Plantele gândesc, aud și au amintiri. Stiinta confirmă ceea ce se bănuia de mai multă vreme

• Tweet

Stiința contemporană nu numai că a demonstrat inteligența lucidă a multor animale - și a argumentat că acestea au conștiință - dar a arătat, de asemenea, că plantele, deși nu au creier, au grade de inteligență - și, prin urmare, „un fel de conștiință".

Monica Gagliano, de la Scientific American și profesor asociat de cercetare în ecologie evolutivă la Universitatea din Australia de Vest, a realizat numeroase studii, experimente și cercetări a căror singură concluzie posibilă este că plantele sunt inteligente. Ea vorbește despre ele în podcastul Smarty Plants de la Radiolab, unde verifică aceste două capacități neobișnuite ale inteligenței sălbatice.

Gagliano a efectuat un experiment cu playere muzicale, difuzoare și o plantă. Un player a redat un sunet de apă preînregistrat, iar altul era silențios, dar emitea unde. Gagliano a văzut că planta se deplasa încet spre difuzorul care emitea sunetul apei. Potrivit Monicăi Gagliano, acest lucru nu înseamnă că ele pot auzi, ci că simt cumva sunetele prin intermediul perilor minusculi de pe rădăcini și reacționează în consecință. Acesta este, probabil, motivul pentru care, atunci când vorbim urât unei plante, aceasta tinde să se usuce.

Folosind un specimen de Mimosa pudica, o plantă foarte sensibilă, Gagliano a testat capacitatea de memorare și de adaptare a plantei. Mimosa are un mecanism curios, care îi fascinează pe biologi de ani de zile: modul interesant în care își închide frunzele pentru a se apăra de prădători.

Gagliano a construit o cutie cu ajutorul căreia putea arunca planta de pe un scaun fără a-i face rău. Când a deschis cutia, planta avea frunzele închise, în semn de apărare față de ceea ce i se întâmpla. Dar după ce Gagliano a aruncat-o de zeci de ori, Mimosa a încetat să-și mai închidă frunzele: știa că era o situație anormală, dar a văzut că nu era periculoasă.

Există multe studii care au demonstrat că există un fel de „inteligență sălbatică". Pur și simplu funcționează într-un mod ciudat, motiv pentru care oamenilor de știință le-a fost atât de greu să o înțeleagă. După cum spune Gagliano: „Plantele nu se deplasează de la A la B, ci cresc de la A la B. Iar „creierul" lor nu se află deasupra, în frunze, ci dedesubt, în rădăcini".

Oamenii de știință au numit inteligența colectivă a copacilor „Wood Wide Web" sau „Internetul copacilor". Datorită rădăcinilor lor, copacii pot comunica o multitudine de probleme și pot face schimb de o varietate de informații. Sub pământ este locul în care speciile de plante tind să își concentreze funcțiile cognitive, activate de micii peri de pe fiecare dintre rădăcinile lor. Acesta este, potrivit multor oameni de știință, universul neuronal al plantelor.

Potrivit lui Gagliano, tot prin intermediul rădăcinilor, plantele pot „asculta" și își pot aminti. De asemenea, s-a descoperit că acestea au ceva asemănător sistemului nervos: un sistem care generează o lumină fascinantă și funcționează pentru a comunica. Dar mai rămân multe de descoperit cu privire la principalele funcții și capacități ale inteligenței sălbatice.

Nu există nicio îndoială că, pentru a înțelege plantele și orice altă specie, trebuie să facem un exercițiu de „descentralizare". Să nu mai credem că inteligența depinde doar de creier și, mai mult, să nu mai credem că inteligența poate fi doar așa cum o concepem noi. Înțelegerea lumii naturale depinde, înainte de toate, de imaginația noastră.