faza ireversibila, dupa ce semnalele venite din interiorul ...
-
Surse: Bolojan și Simion au bătut palma în culise. AUR ar susține Guvernul în Parlament
Președintele AUR, George Simion, ar fi avut, saptamana trecuta, o intalnire cu liderul liberal Ilie Bolojan, in urma car ...
-
Zeci de mii de români s-au solidarizat cu mesajul transmis coaliției de guvernare de Ramona Ioana Bruynseels
Prezenta la dezbaterea și votul pe buget, dupa o saptamana de discuții și tensiuni in Comisia pentru Buget-Finanțe, Ramo ...
-
Soarta lui George Simion a fost deja pecetluită. Un europarlamentar știe ce se va întâmpla cu liderul AUR în viitorul apropiat: „E pe cale de a ieşi din acest joc"
Invitat in cadrul unei emisiuni TV, europarlamentarul Serban Dimitrie Sturdza, fost membru fondator AUR, a facut cateva ...
-
Ilie Bolojan joacă cu mandatul pe masă: Vrea să demisioneze, dar are opoziție puternică inclusiv în PNL
Situația din coaliția de guvernare este una cu adevarat exploziva, iar tensiunile aparute la construirea Legii bugetului ...
-
Ministrul Finanțelor, îngrijorat de „creșterile spectaculoase" ale prețurilor carburanților
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat marți, 17 martie, ca „stocurile pe care le au producatorii și d ...
-
Călin Georgescu a cerut amânarea procesului de propagandă legionară. A citat din Nicolae Iorga, asasinat chiar de membrii Gărzii de Fier
Ședința de marți, privind dosarul in care Calin Georgescu a fost trimis in judecata pentru propaganda legionara, nu a du ...
-
PSD extremă-urgență: Planul de la Vila Lac pentru debarcarea lui Bolojan
Liderii PSD fac primul pas spre indepartarea lui Ilie Bolojan din fruntea Guvernului. Sorin Grindeanu i-a convocat pe pr ...
-
A fost publicat proiectul bugetului de stat pentru 2026. Ministrul Nazare indică principalele domenii care vor primi bani
Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2026 a fost publicat, in vederea dezbaterii publice, a anunțat, in dupa-amiaza ...
-
Nu scăpăm de ăștia, ca de râie: "Nici dacă aruncă pe noi cu apă fiartă nu ieşim de la guvernare!"
Uniunea Salvați Romania nu intenționeaza sa paraseasca actuala coaliție de guvernare, chiar daca PSD ar dori o schimbare ...
-
I se cere lui Victor Ponta să explice din ce bani și-a cumpărat apartamentele din Dubai și Istanbul: „Valoare cumulată de 1 milion de euro"
Filologul Adrian Papahagi intervine in controversa legata de faptul ca fiica lui Victor Ponta ar fi fost impiedicata sa ...
-
Scandalul "Fiica lui Ponta" - Clotilde Armand, reacție după declarațiile Dacianei Sârbu: „Să dovedească public. Cu probe. Nu cu lacrimi în prime time"
Scandalul legat de refuzul repatrierii prioritare a fiicei fostului premier Victor Ponta și a fostei europarlamentare Da ...
-
Miruță e atât de prost că bubuie. Analiza ministrului Apărării: "Iranul evită statele NATO", zice el. În realitate e fix pe dos - celulele teroriste amenință Europa, SUA si Canada
Conflictul din Orientul Mijlociu ramane, in acest moment, limitat la un nivel regional, iar statele membre NATO nu sunt ...
-
Ce crede Călin Georgescu despre războiul isralo-american cu Iranul și daca România e în pericol
Calin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale, s-a prezentat, marți, din nou la Poliția din Buftea pentru a semna co ...
-
Cică Georgescu și-a făcut partid. Rămâne să vedem dacă pe ăsta îl recunoaște. Nume cu greutate dintre fondatorii „România Românilor" spun că "Voievodul" o să confirme
Tribunalul București a admis, luni, cererea de inregistrare a formațiunii politice „Romania Romanilor" și a dispus ...
-
Stenograme din ședința PSD - Grindeanu, despre partenerii de guvernare: „Au așteptat 6-7 luni să intre România în recesiune?"
Tensiunile din interiorul coaliției de guvernare s-au amplificat luni, dupa ședința conducerii PSD, in care Biroul Perma ...
-
Ministrul Finanțelor anunță că ianuarie e prima lună cu excedent bugetar
Gura de oxigen pentru Romania, in prima luna a anului 2026. "Prima luna cu excedent bugetar din 2019: o noua confirmare ...
-
AEP a sesizat Parchetul General în privința finanțării campaniei electorale a lui Nicușor Dan. Sunt suspiciuni majore despre deconturi și surse
Un document oficial, semnat de președintele Autoritatea Electorala Permanenta, Adrian Țuțuianu (PSD), arata ca instituți ...
-
Lista numirilor controversate. PSD cere USR să-l retragă pe pensionarul special numit în fruntea unei companii de stat, prieten al familiei ministrului Miruță
Lista numirilor controversate. PSD cere USR sa-l retraga pe pensionarul special numit in fruntea unei companii de stat, ...
-
Mircea Govor rezolvă o problemă majoră: "Subiect închis. TAROM nu renunță la cursa București - Satu Mare!"
Compania TAROM nu va renunta la cursele aeriene Bucuresti - Satu Mare, urmand ca totul sa mearga mai departe in actualel ...
-
Semne de întrebare în CV-ul ministrului Transporturilor. Explicațiile oferite după acuzația că ar fi mințit în privința studiilor
CV-ul ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban, a intrat in atenția publica dupa ce au aparut date potrivit carora ac ...
-
Rareș Bogdan îi dă dreptate lui Donald Trump: „L-au condamnat cu ficatul, nu cu creierul!"
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a analizat ultima decizie a Curții Supreme a SUA in privința tarifelor, decizie care ...
-
Situație halucinantă: Bolojan l-a demis pe șeful Vămilor în ianuarie, iar acum l-a adus înapoi și l-a numit vicepreședinte
În ianuarie 2026, premierul Ilie Bolojan lua decizia de a-l demitte pe Alexandru Bogdan Balan din funcția de preșe ...
-
Cruduței de la POT i se crăcănă de rock: O deputată din comisia de cultură confundă taxmetria cu politica
O doamna sau domnișoara POT pe numele ei de parlamentata Codruța-Maria Corcheș - cu toate ca era mai nimerit "Cruduța" - ...
-
Verdict crunt de la BNR. Cinci milioane de români vor munci până la 70 de ani din cauza pensiilor speciale. "Nu mai este o joacă"
Romania se indreapta rapid catre o fractura sociala fara precedent, alimentata de un sistem de pensii speciale care a de ...
-
Peste 45.000 de posturi desființate și reduceri de cheltuieli cu personalul de peste 4,5 miliarde. Ce prevede reforma administrației adoptată de Guvern
Guvernul condus de Ilie Bolojan a adoptat, marți seara, 24 februarie, ordonanțele de urgența privind reforma administraț ...
-
"Ghilotina" lui Ilie Bolojan: Taie în carne vie la bugetarii normali și crește numărul bugetarilor de lux. Sindicaliștii acuză o acțiune de epurare
Administrația publica din Romania se pregatește pentru cel mai dur șoc organizațional din ultimele decenii. Noua strateg ...
-
Alexandru Nazare, despre pachetul de relansare economică: România va fi mult mai bine echipată. Am fost în situații de dezechilibru bugetar
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a dat detalii, marți, dupa ședința de Guvern, despre pachetul de relansare econo ...
-
Expert american: România, a treia cea mai importantă țară din NATO. Care este motivul
Romania ocupa un loc strategic esențial in arhitectura de securitate a NATO, fiind considerata a treia cea mai important ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu