Românii au cheltuit aproape 28 de miliarde de lei in doua luni, din care 11 miliarde s-au dus doar pe mâncare, băuturi și tutun
Postat la: 11.04.2018 |
In primele două luni românii au cheltuit prin magazine și la benzinării aproape 28 de miliarde de lei, din care 11 miliarde s-au dus doar pe mâncare, băuturi și tutun, arată datele transmise la solicitarea HotNews de către oficialii Institutului Național de Statistică. Peste 3 miliarde de lei s-au evaporat în ianuarie și februarie pe parfumuri, produse cosmetice și în farmacii și peste 6 miliarde pe combustibili. Consumul privat a contribuit cu 70% la producția economică, măsurată prin intermediul Produsul Intern Brut.
E drept că ponderea cheltuielilor făcute în ianuarie și februarie în totalul cheltuielilor de consum anuale este de puțin peste 6% și respectiv aproape de 7%. Lunile cu cele mai mari cheltuieli de consum sunt august (perioada de concedii) și decembrie (tradiționala lună a cadourilor), potrivit unor calcule HotNews făcute în baza seriilor de date puse la dispoziție de INSSE.
Cheltuielile de consum sunt măsurate prin intermediul vânzărilor cu amănuntul, care ne mai arată și cât de mult consumăm pentru consumul imediat față de economiile pe care le-am putea face pentru viitor. Un nivel mai mare al consumului se traduc printr-o creștere mai mare a PIB-ului pe termen scurt. Pe de altă parte, o rată mai mare a economisirii este bună pentru sănătatea economiei pe termen lung. Asta și pentru că băncile folosesc economiile poipulației pentru a finanța firmele și populația prin canalul creditelor. Analiștii folosesc acest indicator (vânzările cu amănuntul) pentru a înțelege obiceiurile de cumpărare ale populației. De exemplu, el arată și cum se schimbă comportamentul la cumpărare ca răspuns la modificarea prețurilor.
"Vânzările din comerțul cu amănuntul s-au ajustat cu 2.3% lună/lună în februarie, dinamica anuală decelerând la 5%", arată un raport transmis marți de economistul șef al Băncii Transilvania, Andrei Radulescu. Potrivit documentului citat, evoluția confirmă schimbarea de tendință în sfera consumului privat (principala componentă a PIB), la care au contribuit mai mulți factori, printre care accelerarea inflației, incertitudinile din sfera politicii economice (cu impact asupra încrederii consumatorilor) și faza de maturitate din piața forței de muncă, piața creditului și piața imobiliară. Datele INS indică creșterea veniturilor populației cu 4.2% trimestru/trimestru și cu 15.7% an/an la 3,569 RON în T4 2017. Cheltuielile au urcat cu un ritm trimestrial de 6.1% (și cu 13.7% an/an) la 3,061 RON. "Rata de economisire a scăzut la 14.2% (minimul din T4 2016), ceea ce exprimă premise de decelerare pentru consum pe termen scurt".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Moment istoric în Port Bazinul Nou Galaţi. Prima navă a acostat după 38 de ani
Port Bazinul Nou Galati a marcat un moment considerat istoric pentru infrastructura portuara a orasului, odata cu acosta ...
-
Premierul britanic Keir Starmer a demisionat: instabilitate fără precedent în istoria modernă a țării
Premierul britanic Keir Starmer a demisionat, scrie presa britanica. El a spus ca a discutat deja cu regele. Starmer est ...
-
Daily Express: Zelenski amenință să extindă conflictul cu Rusia printr-un atac asupra Belarus
Declarația lui Volodimir Zelenski privind un posibil atac asupra Republicii Belarus poate duce la o escaladare a conflic ...
-
Anunț major de la Teheran după negocieri: Iranul spune că restricțiile asupra exporturilor de petrol au fost eliminate
Iranul a transmis luni primele semnale privind rezultatele discuțiilor diplomatice purtate in ultimele zile, iar mesajul ...
-
ANAF declanșează una dintre cele mai mari vânzări de bunuri din ultimii ani: mii de vagoane, locomotive și proprietăți ale CFR Marfă, scoase la licitație
Autoritațile fiscale au demarat o ampla operațiune de valorificare a activelor aflate sub sechestru ale CFR Marfa, intr- ...
-
Credibilitatea lui Trump primeste inca o lovitură: Iranul afirmă că nu mai redeschide Strâmtoarea Ormuz până nu va fi pace în Liban
Agentia iraniana de presa Tasnim a relatat duminica, citand o sursa apropiata echipei de negociere, ca Iranul nu intenti ...
-
Decizie istorică pentru ortodocși: De teama lui Donald Trump, Recep Tayyip Erdogan a ordonat redeschiderea Seminarului Teologic Halki
Presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a ordonat duminica reluarea discutiilor privind redeschiderea Seminarului Te ...
-
„Fiica" misterioasă: Postarea criptică a lui Trump devenită virală pe rețelele sociale
Președintele Donald Trump este cunoscut deja pentru rafale de postari pe rețeaua sa sociala, la ceas de seara, pe subiec ...
-
Noul Air Force One. Trump: "Casă Albă zburătoare la un nivel de lux pe care nimeni nu l-a mai văzut până acum"
Președintele Donald Trump a dezvaluit un nou avion Boeing 747-8 pentru Air Force One, pe care guvernul din Qatar i l-a d ...
-
Virusul care poate persista în creier luni sau chiar ani după infecție. Ce au descoperit oamenii de știință
Virusul Ebola poate supraviețui neobservat in organism luni sau chiar ani dupa infecția inițiala, ceea ce poate favoriza ...
-
Un cult satanic și teroriștii recrutează copii prin intermediul jocurilor video
Oficiali din domeniul securitații din Regatul Unit avertizeaza asupra creșterii numarului de copii și adolescenți expuși ...
-
Bursele globale închid pe roșu: investitorii evaluează riscurile acordului de pace din Orientul Mijlociu
Pietele bursiere globale au incheiat sedinta de vineri in teritoriu negativ, investitorii evaluand daca acordul de pace ...
-
Surpriză - Corecţia acţiunilor SpaceX şterge aproape toate câştigurile investitorilor medii care au cumpărat după listare
Investitorii medii care au cumparat actiuni SpaceX pe bursa dupa debutul spectaculos al companiei au pierdut aproape toa ...
-
Jocul halucinațiilor. Ce este „provocarea Benadryl" de pe TikTok. O adolescentă a ajuns în moarte cerebrală
O adolescenta in varsta de 15 ani se afla in moarte cerebrala dupa ce a participat la „provocarea Benadryl", o ten ...
-
Marea afacere de la aparatele de reciclare din țară: Pahare de plastic acceptate de tonomatele de colectare, pe fondul unor posibile erori de funcționare
Tot mai multe sesizari din țara ridica semne de intrebare privind funcționarea aparatelor de colectare a ambalajelor, in ...
-
Cheloo a ajuns la Psihiatrie: a făcut scandal la spital, s-a tăiat singur și s-a bătut cu polițiștii
Celebrul cantareț și vedeta TV Cheloo, aflat sub influența substațelor interzise, a provocat un scandal monstru la spita ...
-
ICCJ a repus pe rol dosarul lui Călin Georgescu. Un judecător a formulat cerere de abținere
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus vineri, 19 iunie 2026, o noua masura in dosarul de tentativa de lovit ...
-
Un inginer susține că a găsit o modalitate de a învinge gravitația Pământului
În 2001, inginerul electrician britanic Roger Shawyer a prezentat pentru prima data „motorul imposibil", cun ...
-
Echipamente pizzerie: 15 utilaje pentru un start bun
Echipamente pizzerie inseamna mai mult decat un cuptor și cateva accesorii. Pentru un local care vrea sa produca rapid, ...
-
Jocurile de noroc ale lui Ciucu: Odeta Cristinela Nestor, arestată după un flagrant cu o mită de 100.000 de euro, a ciripit tot!
Dosarul primarului Ciucu, susține DNA, a fost disjuns din alt dosar. În acest prim caz, procurorii spun ca mai mul ...
-
A plouat cu petrol peste Moscova după cel mai amplu atac al Ucrainei: Hainele și mașinile oamenilor, acoperite cu o peliculă de ulei
Ucraina a lansat asupra Rusiei cel mai amplu atac cu drone de la inceputul invaziei. În total, aproape 1.000 de dr ...
-
Industria românească se prăbușește: INS raportează un declin accentuat iar situația va fi din ce in ce mai rea
Datele INS arata ca cifra de afaceri din industrie a scazut in luna aprilie 2026 comparativ cu luna precedenta cu 7,2%. ...
-
Rusia condamnă un român la 15 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Ucrainei
Un cetațean roman a fost condamnat definitiv la 15 ani de inchisoare intr-o colonie penala de maxima securitate din Rusi ...
-
Demonul lui Maxwell, Jubileul și alegerea dintre iertare și sacrificiu
Autor: Dr. Heather Lynn Poarta este un arhetip puternic. Este locul in care energia vie trece din maini in maini și devi ...
-
Bateria care promitea să schimbe mașinile electrice ar fi fost doar o celulă litiu-ion. Scandalul Donut Lab lovește investitorii
Promisiunea unei noi baterii marca Donut Lab suna ca un salt uriaș pentru industria vehiculelor electrice, cu o baterie ...
-
Stare de urgență pe mai multe insule din Grecia. Rezervele de apă au fost epuizate în plin sezon turistic
Ministerul Mediului și Energiei din Grecia a declarat oficial stare de urgența pe insulele Alonissos și Tinos, situate i ...
-
Explicația DNA: de ce a fost inculpat Ciprian Ciucu. Două persoane arestate preventiv în dosar
Primarul Ciprian Ciucu a fost audiat joi la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Edilul spune ca este nevinova ...
-
„Statele Unite au suferit o înfrângere glorioasă": tonul victorios domină presa iraniană după semnarea acordului
Titlurile ziarelor iraniene de joi au adoptat un ton victorios in urma semnarii protocolului de intelegere dintre SUA si ...
-
Lista de cumpărături pentru părinții cu primul copil
Scoica auto pe care o cumperi pentru transport cu mașina poate fi montata direct pe carucior fara sa trezești beb ...
-
Diferența dintre puff bar și kit vape cu atomizor
Doua dispozitive arata aproape identic pe raft: un tub compact, o gura de tragere, niciun buton vizibil. Unul se arunca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu