S-a descoperit declanșatorul care conduce la îngrășarea necontrolată: Este o problemă de cod genetic
Postat la: 29.06.2024 |
Obezitatea nu este doar o problemă de alimentaţie şi exerciţii fizice, ci ar putea fi o problemă de cod genetic, conform unor noi cercetări. Cauzele obezităţii sunt foarte complexe şi, în majoritatea cazurilor, reprezintă o combinaţie de mai mulţi factori.
În acest studiu, o echipă de cercetători din Marea Britanie a descoperit un „declanşator genetic clar pentru obezitate", a declarat autorul principal al studiului, dr. Mattia Frontini, membru senior al Fundaţiei Britanice a Inimii şi profesor de biologie celulară la Universitatea din Exeter, într-un comunicat.
Cercetătorii au folosit o mare bază de date biomedicale (UK Biobank) şi o resursă de cercetare care urmăreşte oamenii pe termen lung, potrivit studiului publicat joi în revista Med.
Ei au comparat datele de la persoanele cu două copii defecte ale unei anumite gene (SMIM1) şi cele care nu aveau cele două copii defecte.
Un nou scor de risc genetic numit „intestin flămând" poate ajuta la determinarea persoanelor care vor reuşi să slăbească cu succes cu noile medicamente injectabile
Femeile cu mutaţia genetică au cântărit cu 4,6 kilograme în plus, iar bărbaţii cu această variantă au cântărit cu 2,4 kilograme în plus, potrivit studiului.
Copiile defectuoase ale genei SMIM1 cauzează scăderea funcţiei tiroidei şi scăderea cheltuielilor energetice, explică dr. Frontini, „ceea ce înseamnă că, având în vedere acelaşi aport alimentar, se foloseşte mai puţină energie, iar acest exces este depozitat sub formă de grăsime".
Nu numai că această corelaţie este semnificativă, dar acest studiu identifică şi o mutaţie genetică specifică, ceea ce nu este întotdeauna cazul în cercetare, a declarat dr. Philipp Scherer, director al Centrul de diabet Touchstone din cadrul Universităţii Sudice din Texas, care nu a fost implicat în acest studiu.
„Este un studiu interesant, în sensul că pune o nouă genă pe hartă", a adăugat dr. Scherer. „Este o genă reală, mai degrabă decât doar un locus genomic cu o mutaţie necunoscută. Credem că avem în faţă o genă pe care o putem studia în continuare", a precizat specialistul.
Această descoperire genetică particulară nu se aplică la o populaţie mare de persoane cu obezitate - doar aproximativ 1 din 5.000 de persoane au această alcătuire genetică, a explicat dr. Frontini.
„Este destul de rar, dar dacă înmulţim acest lucru la o populaţie de 10 (milioane), 15 milioane şi sunt destul de mulţi oameni care ar umbla cu această mutaţie şi poate că nu erau pe deplin conştienţi de faptul că există o explicaţie genetică pentru lupta lor cu obezitatea", a completat dr. Scherer.
Disfuncţia tiroidiană este frecventă, afectând aproape 2% din populaţia din Marea Britanie, a arătat dr. Frontini, subliniind că afecţiunea este tratată în mod regulat cu un medicament relativ ieftin.
Următorul pas al cercetării este de a afla dacă persoanele cu mutaţia SMIM1 se califică pentru a-şi trata tiroida cu medicamente, a adăugat el.
În caz în care va valida acest aspect echipa plănuieşte realizarea unui studiu clinic randomizat pentru a determina dacă aceste persoane ar putea beneficia de acest tratament.
Specialiştii speră că acesta este cazul şi vor putea astfel să îmbunătăţească viaţa pacienţilor.
Greutatea nu este doar o chestiune de voinţă sau de lene. Dimensiunea şi forma corpului unei persoane sunt determinate de mulţi factori - asupra unora dintre ei poate fi exercitat un control, iar asupra altora nu, potrivit Institutului Naţional de Diabet şi Boli Digestive şi Renale.
Printre aceşti factori se numără obiceiurile legate de stilul de viaţă, cantitatea de somn, medicamentele, problemele de sănătate, locul în care o persoană trăieşte şi munceşte şi genetica, potrivit institutului.
Cercetările privind factorii genetici şi potenţialele tratamente sunt încă în curs de desfăşurare, dar specialiştii spun că cea mai bună abordare actuală a tratamentului medical al obezităţii este reprezentată de noile medicamente GLP-1.
O dietă restrictivă severă nu este răspunsul, spun specialiştii. Demonizarea prea mult a alimentelor poate face să le dorim mai mult, iar apoi vina pe care o simţim când cedăm poate duce la un ciclu fluctuant între a ne restricţiona şi a ne înfrupta, spun aceştia.
Recomandările specialiştilor pentru schimbarea stilului de viaţă, ar fi o abordare graduală şi durabilă, menţinând în acelaşi timp o relaţie sănătoasă cu alimentele.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
De ce este important și cât de des este recomandat detartrajul
Periajul zilnic și folosirea aței dentare sunt pilonii unei igiene orale corecte, insa chiar și cea mai riguroasa rutina ...
-
Agent Secret Service, arestat după ce a fost la un pas să ucidă doi bărbați într-un ritual de inițiere într-o frăție
Un agent al Secret Service al SUA a fost plasat in arest la domiciliu cu regim de izolare totala, dupa ce a fost inculpa ...
-
Una dintre cele mai mari schimbări din sistemul financiar din Europa: Cum ar putea euro digital să transforme modul în care plătim
Banca Centrala Europeana a desemnat 36 de companii care vor lua parte la un program de testare a euro digital desfașurat ...
-
Situația devine cu adevărat critică în Europa: Vine un nou val de caniculă, cu temperaturi sufocante, în timp ce incendiile fac ravagii în Spania și Franța
Serviciul național de meteorologie din Spania anunța ca episodul de vreme severa va continua „cel puțin" pana dumi ...
-
Dosarul de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan": „Voi respecta toate indicațiile"; „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!"
GSP.ro a accesat la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securitații (CNSAS) cele doua volume din fondul de reț ...
-
ChatGPT i-ar fi învățat pe utilizatori să producă arme biologice și substanțe toxice. Răspunsurile periculoase care au alarmat experții
ChatGPT ar fi furnizat unor utilizatori explicații detaliate despre producerea unor arme biologice și a unor substanțe t ...
-
Pământul ascunde un ciclu al distrugerii. Ce spun cercetătorii despre următoarea mare catastrofă
De la cutremure devastatoare la impacturi mortale cu asteroizi, cele mai mari dezastre ale planetei noastre ar avea mai ...
-
Ideologul lui Putin îl sfătuiește pe președintele Rusiei să trimită pe front elitele: 'Războiul sfânt ar putea să fie sfârșitul umanității'
Alexandr Dughin, cunoscut drept ideologul lui Vladimir Putin cere ca rușii care traiesc liniștiți, mai ales in Moscova, ...
-
Cifrele care au dus România direct pe primul loc în lume. Cât alcool consumă, în medie, un român
Romania ocupa primul loc intr-un clasament mondial privind consumul de alcool, cu o medie anuala de 17,1 litri de alcool ...
-
O nouă profeție: Apariția unor izvoare cu apă dulce lângă Marea Moartă alimentează dezbaterea dintre știință și interpretările biblice
Apariția unor bazine cu apa dulce și vegetație in apropierea Marii Moarte a atras atenția atat a cercetatorilor, cat și ...
-
Medicul Anthony Fauci a mințit despre originea COVID-19. Una zicea în public, alta credea în realitate, arată jurnalul declasificat al acestuia
Medicul Anthony Fauci este acuzat ca ar fi indus publicul in eroare in privința originii COVID-19, dupa ce insemnarile s ...
-
Seceta istorică pe Dunăre: O navă de croazieră cu 238 de oameni a eșuat în România. "Așteptăm să fim salvați"
Seceta severa care a coborat Dunarea la unul dintre cele mai mici debite din ultimele decenii incepe sa loveasca direct ...
-
Canicula e "pistol cu apă" pe lângă ce urmează în august 2026. Modelul de climă american nu se "pupă" cu cel european!
A trecut un weekend fara prea multe schimbari in ceea ce privește presupusul val de caldura estimat pentru mijlocul prim ...
-
Descoperire în Egiptul antic care reaprinde una dintre cele mai mari dezbateri biblice, privind Exodul
O echipa de arheologi a descoperit in Egipt ramașițele unei așezari vechi de aproximativ 3.600 de ani, datand dintr-o pe ...
-
Sam Altman spune că am ajuns în punctul singularității: „Acesta este momentul"
Directorul executiv al OpenAI susține ca am atins un punct in cursa inteligenței artificiale demn de romanele science-fi ...
-
Doi militari beți au furat o mașină blindată și s-au plimbat cu ea noaptea pe stradă, avariind mai multe automobile. Dimineața s-au întors în cazarmă
Doi militari din armata britanica, in stare de ebrietate, au furat o mașina blindata de 15 tone, de tip Bulldog, și au l ...
-
Infecțiile urinare revin mereu? Poate că tratezi simptomul, nu cauza
Arsura la urinare apare brusc, de obicei la ore nepotrivite. Mergi la farmacie, iei un antibiotic pe care il știi deja, ...
-
Veşti bune din Kazahstan: Decizia care scade presiunea asupra preţurilor combustibililor în România
Ministerul Energiei din Kazahstan a anuntat luni ca operatiunile de incarcare pe conducta Caspian Pipeline Consortium (C ...
-
Teroare în Paris: "Allah mi-a ordonat". Un bărbat a ieșit pe stradă cu două cuțite și a atacat femei la întâmplare, inclusiv o gravidă
Trei persoane, intre care și o femeie gravida, au fost ranite in Paris intr-un un atac cu cuțitul, luni, in jurul orei l ...
-
O criză energetică de proporții bate la poarta Europei: stocurile de gaze, la niveluri critice înainte de iarnă
Europa se indreapta spre sezonul rece cu rezerve de energie ingrijorator de reduse, pe fondul conflictelor din Orientul ...
-
Descoperire fără precedent: "Iliada" lui Homer a stat ascunsă aproape 2.000 de ani pe trupul unei mumii. Un fragment din războiul Troiei a ieșit la lumină
Arheologii care cercetau un mormant din epoca romana, in Egipt, au gasit pe trupul unei mumii un papirus sigilat cu vers ...
-
Marii finanțiști ai lumii au început să facă prognozele în funcție de "Super El-Nino": Va afecta omenirea pe toate planurile, nu doar prin temperaturile crescute
Intensificarea rapida a fenomenului meteorologic El Niño, combinata cu preturile mai mari ale energiei, ar putea ...
-
Ucraina și Europa aruncă în joc sistemul Freyja: Va deveni mai puternic decât sistemele americane Patriot, pe care le deține în prezent și România
Ucraina iși propune ca primul prototip funcțional al sistemului european de aparare antiracheta Freyja sa fie gata pana ...
-
Mișcări tectonice în lumea crypto: BitMart - unul dintre marile exchange-uri se închide, iar HTX este blocat în UE. Ce se întâmplă cu banii utilizatorilor
Doua dintre marile platforme de criptomonede sunt lovite simultan de decizii care pot afecta milioane de utilizatori. Bi ...
-
Epidemia de Ebola ia amploare. A fost depășit pragul de 3.000 de cazuri, în lipsa unui tratament pentru tulpina actuală
Epidemia de Ebola din Republica Democrata Congo continua sa ia amploare, depașind pragul de 3.000 de cazuri confirmate ș ...
-
Microsoft pregătește o lovitură pentru Windows piratat. Cum vrea să oprească una dintre cele mai cunoscute metode de activare ale sistemului
Una dintre cele mai cunoscute metode de activare neoficiala a Windows ar putea deveni mult mai greu de folosit. Microsof ...
-
Armata Română a cheltuit o sumă importantă pentru doborârea celor trei drone. O singură rachetă costă 400.000 de dolari
Armata Romaniei a cheltuit aproximativ 1,5 milioane de euro in doar trei zile pentru doborarea a trei drone rusești care ...
-
Scaunele din ratan - diferențele care contează înainte de cumpărare
Ai pus un scaun din ratan in sufragerie și acum te intrebi daca peste doi ani va parea la fel de deplasat ca un tablou c ...
-
Doi frați s-au înecat într-un râu din Neamț în timp ce încercau să-și salveze sora de 6 ani
Doi frați, in varsta de 12 și 15 ani, au murit inecați duminica, 26 iulie, in raul Moldova din județul Neamț. Cei doi ba ...
-
Șobolanii invadează mai multe zone din Capitală. O locuitoare s-a trezit cu el în casă după ce a intrat prin vasul de la toaletă
Șobolanii sunt semnalați tot mai des in mai multe zone din București, de la spațiile dintre blocuri pana in interiorul l ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu