• Tweet

În anul 1961, în punctul Gura Luncii din localitatea Tărtăria, judeţul Alba, arheologul Nicolae Vlassa descoperea trei tăbliţe de lut inscripţionate cu o numeroase pictograme. Descoperirea a avut loc după cercetarea unui complex de cult neolitic, aparţinând culturii Vinca, veche de aproximativ 7.000 de ani.

Tăbliţele au fost găsite, de fapt, într-un mormânt cu resturi osteologice arse. Tăbliţele au ajuns Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei de la Cluj Napoca, fiind una dintre cele mai senzaţionale şi enigmatice descoperiri din istoria românilor. Tăbliţele de la Tărtăria au intrat rapid şi pe tărâmul pseudo-ştiinţific, influenţat de discursul naţionalist din perioada comunistă.

În jurul tăbliţelor de la Tărtăria s-a creat rapid şi o adevărată mitologie, fiind interpretate drept dovada primei scrieri din istorie, mai veche decât cea mesopotamiană, dar şi a unei presupuse superiorităţii a zonei carpato-danubiene, privit drept spaţiul primordial al civilizaţiei europene.

După 1990, însă, în urma unei munci susţinute de cercetare a specialiştilor români Gheorghe şi Cornelia Lazarovici în colaborare cu Marco Merlini, director general al „Prehistory Knowledge Project" din Italia, s-au făcut paşi importanţi în descifrarea pe baze ştiinţifice a tăbliţelor de la Tărtăria.

În primul rând este important de ştiut cui i-au aparţinut acele tăbliţe. Acestea au dimensiuni reduse, de aproximativ 52X35X16 mm şi au fost descoperite într-o groapă alături de oase umane arse, dar şi alte obiecte de inventar, aşa cum menţiona Nicolae Vlassa, cu rol magico-religios.

Pentru a aflat mai multe despre persoana alături de care au fost îngropate tăbliţele, specialiştii au trimis oasele către analiză atât în cadrul Universităţii Sapienza din Roma dar şi la Centrul de Cercetare Antropologică de laşi a Academiei Române de Ştiinţe. Aşa s-a ajuns la nişte concluzii uluitoare. Iniţial, Vlassa a crezut că sunt oasele unui bărbat, a unui şaman, preot neolitic.

În realitate însă, analizele de laborator arată că aceste tăbliţe au aparţinut unei femei. Aceasta avea vârsta cuprinsă între 50 şi 55 de ani, la momentul morţii şi era diformă. Avea doar 1.47 înălţime şi suferea de o boală degenerativă.

Avea coloana deformată de scolioză şi un picior mai scurt. Cu toate acestea era un membru respectat al comunităţii, cel puţin asta indică ritualul funerare dar şi prezenţa tăbliţelor. Specialiştii cred că era vorba despre o femeie-şaman, care deţinea întreaga înţelepciune colectivă a tribului, un soi de lider religios. Totodată s-au aflat informaţii preţioase despre ritualul funerar folosit.

Mai precis, femeia-şaman a fost înmormântată, iar după un timp exhumată. Lăsată mai apoi în aer liber pentru descompunere naturală, totală. În cele din urmă, oasele au fost dezmembrate şi îngropate din nou. S-a făcut analogie şi cu practicile aborigenilor australieni.

„Nu sunt semne clare de cuţit, lamă, răzuitoare, colţi sau cioc de pasăre. Actul descarnării de pe oase s-a produs printr-un proces simplu de descompunere într-o primă fază de înmormântare (o depozitare temporară, acoperind corpul cu pământ şi pietre până la descompunerea completă a ţesuturilor moi), sau expunând trupul mediului natural, pe o platformă protejată de prădători, permiţând cărnii să putrezească", se arată în lucrarea "„Tărtăria and the sacred tablets" la care au colaborat atât soţii Lazarovici, dar şi Marco Merlini.

Aşa cum arată forma şi dimensiunea lor, tăbliţele de la Tărtăria aveau scop magico-religios dar totodată aveau şi funcţii mai practice. Una dintre tăbliţe avea o gaură perforată în partea de sus, semn că putea fi purtat ca şi pandativ, iar celeltate apăreau sub forma unor tablete uşor de ţinut în mână.

În primul rând a fost exclusă varianta unei forme de scriere. În urma cercetărilor, specialiştii au ajuns la concluzia că aceste tăbliţe cu funcţii multiple, concentrau cam tot ceea ce avea nevoie tribul pentru a supravieţui atât teluric cât şi spiritual. În mare parte pot fi identificate simboluri ale fecundităţii şi fertilităţii, specifice neoliticului.

Una dintre tăbliţe precizează rolul femeii-şaman în cadrul comunităţii. Adică un lider spiritual care ghidează tribul. „Milady Tărtăria poate fi privită ca preoteasa turmei, atunci când ţine tableta în mâna stângă", se arată în "Tărtăria and the sacred tablets". Una dintre cele mai importante funcţii ale tăbliţelor, era cea a unui soi de calendar agricol şi biologic, arată aceeaşi specialişti.

Pe tăbliţa de formă rotundă, apare o înşiruire de simboluri care prezintă luna în diferitele sale faze. Este vorba despre descrierea ciclului menstrual al femeii dar şi un calendar al fertilităţii animalelelor domestice, se pare.

„Semnul lunii este corelat cu cel al soarelui. Simbolizeză dependenţa de soare, principiul feminin şi de asemenea periodicitatea şi reînoirea, luna fiind de altfel astrul ritmului vieţii. Comparândul cu calendarul menstrual este simbolul ritmului biologic", se arată în aceeaşi lucrare.

Totodată, au atras atenţia şi alte simboluri de pe cea de-a treia tăbliţă. Este vorba despre dispunerea lunii deasupra unor reprezentări de plante. Pe lângă scenele ritualice, au atras atenţia specialiştilor în mod deosebit dispunerea pe cea de-a treia tăbliţă a trei semne ce reprezintă luna deasupra unor reprezentări de plante.

„Este posibil ca cele trei luni să marcheze trei cicluri ale astrului şi în acest caz avem reprezentarea primăverii relaţionată cu plantele de mici dimensiuni, iar plantele de mari dimensiuni să sugereze vara, timpul culesului", se arată în "Tărtăria and the sacred tablets".

Pe lângă calendare şi simboluri ale fertilităţii, tăbliţele de la Tărtăria, descriu în pictograme o serie de ritualuri şi sacrificii pe care tribul trebuie să le facă în mod regulat, cu rol magico-religios, pentru a asigura favoarea zeilor, a fenomenelor naturii zeificate. Aceste ritualuri apar mai ales pe cea de-a doua tăbliţă.

Reprezintă simbolul unui altar, o zeitate care face legătura dintre cer şi pământ, dar şi altare sub formă de cupă, în care specialiştii cred că se ardeau substanţe lichide cu efect halucinogen pentru anumite ritualuri. În plus, pe cea de-a treia tăbliţă apar simbolurile unui ritual sângeros dar comun în lumea neolitică.

Este vorba despre sacrificiul taurului. Un craniu de taur, o cupă şi un ulcior prezintă un ritual prin care taurul era sacrificat iar sângele scurs în ulcioare şi mai apoi vărsta în cupele ritualice şi probabil consumat, ca simbol al fertilităţii.

Pe scurt, tăbliţele de la Tărtăria, descriu atât ritualuri care trebuiesc neapărat efectuate dar şi calendare atât ale ciclului fertilităţii la oameni, animale dar şi la plante. În plus, una dintre ele, prima, arată statutul preotesei în cadrul tribului şi probabil o poveste mitologică privind originea tribului.

Ele conţin „ştiinţă" neolitică care trebuia folosită pentru a asigura supravieţuirea tribului. Tribul din care provenea şamanul care deţinea aceste tăbliţe, făcea parte din arealul cultural neolitic Turdaş-Vinca cu o răspândire pe un teritoriu vast, din zona Serbiei şi până în zona Mureşului, de la 5.500 îHr şi până la 3.500 îHr.

Aceste triburi se ocupau cu creşterea animalelor şi cultivarea plantelor, foloseau unelte din silex, realizau obiecte din ceramică şi locuiau în sate. Aveau de asemenea complexe de cult bine reprezentate.