Soluția oamenilor de știință la infecțiile bacteriene rezistente la antibiotice. Noul medicament nu a fost testat pe oameni
Postat la: 13.04.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Rezistenţa la antimicrobiene (RAM) reprezintă una dintre cele mai importante ameninţări la adresa sănătăţii publice şi a asistenţei medicale moderne. Acum, oamenii de ştiinţă au descoperit o modalitate complet nouă de a anihila infecţiile bacteriene rezistente la medicamente.
Infecţiile rezistente la antibiotice au ucis peste 1,2 milioane de oameni în 2019 şi au devenit una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial. O nouă clasă de antibiotice a fost identificată recent de cercetătorii suedezi de la Universitatea Uppsala şi, deşi a fost testată doar pe şoareci, echipa speră că dezvoltarea ulterioară a medicamentului poate „aduce o contribuţie importantă la lupta continuă împotriva rezistenţei la antibiotice".
Medicamentul unic, la fel ca multe alte antibiotice aflate în prezent în curs de dezvoltare, vizează membrana dublă care înconjoară bacteriile gram-negative, cum ar fi Escherichia coli, care poate provoca infecţii intestinale şi sanguine, şi Klebsiella pneumoniae, care poate provoca infecţii pulmonare, ale vezicii urinare şi ale sângelui. Spre deosebire de bacteriile gram-pozitive, pentru care au fost create numeroase familii de medicamente, această a doua barieră formidabilă care înconjoară celulele bacteriene gram-negative face ca antibioticele să aibă mai greu efect.
Membrana exterioară dură este înglobată cu lipopolizaharide, care conferă celulei integritate, îi permit să interacţioneze cu alte suprafeţe şi permit ieşirea toxinelor şi intrarea substanţelor nutritive.De ani de zile, oamenii de ştiinţă au fac experimente pe membranele lipidice, deoarece acestea sunt esenţiale pentru funcţionarea bacteriilor gram-negative.
Cercetătorii din Suedia sunt primii care au vizat o enzimă, numită LpxH, care ajută la sintetizarea altor componente esenţiale ale membranei externe, numite lipopolizaharide. Întrucât aproximativ 70% dintre bacteriile gram-negative utilizează această enzimă, ea ar putea constitui o ţintă potrivită pentru numeroase infecţii.
Şoarecii injectaţi cu E. coli sau K. pneumoniae rezistent la medicamente au primit o serie de compuşi o oră mai târziu, concepuţi pentru a inhiba LpxH a bacteriei. Rezultatele au demonstrat că a fost posibilă tratarea infecţiilor din sânge în doar patru ore cu o singură doză.
„În timpul desfăşurării acestui model de infecţie, bacteriile s-au răspândit în fluxul sanguin al şoarecilor", explică aceştia „Capacitatea acestor compuşi de a reduce puternic numărul de bacterii recuperate din sânge în doar o singură doză de tratament evidenţiază potenţialul lor de a trata cele mai ameninţătoare infecţii cu agenţi patogeni gram-negativi multirezistenţi la medicamente".
Aceasta este o descoperire cheie, având în vedere că ambele bacterii sunt din ce în ce mai rezistente la puţinele antibiotice disponibile care acţionează împotriva lor. În 2019, decesul cauzat de infecţiile rezistente la antibiotice a fost a treia cauză de deces la nivel mondial. Până în 2050, se aşteaptă zece milioane de decese pe an.
Pe măsură ce bacteriile se adaptează la antibiotice, există o nevoie acută de noi clase de medicamente pentru a salva vieţi. În prezent, jumătate dintre antibioticele disponibile pe piaţă sunt pur şi simplu variaţii ale unor medicamente care au fost identificate în urmă cu aproape un secol.
În 2017, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a publicat o listă a celor mai periculoşi agenţi patogeni rezistenţi la medicamente, iar bacteriile gram-negative care sunt rezistente la cele mai eficiente clase de antibiotice cu spectru larg de acţiune sunt în fruntea listei.
Printre acestea se numără E. coli şi K. pneumoniae, Pseudomonas aeruginosa, care provoacă, de asemenea, pneumonie, şi Acinetobacter baumannii, care provoacă infecţii ale sângelui, plămânilor şi urinei. „În timp ce rezultatele actuale sunt foarte promiţătoare", concluzionează cercetătorii de la Uppsala, „vor fi necesare eforturi suplimentare considerabile înainte ca compuşii din această clasă să fie pregătiţi pentru studii clinice".
Studiul a fost publicat zilele trecute în revista PNAS. Oanaliză cuprinzătoare a rezistenţei antimicrobiene (RAM) şi a impactului acesteia în întreaga Regiunea Europeană a OMS (53 de ţări) a fost publicată anul trecut, în The Lancet Public Health.
Studiul, realizat de o echipă internaţională de oameni de ştiinţă şi condus de cercetători de la Institutul pentru Măsură şi Evaluare a Sănătăţii (IHME) de la Şcoala de Medicină a Universităţii din Washington, Centrul Oxford pentru Cercetare în Sănătate Globală, Centrul pentru Medicină Tropicală şi Sănătate Globală şi alţi colaboratori au analizat 23 de agenţi patogeni bacterieni şi 88 de combinaţii de agenţi patogeni şi medicamente şi au ajuns la următoarele constatări:
Cele mai mari rate de mortalitate atribuite şi asociate cu RAM au fost în Europa de Est, urmată de Europa Centrală.
- 541.000 de decese au fost asociate cu rezistenţa bacteriană.
- 133.000 de decese au fost atribuite direct infecţiilor bacteriene.
- 195.000 de decese au fost cauzate de infecţii ale sângelui asociate cu RAM.
- 127.000 de decese au fost cauzate de infecţii intra-abdominale asociate cu RAM.
- 120.000 de decese au fost cauzate de infecţii respiratorii asociate cu RAM.
Marea majoritate a deceselor RAM au fost cauzate de şapte agenţi patogeni bacterieni, printre principalii Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA) şi Escherichia coli rezistentă la aminopenicilină. Astfel:
Şapte agenţi patogeni principali au fost responsabili pentru 457.000 dintre decesele asociate cu RAM (E coli, S aureus, Klebsiella pneumoniae, Pseudomonas aeruginosa, Enterococcus faecium, Streptococcus pneumoniae, şi Acinetobacter baumannii). S. aureus rezistent la meticilină (MRSA) a fost principala combinaţie de agent patogen rezistent la medicamente în 27 de ţări pentru decesele atribuite rezistenţei antimicrobiene. E. coli rezistent la aminopenicilină a fost principala combinaţie de agent patogen-medicament în 47 de ţări pentru decesele asociate cu RAM.
Autorii studiului spun că analiza oferă cea mai detaliată şi cuprinzătoare evaluare de până acum a poverii RAM în Europa. „Nivelurile ridicate de rezistenţă pentru mai mulţi patogeni bacterieni importanţi şi combinaţii patogen-medicament, împreună cu ratele ridicate de mortalitate asociate cu aceşti agenţi patogeni, arată că RAM este o ameninţare serioasă pentru sănătatea publică în regiunea europeană a OMS", au scris ei.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Atac cibernetic asupra site-ului ANAF, revendicat de hackeri pro-iranieni
Un grup de hackeri cu legaturi cu Iran, cunoscut sub numele de Echipa 313 - Rezistența Cibernetica Islamica, a revendica ...
-
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
Pakistanul a bombardat un depozit de combustibil al companiei aeriene private Kam Air din apropiere aeroportului din Kan ...
-
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
Tabara democrata a caștigat deja 28 de locuri deținute anterior de republicanii lui Trump in legislaturile statelor amer ...
-
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
„Nostradamus al Chinei", profesorul Xueqin Jiang, a prezis corect doua evenimente majore. A treia profeție vizeaza ...
-
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
O cometa nou descoperita, aflata in trecere pe langa Soare, ar putea deveni vizibila la inceputul lunii aprilie, daca va ...
-
Sănătatea românilor în balanță: cele mai comune 7 probleme medicale și managementul lor
Starea de sanatate a populației din Romania reflecta un amestec complex de factori genetici, obiceiuri alimentare tradiț ...
-
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
Statele Unite au autorizat țarile sa cumpere petrol și produse petroliere rusești sancționate, care sunt in prezent inca ...
-
Beneficiile utilizării unui triciclu electric pentru seniori
Pe masura ce anii trec, mobilitatea devine o preocupare esențiala pentru mulți seniori, iar libertatea de a te deplasa i ...
-
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
Deși Marea Mediterana este adesea considerata o zona cu risc redus de tsunami, cercetarile recente arata ca valuri distr ...
-
Astroloaga care a prezis Covid și Războiul din Iran vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc și va afecta și România
Astrologa care a prezis Covid avertizeaza ca harta lumii va fi redesenata in 2026, iar schimbarile vor afecta granițele ...
-
Asasinul economic Bolojan a reușit misiunea: România intră în recesiune de facto - inflația ajunge la aproape 10% - val de scumpiri, din aprilie prețurile explodează!
Romania a trecut de la recesiune tehnica la recesiune de facto, dupa 6 luni consecutive de scadere economica si deficit ...
-
A apărut și Ideologul lui Xi: Zheng Yongnian l-a îndemnat pe liderul Chinei să se implice în război ca să nu ajungem "într-o nouă eră a dezordinii"!
Ideologul Zheng Yongnian (64 de ani), cel mai important consilier chinez al puterii de la Beijing și autor al biografiil ...
-
Primăvara vrajbei noastre. Cine conduce de fapt România?
Romania traverseaza un moment tot mai greu de definit in termenii clasici ai democrației. Nu doar pentru ca instituțiile ...
-
Zelenski joacă la "next level": drone scoase la imprimanta 3D la schimb cu sisteme americane de apărare anti-aeriană
Ucraina tocmai a desfașurat soldați anti-drone in Qatar, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudita. Țara pe care Rusia o b ...
-
Astrologie pură: România și implicarea ei în WW3. Urmează atragerea mai multor țări și crearea de "tabere" pe sistemul: "Dacă nu ești cu mine, ești împotriva mea"
Toate planetele in Berbec din tranzit sunt pe ASC ul țarii, imaginea noastra pusa in lumina unui razboi chiar de "președ ...
-
Cum pot combina exercițiile fizice cu suplimentele pentru articulații pentru o recuperare mai eficientă și o mobilitate mai bună?
Exercițiul fizic și suplimentele pentru articulații funcționeaza cel mai bine atunci cand sunt folosite impreuna. Mișcar ...
-
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
Armata israeliana (IDF) a afirmat joi ca a lovit recent o instalatie nucleara iraniana unde regimul lucra la „capa ...
-
Ce se întâmplă cu zahărul din sânge dacă bei gel de Aloe Vera zilnic? Iată cum influențează această plantă metabolismul și echilibrul glicemic
De mii de ani, Aloe Vera ocupa un loc de cinste in farmacopeea naturala a multor culturi, de la egiptenii care o numeau ...
-
TOP 8 sfaturi practice pentru a reduce stresul când călătorești cu multe bagaje
Calatoriile cu avionul pot fi o adevarata aventura, insa atunci cand ai multe bagaje, stresul iși poate face simțita pre ...
-
Trump, Netanyahu si Khamenei sunt motivați de eclipse: Impactul aspectelor astrale în timpul unui moment istoric - Iran
În timpul primelor eclipse ale anului 2026, lumea a fost martora unui episod geopolitic de o violența extrema: un ...
-
Va fi acuzat de crimă de război, ca Putin și Netanyahu? Trump se confruntă cu concluziile unei anchete care arată că SUA au bombardat o școală de fete din Iran
O eroare a armatei americane in coordonatele unei tinte se afla la originea bombardarii unei scoli de fete, la Minab, in ...
-
Papa Leon a stabilit că "poporul ales" sunt catolicii și nu evreii. Lumen Gentium stabilește că Biserica este "poporul lui Dumnezeu"! VIDEO
Cu titlul "Biserica popor al lui Dumnezeu" cateheza Papei Leon al XIV-lea, din cadrul audienței generale de miercuri, 11 ...
-
Erika Kirk e oficial aeriană: Văduva lui Charlie Kirk a fost numită de Trump consilieră în Academia Forțelor Aeriene a SUA
Erika Kirk, vaduva activistului Charlie Kirk, ucis in toamna anului trecut, a fost numita de președintele american Donal ...
-
Un F-15 american a fost doborât la sud de Teheran: Niciun avion de vânătoare să nu se mai poată apropia vreodată. Navele americane s-au depărat la 700 de km de coastă
www.stiripesurse.roAdjunctul comandantului Gardienilor Revolutiei iranieni, contraamiralul Ali Fadavi, a declarat miercu ...
-
Cel mai negru scenariu pentru România dacă americanii vor lansa atacuri de la Kogălniceanu: Iranul amenință cu rachete balistice care aduc iadul pe pământ
O eventuala dislocare de avioane și trupe americane in Romania, in contextul conflictului din Orientul Mijlociu, ar pute ...
-
Consumul efectiv s-a prăbușit în România: Oamenii au intrat în zona de austeritate și cheltuie tot mai puțin
Romanii au strans cureaua considerabil in prima luna a anului 2026. Conform celor mai recente date publicate astazi de I ...
-
Paște fără Lumina Sfântă de la Ierusalim? Războiul a închis bisericile și a anulat pelerinajele de la Mormântul Sfânt
Razboiul din Orientul Mijlociu, in care este implicat și Israelul, adancește o ipoteza care poate deveni realitatea anul ...
-
Iranienii au scos din joc printr-o metodă banală temutele sisteme Patriot: acum inclusiv americanii le-au copiat stilul
Statele Unite au inceput sa foloseasca o drona de atac ieftina, inspirata de modelul iranian Shahed-136, intr-un semn al ...
-
Vine Super El Nino cu temperaturi apocaliptice: Cu ce este diferit față de El Nino și la ce să ne așteptăm în următoarea perioadă
Experții avertizeaza ca exista tot mai multe semne ca fenomenul Super El Niño ar putea sa se formeze in lunile ur ...
-
SUA vor să trimită militari și avioane de luptă în România. Baza Kogalniceanu va fi folosita pentru alimentarea avioanelor care bombardeaza Iranul
Statele Unite ale Americii vor sa trimita avioane de lupta și militari la baza aeriana Mihail Kogalniceanu. Prezența ace ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu