• Tweet

Rangerii Texani au fost și rămân una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunoscuți pentru eficiența, rezistența și tacticile lor de elită. Au aplicat metode extrem de ingenioase, dar foarte brutale ceea ce i-a făcut și controversați în același timp.

Zonele de frontieră ale lumii, mai ales acolo unde sunt medii naturale dificile, precum deșert, păduri, munți sau stepe, au dat naștere unui anumit tip de luptător. Oameni încercați, duri, foarte adaptați mediului, adevărați supraviețuitori. În trecut, viața în aceste teritorii de graniță era extrem de periculoasă, izolată și plină de provocări constante, mai ales pentru caravanele de negustori, dar și pentru coloniști. Mai ales în zone precum Statele Unite, la începutul secolului al XIX-lea, atunci când expansiunea către vest, dincolo de Munții Apalași, venea la pachet cu riscuri majore și condiții grele de supraviețuire.

În aceste condiții, acei oameni duri și încercați erau de multe ori folosiți de autoritatea centrală pentru a restabili ordinea, a aplica legea sau a înlătura pericolele din zonele de frontieră. Așa au luat naștere grupuri paramilitare de elită sau cete de justițiari care au intrat în istorie datorită curajului, eficienței și faimei de care s-au bucurat.

Puține forțe de aplicare a legii din lume au fost la fel de faimoase și respectate ca Rangerii Texani (Texas Rangers). Aceștia, de aproape două secole, asigură ordinea la frontierele americane și au evoluat de la o miliție de graniță la o agenție modernă de investigații criminale de elită. Texas Rangers au devenit sursă de inspirație în literatură, cinematografie și muzică. Dincolo de meritele acestora și de idealizarea de care s-au bucurat, metodele rangerilor texani de a aplica legea nu au fost lipsite de controverse.

O frontieră turbulentă și cei 10 oameni ai lui Stephen Austin

Povestea Rangerilor Texani începe chiar cu statul Texas. Această zonă din sudul Statelor Unite de astăzi era locuită în Evul Mediu de numeroase popoare indigene. Adică triburi de amerindieni precum comanșii, apașii, caddo și karankawa. Evident, cei mai faimoși pentru publicul larg sunt comanșii și apașii, celebrii adversari ai soldaților și oamenilor de frontieră americani din filmele western.

În secolul al XVI-lea, exploratorii spanioli ajung în regiune, iar Texasul devine treptat teritoriu revendicat de Regatul Spaniei. În anul 1821, Mexicul își câștigă independența față de Spania, iar Texasul intră în componența acestui stat.

Cu toate acestea, teritoriul Texasului era o zonă multiculturală și multietnică, fiind locuit de numeroase triburi amerindiene, așa cum am văzut mai sus, de mexicani, dar și de un număr tot mai însemnat de coloniști americani, de origine europeană, în special britanică (englezi, irlandezi, galezi, scoțieni). Evident, colonizarea americană tot mai intensă a dus la tensiuni tot mai grave cu guvernul mexican.

În acest context, în anul 1836 are loc Revoluția texană. După lupte precum cele de la Alamo (cea mai faimoasă) și San Jacinto, Texasul își declară independența și devine Republica Texană. Nouă ani mai târziu, Texasul este anexat de Statele Unite și a devenit al 28-lea stat.

Ulterior, în perioada 1846-1848, are loc războiul dintre SUA și Mexic, care contribuie la extinderea masivă a teritoriului american în vest, în detrimentul Mexicului.

Astăzi, Texasul este al doilea cel mai populat stat american și un important centru energetic, industrial, tehnologic, agricol și comercial. Practic, Texasul a fost renumit pentru descoperirea petrolului și apariția mogulilor țițeiului, fiind sursă de inspirație pentru numeroase producții cinematografice, inclusiv celebrul serial american Dallas.

Revenind însă la începuturile colonizării americane în Texas, putem localiza în timp constituirea corpului de Texas Rangers în 1823, la doi ani după ce începuse colonizarea americană în acest teritoriu. Erau doar 10 oameni, recrutați de un oficial texan, Stephen F. Austin. „Zece oameni care să acționeze ca rangers cu scopul de apărare mutuală", se preciza în documentul explicativ pentru recrutarea acestor oameni.

Propriu-zis, a fost constituită o grupare paramilitară formată din cei mai experimentați și de temut oameni de la frontiera texană din acea perioadă. Ei, de fapt, continuau o tradiție spaniolă de la frontiera mexicană, începută în secolul al XVII-lea de unități de călăreți cunoscute sub denumirea de „compañías volantes" („companii mobile"), care străbăteau potecile și teritoriile folosite de populațiile indigene de-a lungul frontierei nordice a Noii Spanii, iar mai târziu a Mexicului, pentru a urmări și distruge grupările indigene care se opuneau dominației spaniole și care efectuau frecvent raiduri asupra comunităților de frontieră.

Cu alte cuvinte, erau niște miliții locale destinate protejării coloniștilor de atacurile triburilor amerindiene, în special ale celor foarte puternice, precum comanșii și apașii. De precizat faptul că în celebra grupă de 10 a lui Stephen F. Austin nu erau exclusiv oameni de frontieră albi, de origine anglo-saxonă, ci și hispanici, cu acea tradiție a „companiilor mobile", din perioada Noii Spanii.

În orice caz, prima misiune a acestor rangers a fost pacificarea unor grupuri prădalnice de amerindieni care atacau fermele texanilor.

Abia la 24 noiembrie 1835, legislativul texan a instituit o forță distinctă cunoscută sub numele de Texas Rangers. Numărul acestora a crescut și au fost organizați după model militar.

Practic, Texas Rangers era formată din 56 de oameni, împărțiți în trei companii. Fiecare companie era condusă de un căpitan și doi locotenenți. Superiorul lor direct și conducătorul întregului regiment avea gradul de maior și se afla sub autoritatea comandantului-șef al armatei regulate.

Maiorul era responsabil de recrutarea oamenilor, aplicarea regulamentelor și menținerea disciplinei. Ofițerii primeau aceeași soldă ca dragonii din armata Statelor Unite, iar soldații simpli primeau 1,25 dolari pe zi.

Cu toate acestea, Rangers trebuiau să își asigure propriii cai, echipamentul, armele și rațiile de hrană. În permanență trebuiau să fie pregătiți să pornească la drum, echipați „cu un cal bun și suficient de rezistent și cu o sută de cartușe de pulbere și glonț".

Pe scurt, erau trupe paramilitare care acționau în zona de frontieră ca trupe de menținere a ordinii, dar și în acțiuni de pedepsire și alungare a indienilor din teritoriile texane locuite mai ales de coloniști americani.

„Diavolii texani" ai căpitanului John Coffee „Jack" Hays

Deși era un detașament format din oameni duri, de frontieră, 56 de luptători redutabili, inițial nu au îndeplinit un rol esențial, nici măcar important, în evenimentele militare care au marcat perioada anilor '30. Au fost utilizați mai degrabă ca escortă pentru convoaie de coloniști sau de alimentare, ca trupe de suport și cercetași. De altfel, nici nu dobândiseră încă eficiența consacrată. „One riot, one Ranger", se spunea despre ei, adică un singur ranger era capabil să potolească o revoltă întreagă. Alte aprecieri ale vremii precizau faptul că un ranger erau capabil să doboare singur 10 adversari. „Imaginea Rangerului era aceea a unui occidental înalt, cu vorbă puțină, care își prefera calul companiei femeilor, purta un pistol bine uns și știa să-l folosească", preciza istoricul T. R. Fehrenbach, privind imaginea încetățenită în imaginarul public despre rangerul texan.

Erau înarmați cu propriile arme de foc, puști lungi, aduse de acasă. Arsenalul lor inițial era format în principal din puști cu cremene, adică celebrele puști de tip Kentucky sau Pennsylvania, folosite pe scară largă de coloniștii americani pentru vânătoare și apărare. Acestea erau arme cu țeavă ghintuită, foarte precise la distanță mare, dar aveau dezavantajul major de a fi greu și lent de reîncărcat, mai ales de pe cal, ceea ce-i făcea vulnerabili în fața comanșilor și apașilor.

Pe lângă flinte, primii rangeri aveau pistoale cu cremene, purtate la brâu sau în tocurile șeii, dar și celebrele cuțite mari de tip Bowie pentru luptă corp la corp. Poate și din această cauză, în timpul Revoluției Texane, au fost folosiți doar ca cercetași și curieri.

Kevin Costner a anunțat că își ipotechează casa pentru a-și finanța westernul ambițios prezentat la Cannes VIDEO
După ce coloniștii au fugit spre est pentru a scăpa de armatele mexicane aflate în înaintare, în urma căderii fortului Alamo, la 6 martie 1836, rangerii au avut misiuni mărunte, precum recuperarea vitelor și escortarea refugiaților de-a lungul drumurilor, și au distrus echipamentele abandonate de armata mexicană. Părea o trupă de strânsură, folosită pentru misiunile pe care soldații le considerau dezonorante.

În decembrie 1838, situația avea să se schimbe pentru rangerii texani. Mirabeau Lamar a devenit președinte al Texasului și a început să acorde o atenție tot mai mare rangerilor. Explicația era simplă: amerindienii începuseră să declanșeze atacuri tot mai dese, iar mexicanii nu păreau să se împace cu ideea pierderii Texasului. Nu mai vorbim de bandiții care populau frontiera și făceau imposibilă viața coloniștilor.

Așa că era nevoie de o forță puternică de justițiari care cunoșteau bine locurile și puteau să facă față provocărilor de la frontieră. La inițiativa președintelui Mirabeau Lamar, Congresul a dispus recrutarea a opt companii de voluntari călare și menținerea unei companii de 56 de rangeri. O lună mai târziu, i s-a permis să organizeze încă cinci companii similare în centrul și sudul Texasului.

În următorii trei ani, rangerii au fost trimiși de mai multe ori în acțiune, mai ales împotriva populațiilor indigene. Cele mai importante au fost Războiul Cherokee, în estul Texasului, în iulie 1839, confruntarea de la Council House, la San Antonio, împotriva comanșilor, în martie 1840, iar în august 1840, bătălia de la Plum Creek, în apropierea actualului oraș Lockhart, împotriva a aproximativ 1.000 de războinici comanși.

Până la sfârșitul mandatului lui Mirabeau Lamar, rangerii texani reușiseră să slăbească profund, dacă nu chiar să distrugă, puterea celor mai puternice triburi din regiune. Autoritățile texane s-au convins că aceste companii de rangeri erau cea mai ieftină și eficientă metodă de protejare a frontierei. Mai ales că au fost dotați cu armament modern, în special revolverele Colt Paterson (cu 5 focuri), urmate de legendarul Colt Walker și puști cu încărcare rapidă.

Sub comanda căpitanului John Coffee „Jack" Hays, rangerii texani au intrat în legendă. Aceștia au jucat un rol important în respingerea invaziilor mexicane din 1842 și în apărarea cu succes a texanilor împotriva atacurilor populațiilor indigene în următorii trei ani.

Hays a pus bazele tradițiilor rangerilor și ale spiritului lor de camaraderie, recrutând și antrenând un grup dur de oameni pricepuți în războiul de frontieră. Din unitatea sa aveau să se ridice căpitani celebri ai Rangerilor, precum Ben și Henry McCulloch, Samuel H. Walker, W. A. A. „Big Foot" Wallace și Robert Addison „Ad" Gillespie", precizează autorul american Ben H. Procter, autor al lucrării „The Battle of Alamo", pentru Texas State Historical Association.

Ulterior, odată cu anexarea Texasului de către Statele Unite și izbucnirea războiului mexicano-american în 1846, rangerii au dobândit o faimă mondială ca forță de luptă. S-au remarcat în mod deosebit în luptele de la Palo Alto și Resaca de la Palma, din 8-9 mai 1846.

„Călăreți formidabili, „înarmați până în dinți" cu o mare varietate de arme și evident foarte familiarizați cu ținuturile deșertice din nord-estul Mexicului, rangerii au identificat „cea mai bună rută" pentru armata americană către Monterrey. La sfârșitul lunii septembrie, rangerii au stabilit, prin acțiunile lor îndrăznețe, ritmul și stilul atacului încununat de succes al lui Taylor asupra orașului", arată Procter pentru aceeași publicație.

Ulterior, s-au remarcat prin aportul adus la câștigarea bătăliei de la Buena Vista. Datorită eficienței lor extraordinare, dar și a fricii pe care o băgau în mexicani, rangerii texani au fost porecliți de adversari „los diablos tejanos" (adică „diavolii texani").

„Găurile de șoarece" și o strategie absolut inovativă

Rangerii texani au introdus, în acea perioadă, și tactici inovatoare de luptă, cu o eficiență incredibilă. În timpul bătăliei de la Monterrey, din septembrie 1846, rangerii au folosit tactica numită „mouse-holing" (adică realizarea „găurilor de șoarece"), pentru a ocoli străzile puternic apărate de trupele mexicane.

Totul a pornit de la faptul că, la începutul bătăliei, trupele americane înaintau pe străzile deschise și sufereau pierderi grele din cauza trăgătorilor de elită mexicani, dar și a artileriei amplasate pe străzi baricadate, în puncte-cheie.

Povestea Muntelui Rushmore, simbolul american din Vestul Sălbatic. De ce consideră triburile indigene că este un monument profan
Rangerii texani au găsit o metodă inovativă de a ocoli acele străzi ale morții. Bazându-se pe experiența anterioară în luptele urbane, dobândită în timpul asediului de la Béxar din 1835 și al expediției de la Mier din 1842, texanii i-au sfătuit pe generalul Zachary Taylor să renunțe la atacurile frontale de-a lungul străzilor.

Odată oprite atacurile, rangerii și soldații foloseau târnăcoape, baroase, răngi și explozibili pentru a sparge sau a perfora găuri prin zidurile comune, interioare și exterioare, din chirpici, ale clădirilor adiacente.

Trupele înaintau succesiv dintr-o casă în alta, trecând prin zidurile despărțitoare, și urcau pe acoperișuri pentru a elimina pozițiile fortificate ale inamicului și, mai ales, pe artileriști. În acest fel, armata mexicană din Monterrey a fost efectiv încercuită și îngenuncheată.

Mai mult decât atât, în martie 1847, teatrul de război s-a mutat în teritoriul inamicului. O armată americană comandată de generalul Winfield Scott a debarcat la Veracruz și și-a croit rapid drum spre Valea Mexicului.

În următoarele cinci luni, rangerii aflați sub comanda lui Jack Hays și Samuel Walker au jucat un rol important în victoriile americane. De fapt, erau atât de nemiloși și letali în lupta împotriva gherilelor mexicane, încât populația locală era efectiv terifiată.

După război, rangerii au fost trecuți o vreme pe linie moartă. După numirea lui John S. „Rip" Ford drept comandant al rangerilor, acest detașament de elită și-a regăsit strălucirea de altădată. Capacitatea lor de luptă a fost îndreptată împotriva amerindienilor, în special a comanșilor conduși de celebra căpetenie „Iron Jacket", la nord de Red River.

Ulterior, au fost trimiși să lupte contra bandiților, americani, mexicani sau amerindieni. „Un Ranger este un ofițer capabil să gestioneze orice situație fără instrucțiuni precise din partea comandantului său sau a unei autorități superioare", preciza Bob Crowder. De precizat că în detașamentele de rangeri texani nu erau doar albi ci și hispanici, ameridieni și afro-americani.

Controversele din jurul rangerilor texani

Idealizați de literatură și cinematografie, rangerii texani au fost și protagoniștii unor momente controversate. De exemplu, erau considerați uneori prea brutali. Și-au creat un renume terifiant în teritoriile mexicane și, totodată, au contribuit la alungarea, inclusiv pe nedrept, a populațiilor amerindiene de pe teritoriile lor tradiționale.

În plus, se spune despre ei că aplicau pedepse în afara procedurilor legale, extrajudiciare, arbitrare. Cele mai grave acuzații se leagă de abuzuri sistematice, linșări și expediții punitive împotriva americanilor de origine hispanică și ale populației Tejano, de-a lungul frontierei.

În special, masacrul de la Porvenir, din 1918, a atras atenția. Rangerii, alături de localnici, au ucis 15 mexicani, adolescenți și adulți neînarmați, în comitatul Presidio.