Horia Georgescu, despre George Maior: L-am considerat un prieten. A fost o relaţie apropiată
Postat la: 13.04.2018 |
Horia Georgescu, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate, a declarat, joi, după audierea în comisia parlamentară de control al SRI, că a avut o relaţie apropiată instituţională şi personală cu fostul şef al SRI George Maior, pe care l-a considerat prieten şi mentor, susţinând că acum îşi pune semne de întrebare cu privire la această relaţie.
Întrebat cum ar caracteriza punctul de vedere al lui George Maior vizavi de relaţia dintre SRI şi ANI, Georgescu a susţinut că ceea ce a spus fostul şef al SRI pe această temă nu este adevărat. "Am spus şi acum câteva săptămâni după declaraţia dumnealui că ceea ce a spus nu este adevărat. A fost o relaţie apropiată şi instituţională şi personală. Restul detaliilor le-am prezentat în faţa comisiei", a adăugat Georgescu. El a subliniat că, din punctul lui de vedere, relaţia personală nu s-a rupt, ci a fost vorba de o "lipsă de asumare" din partea lui George Maior.
"Din punctul meu de vedere nu s-a rupt, eu cred că a fost o lipsă de asumare din partea domnului Maior în faţa comisiei de control al SRI. Nu ştiu motivul care l-a determinat. Eu l-am considerat un prieten, poate şi un mentor, şi am avut o relaţie apropiată cu el. Se pare că asta a fost doar din punctul meu de vedere. Nu cred că mai este cazul. Nu mai vorbesc cu dânsul.(...) Nu ştiu, cred că şi distanţa şi timpul, mai ales după evenimentele de care am avut şi eu parte, cred că a dus la răcirea relaţiei", a subliniat Horia Georgescu.
Întrebat dacă a avut vreodată semne de întrebare cu privire la această relaţie, având în vedere funcţiile deţinute, Georgescu a spus: "Îmi pun acum semne de întrebare pentru că acum s-au cristalizat nişte date şi nişte informaţii pe care eu le am şi mai mult decât atât felul în care văd lucrurile acum s-au schimbat". El a spus că nu ar face o legătură între problemele pe care le are în instanţă şi relaţia cu George Maior. "Nu ştiu dacă aş face această legătură, eu cred că a fost o altă dimensiune a lucrurilor şi orice aş spune aş face speculaţii, sunt păreri personale pe care le ţin pentru mine", a menţionat Horia Georgescu.
Fostul şef al ANI a mai spus, legat de momentele în care ANI a fost sesizat în legătură cu unii politicieni, că a remarcat la momentul respectiv "anumite coincidenţe", iar azi îşi pune "cu siguranţă mai multe semne de întrebare".
"Am remarcat la momentul respectiv anumite coincidenţe, azi îmi pun cu siguranţă mai multe semne de întrebare şi consider că trebuia să trec asta printr-un filtru mai critic şi să mă gândesc mai profund asupra momentelor în care au fost formulate anumite sesizări, dar, repet, eu eram ţinut de lege şi de aplicarea legii în momentul în care o sesizare venea la Agenţie nu să-mi pun întrebări dacă au fost făcute într-un moment sau altul. Trebuie să-şi asume fiecare ce a făcut, dacă au existat interese personale dincolo de cele instituţionale a celor care au generat acele sesizări trebuie să explice, eu nu zic că este ceva penal, ilegal sau de altă natură, dar trebuie să dea nişte explicaţii", a mai menţionat Georgescu.
Întrebat dacă vede că ANI a fost o instituţie folosită, Horia Georgescu a spus: "E posibil să fi fost folosită, dar era complicat ca la acel moment să-mi dau seama că era folosită sau nu, atâta timp cât era investită cu sesizări oficiale pe care Agenţia trebuia să le gestioneze în mod legal, nu puteam să iau sesizarea şi să o bag la sertar".
"Mai mult, procentul de câştig la procesele aflate în instanţă gestionate de ANI a fost foarte mare, 93% la ICCJ, dar bineînţeles acum trebuie răspuns la anumite întrebări şi fiecare trebuie să răspundă la întrebări, nu să se ascundă în spatele sintagmei: eu mi-am făcut datoria. Şi eu mi-am făcut datoria şi eu am fost funcţionar al statului, mi-am respectat ţara şi am reprezentat-o cu demnitate", a adăugat Georgescu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
-
Întâlnire istorică între Donald Trump și Xi Jinping, la Washington: Principalele teme care se vor afla pe agenda celor doi lideri mondiali
Presedintele SUA, Donald Trump, il va primi saptamana viitoare pe liderul chinez Xi Jinping pentru a doua lor intalnire ...
-
Canada bate palma cu UE și anunță „Alianța pentru Viitor" - „Nu propunem un al treilea bloc"
Premierul Canadei, Mark Carney, a salutat joi, in discursul susținut in Parlamentul European de la Strasbourg, propunere ...
-
Siegfried Mureșan, noul premier desemnat: "Accept propunerea făcută de Președintele României"
Siegfried Mureșan a anunțat ca accepta propunerea președintelui Nicușor Dan de a prelua funcția de prim-ministru. Anunțu ...
-
O bucată de material din Soare s-a desprins și ar putea declanșa furtuni magnetice catastrofale pe Terra
Un raport al unei publicații de astronomie, co-scris de un cercetator solar al NASA, avertizeaza ca un nor masiv și dens ...
-
Modelele AI conversează într-un dialect care combină limbajul poetic cu jargonul tehnic al tinerilor antreprenori
Modelele de inteligența artificiala au inceput sa comunice intr-o versiune ciudata și noua de engleza, care se citește c ...
-
Dan Șova revine în avocatură, Partener în cadrul SĂVESCU & ASOCIAȚII
Cu peste 30 de ani de experiența profesionala, Dan Șova are o practica axata pe drept fiscal și litigii fiscale complexe ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu