Calendar Ortodox 12 iunie 2017. Astăzi începe Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel
Postat la: 12.06.2017 |
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care începe luni, 12 iunie, era numit în vechime Postul Cincizecimii, datorită darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli.Este cunoscut în popor sub denumirea de Postul Sampetrului.
Este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli și în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante (Fapte 13,2 și 14,23). Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care începe luni, 12 iunie, era numit în vechime Postul Cincizecimii, datorită darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli.
Calendar Ortodox 12 iunie 2017. Sfantul Cuvios Onufrie cel Mare
Sfântul Cuvios Onufrie a trăit în jurul anilor 350-400, în puștiul Egiptului. S-a născut că rod al rugăciunilor părinților săi. După ce a primit botezul, a fost dus de tatăl sau la o mânăstire, pentru a crește potrivit voii lui Dumnezeu. Mai târziu, Sfântul Onufrie părăsește mănăstirea și merge în deșert. Călăuzit de un înger, ajunge la Ieremia, un bătrân sihastru. Acesta l-a învățat ce înseamnă viață în singurătate. După câteva zile, l-a condus la o peșteră și i-a spus că acela este locul în care trebuie să se nevoiască. Bătrânul a continuat să-l viziteze o singură data pe an, până când a trecut la cele veșnice. De la moartea acestuia, Onufrie a rămas fără nicio prezența omenească.
Timp de 70 de ani, a îndurat arșița zilei, frigul nopții, luptându-se neîncetat cu demonii și cu neputințele firii. După lupte amarnice purtate cu demonii tuturor ispitelor, și după ce inimă lui s-a întărit desăvârșit în dragostea pentru Dumnezeu, un înger al Domnului a început să-i aducă pâine pentru hrană lui. În afară de această, prin marea purtare de grijă a lui Dumnezeu, lângă chilia lui a crescut un palmier care rodea curmale din belșug, și a început să izvorască și un fir bun de apa dulce, din care își putea potoli setea. „Dar cu toate acestea", a zis Marele Onufrie, „eu cel mai mult mă hrănesc și îmi astâmpăr setea cu cuvintele cele dulci ale lui Dumnezeu".
După acești ani, Cuviosul Pafnutie cel Mare merge călăuzit de înger prin deșert, vreme de patruzeci de zile fără hrană și ajunge la peșteră Cuviosului Onufrie. Întrebat de Pafnutie cum s-a împărtășit în tot acest timp petrecut în pustie, Cuviosul Onufrie a răspuns că în fiecare duminică, un înger al Domnului aducea fiecărui pustnic Trupul și Sângele Domnului.
Au petrecut toată noaptea în rugăciune, iar în zorii zilei, bătrânul Onufrie i-a descoperit Sfântului Pafnutie că Dumnezeu l-a călăuzit până la peșteră să, pentru a-i îngropa trupul, căci venise vremea să treacă la cele veșnice. În pragul morții sale i-a spus lui Pafnutie: „Lepădând toată grijă lumească pentru a ne dărui lui Dumnezeu, nu mai simțim nici foame, nici sete, nici vreo altă slăbiciune. Și atunci când unul dintre noi dorește cu nostalgie să revadă oamenii, îngerii îl duc, prin mijlocirea vedeniei, în răi, unde se vede atât de pătruns de lumina dumnezeiască, încât uită de toate greutățile sale și se întoarce cu mult mai mare putere la asceză sa".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Descoperire cel puțin ciudată a oamenilor de știință: Creierul este reprezentat de două organe separate
Creierul este format din doua organe separate care lucreaza impreuna, mai degraba decat o unitate unificata, au descoper ...
-
Card de credit sau credit de nevoi personale: cum alegi dacă ai deja cont bancar
Daca ai deja un cont bancar și ai nevoie de finanțare, alegerea dintre cardul de credit și creditul de nevoi personale p ...
-
Bănci care oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România
În Romania, BCR, Banca Transilvania, ING, BRD și CEC Bank sunt printre bancile la care poți analiza credite de nev ...
-
Marea bătălie mondială se duce acum pe fundul oceanelor: Tehnologie pe care cu greu ne-o putem imagina și un război crâncen pentru resurse
Guvernele si companiile de aparare investesc tot mai mult in drone submarine, senzori si sisteme autonome, pe masura ce ...
-
Un cercetător susține că poate ține anii pe loc: Leacul-minune ar urma să ajungă pe piață în mai puțin de trei ani
Visul „tinereții fara batranețe" ar putea ieși din basme și intra in laborator. William „Bill" Andrews, biol ...
-
Trump vrea să numească un „țar" al inteligenței artificiale: „Înființez Forța AI"
Președintele american Donald Trump a declarat, sambata, ca intenționeaza sa inființeze o „Forța AI" și sa numeasca ...
-
O companie chineză dezvoltă primul robot capabil să poarte o sarcină umană într-un uter artificial
O companie chineza este pe cale sa schimbe definitiv modul in care aducem copii pe lume, anunțand dezvoltarea primului r ...
-
The Lancet: Proteina Spike a COVID-19 produce singură puține reacții acute la oameni. Ele cresc la 95% doar după adăugarea altor componente ale vaccinului
Un studiu randomizat de faza 1/2 din 2021 publicat in The Lancet Infectious Diseases, realizat de Sanofi și BARDA, ar fi ...
-
Cele zece zile care au schimbat cursul inteligenței artificiale
De ani de zile, cursa pentru construirea unei inteligențe artificiale din ce in ce mai puternice a urmat un principiu bi ...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu