România, condamnată la CEDO pentru un securist care și-a bătut soția până a internat-o în spital
Postat la: 25.05.2017 |
Statul român a fost criticat din nou de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) şi trebuie să plătească 9.800 euro către o femeie bătută de soțul ei. Autoritățile române au dat vina pe victimă pentru agresiunile partenerului său.
În iunie 2007, Angelica Bălșan, din Petroșani, în vârstă de 50 de ani, s-a internat în spital, după ce a fost bătută de soțul ei. Nu era prima oară, au povestit ulterior copiii ei. După externare, bărbatul a bătut-o din nou, iar ea a ajuns la spital cu ambulanța, după ce i-a spart nasul „cu un obiect tare". Femeia s-a plâns autorităților în mod repetat, dar chiar și după ce a divorțat agresiunile au continuat. Din cei patru copii ai cuplului, fetele, adulte, le-au declarat polițiștilor veniți să cerceteze plângerile mamei lor că femeia bea și devine violentă, iar tatăl lor se apără. Ulterior, acestea au recunoscut, în instanță, că au mințit, sub amenințările părintelui.
În decembrie 2007, femeia a reclamat la Parchet că bărbatul a luat cei doi copii minori din casă și că a amenințat-o că o omoară, cerând protecție. Procurorul de caz a decis, însă, să-l amendeze pe bărbat cu 200 lei, spunând-i femeii că acuzațiile ei nu pot fi dovedite. Omul legii i-a comunicat Angelicăi Bălșan că soțul ei nu reprezintă un pericol social, pentru că ea a provocat bătăile, nu avea cazier și era pensionar. Femeia a mers mai departe și a cerut în instanță să se ia măsuri împotriva lui, să i se interzică să intre în apartament și să se apropie de ea. Tribunalul a respins cererea ei, achitându-l pe soț de acuzația de vătămare corporală.
În 2009, ea s-a adresat Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), cerând daune de 50.000 euro. Guvernul României a contestat solicitarea femeii, considerând-o lipsită de fundament şi argumentând că suma cerută este "excesivă". În decizia dată marți, CEDO a reținut că statul român a încălcat articolele 3 și 14 ale Convenției Drepturilor Omului, adică interzicerea tratamentelor inumane și degradante și interzicerea discriminării de gen.
„Autoritățile române au fost conștiente de abuzurile săvârșite de soțul doamnei Bălșan (...) și ar fi trebuit să ia măsuri pentru a împiedica repetarea actelor de violență. Exista un cadru legal în baza căruia autoritățile puteau acționa și doamna Bălșan l-a invocat în mod repetat. Totuși, Curtea a decis că doamna Bălșan a atras abuzurile. (...) O asemenea abordare a golit legea de semnificație, nerespectându-se standardele internaționale privind violența asupra femeilor și violența domestică. (...) Statisticile arată că violența domestică în România este tolerată și percepută ca normală pentru majoritatea oamenilor. Autoritățile nu au luat în serios fenomenul violenței domestice. Această pasivitate reflectă o atitudine discriminatorie față de doamna Bălșan, ca femeie", a reținut Curtea, în decizia în care a condamnat România să-i plătească femeii 9.800 euro.
Judecătoarea Iulia Motoc, de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a apreciat, pe contul său de Facebook, că este un caz important referitor la violența domestică în România. "Caz important referitor la violenta domestica in Romania: In acest caz, CEDO a constatat incalcarea articolului 3 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului referitor la interzicerea tratamentrelor inumane sau degradante, apreciind ca autoritatile din Romania nu au protejat-o pe reclamanta intr-o maniera adecvata in fata violentei domestice. De asemenea, Curtea a constatat si incalcarea articolului 14 al Conventiei, referitor la interzicerea discriminarii, coroborat cu articolul 3, intrucat violenta in acest caz era bazata pe criteriu de gen", a scris Iulia Motoc, pe rețeaua de socializare.
Conform surselor România liberă, Angelica Bălșan a fost, din 1979, până la divorțul pronunțat în 2008, soția lui Nicolae Cămărășescu, fost ofițer al Securității, din Direcția a II-a, care i-a condus pe mineri, în iunie 1990, în redacția ziarului "România liberă". Ei au devastat redacția și au agresat-o pe secretara lui Petre Mihai Băcanu. Cămărășescu, care a murit în ianuarie 2016, era cercetat în dosarul Mineriadei, pentru subminare a puterii de stat, subminarea economiei naționale și crime împotriva umanității.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Descoperire cel puțin ciudată a oamenilor de știință: Creierul este reprezentat de două organe separate
Creierul este format din doua organe separate care lucreaza impreuna, mai degraba decat o unitate unificata, au descoper ...
-
Card de credit sau credit de nevoi personale: cum alegi dacă ai deja cont bancar
Daca ai deja un cont bancar și ai nevoie de finanțare, alegerea dintre cardul de credit și creditul de nevoi personale p ...
-
Bănci care oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România
În Romania, BCR, Banca Transilvania, ING, BRD și CEC Bank sunt printre bancile la care poți analiza credite de nev ...
-
Marea bătălie mondială se duce acum pe fundul oceanelor: Tehnologie pe care cu greu ne-o putem imagina și un război crâncen pentru resurse
Guvernele si companiile de aparare investesc tot mai mult in drone submarine, senzori si sisteme autonome, pe masura ce ...
-
Un cercetător susține că poate ține anii pe loc: Leacul-minune ar urma să ajungă pe piață în mai puțin de trei ani
Visul „tinereții fara batranețe" ar putea ieși din basme și intra in laborator. William „Bill" Andrews, biol ...
-
Trump vrea să numească un „țar" al inteligenței artificiale: „Înființez Forța AI"
Președintele american Donald Trump a declarat, sambata, ca intenționeaza sa inființeze o „Forța AI" și sa numeasca ...
-
O companie chineză dezvoltă primul robot capabil să poarte o sarcină umană într-un uter artificial
O companie chineza este pe cale sa schimbe definitiv modul in care aducem copii pe lume, anunțand dezvoltarea primului r ...
-
The Lancet: Proteina Spike a COVID-19 produce singură puține reacții acute la oameni. Ele cresc la 95% doar după adăugarea altor componente ale vaccinului
Un studiu randomizat de faza 1/2 din 2021 publicat in The Lancet Infectious Diseases, realizat de Sanofi și BARDA, ar fi ...
-
Cele zece zile care au schimbat cursul inteligenței artificiale
De ani de zile, cursa pentru construirea unei inteligențe artificiale din ce in ce mai puternice a urmat un principiu bi ...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu