ÎNĂLŢAREA DOMNULUI. Tradiţii şi superstiţii de Ispas, la 40 de zile după Înviere

Postat la: 25.05.2017 |

La 40 de zile de la Paşte, de fiecare dată într-o zi de joi, se sărbătorește Înălțarea Domnului, numită în popor și Ispas. Această zi a fost aleasă și ca sărbătoarea Eroilor în Biserica Ortodoxă Română.

Anul acesta, pe 25 mai este și a treia aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Află semnificația acestor trei mari sărbători și cele mai importante tradiții de Înălțarea Domnului. De Înălțarea Domnului, creştinii ortodocşi se salută cu "Hristos s-a înălţat! - Adevărat s-a înălţat!". Din Biblie aflăm că, după Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor timp de 40 de zile, după care s-a înălţat la cer în prezenţa lor.

Deci apostolii au fost martorii acestui eveniment. În popor se mai spune că a mai fost un martor, pe nume Ispas. Un cioban care a fost ascuns după pietre şi apoi a povestit ce a văzut. De aceea, Sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte şi Ispas.

Fiindcă acest eveniment a avut martori, salutul "Hristos s-a înălţat" şi replica lui se spun doar în ziua Înălţării. Deși între credincioși salutul se mai folosește zece zile, până la vecernia din seara dinainte de Cincizecime sau Rusalii. Se mai spune în Biblie că, în acel moment, Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt, ceea ce a şi făcut peste zece zile, la Cincizecime, adică de Rusalii.

Când Maica Domnului l-a născut pe Hristos, în ieslea grajdului, animalele au luat şi ele parte la eveniment: pe cât de cuminţi erau boii şi oile, pe atât de gălăgioşi erau caii. Ca mâhnire că pruncul nu avea linişte, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului le-ar fi spus să nu se sature de mâncare decât o dată în an, la Înălţarea Domnului. Astfel, în ziua în care caii „îşi prăznuiesc" Paştele, pentru un ceas, ei se satură de păscut. Aceasta tradiţie mai este cunoscută şi ca Joia Iepelor.

Există o credinţă populară potrivit căreia cel care moare de Ispas ajunge direct În Rai. Sărbătoarea populară ar proveni din zona Transilvaniei, din Evul Mediu, când sărbătoarea avea loc la date diferite. Când ungurii îşi serbau Paştele, românii cereau de la ei caii, ca să-şi lucreze pământul şi invers. Potrivit calculelor calendarului, o dată la 4 sau 7 ani, sărbătoarea Paştilor cădea în aceeaşi zi. De aici a venit şi vorba „la Paștele Cailor", adică momentul în care caii se odihneau

Femeile nu împrumută sare şi nu dau foc din casă fiindcă există credinţa că astfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte. Oamenii îşi leagă frunze de nuc peste brâu, pentru că se spune că şi Mântuitorul le-ar fi purtat în momentul Înălţării. Se fac pomeni şi se împarte pentru morţi, mai ales brânză, ceapă verde, pâine caldă şi rachiu. Este ultima zi când se mai pot mânca ouă roşii.

Bătrânii spun că, pentru a avea recoltă bogată, semănătorile se fac până în ziua de Înălţare. Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac - leuşteanul, paltinul, alunul. În unele zone oamenii se bat cu leuştean ca să fie feriţi de boli şi de rele. Din 2001, Biserica Ortodoxă Română a hotărât ca în această zi să fie prăznuită şi Ziua Eroilor. Sunt pomeniţi eroii care s-au jertfit pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti.