Ce se aude sub pământul României? Cutremure în lanț însoțite de bubuituri într-o zonă neobișnuită a țării
Postat la: 08.04.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
 
					Val de cutremure neobișnuite în Brăila. Locuitorii din zonele afectate se plâng că au auzit și bubuituri puternice în timpul seismelor. Două seisme au fost resimțite la diferență de nici 24 de ore, iar locuitorii din zonă spun că acestea au fost însoțite și de zgomote puternice. Unii dintre aceștia spun că, de vină, ar putea fi chiar exercițiile militare.
Mihai Diaconescu, seismolog în cadrul Institutului Național de Fizică a Pământului, a explicat că seismele resimțite în zonă ar putea avea legătură cu exercițiile militare.
"Este foarte posibil, pentru că, în apropiere de Galați, este un poligon militar unde se pot efectua trageri. Deci zgomotul poate proveni de acolo. Un alt motiv din cauza căruia se poate auzi un zgomot, dacă este însoțit și de un cutremur, se datorează faptului că la interfața sol-aer pământul își schimbă contrastul de impedanță, o parte din energia cutremurului se transformă în energie acustică cu degajare de zgomot", spune seismologul.
Cu toate acestea, specialistul afirmă că "este puțin probabil acest lucru, pentru că ar trebui să fie un cutremur puțin mai mare de 3,3, geomorfologia ar trebui să permită acest lucru".
"Din câte om observat eu pe hărți, geomorfologia are un caracter plan, nu există niciun deal, niciun mal, nici vreo chestie de genul acesta. În ceea ce privește faptul că la Baldovinești nu au fost cutremure, să îl luăm pe cel mai apropiat.
În 2010, pe 4 august, un cutremur de 2,1 chiar în Baldovinești, în localitate. În apropiere de Baldovinești, la 500 m în afara localității, în 2006, un cutremur de 2,5. În 2011, alt cutremur, de 2.0. Am citat doar trei din 10 cutremure din jurul localității", mai spune el.
Cu alte cuvinte, seismologul susține că localnicii nu ar trebuie să își facă griji, pentru că seismele produse în zone nu reprezintă nimic neobișnuit.
"Înainte de a fi date publicității, cutremurele sunt verificate. Deci există o primă evaluare în momentul în care se produc, după care intervine seismologul de serviciu care se uită pe forma de undă. Exploziile sau cutremurele antropice au o formă specifică, nu precum cutremurele naturale cu undă P și undă S. Cutremurele antropice au ori un S foarte mic, ori lipsește cu desăvârșire", a explicat seismologul.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
- 
										
						  Pregătiri de război cu Rusia: UE va elabora un plan pentru transferul rapid de echipamente greleComisia Europeana (CE) va prezenta in noiembrie un proiect de plan pentru dezvoltarea infrastructurii de transport și a ... 
- 
										
						  Uniunea Europeană renunţă la interceptarea conversaţiilor private online pentru combaterea pedofilieiUniunea Europeana va renunta la cea mai criticata masura dintr-un proiect de reglementare impotriva pedofiliei online. C ... 
- 
										
						  Tinerii din Republica Moldova se înscriu în trupele de mercenari Wagner și luptă în UcrainaÎn cursul zilei de miercuri, ofițerii INI, in comun cu procurorii PCCOCS și polițiștii din BPDS "Fulger" au desfaș ... 
- 
										
						  Sute de mii de pești otrăviți în teste chimice cerute de Uniunea EuropeanăUn nou studiu intarește apelul Humane World for Animals pentru o reforma a legislației REACH, care sa elimine testele pe ... 
- 
										
						  Putin a folosit in Ucraina o rachetă capabilă să transporte un focos nuclear dar a avut o incarcatura conventionalăRusia a utilizat in ultimele luni in atacurile sale asupra Ucrainei o racheta de croaziera a carei dezvoltare, in secret ... 
- 
										
						  Au descoperit un antibiotic devastator de puternic din neatenție. Bacteriile rezistente sunt pa!O echipa de cercetatori de la Universitatea Warwick și Universitatea Monash a descoperit un nou antibiotic puternic, num ... 
- 
										
						  Doi români din Marea Britanie și-au folosit copiii pentru a fura haine de firmă. Cuplul a recunoscut patru infracțiuniUn cuplu de romani din Marea Britanie a fost condamnat pentru furt repetat de haine și accesorii de designer, dupa ce și ... 
- 
										
						  AI Sex: Meta, acuzată că ar fi descărcat mii de filme pentru adulți pentru a-și antrena Inteligenta ArtificialăMeta este acuzata ca ar fi descarcat ilegal aproape 2.400 de filme pentru adulți pentru a-și antrena sistemele de inteli ... 
- 
										
						  Meet NEO - robotul umanoid de 20.000 de dolari care îți face curat, spală rufele și dansează poate fi acum comandat VIDEOCompania americana 1X, specializata in inteligența artificiala și robotica, a lansat NEO, un robot umanoid conceput sa d ... 
- 
										
						  Polymarket a fost interzis de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc pe teritoriul RomânieiPlatforma Polymarket a fost inclusa pe lista neagra a operatorilor care desfașoara activitați de jocuri de noroc fara li ... 
- 
										
						  Angajații Distrigaz și ai firmei private care s-au prezentat la blocul din Rahova au fost arestațiTrei persoane au fost arestate preventiv, iar doua firme sunt cercetate penal in dosarul exploziei din Rahova, soldate c ... 
- 
										
						  Compania Distrigaz Sud Rețele, urmărită penal în urma exploziei din Rahova: Reacția companiei de gazeOficialii Distrigaz Sud Rețele au reacționat dupa ce procurorii au decis ca societatea are calitatea de suspect in urma ... 
- 
										
						  Fii precaut. Uite cum te pot păcăli escrocii de Black Friday! O nouă înșelătorie face ravagii în aceste zile - tot mai multe plângeri la politieEscrocii profita la maxim de perioada aglomerata de cumparaturi online de Black Friday pentru a lansa o noua inșelatorie ... 
- 
										
						  Panică pe WhatsApp - Postarea care a speriat internetul: "Te vedem!" - un coșmar pentru confidențialitateO simpla gluma publicata pe rețelele sociale s-a transformat intr-un scandal internațional pentru aplicația de mesagerie ... 
- 
										
						  Descoperire uriașă: O nouă terapie bazată pe nanotehnologie a reușit să inverseze efectele AlzheimeruluiO echipa internaționala de oameni de știința a realizat un progres spectaculos in lupta cu boala Alzheimer, reușind, pen ... 
- 
										
						  De ce întâlnirea dintre Xi Jinping și Donald Trump este o victorie pentru China chiar de înainte de a fi începutPentru liderul chinez Xi Jinping, intalnirea istorica cu Donald Trump reprezinta un moment-cheie pentru a demonstra ceea ... 
- 
										
						  Presiunea AI este imensă - Marile companii globale anunţă valuri de concedieriTot mai multe corporatii internationale reduc masiv personalul, in contextul incetinirii economice si al tranzitiei acce ... 
- 
										
						  Peste 22.000 de germani şi-au schimbat sexul din acte după ce legea a permis acest lucruPeste 22.000 de germani si-au schimbat sexul inscris in acte incepand din noiembrie anul trecut, de cand legislatia perm ... 
- 
										
						  Încep concedieri masive în Europa: Zeci de mii de locuri desființate din cauza AICompaniile din intreaga lume au intensificat reducerile de locuri de munca, in contextul in care companii de top, precum ... 
- 
										
						  Cu ce s-a injectat Stefania in camera de gardă cu putin timp inainte de a muri. Doctorita a folosit un cocktail letal de medicamenteMasina directorului medical al SJU Buzau, doctorița Stefania Szabo, gasita moarta, marti dimineata, in camera de garda a ... 
- 
										
						  Cum funcționează noile reguli de pensionare: ce perioade fără contribuții sunt recunoscute și cum pot influența vârsta de retragereOdata cu intrarea in vigoare a Legii nr. 360/2023, sistemul public de pensii a suferit modificari importante. Documentul ... 
- 
										
						  ILFOV | Tradiții și voie bună, în BerceniComuna Berceni a fost zilele trecute locul unde tradițiile s-au impletit cu bucuria oamenilor de a fi impreuna. Localita ... 
- 
										
						  "Cernobîlul zburător": De ce experții consideră racheta nucleară a lui Putin atât ilogică, cât și periculoasăÎn timpul Razboiului Rece, armata americana a experimentat amplasarea de arme nucleare la bordul rachetelor care f ... 
- 
										
						  Incepe "era mașinilor cu inteligenta artificială" pentru casă: China a lansat primul robot umanoid domestic la preț mai mic ca un iPhoneCompania Noetix Robotics, un startup susținut de gigantul Vertex Ventures, a reușit sa aduca pe piața un robot umanoid l ... 
- 
										
						  Trafic de ketamină prin cabinete veterinare și adăposturi pentru animaleDeputatul Aurora Tasica Simu a atras atenția asupra unei probleme serioase care privește bunastarea cainilor fara stapan ... 
- 
										
						  Televizoarele 8K nu aduc niciun beneficiu vizual real față de 4K si de multe ori nici față de 2K - studiu Cambridge si MetaCercetatorii de University of Cambridge și Meta Platforms au folosit un monitor 4K de 27 de inchi montat pe un sistem de ... 
- 
										
						  Cum îți dai seama dacă un aliment e ultraprocesat. Trucul simplu recomandat de un medicMai bine de jumatate din caloriile consumate zilnic in țarile dezvoltate provin din alimente ultraprocesate. Specialiști ... 
- 
										
						  "Marea reformă" la ANRE vizează doar patru angajați. Ce spune șeful instituției despre salariul de 15 mii de euro pe care îl primește în fiecare lunăNumarul persoanelor care vor fi afectate de restructurari la Autoritatea Naționala de Reglementare in domeniul Energiei ... 
- 
										
						  Cum transformi un spațiu mic într-unul elegant cu mobilierul potrivit?Unele bucatarii mici ascund un potențial imens. Tot ce au nevoie este o viziune clara, un plan bine gandit și mobilierul ... 
- 
										
						  O superbă doctoriță chirurg a fost găsită moartă: Era șefă în Spitalul de Urgență din Buzău. Ancheta penală începută de Poliție arată o moarte subită si nu o sinucidereDirectorul medical al Spitalului Judetean de Urgenta Buzau, chirurgul Stefania Szabo, a fost gasita fara suflare marti d ... 
 
             
                
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu