DNA - Ioana Băsescu şi Elena Udrea, cercetate în acelaşi dosar
Postat la: 22.09.2016 |
Procurorii DNA au publicat un comunicat în care expun faptele pentru care Ioana Băsescu şi Elena Udrea sunt cercetate alături de alte 4 persoane. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu începere de la data de 22 septembrie 2016, faţă de următorii inculpaţi:
NASTASIA GHEORGHE, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită,
TARHON VICTOR, la data faptei președintele Consiliului Județean Tulcea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită,
WAGNER IOAN SILVIU, la data faptei director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul,
UDREA ELENA GABRIELA, persoană implicată direct în campania unuia dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2009, în prezent deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii a 5 infracțiuni de spălare de bani,
BĂSESCU IOANA, notar public, fiica președintelui României în funcție la acel moment, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul,
- instigare la spălare de bani (2 fapte),
FRANCESCO GIOVANNI - MARIO, om de afaceri, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- evaziune fiscală,
- spălare de bani (2 fapte).
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani despre care există suspiciunea că au provenit din săvârșirea unor infracțiuni și care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.
1. În acest context, în perioada octombrie - noiembrie 2009, un om de afaceri (martor în cauză), reprezentant al unei firme care avea încheiate contracte în valoare peste 20 de milioane de euro cu autorități locale finanțate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, a fost contactat de inculpatul Nastasia Gheorghe, în calitate de secretar general al instituției respective. Acesta i-a comunicat omului de afaceri că urmează să se aloce fonduri pentru demararea lucrărilor contractate şi i-a cerut suma de 900.000 de lei pentru a nu avea probleme pe viitor cu finanțarea și plata contractelor pe care le avea în derulare, indicându-i și numele societății către care urma să se facă plata.
În perioada 27 noiembrie - 21 decembrie 2009, la insistențele secretarului general, omul de afaceri a virat firmei respective, în două tranșe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deși societățile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie națională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale. În realitate, suma de bani a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală a unuia dintre candidați.
2. În aceeași manieră a procedat și inculpatul Tarhon Victor, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Tulcea care în același scop, a cerut unui om de afaceri (martor în cauză), suma de 700.000 lei. Societatea omului de afaceri încheiase anterior cu Consiliul Județean Tulcea un contract finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului cu o valoare de 50 milioane lei.
Astfel, în perioada 26 octombrie - 23 noiembrie 2009, societatea omului de afaceri a virat în conturile a 4 firme, în baza unor contracte fictive de consultanță și servicii de publicitate suma totală de 691.029,63 lei. Nici de această dată, serviciile respective nu au fost realizate în realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale desfășurate în favoarea aceluiași candidat.
3. În luna decembrie 2009, inculpata Băsescu Ioana, fiica președintelui României în funcție la acel moment, i-a cerut inculpatului Wagner Silviu Ioan, director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidențiale, care se desfășurase în toamna aceluiași an. În baza acestei solicitări, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan a încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, prețul menționat în cuprinsul contractului fiind indicat de inculpata Băsescu Ioana care a și intermediat încheierea tranzacției.
În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010 s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferența de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziția inculpatului Wagner Silviu Ioan, ca urmare a faptului că nu a primit nici un document justificativ pentru suma achitată în avans. Și de această dată, serviciile respective nu au fost prestate, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan, neavând nevoie reală de publicitate (avea un obiect de activitate cu consumatori captivi și nu mai achiziționase niciodată publicitate de asemenea valoare).
Mai mult, firma "prestatoare" nu desfășurase anterior acestui moment activități comerciale semnificative și nu avea experiență relevantă în domeniul publicității.
La data de 19 februarie 2010 (la două zile de la încasarea banilor), firma respectivă a virat suma de 100.000 lei către o societate administrată de inculpatul Francesco Giovanni - Mario, care era în acea perioadă concubinul Ioanei Băsescu. Între cele două societăți nu au existat în realitate nici un fel de operațiuni comerciale, iar prin transferul bancar s-a urmărit exclusiv ascunderea originii infracționale a banilor proveniți din prejudicierea societății de stat reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan.
În cursul lunii februarie 2010, suma de bani obținută în maniera de mai sus a fost folosită în interes personal de inculpaţii Băsescu Ioana și Francesco Giovanni - Mario pentru achitarea contravalorii unei excursii în Cuba și a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasării.
4. La data de 1 iulie 2009, inculpatul Francesco Giovanni - Mario, acționând în calitate de administrator și unic asociat al unei firme, a încheiat un contract de prestări servicii cu o societate media, având ca obiect lansarea a două posturi de televiziune cu tematică muzicală și punerea la dispoziție de echipamente și aparatură audio-video.
Conform contractului, în schimbul acestor servicii societatea administrată de inculpatul Francesco Giovanni - Mario a încasat de la firma respectivă suma totală de 2.500.000 lei. Veniturile și taxa pe valoarea adăugată colectată în maniera de mai sus nu se regăsesc în declarațiile fiscale, iar impozitele corespunzătoare nu au fost plătite către bugetul de stat. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 735.098 lei (TVA în cuantum de 399.160 lei și impozit pe profit în cuantum de 335.938 lei).
La instigarea inculpatei Băsescu Ioana, suma astfel obținută a fost folosită de inculpatul Francesco Giovanni - Mario pentru plata unor servicii prestate în campania electorală desfășurată în cursul anului 2009 pentru alegerea președintelui României. Transferurile bancare către firmele care au prestat serviciile au fost justificate prin contracte fictive care aveau ca unic scop ascunderea provenienței infracționale a banilor.
În contextul prezentat mai sus, legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare.
Remiterea foloaselor infracționale se realiza prin încheierea unor contracte fictive cu societăți care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu depășească limita teritorială României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar. Inculpaților i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
The Times: „Amenințare critică din partea Rusiei în Atlantic"
Nivelul de amenințare din partea Rusiei a atins indicatori critici in Atlantic și in Nordul Îndepartat, a declarat ...
-
Cum alegi uleiurile potrivite pentru gătitul de zi cu zi și mesele mai gustoase
În bucataria de acasa, detaliile mici schimba mult gustul final. Un strop de grasime buna poate rotunji aromele, p ...
-
"Tatăl nostru" din limba aramaică dezvăluie sensuri mult mai profunde, mult mai dinamice și cosmice în comparație cu textul clasic grecesc sau românesc
Limba aramaica este considerata de cercetatori ca fiind un "limbaj cuantic". Fiecare semn, silaba, atsibuindu-se un numa ...
-
Creierul nostru s-a conectat la o altă dimensiune acum 50.000 de ani "și ne-a turboalimentat inteligența" - spune o teorie radicală nouă
Psihologul de cercetare Robert Epstein crede ca creierul ar putea funcționa ca un transductor conectat la „Cealalt ...
-
Imagini cu Călin Georgescu ridicat din trafic de DIICOT realizate la 06:30 în Ilfov
Structura Centrala, impreuna cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR, au efectuat luni, 21 sep ...
-
Un bărbat de 82 de ani a murit după ce s-a luat la bătaie cu un bărbat de 76 de ani din pricina unui șezlong
Un barbat de 82 de ani a murit dupa ce s-a luat la bataie cu un barbat de 76 de ani din cauza unui șezlong pe o plaja di ...
-
Escrocherie pe WhatsApp, greu de oprit. Cum sunt preluate conturile fără ca hackerii să le spargă
Escrocii pot prelua un cont de whatsapp prin manipularea utilizatorului, aceștia pot obține codul de verificare sau pot ...
-
Detalii din timpul operațiunii în urma căreia Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. Miza dosarului e cu mult mai amplă decat se crede la o primă vedere
Calin Georgescu a fost oprit in trafic și dus sub escorta la vila sa, in timp ce anchetatorii efectuau percheziții. &Ici ...
-
Unde trebuiau să ajungă cele 1,1 milioane de euro din dosarul Georgescu: Drumul banilor, de la Buzău la o bancă din Dominica, via Elveția
În spatele creditului de șase milioane de euro promis omului de afaceri din Buzau apare un circuit financiar care ...
-
Cine este Ionel Rusen, afaceristul ajuns în dosarul DIICOT al lui Călin Georgescu. De la afaceri în Portul Constanța la conexiuni cu un fost ambasador SUA
Ionel Rusen, omul de afaceri constanțean vizat alaturi de Calin Georgescu in ancheta DIICOT privind o presupusa inșelaci ...
-
Omul de afaceri păcălit de Călin Georgescu rupe tăcerea: Mă asigura că nu există probleme și mi-au dat ordine de plată falsificate
Omul de afaceri din Buzau, Razvan Leu, cel care a formulat in ianuarie 2024 plangerea penala aflata la baza dosarului in ...
-
Descoperire cel puțin ciudată a oamenilor de știință: Creierul este reprezentat de două organe separate
Creierul este format din doua organe separate care lucreaza impreuna, mai degraba decat o unitate unificata, au descoper ...
-
Card de credit sau credit de nevoi personale: cum alegi dacă ai deja cont bancar
Daca ai deja un cont bancar și ai nevoie de finanțare, alegerea dintre cardul de credit și creditul de nevoi personale p ...
-
Bănci care oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România
În Romania, BCR, Banca Transilvania, ING, BRD și CEC Bank sunt printre bancile la care poți analiza credite de nev ...
-
Marea bătălie mondială se duce acum pe fundul oceanelor: Tehnologie pe care cu greu ne-o putem imagina și un război crâncen pentru resurse
Guvernele si companiile de aparare investesc tot mai mult in drone submarine, senzori si sisteme autonome, pe masura ce ...
-
Un cercetător susține că poate ține anii pe loc: Leacul-minune ar urma să ajungă pe piață în mai puțin de trei ani
Visul „tinereții fara batranețe" ar putea ieși din basme și intra in laborator. William „Bill" Andrews, biol ...
-
Trump vrea să numească un „țar" al inteligenței artificiale: „Înființez Forța AI"
Președintele american Donald Trump a declarat, sambata, ca intenționeaza sa inființeze o „Forța AI" și sa numeasca ...
-
O companie chineză dezvoltă primul robot capabil să poarte o sarcină umană într-un uter artificial
O companie chineza este pe cale sa schimbe definitiv modul in care aducem copii pe lume, anunțand dezvoltarea primului r ...
-
The Lancet: Proteina Spike a COVID-19 produce singură puține reacții acute la oameni. Ele cresc la 95% doar după adăugarea altor componente ale vaccinului
Un studiu randomizat de faza 1/2 din 2021 publicat in The Lancet Infectious Diseases, realizat de Sanofi și BARDA, ar fi ...
-
Cele zece zile care au schimbat cursul inteligenței artificiale
De ani de zile, cursa pentru construirea unei inteligențe artificiale din ce in ce mai puternice a urmat un principiu bi ...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu