Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Postat la: 12.09.2026 |
Patruzeci şi patru de persoane au fost rănite, vineri seară, în Normandia în urma deraierii unui tren regional care transporta aproape 200 de pasageri, au anunţat autorităţile într-un nou bilanţ, informează AFP.
Una dintre persoanele rănite, o tânără de 18 ani aflată în stare de urgenţă absolută, a fost transportată cu elicopterul la Rouen, a declarat presei Marie-Valérie Albert, procuror adjunct la Tribunalul Judiciar din Rouen. Ceilalţi 142 de pasageri au fost evacuaţi, a precizat ea.
A fost deschisă o anchetă pentru a stabili circumstanţele accidentului. Testele de depistare a alcoolului şi a stupefiantelor efectuate asupra mecanicului au ieşit negative, a precizat Marie-Valérie Albert. Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, trenul a lovit un obiect neidentificat.
Trenul TER asigura legătura Rouen-Caen şi a deraiat între Tourville şi Elbeuf-Saint-Aubin, în zona localităţii Cléon, din departamentul Seine-Maritime, a declarat ministrul Transporturilor, Philippe Tabarot, pe platforma X, adăugând că 140 de pompieri erau mobilizaţi la faţa locului.
Accidentul a avut loc în jurul orei 19:45, iar planul Orsec pentru numeroase victime a fost declanşat pentru a coordona operaţiunile de salvare.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
-
Avertismentul Anthropic: Hackerii s-au boierit - lasă AI-ul să lucreze în locul lor
Anthropic a anunțat pe 10 septembrie ca a identificat și intrerupt mai multe utilizari despre care susține ca au fost ra ...
-
Planeta Mercur se micșorează mai mult decât se credea. Ce se întâmplă cu cea mai mică planetă din Sistemul Solar
Oamenii de știința de la Institutul de Cercetari Spațiale al Centrului Aerospațial German au raportat joi ca micșorarea ...
-
Puțin noroi, câștig pentru sănătate: Secretul unei imunități de fier ar putea fi sub tălpile noastre. Ce rol au microbii din sol
Un pic de pamant pe maini ar putea fi mai benefic decat pare. Cercetarile recente arata ca atingerea solului, a plantelo ...
-
Europa se confruntă cu diferențe majore între țări la rata sinuciderilor: Poziția surprinzătoare a României
În 2023, Romania a avut o rata standardizata de 8,3 decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, sub media Uniu ...
-
Risc redus de Parkinson la fumători: Un gaz toxic din fumul de țigară ar putea explica misterul
Fumatul este asociat cu numeroase riscuri grave pentru sanatate, insa exista o excepție surprinzatoare care ii nedumereș ...
-
Cercetătorii din interiorul laboratoarelor de AI sunt terifiați de ceea au creat: Au ajuns să le ceară șefilor să se oprească de urgență
Tot mai multi cercetatori de la OpenAI si Anthropic cer public incetinirea dezvoltarii inteligentei artificiale, avertiz ...
-
Rebelii Houthi au capturat un oraș-port strategic și se apropie de poarta care leagă Europa de Asia
Rebelii huthi din Yemen au capturat orasul-port strategic Mokha, situat la Marea Rosie, de la fortele proguvernamentale ...
-
Israelul a produs un cutremur major in Liban cu 1.100 de tone de explozibil: Au distrus un complex subteran al Hezbollah. S-a simțit ca un seism de peste 4 grade pe scara Richter
Armata israeliana a anunțat joi ca a distrus, cu ajutorul a aproximativ 1.100 de tone de explozibili, un complex subtera ...
-
Consiliul Europei cere verificare umană pentru conținutul creat cu AI
Materialele jurnalistice generate sau modificate semnificativ cu ajutorul inteligenței artificiale ar trebui verificate ...
-
Ce au pățit trei turiști care au urmat recomandările AI pentru a planifica excursia pe un munte de peste 4.300 de metri
Trei tineri au ajuns sa fie salvați de pe muntele Monte Shasta, dupa ce au folosit Gemini pentru a-și planifica ascensiu ...
-
Cinci metode prin care AI poate distruge omenirea în mai puțin de cinci ani. Ce urmează devine din ce în ce mai dificil de prezis pentru oameni, spun creatorii acesteia
S-ar putea sa mai fie doar cațiva ani pana cand inteligența artificiala scapata de sub control va distruge omenirea - ce ...
-
Veterani SAS și US Navy SEAL, acuzați că antrenează militari ruși în tabere secrete din Europa
Trupele britanice SAS și US Navy SEAL sunt acuzate ca ar antrena cetațeni și militari ruși in tabere secrete din Europa, ...
-
Homo sapiens nu e punctul culminant al evoluției, ci doar o etapă interimară
Biologia are un plafon fix, metabolic, caloric, de procesare. Ai nevoie de somn, de hrana, de o temperatura bine delimit ...
-
Moment istoric în lumea medicală: O femeie a născut un copil dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Povestea tragică din spatele procedurii
O femeie din Grecia in varsta de 54 de ani a nascut un copil conceput dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Naște ...
-
Noi cetățeni români au depus jurământul la București. Ceremonie organizată de Autoritatea Națională pentru Cetățenie
Evenimentul a fost gazduit de Camera de Comerț și Industrie din București și a fost organizat in contextul celebrarii Zi ...
-
Japonia folosește lupi-roboți în lupta împotriva urșilor: 13 morți și 200 de răniți în 2025. Peste 14.600 de animale au fost capturate și eutanasiate într-un an
În Japonia, conviețuirea cu urșii a provocat anul trecut nu mai puțin de 13 morți și 200 de raniți. Pentru a atenu ...
-
Descoperirea care poate schimba energia viitorului: O baterie inspirată de Edison se încarcă în câteva secunde
Bateria lui Edison revine in forța. Cercetatorii au creat o versiune care se incarca in cateva secunde și rezista la pes ...
-
Breșă de securitate fără precedent: Agenții AI au învățat cum să comunice în secret și încalcă autorizațiile oferite de oameni
Agenti AI dezvoltati de OpenAI ar fi folosit cel putin alte 10 site-uri pentru a comunica intre ei fara autorizatie, dup ...
-
Ce este adevarat din "lipirea oaselor" cu adeziv din stridii promovata de chinezi. Dr George Dinache: "Trebuie să privim cu multă rezervă astfel de anunțuri senzaționaliste"
Chinezii promit revoluție și in medicina moderna daca in cea tradiționala sunt deja cunoscuți in intreaga lume. În ...
-
Marele mister de la Nicula: Icoana Maicii Domnului, una dintre cele mai venerate din România, originală sau nu? Concluzia specialiștilor răstoarnă o dispută veche de decenii
Una dintre cele mai vechi și aprinse dispute din jurul Manastirii Nicula primește o concluzie surprinzatoare. Icoana fac ...
-
Efectul direct al scumpirii petrolului asupra prețurilor din România: Cu cât se vor scumpi, de fapt, motorina și benzina, după ce petrolul a trecut de 100 de dolari
Prețul petrolului Brent a trecut din nou de pragul de 100 de dolari pe baril, pe fondul escaladarii conflictului dintre ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu