"Influencerul lui Dumnezeu" - primul sfânt din generaţia milenialilor. Mort de leucemie la 16 ani continuă să facă miracole
Postat la: 24.05.2024 |
Papa Francisc a atribuit un al doilea miracol unui adolescent italian, supranumit „Influencerul lui Dumnezeu" care, în scurta sa viaţă, şi-a folosit competenţele de lucru pe calculator pentru a propaga credinţa catolică, deschizând astfel calea către proclamarea primului sfânt din generaţia milenialilor. Milenialii sau generația Y sunt cei născuți între 1981 și 1996.
Carlo Acutis, care a murit de leucemie în 2006 la vârsta de 15 ani, era supranumit informal ''influencerul lui Dumnezeu''. Născut la Londra, a crescut apoi la Milano, unde s-a ocupat de pagina de internet a parohiei sale, iar ulterior de pagina unei academii cu sediul la Vatican. Papa Francisc a luat această decizie în timpul unei întâlniri cu şeful departamentului pentru canonizare de la Vatican, cardinalul Marcello Semeraro, se spune într-un comunicat dat joi publicităţii, citat de Agerpres.
Acutis a fost beatificat în 2020 după ce i-a fost atribuit un prim miracol. Atribuirea unui al doilea miracol înseamnă că acum poate fi recunoscut drept sfânt. Recunoașterea celui de-al doilea miracol atribuit mijlocirii lui Acutis face posibil ca acesta să fie canonizat în timpul Anului Jubiliar 2025 al Bisericii Catolice. Potrivit Bisericii Romano Catolice, doar Dumnezeu face miracole, dar sfinţii despre care se crede că sunt alături de Dumnezeu în ceruri intervin în numele oamenilor care se roagă la ei. Un miracol este, spre exemplu, vindecarea inexplicabilă medical a unei persoane.
Într-un decret din 23 mai, Papa Francisc a aprobat vindecarea miraculoasă a unei tinere de 21 de ani din Costa Rica, pe nume Valeria Valverde, care a fost la un pas de moarte după ce s-a rănit grav la cap într-un accident de bicicletă în timp ce studia la Florența în 2022. După ce fata a fost supusă unei craniotomii de urgență pentru a reduce presiunea intracraniană, familiei i s-a spus că situația ei este foarte critică și că ar putea muri în orice moment, aflăm dintr-o notă a Dicasterului vatican pentru Cauzele Sfinților. La șase zile după accident, mama Valeriei a mers în pelerinaj la Assisi pentru a se ruga pentru vindecarea fiicei ei la mormântul Fericitului Carlo Acutis, lăsând acolo un bilet scris.
În aceeași zi, Valeria a început să respire singură, iar în ziua următoare și-a recăpătat folosirea membrelor superioare și și-a recăpătat parțial vorbirea. Valeria a fost externată din unitatea de terapie intensivă la 10 zile după pelerinajul mamei sale și a fost supusă unor teste suplimentare care au arătat că contuzia hemoragică corticală temporală dreaptă din creierul ei a dispărut complet. Contrar previziunilor medicale, Valeria a petrecut doar o săptămână la fizioterapie, iar pe 2 septembrie 2022, la două luni de la accident, a mers în pelerinaj la mormântul lui Carlo Acutis din Assisi împreună cu mama sa pentru a sărbători vindecarea ei completă.
Graţie ''importantului său rol în evanghelizarea prin internet'', Acutis a fost numit patronul ediţiei de anul trecut a Zilei Mondiale a Tineretului din Lisabona, au spus organizatorii evenimentului. Născut în 1991, Acutis este primul milenial care a fost beatificat de Biserica Catolică. La scurt timp după Prima sa Împărtășanie, la vârsta de șapte ani, Carlo i-a spus mamei sale: „Să fiu mereu unit cu Isus - acesta este planul meu de viață". Pentru a realiza acest lucru, Carlo a căutat să participe la Liturghia zilnică atât cât de des putea, la biserica parohială de peste drum de școala sa primară din Milano. Carlo a numit Euharistia „autostrada mea spre cer" și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a face cunoscută această Prezență. Mărturia sa i-a inspirat pe proprii săi părinți să revină la practicarea credinței catolice, iar pe prietenul său hindus să se convertească și să se boteze. Carlo era un copil priceput la tehnologie, care iubea computerele, animalele și jocurile video. Îndrumătorul său spiritual și-a amintit despre Carlo că era convins că dovezile miracolelor euharistice ar putea fi convingătoare pentru a-i ajuta pe oameni să conștientizeze că Isus este prezent la fiecare Liturghie.
Pe parcursul a doi ani și jumătate, Carlo a lucrat împreună cu familia sa pentru a pune la punct o expoziție despre miracolele euharistice, care a fost lansată în 2005, în timpul Anului Euharistic proclamat de Papa Ioan Paul al II-lea, iar de atunci a continuat să fie expusă în mii de parohii de pe cinci continente. Mulți dintre colegii de clasă, prietenii și membrii familiei lui Carlo au mărturisit cum acesta i-a adus mai aproape de Dumnezeu. Carlo era o persoană foarte deschisă și nu se sfia să vorbească cu colegii săi de clasă și cu oricine întâlnea despre lucrurile pe care le iubea: Sfânta Liturghie, prezența lui Isus în Euharistie și cerul. Este amintit pentru că spunea: „Oamenii care se pun în fața soarelui se bronzează; oamenii care se pun în fața Euharistiei devin sfinți". Carlo a murit la vârsta de 15 ani, în 2006, la scurt timp după ce a fost diagnosticat cu leucemie. Înainte de a muri, Carlo i-a spus mamei sale: „Îi ofer Domnului toată suferința mea, pentru Papa și pentru Biserică, pentru a nu ajunge în Purgatoriu, ci pentru a merge direct în Rai."
Mii de oameni au vizitat mormântul lui Carlo în Assisi, după beatificarea sa în Bazilica Sfântul Francisc din Assisi, la 10 octombrie 2020. Arhiepiscopul Domenico Sorrentino din Assisi, care se află în prezent la Roma pentru o reuniune a Conferinței Episcopale Italiene, a salutat vestea că Acutis va fi canonizat. „Biserica din Assisi este în sărbătoare", a spus el. „Intenționez să ajung la Assisi în această seară pentru a-i mulțumi Domnului în cadrul unei celebrări euharistice. Dar de acum mă alătur credincioșilor care se află în sanctuar pentru o rugăciune de laudă. Fie ca Domnul să își continue lucrarea prin mărturia Fericitului Carlo. Fie ca el să ne obțină de la Domnul harul de a-l iubi așa cum l-a iubit el, mai ales în Preasfânta Euharistie."
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
-
Avertismentul Anthropic: Hackerii s-au boierit - lasă AI-ul să lucreze în locul lor
Anthropic a anunțat pe 10 septembrie ca a identificat și intrerupt mai multe utilizari despre care susține ca au fost ra ...
-
Planeta Mercur se micșorează mai mult decât se credea. Ce se întâmplă cu cea mai mică planetă din Sistemul Solar
Oamenii de știința de la Institutul de Cercetari Spațiale al Centrului Aerospațial German au raportat joi ca micșorarea ...
-
Puțin noroi, câștig pentru sănătate: Secretul unei imunități de fier ar putea fi sub tălpile noastre. Ce rol au microbii din sol
Un pic de pamant pe maini ar putea fi mai benefic decat pare. Cercetarile recente arata ca atingerea solului, a plantelo ...
-
Europa se confruntă cu diferențe majore între țări la rata sinuciderilor: Poziția surprinzătoare a României
În 2023, Romania a avut o rata standardizata de 8,3 decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, sub media Uniu ...
-
Risc redus de Parkinson la fumători: Un gaz toxic din fumul de țigară ar putea explica misterul
Fumatul este asociat cu numeroase riscuri grave pentru sanatate, insa exista o excepție surprinzatoare care ii nedumereș ...
-
Cercetătorii din interiorul laboratoarelor de AI sunt terifiați de ceea au creat: Au ajuns să le ceară șefilor să se oprească de urgență
Tot mai multi cercetatori de la OpenAI si Anthropic cer public incetinirea dezvoltarii inteligentei artificiale, avertiz ...
-
Rebelii Houthi au capturat un oraș-port strategic și se apropie de poarta care leagă Europa de Asia
Rebelii huthi din Yemen au capturat orasul-port strategic Mokha, situat la Marea Rosie, de la fortele proguvernamentale ...
-
Israelul a produs un cutremur major in Liban cu 1.100 de tone de explozibil: Au distrus un complex subteran al Hezbollah. S-a simțit ca un seism de peste 4 grade pe scara Richter
Armata israeliana a anunțat joi ca a distrus, cu ajutorul a aproximativ 1.100 de tone de explozibili, un complex subtera ...
-
Consiliul Europei cere verificare umană pentru conținutul creat cu AI
Materialele jurnalistice generate sau modificate semnificativ cu ajutorul inteligenței artificiale ar trebui verificate ...
-
Ce au pățit trei turiști care au urmat recomandările AI pentru a planifica excursia pe un munte de peste 4.300 de metri
Trei tineri au ajuns sa fie salvați de pe muntele Monte Shasta, dupa ce au folosit Gemini pentru a-și planifica ascensiu ...
-
Cinci metode prin care AI poate distruge omenirea în mai puțin de cinci ani. Ce urmează devine din ce în ce mai dificil de prezis pentru oameni, spun creatorii acesteia
S-ar putea sa mai fie doar cațiva ani pana cand inteligența artificiala scapata de sub control va distruge omenirea - ce ...
-
Veterani SAS și US Navy SEAL, acuzați că antrenează militari ruși în tabere secrete din Europa
Trupele britanice SAS și US Navy SEAL sunt acuzate ca ar antrena cetațeni și militari ruși in tabere secrete din Europa, ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu