• Tweet

Într-o zonă rurală din județul Vrancea, arheologii au făcut în vara aceasta una dintre cele mai importante descoperiri din ultimii ani, care ar putea rescrie începuturile locuirii umane pe teritoriul actual al României. În comuna Movilița, pe un grind aflat la marginea satului, cercetătorii au identificat vestigii ale unei culturi umane vechi de aproximativ 7.500 de ani, cu mult înaintea epocii dacice.

Situl, denumit „Islaz", a oferit dovezi ale patru etape succesive de locuire, de la neolitic până în epoca fierului, ilustrând o continuitate culturală impresionantă. Printre descoperirile notabile se află fragmente ceramice, unelte din piatră, o fibulă antică și urme ale unor locuințe incendiate, care vorbesc despre adaptarea și reziliența comunităților preistorice. Cea mai spectaculoasă revelație o reprezintă prezența ceramicii liniare, specifică unei culturi vechi de peste șapte milenii, care precede apariția tracilor și dacilor. Aceasta indică faptul că zona Vrancei ar fi fost locuită de o civilizație stabilă și complexă, insuficient cunoscută până acum în spațiul est-european.

Echipa de arheologi, formată din specialiști ai Muzeului Vrancei, Muzeului Județean Buzău și Institutului de Arheologie din Iași, a colaborat cu elevi și voluntari, continuând investigațiile începute în 2021. Printre descoperirile de referință se numără o locuință incendiată din cultura Precucuteni (5000-4500 î.Hr.), dar și straturi mai vechi din cultura Ceramicii Liniare (5500-5000 î.Hr.). Vestigiile din epoca bronzului și epoca fierului, inclusiv fibula metalică excelent conservată, atestă o locuire continuă de peste 7.000 de ani, un fenomen rar întâlnit chiar și la nivel european.

Încă de acum 9000 de ani, pe teritoriul de astăzi al României, s-au dezvoltat adevărate imperii preistorice, vechi civilizații extrem de avansate pentru vremurilor lor, considerate adevărate leagăne ale civilizației agrare central-est europene. Toate au dispărut în mod misterios. Pe teritoriul României Mari, inca de acum 7500-9000 de ani, prosperau civilizații care au modelat istoria veche a Europei, adevărate leagăne agrare, focare de artă și tehnologie preistorică. Cu așezări uriașe, adevărate „orașe" preistorice, cu o cultură unitară pe areale întinse și un simbolism încă nedescrifrat, aceste civilizații sunt printre cele mai misterioase și fascinante din istoria bătrânului continent.

Una dintre cele mai impresionante civilizații preistorice din Europa s-a dezvoltat, acum aproximativ șapte-opt milenii, în nord-estul României de astăzi. A rămas cunoscută în istorie drept cultura Cucuteni-Ariușd-Tripolie și se întindea din estul Transilvaniei până în Ucraina. Cea mai mare parte a așezărilor acestei civilizații se afla, însă, pe teritoriul de astăzi al Moldovei, în nord-estul României. Începuturile civilizației Cucuteni pot fi plasate în anul 5500 îHr, ea fiind descoperită abia în secolul al XIX-lea. Atunci când niște țărani care căutau piatră într-un deal, în satul Cucuteni, județul Iași, au dat peste fragmente de ceramică cu desene misterioase. Folcloristul Theodor Burada a reușit să anunțe specialiștii vremii.

Descoperirile care au continuat să apară și să fascineze au făcut vâlvă în lumea științifică internațională. În 1910, un neamț, Hubert Schmidt, venit în România a studiat primele vestigii și a făcut cunoscută întregii lumi fascinanta civilizație Cucuteni, denumită după localitatea ieșeană. De-a lungul a mai bine de un secol, arheologii au descoperit sute de așezări cucuteniene, o abundență incredibilă de sate și „orașe" preistorice, unele foarte întinse. „ Densitatea aşezărilor cucuteniene este cu totul ieşită din comun. Uneori pe teritoriul unui sat actual găsim urmele a 8-10 staţiuni cucuteniene", scria specialistul Senica Ţurcanu, doctor, şef al muzeului "Istoria Moldovei" de la Iaşi, în articolul „Cultura cucuteni: prezentare istorică", din cadrul sesiunii de comunicări adunate în lucrarea "Cucuteni-5000 redivivus".

Uimitor este faptul că pe o suprafață de 350.000 de kilometri, atât cât se întinde arealul descoperit al civilizației Cucuteni, toate aceste așezări indică, în mod remarcabil, o cultură unitară. Acest lucru poate să indice legături economice, cultice sau sociale între diferitele așezări, dar și o origine comună. Un adevărat „imperiu" preistoric. Evident, termenul este impropriu fiindcă nu există dovezi care să indice o legătură politică și administrativă între aceste așezări. Printre cele mai mari așezări se află în județele Botoșani și Iași în localități precum Ripiceni, Cucuteni, Drăguşeni, Târpeşti, Hăbăşeşti, Truşeşti, Dealul Fântânilor. Acestea erau compuse din case cu structură de lemn și lutuite, unele de mari dimensiuni și chiar supraetajate. Așezările erau bine sistematizate și erau înconjurate cu șanțuri de apărare, val de pământ și, cel mai probabil, palisadă. Oamenii culturii Cucuteni erau agricultori, crescători de animale, vânători, dar mai ales artizani și meșteșugari. Uriașele lor așezări, precum cea de la Ripiceni, județul Botoșani, care se întinde pe aproximativ 30 de hectare, erau adevărate antrepozite comerciale preistorice.

Oamenii civilizației Cucuteni aveau atât materie primă, dar și unelte din piatră și cupru de cea mai bună calitate pe care le exportau, cel mai probabil, la distanțe considerabile.„Aveau şi un nivel de trai suficient de ridicat, puteau să construiască aceste sate, unele cu locuri centrale care puteau să aibă şi funcţii administrative, poate religioase, poate de tipul acesta comercial, să construiască arme şi unelte la nivel respectiv, să folosească aramă pe o scară destul de ridicată. Să folosească o serie de invenţii care au fost prezente în neoliticul şi eneoliticul est-central şi sud -est european să le folosească pe scară largă", spune reputatul profesor doctor Dumitru Boghian de la Universitatea "Ştefan cel Mare" Suceava. Erau însă maeștrii ai olăritului. „Triburile Cucuteni au creat splendida şi originala ceramică pictată şi au lăsat opere nu mai puţin remarcabile în domeniul artei figurative. Realizările artistice ale cucutenienilor se înscriu, incontestabil, între cele mai importante manifestări de artă plastică din lume, constituind, pentru preistoria Europei, o culme de neechivalat, o contribuţie inestimabilă la patrimoniul cultural mondial", precizează Senica Ţurcanu.

Zeițele cucuteniene, mai ales „Venus" din Drăgușeni, acoperite cu tatuaje și cei trei ochi misterioși, fac senzație la toate expozițiile la nivel mondial. Civilizația Cucuteni ascunde însă și multe mistere. În primul rând simbolistica lor complexă atât pe ceramică, dar și la nivelul plasticii antropomorfe poate naște doar ipoteze, în niciun caz certitudini. În plus, nimeni nu știe ce făceau cucutenienii cu morții pentru cǎ lipsesc necropolele. „Deocamdată lipsesc necropolele. Există indicii că au fost descoperite morminte. Cert este că arheologii nu vor şti până la sfârşitul culturii Cucuteni care este cu certitudine problema necropolelor. Să aşteptăm să avem răbdare fiindcă cert aşa cum s-au îmbogăţit în progresie geometrică cunoştinţele noastre odată cu aplicarea metodelor moderne vor apare şi soluţii pentru cunoaşterea mai aprofundată a riturilor şi ritualurilor funerare care nu sunt unele care se etalează la prima vedere", adaugă profesorul Boghian.

Cel mai mare mister al acestei civilizații rămâne, însă, dispariția ei de pe scena istoriei, undeva, prin 2750 î.Hr, la începuturile Epocii Bronzului. Uimitoarele "orașe" preistorice ale civilizației Cucuteni au sfârșit prăbușindu-se în flăcări. Cine le-a incendiat, ce s-a întâmplat cu acești oameni și de ce au dispărut brusc de pe scena istoriei? Iată niște întrebări la care se poate răspunde doar cu ipoteze. Importanța și moștenirea acestei civilizații este covârșitoare, spun specialiștii. „Aici s-ar părea că a fost leagănul de dezvoltare al civilizaţiei agrare europene şi nu neapărat în zonele vehiculate până acuma din Asia, de exemplu. Este una dintre zonele din care civilizaţia agrară s-a extins ulterior către vestul Europei", preciza arheologul Aurel Melniciuc, director al Muzeului Judeţean Botoşani.

În timp ce marea civilizație Cucuteni se dezvolta în partea de nord-est a României de astăzi, în zonele sudice își trăia destinul o altă mare civilizație, numită Gumelnița. La fel ca și Cucuteniul, această civilizație, considerată de mulți cea mai avansată a Europei neolitice, se întindea pe un areal uriaș, din zona Munteniei de astăzi până în nordul Greciei, și cuprindea zone întinse din Muntenia, Dobrogea, Bugeac, Bulgaria, dar și nordul Greciei.

Această civilizație a fost descoperită abia la începutul secolului XX, de avocatul Barbu Ionescu din Oltenița. Acesta a găsit câteva obiecte ale culturii Gumelnița, piese din ceramică. În 1925 au avut loc primele săpături sistematice în localitatea Gumelnița, sub conducerea lui Vladimir Dumitru. Contribuții ulterioare au avut și Vasile Pârvan, dar și Dinu Rosetti. Ca și în cazul civilizației Cucuteni, oamenii culturii Gumelnița, propabil de origine sud-dunăreană, mediteraneeană, egeeană, erau agricultori, păstrori, vânători, dar și meșteșugari pricepuți. Știau să lucreze la o anumită scară și arama, dar mai ales aurul, după cum o arată necropola de la Varna, Bulgaria, acolo unde unele morminte conțineau piese din aur impresionante. Necropolele, chiar dacă destul de rare, indică o puternică stratificare socială. Unii membri ai societății erau deosebit de bogați, cu un inventar deosebit al mormintelor, în timp ce alții erau nevoiași, fiind îngropați cel mult cu obiecte din ceramică.

Unii bărbați purtau sceptre, ceea ce indică faptul că aveau rol de conducători ai tribului. Gumelnițenii trăiau în așezări întărite, pe înălțimi. Cu toate acestea au fost, se pare, o civilizație pașnică. Nu au fost descoperite urme ale vreunui conflict militar. Timp de o mie de ani au trăit în pace. Poate tocmai de aceea au impresionat prin bogăție, priceperea meșteșugarilor, dar și rafinamentul artei lor. „Cultura materială a comunităților care au locuit pe Măgura Gumelnița impresionează prin bogăție și diversitate: vase ceramice atent decorate, unelte din os, piatră și silex, figurine din lut ars, obiecte din cupru și chiar un pandantiv din aur. Aceste prime descoperiri documentate arheologic au stat la baza definirii culturii (sau civilizației) Gumelnița, reprezentativă pentru perioada eneoliticului mijlociu din Sudul și Sud-Estul României și parte a complexului cultural Gumelnița-Kodjadermen-Karanovo VI, care acoperă un areal de la Carpați până la Marea Egee", precizează și Vasile Opriș, șeful secției de istorie al MMB într-un articol dedicat acestei culturi.

Impresionantă este „Zeița de la Vidra", un vas antropomorfizat. Avea forma unei femei voluptoase, fiind o realizare unicat. Trupul zeiței era acoperit cu simboluri în culori diferite. Unic în lume este și „Vasul cu îndrăgostiți", un vas cu fund plat și margini joase, în interiorul căruia se aflau două statuete reprezentând un cuplu de îndrăgostiți. Pentru specialiști, cultura Gumelnița a fost cea mai avansată civilizație europeană a neoliticului.

„Cultura Gumelniţa a fost cea mai avansată civilizaţie din Europa la acea vreme, purtătorii acestei culturii fiind într-un stadiu de dezvoltare socială şi economică, similară celor din civilizaţiile contemporane din Egipt şi Mesopotamia, considerate leagăne de civilizaţie ale omenirii", arată reprezentanții Muzeului Gumelnița din Oltenița. La fel ca și civilizația Cucuteni, a dispărut misterios în jurul anului 2700 î.Hr, tot în urma unor distrugeri de proporții.

Demnă de pomenit este și civilizația Vinca-Turdaș. Contemporană pentru o perioadă de aproximativ un mileniu cu civilizațiile Gumelnița și Cucuteni, dar dezvoltată în arealul vestic al teritoriului de astăzi al României, cultura Vinca-Turdaș a reprezentat unul dintre leagănele civilizației agrare europene, ascuzând multe mistere și ridicând numeroase semne de întrebare. Cultura Vinca se întindea pe un areal mare din zona Serbiei și până în vestul Transilvaniei, inclusiv Banatul, dar și arealul Turdaș. A fost o cultură neolitică apărută în anul 5400 î.Hr. Pentru prima dată a fost descoperită în zona Vinca-Belo-Brdo, unde se afla o uriașă așezare de tip tell aparținând acestei civilizației.

Descoperirea a fost făcută de un arheolog sârb, Miloje Vasic, în anul 1908. La fel ca multe civilizații neolitice, oamenii culturii Vinca se ocupau cu agricultura, pescuitul, creșterea animalelor și vânătoarea. Trăiau în așezări fortificare de tip tell și, spun specialiștii, au dezvoltat mult tehnologia agricolă, dar și meșteșugărească, ducând la o adevărată revoluție demografică. Au realizat inclusiv piese din cupru. Au impresionat prin arta lor, mai ales statuete zoomorfe și antropomorfe. În zona Turdaș, cu precădere, venerau, se pare, taurul, ca simbol al fertilității și fecundității. Tot în Transilvania, la Tărtăria, a fost făcută una dintre cele mai interesante și misterioase descoperiri legate de civilizație Vinca-Turdaș.

Este vorba despre trei tăblițe de lut, acoperite cu numeroase pictograme, găsite în anul 1961, în punctul Gura Luncii din localitatea Tărtăria, judeţul Alba, de către arheologul Nicolae Vlassa. Aceste tăblițe au fost găsite lângă o femeie-șaman misterioasă. Un personaj diform, care suferea de o boală degenerativă, moartă în jurul vârstei de 55 de ani. Femeia a fost înmormântată iar după un timp exhumată. Lăsată în aer liber să se descompună natural, a fost din nou inhumată alături de prețioasele sale tăblițe. Era, cel mai probabil, un lider religios care deținea întreaga înțelepciune a tribului. Acele tăblițe și simbolurile aflate pe ele reprezintă și astăzi un mister.

După 1990, însă, în urma unei munci susţinute de cercetare a specialiştilor români Gheorghe şi Cornelia Lazarovici în colaborare cu Marco Merlini, director general al „Prehistory Knowledge Project" din Italia, s-au făcut paşi importanţi în descifrarea pe baze ştiinţifice a tăbliţelor de la Tărtăria. Deși sunt voci care spun că tăblițele de la Tărtăria reprezintă prima formă de scriere documentată în istoriei, specialiștii menționați spun că este puțin probabil. Mai degrabă acele tăblițe conțin ritualuri, calendare și faze ale lunii, ale ciclurilor anotimpurilor, dar și ale sezonului agricol. În orice caz, este un artfact unicat la nivel mondial.