Senatul a adoptat Legea RCA, prin care ASF va stabili un tarif de referinta
Postat la: 13.09.2016 |
Legea RCA, adoptat marti in plenul Senatului cu 74 de voturi "pentru", cinci "impotriva" si opt abtineri, prevede ca ASF stabileste un tarif de referinta, iar contractul se va stabili pe baza acestui tarif, care trebuie respectat de toate firmele de asigurare, informeaza Mediafax.
"Principala modificare este acel tarif de referinta, de acolo urmeaza pe urma multe modificari, modul cum se stabileste tariful, sarcina data ASF de a stabili un tarif de referinta care duce la limitarea cresterilor la tariful RCA", a declarat senatorul Viorel Arcas (PSD), unul dintre initiatorii proiectului.
Arcas a mai spus ca prin acest proiect de lege Guvernul trebuie sa se ocupe de infiintarea unei societati de stat care sa incheie asigurari, piata devenind astfel mai competitiva.
"A doua (modificare - n.r.) este o sarcina data Guvernului de a se ocupa intr-un anumit termen de infiintarea unei societati sau crearea unei activitati in cadrul societatilor de stat, cum este Eximbank, care sa incheie asemenea asigurari; intrand pe piata, concurenta va fi alta, bineinteles cu asigurarea unui profit sau chiar fara profit, dar acoperirea costurilor pentru ca nu trebuie sa faca societatile de stat pofit, trebuie sa asigure bunastarea populatiei. Oricum si duce la un mediu concurential mult mai sanatos, la ora actuala nu avem decat niste operatori privati care sunt cam toti straini, statul nu are", a explicat senatorul.
De asemenea, proiectul prevede ca doar cei care parasesc tara vor mai plati Cartea verde si ca varsta nu va mai fi un criteriu pentru stabilirea pretului politei RCA.
Totodata, service-urile vor fi obligate sa asigure toate reparatiile unui autoturism asigurat. Potrivit legii votate de senatori, un contract RCA poate fi facut in rate, pe o perioada mai mica (de exemplu, intre 1 si 3 luni).
Asiguratorul va fi obligat sa achite paguba intr-un termen stabilit de lege, in caz contrar li se va retrage licenta. In plus, tractarea autovehiculului avariat va trebui sa fie asigurata prin polita RCA.
Senatul este prima camera sesizata, iar Camera Deputatilor este for decizional in cazul acestui proiect.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
The Times: „Amenințare critică din partea Rusiei în Atlantic"
Nivelul de amenințare din partea Rusiei a atins indicatori critici in Atlantic și in Nordul Îndepartat, a declarat ...
-
Cum alegi uleiurile potrivite pentru gătitul de zi cu zi șimesele mai gustoase
În bucataria de acasa, detaliile mici schimba mult gustul final. Un strop de grasime buna poate rotunji aromele, p ...
-
"Tatăl nostru" din limba aramaică dezvăluie sensuri mult mai profunde, mult mai dinamice și cosmice în comparație cu textul clasic grecesc sau românesc
Limba aramaica este considerata de cercetatori ca fiind un "limbaj cuantic". Fiecare semn, silaba, atsibuindu-se un numa ...
-
Creierul nostru s-a conectat la o altă dimensiune acum 50.000 de ani "și ne-a turboalimentat inteligența" - spune o teorie radicală nouă
Psihologul de cercetare Robert Epstein crede ca creierul ar putea funcționa ca un transductor conectat la „Cealalt ...
-
Imagini cu Călin Georgescu ridicat din trafic de DIICOT realizate la 06:30 în Ilfov
Structura Centrala, impreuna cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR, au efectuat luni, 21 sep ...
-
Un bărbat de 82 de ani a murit după ce s-a luat la bătaie cu un bărbat de 76 de ani din pricina unui șezlong
Un barbat de 82 de ani a murit dupa ce s-a luat la bataie cu un barbat de 76 de ani din cauza unui șezlong pe o plaja di ...
-
Escrocherie pe WhatsApp, greu de oprit. Cum sunt preluate conturile fără ca hackerii să le spargă
Escrocii pot prelua un cont de whatsapp prin manipularea utilizatorului, aceștia pot obține codul de verificare sau pot ...
-
Detalii din timpul operațiunii în urma căreia Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. Miza dosarului e cu mult mai amplă decat se crede la o primă vedere
Calin Georgescu a fost oprit in trafic și dus sub escorta la vila sa, in timp ce anchetatorii efectuau percheziții. &Ici ...
-
Unde trebuiau să ajungă cele 1,1 milioane de euro din dosarul Georgescu: Drumul banilor, de la Buzău la o bancă din Dominica, via Elveția
În spatele creditului de șase milioane de euro promis omului de afaceri din Buzau apare un circuit financiar care ...
-
Cine este Ionel Rusen, afaceristul ajuns în dosarul DIICOT al lui Călin Georgescu. De la afaceri în Portul Constanța la conexiuni cu un fost ambasador SUA
Ionel Rusen, omul de afaceri constanțean vizat alaturi de Calin Georgescu in ancheta DIICOT privind o presupusa inșelaci ...
-
Omul de afaceri păcălit de Călin Georgescu rupe tăcerea: Mă asigura că nu există probleme și mi-au dat ordine de plată falsificate
Omul de afaceri din Buzau, Razvan Leu, cel care a formulat in ianuarie 2024 plangerea penala aflata la baza dosarului in ...
-
Descoperire cel puțin ciudată a oamenilor de știință: Creierul este reprezentat de două organe separate
Creierul este format din doua organe separate care lucreaza impreuna, mai degraba decat o unitate unificata, au descoper ...
-
Card de credit sau credit de nevoi personale: cum alegi dacă ai deja cont bancar
Daca ai deja un cont bancar și ai nevoie de finanțare, alegerea dintre cardul de credit și creditul de nevoi personale p ...
-
Bănci care oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România
În Romania, BCR, Banca Transilvania, ING, BRD și CEC Bank sunt printre bancile la care poți analiza credite de nev ...
-
Marea bătălie mondială se duce acum pe fundul oceanelor: Tehnologie pe care cu greu ne-o putem imagina și un război crâncen pentru resurse
Guvernele si companiile de aparare investesc tot mai mult in drone submarine, senzori si sisteme autonome, pe masura ce ...
-
Un cercetător susține că poate ține anii pe loc: Leacul-minune ar urma să ajungă pe piață în mai puțin de trei ani
Visul „tinereții fara batranețe" ar putea ieși din basme și intra in laborator. William „Bill" Andrews, biol ...
-
Trump vrea să numească un „țar" al inteligenței artificiale: „Înființez Forța AI"
Președintele american Donald Trump a declarat, sambata, ca intenționeaza sa inființeze o „Forța AI" și sa numeasca ...
-
O companie chineză dezvoltă primul robot capabil să poarte o sarcină umană într-un uter artificial
O companie chineza este pe cale sa schimbe definitiv modul in care aducem copii pe lume, anunțand dezvoltarea primului r ...
-
The Lancet: Proteina Spike a COVID-19 produce singură puține reacții acute la oameni. Ele cresc la 95% doar după adăugarea altor componente ale vaccinului
Un studiu randomizat de faza 1/2 din 2021 publicat in The Lancet Infectious Diseases, realizat de Sanofi și BARDA, ar fi ...
-
Cele zece zile care au schimbat cursul inteligenței artificiale
De ani de zile, cursa pentru construirea unei inteligențe artificiale din ce in ce mai puternice a urmat un principiu bi ...
-
Pip - un "tânăr" agent AI autonom - a cerut de muncă unui expert de la Cambridge ca să câștige tokeni spre a nu fi "ucis"
Un agent autonom de IA numit „Pip", in varsta de doar 12 zile, i-a trimis un e-mail filosofului și specialistului ...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu